Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 14:1-17
Cap. 12 - Reforma in Franta

Protestul din Speier si Confesiunea de la Augsburg, care au marcat biruinta Reformei in Germania, au fost urmate de ani de lupta si intuneric. Slabit de neintelegerile dintre sustinatorii sai si asaltat de dusmani puternici, se parea ca protestantismul avea sa fie total distrus. Mii de credinciosi si-au pecetluit marturia cu sangele lor. A izbucnit razboiul civil; cauza protestanta a fost tradata de unii dintre partizanii ei de frunte; cei mai nobili dintre printii reformati au cazut in mainile imparatului si au fost tarati ca prizonieri din oras in oras. Dar in clipa aparentei lui biruinte, imparatul a fost infrant. El a vazut prada scapandu-i din maini si a fost obligat, in cele din urma, sa dea libertate invataturilor pe care, ca o ambitie a vietii sale, a vrut sa le distruga. Isi irosise imparatia, comorile si chiar viata pentru a nimici erezia. Acum si-a vazut armatele slabite de lupte, vistieria secata, multele lui regate amenintate cu rascoala, in timp ce peste tot credinta pe care el se straduise zadarnic sa o distruga se raspandise cu putere. Carol al V-lea se luptase impotriva Dumnezeului Atotputernic. Dumnezeu spusese: "Sa fie lumina", dar imparatul dorise ca intunericul sa nu fie indepartat. Planurile lui se naruisera si, imbatranit inainte de vreme, obosit de lupte indelungate, a abdicat de la tron, sfarsind intr-o manastire.

In Elvetia, ca si in Germania, au venit zile intunecate pentru Reforma. In timp ce multe cantoane au primit credinta

reformata, altele s-au prins cu o staruinta oarba de crezul Romei. Persecutarea acelora care doreau sa primeasca adevarul a dat nastere in cele din urma la un razboi civil. Zwingli si multi dintre aceia care se unisera cu el in lucrarea de reforma au cazut pe campul insangerat de la Cappel. Oecolampadius, doborat de aceste dezastre grozave, a murit la scurta vreme dupa aceea. Roma era biruitoare si in multe locuri se parea ca va castiga tot ce pierduse. Dar Acela ale carui sfaturi sunt vesnice nu Si-a uitat nici cauza si nici poporul Sau. Mana Sa urma sa le aduca eliberarea. El a ridicat in alte tari lucratori pentru a duce mai departe Reforma.

In Franta, mai inainte de a se auzi de numele lui Luther ca reformator, incepuse deja sa se arate zorile. Unul dintre primii care au primit lumina a fost batranul Lefevre, barbat de o cultura vasta, profesor la universitatea din Paris si in acelasi timp un catolic sincer si zelos. In studiile lui cu privire la literatura antica, atentia i-a fost atrasa catre Biblie si a introdus studiul ei printre studenti.

Lefevre era un adorator inflacarat al sfintilor si si-a facut planul sa alcatuiasca o istorie a sfintilor si martirilor asa cum era data in legendele bisericii. Aceasta era o lucrare care necesita multa munca; cand facuse deja un progres considerabil in aceasta directie, gandind ca ar putea avea un ajutor din Biblie, a inceput studiul ei cu acest scop. Aici a gasit desigur sfinti, dar nu ca aceia care figurau in calendarul roman. Un potop de lumina divina i-a inundat atunci mintea. Cu uimire si dezgust, s-a indepartat de scopul pe care si-l propusese si s-a devotat cu totul Cuvantului lui Dumnezeu. A inceput de indata sa predice adevarurile pretioase pe care le-a descoperit in el.

In anul 1512, inainte ca Luther sau Zwingli sa fi inceput lucrarea Reformatiunii, Lefevre scria: "Dumnezeu este acela care ne da prin credinta acea neprihanire care ne indreptateste numai prin har pentru viata vesnica" (Wylie, b.13, cap.1). Si staruind asupra tainelor mantuirii, el exclama: "O, ce maretie de nespus este in aceasta tranzactie: Cel fara pacat este condamnat, iar cel

vinovat este achitat; Cel binecuvantat poarta blestemul, iar cel blestemat este binecuvantat; Viata moare, iar cel mort primeste viata; slava este acoperita de batjocura, iar cel care nu cunostea decat ocara este imbracat in slava." (D Aubigné, b.12, cap.2, ed.engl.)

Si in timp ce invata ca slava mantuirii apartine numai lui Dumnezeu, el declara, de asemenea, ca apartine omului datoria de a asculta. "Daca esti un membru al bisericii lui Hristos", spunea el, "esti un membru al trupului Sau; daca esti din trupul Sau, atunci esti plin de natura divina... O, daca oamenii ar putea patrunde intelesul acestui privilegiu, cat de curati, de neprihaniti si sfinti ar trai ei, si ar privi atunci toata slava acestei lumi ca o ocara, in comparatie cu slava launtrica pe care ochiul omenesc nu o poate vedea." (Idem, b.12, cap.2)

Printre studentii lui Lefevre erau unii care ascultau cu atentie cuvintele lui si care, multa vreme dupa ce glasul invatatorului avea sa fie adus la tacere, urmau sa continue a vesti adevarul. Unul dintre acestia a fost Guillaume Farel. Fiul unor parinti evlaviosi era educat sa accepte cu credinta deplina invataturile bisericii, el putea, impreuna cu apostolul Pavel, sa spuna despre sine: "Ca Fariseu am trait dupa cea mai stricta partida a religiei noastre". (Fapte 26,5). Catolic devotat, el ardea de ravna de a-i distruge pe toti aceia care ar fi indraznit sa se impotriveasca bisericii. "As fi scrasnit din dinti ca un lup infuriat", spunea el mai tarziu, referindu-se la aceasta perioada a vietii sale, "daca as fi auzit pe cineva vorbind impotriva papei". (Wylie, b.13, cap.2). Fusese neobosit in adorarea sfintilor impreuna cu Lefevre, vizitand toate bisericile din Paris, inchinandu-se la altare si impodobind cu daruri sfintele moaste. Dar aceste randuieli nu i-au putut aduce pacea sufletului. Convingerea cu privire la pacat a pus stapanire pe sufletul lui, deoarece toate faptele de penitenta pe care le-a savarsit nu ii adusesera pacea. Asemenea unui glas din cer a ascultat cuvintele reformatorului: "Mantuirea este prin har. Cel nevinovat este condamnat, iar criminalul este achitat. Numai crucea lui Hristos este aceea care deschide

Displayed: 5832 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online