Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 28:25-*

Previous part

Dar, mai mult decat vindecarea fizica, el dorea eliberarea de povara pacatului. Daca ar fi putut sa-L vada pe Isus si sa primeasca asigurarea iertarii si a pacii cu Cerul, el ar fi fost multumit fie sa traiasca, fie sa moara, dupa voia lui Dumnezeu. Strigatul omului pe moarte a fost: "O, de-as putea ajunge in fata Lui!" Nu era timp de pierdut; carnea lui prapadita incepea sa dea semne de descompunere. Cu lacrimi in ochi i-a rugat pe prietenii lui sa-l duca pe pat pana la Isus, lucru pe care ei l-au facut cu mare placere. Dar multimea care se adunase inauntrul si imprejurul casei in care era Mantuitorul era asa de deasa, incat era cu neputinta pentru bolnav si pentru prietenii lui sa ajunga la El sau chiar numai pana acolo de unde sa-I auda glasul.

Isus predica in casa lui Petru. Dupa obicei, ucenicii Lui sedeau acolo. Au venit si "niste farisei si invatatori ai legii, din toate satele Galileii, si Iudeii, si din Ierusalim". Acestia venisera ca iscoade, cautand o acuzatie impotriva lui Isus. In afara de aceste persoane oficiale, in multimea amestecata se inghesuiau oameni manati de zel, de evlavie, de curiozitate si chiar necredinciosi.

Erau reprezentate acolo diferite nationalitati si toate clasele sociale. "Iar puterea Domnului era cu El, ca sa vindece." Duhul vietii plana asupra adunarii, dar fariseii si carturarii nu I-au simtit prezenta. Ei nu si-au simtit lipsa, si vindecarea nu era pentru ei. "Pe cei flamanzi i-a saturat de bunatati si pe cei bogati i-a scos afara cu mainile goale" (Luca 1,53).

Cei care il duceau pe omul paralizat au incercat de nenumarate ori sa-si faca drum prin multime, dar in zadar. Bolnavul privea in jur intr-o grozava disperare. Cand ajutorul de atata vreme cautat era asa de aproape, cum putea sa renunte la speranta sa? Dupa indemnul lui, prietenii l-au urcat pe acoperisul casei si, desfacand invelisul, l-au lasat inauntru, la picioarele lui Isus. Cuvantarea Sa a fost intrerupta. Mantuitorul a privit la fata plina de durere si a vazut ochii rugatori atintiti asupra Lui. A inteles totul, caci El atrasese la Sine pe aceasta fiinta deznadajduita si indoielnica. In timp ce omul paralizat era inca acasa, Mantuitorul ii adusese convingerea in constiinta. Cand s-a pocait de pacatele lui si a crezut in puterea lui Isus de a-l vindeca, indurarile datatoare de viata ale Mantuitorului au cazut de prima data ca o binecuvantare asupra inimii lui insetate. Isus urmarise cea dintai scanteie de credinta, care crescuse pana la convingerea ca El era singurul ajutor al pacatosului si vazuse cum aceasta devine tot mai puternica, o data cu fiecare efort de a veni inaintea Lui.

Acum, in cuvintele care atinsera urechea suferindului ca o melodie placuta, Mantuitorul a zis: "Indrazneste, fiule! Pacatele iti sunt iertate!"

Povara disperarii cade de pe inima omului bolnav, pacea iertarii se aseaza asupra duhului sau si straluceste pe chipul sau. Durerea fizica s-a dus si intreaga lui fiinta e transformata. Slabanogul nenorocit este vindecat! Pacatosul vinovat este iertat!

In credinta simpla, el primise cuvintele lui Isus ca fiind darul unei vieti noi. El n-a mai cerut nimic, ci a ramas intr-o tacere plina de fericire, prea plin de bucurie pentru a mai putea vorbi. Lumina cereasca stralucea asupra fetei lui si oamenii priveau uimiti la scena aceasta.

Rabinii asteptasera plini de nerabdare sa vada ce hotarare ia Hristos in cazul acesta. Si-au adus aminte ca omul venise la ei dupa ajutor si ca ei refuzasera sa-i dea nadejde sau sa-i arate simpatie. Nemultumindu-se numai cu atat, declarasera ca omul suferea un blestem dumnezeiesc pentru pacatele lui. Lucrurile acestea le-au revenit cu putere in minte cand l-au vazut pe omul bolnav inaintea lor. Au observat interesul cu care toti urmareau scena si au simtit o teama nespusa ca-si vor pierde influenta asupra poporului.

Acesti demnitari n-au schimbat intre ei nici un cuvant, dar, privind unii la altii, au citit acelasi gand, si anume ca trebuie facut ceva pentru a opri valul simtamintelor. Isus declarase ca pacatele slabanogului erau iertate. Fariseii au considerat aceste cuvinte ca o hula si au planuit sa prezinte lucrurile acestea ca un pacat vrednic de moarte. Ei si-au zis in inima lor: "Huleste! Cine poate sa ierte pacatele decat numai Dumnezeu?" (Marcu 2,7).

Atintindu-Si privirile asupra lor, priviri sub care ei au inceput sa tremure si sa se dea inapoi, Isus a zis: "Pentru ce aveti astfel de ganduri in inimile voastre? Caci ce este mai lesne? A zice: 'Pacatele iti sunt iertate' sau a zice: 'Scoala-te si umbla?' Dar, ca sa stiti ca Fiul omului are putere pe pamant sa ierte pacatele, 'scoala-te', a zis El slabanogului, 'ridica-ti patul si du-te acasa'".

Atunci, acela care fusese adus la Isus pe o targa se ridica pe picioarele sale, care prinsesera din nou elasticitate si taria tineretii. Sangele datator de viata alearga prin venele lui. Fiecare organ al trupului porneste deodata la lucru. Stralucirea sanatatii ia locul paloarei mortii atat de aproape "si indata slabanogul s-a sculat, si-a ridicat patul si a iesit afara in fata tuturor; asa ca toti au ramas uimiti si slaveau pe Dumnezeu si ziceau: 'Niciodata n-am mai vazut asa ceva!'"

Displayed: 5190 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online