Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 18:1-17
Cap. 16 - Parintii peregrini
Reformatorii englezi, cu toate ca renuntasera la invataturile romanismului, au pastrat totusi multe din formele lui. Astfel, cu toate ca autoritatea si crezul Romei fusesera respinse, nu putine dintre obiceiurile si ceremoniile ei fusesera incorporate in slujbele religioase ale Bisericii Anglicane. S-a pretins ca aceste lucruri nu erau probleme de constiinta; ca, desi nu erau poruncite in Scriptura si deci nu erau esentiale, nefiind interzise, nu erau rele in ele insele. Pazirea lor tinde sa ingusteze abisul care despartea bisericile reformate de Roma si s-a sustinut ca ele ar fi provocat primirea credintei protestante de catre romanisti.
Pentru cei conservatori si inclinati spre compromis, aceste argumente pareau hotaratoare. Dar mai era o categorie care nu judeca in felul acesta. Faptul ca aceste obiceiuri "tindeau sa arunce un pod peste abisul dintre Roma si Reforma" (Martyn, vol. 5, p. 22) era dupa parerea lor un argument puternic impotriva pastrarii lor. Ei le priveau ca simboluri ale sclaviei din care fusesera eliberati si la care nu erau dispusi sa se intoarca. Ei socoteau ca Dumnezeu stabilise in Cuvantul Sau randuieli care sa dirijeze serviciul divin si ca oamenii nu sunt liberi sa adauge sau sa scoata din ele. De fapt, inceputul marii apostazii a fost incercarea de a inlocui autoritatea lui Dumnezeu cu aceea
a bisericii. Roma a inceput sa recomande ceea ce Dumnezeu interzisese si a sfarsit prin a interzice ceea ce El poruncise in mod clar.
Multi doreau cu infocare sa se intoarca cu sinceritate la curatia si simplitatea care a caracterizat biserica primara. Ei priveau multe din obiceiurile practicate de biserica anglicana ca monumente ale idolatriei si nu puteau cu buna stiinta sa se uneasca in felul ei de inchinare. Dar biserica, fiind sustinuta de autoritatea civila, nu ingaduia nici o abatere de la formele ei. Participarea la serviciile divine era ceruta prin lege, iar adunarile de cult neautorizate erau interzise sub pedeapsa cu inchisoarea, exilul sau moartea.
La inceputul secolului al XVII-lea, monarhul care tocmai venise pe tronul Angliei si-a facut cunoscuta hotararea de a-i face pe puritani sa se supuna, sau... sa fie dati afara din tara, sau altceva mai rau (George Bancroft, History of the United States of America, pt. 1, cap. 12, p. 6). Alungati, persecutati si intemnitati, ei nu puteau vedea in viitor nici o speranta de zile mai bune si multi s-au supus convingerii ca pentru cei care doreau sa-L slujeasca pe Dumnezeu dupa dictatele constiintei lor, "Anglia inceta pentru totdeauna de a mai fi un loc ospitalier." (J.G.Palfrey, History of New England, cap. 3, par. 43). Unii s-au hotarat pana la urma sa caute adapost in Olanda. Au intampinat greutati, pierderi si intemnitare. Planurile lor au fost zadarnicite si au fost tradati in mainile vrajmasilor lor. Dar staruinta neabatuta a invins in cele din urma si au gasit adapost pe tarmurile prietenesti ale Republicii Olandeze.
In fuga lor si-au parasit casele, bunurile si mijloacele lor de trai. Erau straini intr-o tara straina, in mijlocul unui popor cu o limba si obiceiuri deosebite. Au fost siliti sa recurga la ocupatii noi si nemaiincercate pentru a-si castiga painea. Barbati de varste mijlocii, care-si petrecusera viata lucrand pamantul, au trebuit acum sa invete diferite meserii. Dar au primit cu bucurie situatia si n-au pierdut timpul lenevind sau cartind. Cu toate ca deseori erau chinuiti de saracie, ei multumeau
lui Dumnezeu pentru binecuvantarile care le erau inca date si-si gaseau bucuria in comuniunea spirituala nestingherita. "Erau constienti ca sunt peregrini si nu cautau prea mult bunurile pamantesti, ci isi inaltau ochii catre cer, "tara lor cea mai scumpa, si isi linisteau astfel sufletul" (Bancroft, pt. 1, cap. 12, par. 15).
In exil si in greutati, dragostea si credinta lor se intarea. Ei se incredeau in fagaduintele Domnului, iar El nu i-a parasit in timp de nevoie. Ingerii Sai erau langa ei pentru a-i incuraja si a-i sprijini. Iar cand mana lui Dumnezeu le-a aratat drumul peste mare, catre un pamant unde si-ar fi putut gasi o tara in care sa lase copiilor lor o mostenire pretioasa a libertatii religioase, au pornit intracolo, fara sa oscileze, pe calea aratata de Providenta.
Dumnezeu a ingaduit sa vina incercari peste poporul Lui spre a-l pregati pentru implinirea planului Sau minunat fata de el. Biserica decazuse prea mult ca sa mai poata fi ridicata. Dumnezeu era gata sa-Si reverse puterea asupra lor, pentru a da lumii alta dovada ca nu ii va uita pe aceia care se incred in El. El calauzise evenimentele pentru a provoca ura lui Satana si uneltirile oamenilor rai, ca slava Sa sa creasca si sa aduca poporul Sau intr-un loc sigur. Persecutia si exilul urmau sa deschida drumul libertatii.
Atunci cand pentru prima oara au fost siliti sa se desparta de Biserica Anglicana, puritanii s-au unit printr-un legamant solemn, ca popor liber al Domnului, "sa mearga impreuna in toate caile Lui cunoscute sau pe cale de a fi facute cunoscut". (J.Brown, The Pilgrim Fathers, p. 74). Aici era adevaratul spirit al Reformei, principiul vital al protestantismului. Pentru motivul acesta au plecat peregrinii din Olanda, pentru a-si gasi un camin in Lumea Noua. John Robinson, pastorul lor, care a fost prevenit in mod providential sa nu-i insoteasca, in cuvantul lui de adio catre exilati a spus:
Displayed: 5393 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online