Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii/ 26
Cap. 25 - Chemarea la mare

SE LUMINA DE ZIUA deasupra Marii Galileii. Ucenicii, obositi de o noapte de munca neroditoare, inca se mai aflau in corabiile lor, pe lac. Isus venise sa petreaca o ora de liniste langa apa. Spera ca in zorii zilei sa poata gasi putina odihna, departe de multimea care Il urma zi dupa zi. Dar n-a trecut mult si oamenii au inceput sa se adune in jurul Lui. Numarul lor a crescut cu repeziciune, astfel incat El era asaltat din toate partile. Intre timp, ucenicii au sosit la tarm. Pentru a scapa de imbulzeala multimii, Isus S-a urcat in corabia lui Petru si i-a spus sa o indeparteze putin de mal. De aici, Isus putea sa fie mai bine vazut si auzit de toti si, din barca, a inceput sa invete multimea adunata la tarm.

Ce priveliste era aceasta pentru ingeri; slavitul lor Conducator statea intr-o corabie de pescari, leganata intr-o parte si alta de valurile fara odihna, predicand vestea cea buna a mantuirii multimii care asculta imbulzindu-se pe malul apei! Acela care era Proslavitul cerului le dezvaluia oamenilor de rand lucrurile mari ale Imparatiei Sale. Cu toate acestea, nu s-ar fi gasit un loc mai potrivit pentru lucrarea Lui. Lacul, muntii, campiile

intinse, lumina soarelui care se revarsa pe pamant, totul Ii punea la indemana mijloace de a ilustra invataturile Sale si de a le imprima in minte. Si nici o invatatura a lui Hristos nu a fost rostita fara sa aduca rod. Fiecare solie pornita de pe buzele Lui atingea o inima, ca un cuvant al vietii vesnice.

Cu fiecare clipa, se aduna pe tarm tot mai multa lume. Batrani sprijinindu-se in toiegele lor, sateni vanjosi veniti de la munte, pescari veniti de la munca lor pe lac, negustori si rabini, bogati si invatati, batrani si tineri, aducand pe bolnavii si pe suferinzii lor, se imbulzeau sa asculte cuvintele Invatatorului divin. Proorocii au privit inainte la scene de felul acesta si au scris:

"Tara lui Zabulon si tara lui Neftali,

Inspre mare, dincolo de Iordan,

Galilea Neamurilor,

Norodul acesta, care zacea in intuneric,

A vazut o mare lumina;

Si peste cei ce zaceau in tinutul si in umbra mortii,

A rasarit lumina."

Afara de multimea de pe tarmurile Ghenezaretului, Isus mai avea in minte, cand tinea predica la mare, si pe alti ascultatori. Privind de-a lungul veacurilor, i-a vazut pe cei credinciosi ai Lui dusi la inchisoare si la judecata, in singuratate, in ispita si in suferinta. Fiecare scena de bucurie, de lupta sau de disperare era deschisa de El. In cuvintele pe care le rostea celor adunati, El spunea si celorlalte suflete cuvinte potrivite, care aveau sa fie solie de mangaiere in intristare, de speranta in incercare, de lumina cereasca in intuneric. Prin Duhul Sfant, glasul acela care vorbea din corabia pescarului pe Marea Galileii urma sa fie auzit rostind pace inimii omenesti din timpul sfarsitului.

O data incheiata cuvantarea, Isus S-a intors catre Petru si l-a rugat sa departeze corabia la adanc si sa arunce mrejele pentru pescuire. Dar Petru era descurajat. Toata noaptea nu prinsese nimic. Cat fusese singur, se gandise la soarta lui Ioan Botezatorul, care zacea singur in inchisoare. Se gandise la ceea ce ii astepta pe Isus si pe urmasii Lui, la rezultatul slab al lucrarii din Iudea si la rautatea preotilor si rabinilor. Pana si ocupatia pe care o avea nu-l mai slujea si, in timp ce se uita la mrejele goale, viitorul i se arata intunecat si plin de descurajare. "Invatatorule", a zis el, "toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic; dar, la Cuvantul Tau, voi arunca mrejele."

Noaptea era singurul timp favorabil pentru pescuit cu navoadele in apa limpede a lacului. Dupa ce muncise din greu toata noaptea fara succes, parea fara nadejde sa arunce navoadele ziua; dar Isus daduse porunca si iubirea pentru Domnul lor i-a facut pe ucenici sa asculte. Simon si fratele lui au coborat mrejele. Cand au incercat sa le scoata, era asa de mult peste in ele, incat incepeau sa se rupa. Au fost nevoiti sa-i cheme pe Iacov si pe Ioan in ajutor. Dupa incarcarea pestelui, amandoua corabiile erau atat de pline, incat amenintau sa se scufunde.

Dar Petru nu se gandea la belsug sau la corabii. Minunea aceasta, care le intrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifestarea puterii dumnezeiesti. In Isus L-a vazut pe Acela care tinea sub stapanirea Sa toata natura. Prezenta dumnezeirii daduse pe fata cat era el de pacatos. Iubirea pentru Invatatorul, rusinea pentru ne-credinta lui, recunostinta pentru indurarea lui Hristos si, mai presus de toate, simtul necuratiei personale in fata infinitei puritati l-au coplesit. In timp ce tovarasii lui puneau la loc sigur pestele din mreje, Petru a cazut la picioarele Mantuitorului si I-a zis: "Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos".

Era prezenta aceleiasi sfintenii dumnezeiesti, care il facuse pe profetul Daniel sa cada ca mort inaintea ingerului lui Dumnezeu. El zicea: "Puterile m-au lasat, culoarea mi s-a schimbat, fata mi s-a slutit si am pierdut orice vlaga". Tot astfel s-a intamplat cand Isaia a privit slava Domnului; el a exclamat: "Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate... si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor" (Dan. 10,8; Is. 6,5). Natura umana, cu slabiciunea si pacatul ei, ajunsese fata in fata cu desavarsirea dumnezeirii si el se simtea cu totul nedemn si nesfant. La fel s-au petrecut lucrurile cu toti cei carora li s-a ingaduit sa vada maretia si maiestatea lui Dumnezeu.

Displayed: 5462 bytes.

Next part

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online