Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii/ 32
Cap. 31 - Predica de pe munte

RAREORI I-A ADUNAT ISUS numai pe ucenici pentru a primi cuvintele Sale. El nu i-a ales ca ascultatori numai pe aceia care cunosteau calea vietii. Lucrarea Lui era de a ajunge la multimile care zaceau in ignoranta si ratacire. El impartea invataturile Sale pline de adevar acolo unde puteau ajunge la mintile intunecate. El Insusi, care era Adevarul, statea cu coapsele incinse si cu bratele mereu intinse pentru a binecuvanta si, prin cuvinte de avertizare, de indemn si de incurajare, cauta sa-i inalte pe toti cei care veneau la El.

Cu toate ca a fost destinata ucenicilor, Predica de pe Munte a fost rostita in auzul multimii. Dupa intarirea apostolilor prin binecuvantare, Isus a mers cu ei pe malul lacului. Aici, incepusera sa se adune oameni inca din zorii zilei. Afara de multimea obisnuita de prin cetatile Galileii, se gaseau si oameni din Iudea si chiar din Ierusalim, din Perea, din Decapole, din Idumea, tocmai din sudul Iudeii; de asemenea, erau si din Tir si Sidon, cetati feniciene pe tarmul Marii Mediterane. "Cand au auzit tot ce facea, au venit", "ca sa-L asculte si sa fie vindecati de bolile lor... din El iesea o putere care ii vindeca pe toti" (Marcu 3,8; Luca 6,17-19).

Tarmul ingust nu oferea conditii prielnice ca glasul Lui sa fie auzit de cei care doreau, de aceea Isus S-a retras pe coasta muntelui. Ajungand la un podis care oferea un loc placut de adunare pentru multimea nenumarata, S-a asezat pe iarba, iar ucenicii si multimea I-au urmat pilda.

Locul ucenicilor era intotdeauna langa Isus. Oamenii se imbulzeau mereu in jurul Lui, totusi ucenicii intelegeau ca ei nu trebuie sa fie dati la o parte din fata Lui. Ei se asezau chiar langa El, ca sa nu piarda nici un cuvant din invataturile Lui. Erau ascultatori atenti, doritori sa inteleaga adevarurile pe care urmau sa le propovaduiasca in toate tarile si pentru toate vremurile.

Cu simtamantul ca acum trebuie sa se astepte la ceva neobisnuit, s-au strans langa Invatatorul lor. Ei credeau ca imparatia trebuie sa se intemeieze in curand si din evenimentele diminetii primisera asigurarea ca acum trebuie sa se vesteasca ceva cu privire la aceasta imparatie. Un sentiment de asteptare stapanea si multimea si fetele oamenilor dadeau dovada de marele lor interes. In timp ce oamenii stateau pe coasta inverzita a dealului, asteptand cuvintele Invatatorului divin, inima le era plina de ganduri despre slava viitoare. Erau acolo carturari si farisei care asteptau ziua cand sa stapaneasca peste romanii priviti cu atata ura si sa aiba bogatiile si splendoarea marelui imperiu universal. Taranii saraci si pescarii sperau sa auda cuvinte de incurajare, si anume ca saracacioasele lor colibe, hrana lor neindestulatoare, viata lor de munca, teama lor de lipsa trebuie sa fie schimbate in palate pline de belsug si zile de viata usoara. In locul hainelor aspre cu care se imbracau ziua si in locul invelitorii cu care se acopereau noaptea, ei nadajduiau ca Hristos sa le dea hainele scumpe si bogate ale asupritorilor. Inima lor tresalta plina de speranta ingamfata ca Israel trebuia sa fie onorat in curand in fata natiunilor ca popor ales al Domnului, iar Ierusalimul sa fie asezat in fruntea unui imperiu universal.

Hristos a dezamagit nadejdea unei maretii lumesti. In Predica de pe Munte, El a cautat sa indrepte ce se stricase printr-o gresita educatie si sa le dea ascultatorilor Sai o dreapta conceptie despre Imparatia si despre caracterul Sau. Dar El n-a atacat direct ratacirile oamenilor. El a vazut mizeria lumii adusa de pacat, dar nu le-a pus in fata o descriere vie a starii lor de nelegiuire. I-a invatat lucruri nemarginit mai bune decat acelea pe care le cunoscusera. Fara a combate ideile lor despre Imparatia lui Dumnezeu, El le-a facut cunoscute conditiile intrarii in aceasta Imparatie, lasandu-i pe ei sa traga concluziile privitoare la natura ei. Adevarurile pe care El le-a invatat nu sunt de mai mica insemnatate pentru noi decat pentru multimea care-L urma pe Isus. Nu mai putin ca ei, noi trebuie sa invatam principiile fundamentale ale Imparatiei lui Dumnezeu.

Cele dintai cuvinte ale lui Hristos pentru oamenii adunati pe munte au fost cuvinte de binecuvantare. Fericiti sunt aceia, a zis El, care isi recunosc saracia spirituala si

simt ca au nevoie de mantuire. Evanghelia trebuie sa fie predicata saracilor. Ea nu este descoperita celor ingamfati spiritual, celor care sustin ca sunt bogati si n-au nevoie de nimic, ci celor umili si intristati. Un singur izvor s-a descoperit pentru pacat, un singur izvor pentru cei saraci cu duhul.

Inima mandra se lupta sa castige mantuirea, dar atat vrednicia, cat si titlul nostru pentru cer se gasesc in neprihanirea lui Hristos. Domnul nu poate face nimic pentru refacerea omului pana cand, convins de propria slabiciune si scapat de increderea in sine, nu se preda conducerii lui Dumnezeu. Atunci el poate sa primeasca darul pe care Dumnezeu asteapta sa-l reverse. Nimic nu este retinut de la cel care isi simte nevoia. El poate sa vina fara nici o piedica direct la Acela in care locuieste toata plinatatea. "Caci asa vorbeste Cel Preainalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: 'Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite'" (Is. 57,15).

Displayed: 5363 bytes.

Next part

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online