Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 41:17-*

Previous part

In clipa in care ei se credeau pierduti, o raza de lumina le-a descoperit o fiinta invaluita in mister venind spre ei pe apa. Dar nu stiau ca este Isus. Il credeau vrajmas pe Acela care venea sa ii ajute. Groaza puse stapanire pe ei. Mainile care vasleau cu muschi ca de fier slabesc. Barca incepe sa joace in bataia valurilor, toti ochii sunt atintiti asupra acelei fiinte care calca pe valurile albe de spuma ale marii framantate.

Ei cred ca este o naluca si ca le prevesteste pieirea si incep sa strige de groaza. Isus inainteaza ca si cand ar vrea sa treaca pe langa ei; ei Il recunosc si striga, cerandu-I ajutor. Domnul lor iubit Se intoarce, glasul Lui le potoleste teama: "Indrazniti, Eu sunt, nu va temeti".

In clipa in care ei si-au dat seama de aceasta minune, Petru aproape si-a iesit din fire de bucurie. Intrucat de abia ii venea sa creada, a strigat: "Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe apa. 'Vino', i-a zis Isus".

Privind la Isus, Petru merge cu pasul sigur; dar, cand multumit de sine priveste inapoi catre tovarasii sai din barca, ochii i se indeparteaza de la Mantuitorul. Vantul este grozav. Valurile se inalta tot mai sus si se aseaza chiar intre el si Isus si i se face frica. Pentru o clipa, Hristos este ascuns de ochii lui si credinta dispare. Incepe sa se scufunde. Dar, in timp ce valurile urla de moarte, Petru isi ridica privirea de la apele infuriate si, atintind-o la Isus, striga: "Doamne, scapa-ma". Indata Isus prinde mana intinsa, zicand: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?"

Mergand unul langa altul, mana lui Petru fiind in mana Domnului, s-au urcat in barca impreuna. Dar Petru era acum supus si tacut. Nu avea motive sa se mandreasca fata de tovarasii sai, deoarece, prin necredinta si

inaltare de sine, fusese aproape sa-si piarda viata. Cand si-a intors privirea de la Isus, si-a pierdut mersul sigur si s-a cufundat in mijlocul valurilor.

De cate ori si noi, cand ajungem in greutati, suntem asemenea lui Petru! Privim la valuri, in loc sa tinem ochii atintiti la Mantuitorul. Picioarele ne aluneca si apele mandriei se inalta peste sufletul nostru. Isus nu l-a chemat pe Petru la El ca apoi sa-l lase sa piara; El nu ne cheama sa-L urmam, ca apoi sa ne uite. "Nu te teme de nimic", zice El, "caci Eu te izbavesc, te chem pe nume, esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, si raurile nu te vor ineca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te va aprinde. Caci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, Mantuitorul tau" (Is. 43,1-3).

Isus citise caracterul ucenicilor Sai. El stia cat de greu avea sa fie incercata credinta lor. In intamplarea aceasta pe mare, El dorea sa-i descopere lui Petru propria slabiciune - sa-i arate ca siguranta lui era numai in continua dependenta de puterea dumnezeiasca. In mijlocul furtunii de ispite, el putea sa mearga in siguranta numai daca, intr-o totala neincredere in sine, avea sa se sprijine doar pe Mantuitorul. Petru era slab chiar in punctul in care se credea tare si numai atunci cand si-a dat seama de slabiciunea sa a putut intelege nevoia de a se sprijini pe Hristos. Daca ar fi invatat lectia pe care Isus a dorit sa i-o dea prin cele petrecute pe mare, el n-ar fi cazut atunci cand a venit asupra lui incercarea cea mare.

In fiecare zi Dumnezeu ii invata pe copiii Sai. Prin imprejurarile vietii de toate zilele, El ii pregateste sa faca lucrarea pe un plan mai larg, randuit de providenta Lui. Felul in care ei isi indeplinesc micile datorii de toate zilele hotaraste biruinta sau infrangerea lor in crizele mari ale vietii.

Aceia care nu-si dau seama ca sunt fara incetare dependenti de Dumnezeu vor fi infranti de ispita. Astazi poate vom zice ca piciorul nostru este sigur si ca niciodata nu ne vom clatina. Poate zicem: "Stiu in cine am crezut, nimic nu poate sa zdruncine credinta mea in Dumnezeu si in Cuvantul Lui". Dar Satana planuieste sa foloseasca trasaturile de caracter mostenite sau cultivate si sa ne orbeasca in asa fel, incat sa nu ne vedem nevoile si defectele. Numai cand ne dam seama de propria slabiciune si privim tot timpul tinta la Isus putem merge in siguranta.

Dupa ce Isus a luat loc in barca, vantul a incetat "si corabia a sosit indata la locul spre care mergea". Noaptea aceea inspaimantatoare a trecut si s-a aratat lumina zorilor. Ucenicii si ceilalti care mai erau in corabie s-au plecat la picioarele lui Isus cu inimile pline de recunostinta, zicand: "Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu".