Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii/ 41
Cap. 40 - O noapte pe lac

SEZAND PE CAMPIA INVERZITA, in amurgul serii de primavara, oamenii au mancat din hrana pe care le-o daduse Hristos. Cuvintele pe care le auzisera in ziua aceea ajunsesera la ei ca un glas al lui Dumnezeu. Numai puterea divina putea sa indeplineasca lucrarile de vindecare la care ei fusesera martori. Dar minunea cu painile i-a miscat pe toti oamenii din aceasta mare multime. Toti fusesera partasi la binecuvantarile ei. In zilele lui Moise, Dumnezeu hranise pe Israel cu mana in pustie; dar cine era Cel care-i hranise in ziua aceea, daca nu Mesia despre care proorocise Moise? Nici o putere omeneasca n-ar fi putut crea din cinci paini de orz si din doi pestisori atata hrana pentru a satura mii de oameni infometati. Si au spus unul catre altul: "Cu adevarat, acesta este proorocul cel asteptat in lume".

Toata ziua, convingerea aceasta sporise si capatase putere. Actul acesta suprem era asigurarea ca mult asteptatul Eliberator era intre ei. Nadejdile oamenilor cresteau mereu si mereu. Acesta este Cel care va face din Iudea un paradis pamantesc, o tara in care sa curga lapte si miere. El poate sa implineasca orice dorinta. El poate sa sfarame puterea romanilor atat de detestati. El poate sa elibereze pe Iuda si Ierusalimul. El poate sa vindece pe soldatii raniti in lupta. El poate sa asigure hrana pentru osti intregi. El poate sa cucereasca neamuri si sa dea lui Israel stapanirea de mult cautata.

In entuziasmul lor, oamenii sunt gata sa-L incoroneze ca imparat. Ei vad insa ca El nu face nici un efort pentru a atrage atentia sau pentru a-Si atrage onorurile multimii. Aici Se deosebeste cu totul de preoti si de mai mari si ei se tem ca niciodata El nu va cere sa ia tronul lui David. Dupa ce s-au sfatuit, s-au inteles sa-L ia cu forta si sa-L proclame imparat al lui Israel. Ucenicii se unesc cu multimea, declarand ca tronul lui David Ii revine de drept Domnului lor. Numai modestia, ziceau ei, Il face pe Hristos sa refuze o asemenea onoare. Insa oamenii trebuie sa-L inalte ca Eliberator al lor. Preotii cei aroganti si mai marii sa fie constransi sa-L onoreze pe Acela care vine imbracat cu autoritatea lui Dumnezeu.

Cu nerabdare se pregatesc sa-si aduca planul la indeplinire, dar Isus vede ce se pregateste si intelege mai bine ca ei care va fi urmarea unei asemenea miscari. Chiar acum preotii si mai marii Ii vaneaza viata. Il acuza ca ii indeparteaza pe oameni de la ei. Urmarea incercarii de a-L pune pe tron ar fi violenta si rascoala, iar lucrarea imparatiei spirituale ar fi impiedicata. Fara intarziere, miscarea trebuie oprita. Chemandu-i pe ucenici, Isus le spune sa ia corabia, sa se reintoarca de indata la Capernaum, lasandu-L pe El sa dea drumul oamenilor.

Niciodata nu li se paruse o alta porunca a lui Hristos mai greu de indeplinit. De multa vreme ucenicii nadajduisera intr-o miscare a multimii care sa-L aseze pe Isus pe tron; ei nu puteau suporta gandul ca tot acest entuziasm urma sa se iroseasca in van. Multimile care se adunau pentru a sarbatori Pastele doreau sa vada pe noul profet. Pentru ucenicii Sai, aceasta parea ocazia de aur de a-L pune pe Domnul lor iubit pe tronul lui Israel. In inflacararea acestei noi ambitii, le era greu sa plece de bunavoie si sa-L paraseasca pe Isus pe tarmul acela pustiu. Au protestat impotriva acestei hotarari, dar Isus le-a vorbit de asta data cu o autoritate pe care niciodata mai inainte nu o folosise fata de ei. Stiau ca ar fi in zadar sa se impotriveasca mai departe si in tacere s-au indreptat catre lac.

Isus le porunceste acum oamenilor sa se imprastie, iar gesturile Lui sunt atat de hotarate, incat nimeni nu indrazneste sa se impotriveasca. Cuvintele de lauda si de proslavire li s-au oprit pe buze. Pasii li se opresc in momentul in care se pregateau sa-L proclame imparat si de pe fata lor dispar bucuria si nerabdarea. In multimea aceea sunt oameni cu inteligenta puternica si cu vointa tare, dar puterea imparateasca a lui Isus si cele cateva cuvinte linistite ale poruncii opresc tumultul si le impiedica planurile. Recunosc

in El o putere mai presus de autoritatea pamanteasca si, fara alta intrebare, se supun.

Ramas singur, "Isus S-a suit in munte, la o parte, ca sa Se roage". Ceasuri intregi a staruit in rugaciune catre Dumnezeu. Nu pentru Sine erau aceste rugaciuni, ci pentru oameni. El a cerut putere pentru a le descoperi oamenilor caracterul divin al misiunii Sale, pentru ca Satana sa nu le orbeasca mintea si sa nu le strice judecata. Mantuitorul stia ca zilele pentru lucrarea personala pe pamant aproape se sfarsisera si ca putini aveau sa-L primeasca drept Rascumparator. Cu durere si lupta sufleteasca, S-a rugat pentru ucenici. Ei urmau sa fie greu incercati. Nadejdile lor multa vreme cultivate, intemeiate pe o amagire atat de raspandita, urmau sa fie inselate in modul cel mai dureros si mai umilitor. In locul inaltarii pe tronul lui David, aveau sa fie martori la rastignirea Lui. Aceasta urma sa fie adevarata Lui incoronare. Dar ei nu intelegeau lucrul acesta si, ca urmare, aveau sa vina peste ei ispite mari, pe care cu greu le puteau recunoaste ca ispite. Fara Duhul Sfant care sa le lumineze mintea, sa le largeasca puterea de intelegere, credinta ucenicilor avea sa slabeasca. Era dureros pentru Isus sa vada ca parerile lor despre Imparatia Lui erau in asa masura marginite la marirea si onoarea lumeasca. Pentru ei avea El o grea povara pe inima si Si-a revarsat rugaciunile cu strigate dureroase si cu lacrimi.

Displayed: 5484 bytes.

Next part

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online