Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 38:10-*

Previous part

In prima calatorie misionara, ucenicii trebuiau sa mearga numai la "oile pierdute ale casei lui Israel". Daca ar fi predicat Evanghelia la neamuri sau la samariteni, ei si-ar fi pierdut influenta fata de iudei. Starnind prejudecatile fariseilor, ei s-ar fi amestecat in certuri, care i-ar fi descurajat chiar de la inceputul lucrarii lor. Chiar apostolii intelegeau cu greu ca Evanghelia trebuia sa fie dusa la toate neamurile. Atata timp cat ei insisi nu puteau sa patrunda acest adevar, nu erau pregatiti sa lucreze pentru neamuri. Daca iudeii primeau Evanghelia, Dumnezeu intentiona ca ei sa devina solii Sai pentru neamuri. De aceea trebuia ca ei sa fie primii care auzeau solia.

In tot campul activitatii lui Hristos, erau persoane care deveneau constiente de nevoile lor, flamanzind si insetand dupa adevar. Venise timpul sa se duca vestea despre iubirea Lui si acestor fiinte doritoare. La toti acestia, ucenicii trebuiau sa mearga ca reprezentanti ai Lui. Credinciosii aveau sa-i considere ca invatatori randuiti de Dumnezeu si, cand Mantuitorul urma sa fie luat de la ei, nu aveau sa ramana fara povatuitori.

In aceasta prima calatorie, ucenicii urmau sa mearga numai acolo unde Isus fusese mai inainte si castigase prieteni. Pregatirea lor pentru calatorie avea sa fie cat se poate de simpla. Nimic nu trebuia sa le abata mintea de la marea lor lucrare sau sa trezeasca in vreun fel opozitia si sa inchida poarta pentru lucrarea lor viitoare. Nu trebuia ca ei sa adopte imbracamintea invatatorilor religiosi, nici sa foloseasca ceva in infatisarea lor pentru a se deosebi de satenii umili. Nu trebuia sa intre in sinagogi si sa-i invite pe oameni la slujbe publice; staruinta lor trebuia sa fie depusa in lucrarea din casa in casa. Ei nu trebuiau sa piarda timpul cu saluturi nefolositoare sau sa mearga din casa in casa pentru placerea lor. Dar in fiecare loc aveau sa primeasca ospitalitatea celor ce erau vrednici, aceia care aveau sa-i primeasca din toata inima ca pe Hristos Insusi. Ei trebuiau sa intre in casa cu frumoasa salutare: "Pacea sa fie peste aceasta casa" (Luca 10,5). Casa aceasta urma sa fie binecuvantata prin rugaciunile lor,

prin cantarile lor de lauda si prin desfasurarea Scripturilor in cercul familiei.

Acesti ucenici aveau sa fie vestitori ai adevarului, sa pregateasca drumul pentru venirea Domnului lor. Solia pe care trebuiau sa o aduca era solia vietii vesnice si destinul oamenilor depindea de primirea sau lepadarea ei. Pentru a-i impresiona pe oameni cu solemnitatea ei, Isus le-a poruncit ucenicilor: "Daca nu va va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, sa iesiti din casa sau din cetatea aceea si sa scuturati praful de pe picioarele voastre. Adevarat va spun ca, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru tinutul Sodomei si Gomorei decat pentru cetatea aceea".

Acum, ochiul Mantuitorului patrunde viitorul; El priveste la campul mai intins in care, dupa moartea Lui, ucenicii aveau sa marturiseasca pentru El. Privirea Lui profetica cerceteaza toate experientele slujitorilor Sai de-a lungul veacurilor, pana va veni El a doua oara. El le arata urmasilor Sai luptele pe care aveau sa le intampine. El descopera caracterul si planul luptei. El le prezinta pericolele pe care trebuiau sa le intalneasca, sacrificiul de sine care li se va cere. El doreste ca ei sa stie cat vor avea de suferit, ca sa nu fie luati pe neasteptate de catre vrajmasi. Lupta lor nu va fi dusa "impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti" (Efes. 6,12). Ei se vor lupta cu forte supranaturale, dar sunt asigurati de ajutor supranatural. Toate fiintele inteligente ceresti se afla in ostirea aceasta. Si in randurile ei nu sunt numai ingeri. Duhul Sfant, reprezentantul Conducatorului ostirii Domnului, Se coboara pentru a indruma lupta. Slabiciunile noastre pot sa fie multe, pacatele si greselile noastre pot sa fie urate; dar harul lui Dumnezeu este pentru toti cei ce-l cauta cu pocainta. Taria Atotputerniciei e randuita sa dea ajutor celor ce se incred in Dumnezeu.

"Iata", a zis Isus, "Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii." Hristos Insusi n-a lasat nerostit nici un singur cuvant din adevar, dar a vorbit totdeauna cu iubire. El a dat pe fata cel mai mare tact si o atentie deosebita si plina de bunatate in legaturile Lui cu oamenii. El n-a fost niciodata aspru, niciodata n-a rostit un cuvant sever daca nu era nevoie, niciodata n-a provocat unei inimi sensibile o suferinta care sa nu fie necesara. El n-a mustrat cu asprime slabiciunea omeneasca. Fara teama a demascat fatarnicia, necredinta si nedreptatea, dar in glasul Lui erau lacrimi cand rostea mustrarile Sale usturatoare. A plans pentru Ierusalim, cetatea iubita de El care a refuzat sa primeasca pe Acela care era calea, adevarul si viata. Oamenii L-au lepadat pe Mantuitorul, dar El i-a privit cu duiosie milostiva si cu intristare asa de mare, ca I se sfasia inima. Fiecare fiinta era pretioasa in ochii Lui. Desi totdeauna S-a purtat cu demnitate dumnezeiasca, El S-a plecat cu cea mai duioasa purtare de grija asupra fiecarui membru al familiei lui Dumnezeu. In toti, El vedea oameni cazuti, pe care avea misiunea sa ii salveze.

Displayed: 5283 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online