Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 40:1-16
Cap. 39 - "Dati-le voi sa manance"
HRISTOS SE RETRASESE cu ucenicii Sai intr-un loc linistit, dar aceasta ocazie rara de liniste a fost curand intrerupta. Ucenicii credeau ca s-au retras intr-un loc unde nu vor fi tulburati; dar, indata ce multimea a simtit lipsa Invatatorului, a intrebat: "Unde este?" Cativa observasera directia in care plecase Isus cu ucenicii. Multi au plecat pe uscat, pe cand altii au plecat dupa ei cu corabia. Pastele era aproape si, din locuri apropiate sau departate, grupe de pelerini in drumul lor catre Ierusalim se adunau sa-L vada pe Isus. Au mai venit pe langa ei si altii, pana cand s-au adunat la un loc cinci mii de barbati, in afara de femei si copii. Inainte ca Isus sa ajunga la tarm, o mare multime Il astepta. Dar El a coborat fara sa fie observat si a ramas catva timp la o parte cu ucenicii Lui.
De pe coasta muntelui, El a privit la multimea in miscare si inima Lui s-a umplut de mila. Cu toate ca era intrerupt si ca I se rapea odihna, nu era lipsit de rabdare. Cand S-a uitat la oamenii care veneau mereu, a vazut ca acolo era o nevoie mai mare, care trebuia sa fie luata in seama. "I S-a facut mila de ei, pentru ca erau ca niste oi care nu aveau pastor." Parasind locul Sau retras, a gasit un loc potrivit de unde putea sa le dea ajutor. Ei nu primisera nici un ajutor de la
preoti si conducatori, dar de la Hristos porneau valuri de viata vindecatoare atunci cand ii invata pe oameni calea mantuirii.
Oamenii ascultau cuvintele pline de indurare care porneau cu imbelsugare de pe buzele Fiului lui Dumnezeu. Ei ascultau cuvintele pline de har, dar atat de clare si de simple, incat erau ca un balsam din Ghilead pentru sufletele lor. Vindecarea data de mana Lui dumnezeiasca aducea voie buna si viata pentru muribund, usurare si sanatate pentru bolnavi. In ziua aceea, li s-a parut ca cerul s-a coborat pe pamant si nici nu-si dadeau seama cata vreme trecuse de cand nu mai mancasera ceva.
In cele din urma, ziua s-a sfarsit. Soarele cobora spre apus si, cu toate acestea, lumea ramanea pe loc. Isus lucrase toata ziua fara sa manance sau sa Se odihneasca. Era palid de oboseala si de foame, iar ucenicii L-au rugat sa inceteze munca. Dar El nu Se putea retrage din multimea care se imbulzea in jurul Lui.
In cele din urma, ucenicii au venit la El si au staruit, spunand ca este spre binele oamenilor sa fie trimisi acasa. Multi venisera de departe si nu mancasera nimic de dimineata. In orasele si satele invecinate puteau sa cumpere hrana. Dar Isus a zis: "Dati-le voi sa manance" si, intorcandu-se catre Filip, a intrebat: "De unde avem sa cumparam paine ca sa manance oamenii acestia?" A spus lucrul acesta ca sa incerce credinta acestui ucenic. Filip a privit spre marea aceea de capete si s-a gandit ca era cu neputinta sa se procure hrana pentru a implini nevoile unei asemenea multimi. El a raspuns ca painile care s-ar fi putut lua cu doua sute de dinari nici n-ar ajunge sa imparta la fiecare cate putin. Isus a intrebat ce s-ar fi putut gasi de mancare la oameni. "Este aici un baietel", a zis Andrei, "care are cinci paini de orz si doi pesti; dar ce sunt acestea la atatia?" Isus a cerut sa fie aduse la El. Apoi le-a poruncit ucenicilor sa aseze oamenii pe iarba in cete de cate cincizeci sau o suta, pentru a tine ordine si pentru ca toti sa fie martori la ceea ce voia sa faca. O data implinit lucrul acesta, Isus a luat hrana "si, ridicandu-Si ochii spre cer, a rostit binecuvantarea. Apoi a frant painile si le-a dat ucenicilor, ca ei sa le imparta norodului. Au mancat toti si s-au saturat; si au ridicat douasprezece cosuri pline cu firimituri si cu ce mai ramasese din pesti".
El, care arata oamenilor calea pe care sa-si castige pacea si fericirea, S-a ingrijit de nevoile lor vremelnice in aceeasi masura ca de cele spirituale. Oamenii erau obositi si slabiti. Erau acolo mame cu copilasi in brate si copii mici, care se agatau de rochiile lor. Multi statusera ore intregi in picioare. Ei fusesera atat de profund interesati
de cuvintele lui Hristos, incat nici nu se gandisera sa stea jos, iar multimea era atat de numeroasa, incat exista primejdia sa se calce in picioare. Isus voia sa le dea ocazia sa se odihneasca si i-a invitat sa stea jos. In locul acela era iarba multa si toti se puteau odihni bine.
Hristos nu a facut minuni decat atunci cand a fost absolut necesar si fiecare minune avea insusirea de a-i conduce pe oameni la pomul vietii, ale carui frunze sunt pentru vindecarea neamurilor. Hrana modesta,
impartita de mainile ucenicilor, cuprindea o mare comoara de invataturi. Ceea ce se oferise era o hrana simpla, pestii si painile de orz erau hrana zilnica a pescarilor din jurul Marii Galileii. Hristos ar fi putut sa intinda inaintea oamenilor o masa bogata, dar hrana pregatita numai pentru multumirea poftei n-ar fi adus nici o invatatura pentru binele lor. Hristos i-a invatat prin aceasta ca proviziile naturale date omului de Dumnezeu fusesera folosite rau. Si niciodata n-au avut oamenii atata bucurie la ospetele stralucitoare, pregatite pentru multumirea unui gust stricat, cum s-au bucurat acesti oameni de odihna si hrana simpla date de Hristos atat de departe de locuintele omenesti.
Displayed: 5198 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online