Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 25:35-*

Previous part

sa descopere adevarurile cu privire la imparatia Lui. Oamenii se prindeau de crezul lor si de ceremoniile fara valoare, in timp ce adevarul cerului astepta sa fie primit. Cheltuiau argintul pentru pleava, in timp ce painea vietii le era la indemana. De ce n-au mers ei la Cuvantul lui Dumnezeu, ca sa cerceteze cu staruinta si sa vada daca sunt sau nu in ratacire? Scripturile Vechiului Testament aratau lamurit fiecare amanunt al lucrarii lui Hristos si mereu, mereu, El cita din profeti si spunea: "Astazi s-au implinit cuvintele acestea din Scriptura, pe care le-ati auzit". Daca ar fi cercetat sincer Scripturile si daca ar fi examinat teoriile lor in fata Cuvantului lui Dumnezeu, Isus n-ar mai fi plans din cauza nepocaintei lor. N-ar mai fi fost nevoie sa spuna: "Iata ca vi se lasa casa pustie" (Luca 13,35). Ei ar fi putut sa inteleaga dovezile date de lucrarea Lui ca Mesia si ar fi evitat nenorocirea care a facut din orasul lor ingamfat o gramada de ruine. Dar mintea iudeilor se stramtase din cauza bigotismului lor irational. Invataturile lui Hristos descopereau lipsurile din caracterul lor si nevoia de pocainta. Daca ar fi primit invataturile Lui, practicile lor ar fi trebuit sa se schimbe si nadejdile cultivate de ei ar fi trebuit parasite. Pentru a fi onorati de Dumnezeu, ar fi trebuit sa sacrifice onoarea oamenilor. Daca ar fi ascultat de cuvintele acestui nou rabi, ar fi trebuit sa mearga pe alta cale decat aceea aratata de marii cugetatori si invatatori ai timpului.

Adevarul nu era popular in zilele lui Hristos. Nu este popular nici in zilele noastre. N-a fost popular de cand Satana a rostit pentru prima oara minciuni care sa duca pe om la inaltarea de sine. Nu gasim si noi azi teorii si invataturi care n-au nici o temelie in Cuvantul lui Dumnezeu? Oamenii se agata de ele cu aceeasi incapatanare cu care se agatau iudeii de traditiile lor.

Conducatorii iudei erau plini de mandrie spirituala. Dorinta lor de slavire a eului se dadea pe fata pana si in serviciul templului. Le placeau cele mai inalte locuri din sinagoga. La placea sa fie salutati prin piete si erau maguliti auzind titlurile lor rostite de buzele oamenilor. In timp ce adevarata evlavie scadea, ei deveneau tot mai gelosi pentru traditiile si ceremoniile lor.

Pentru ca priceperea lor era intunecata de prejudecati egoiste, nu puteau sa armonizeze puterea convingatoare a cuvintelor lui Hristos cu umilinta vietii Lui. Ei nu puteau sa aprecieze faptul ca maretia adevarata poate sa se lipseasca de stralucirea exterioara. Saracia acestui om parea cu totul nepotrivita cu sustinerea Lui de a fi Mesia. Ei intrebau de ce este El atat de putin prietenos, daca intr-adevar era ceea ce pretindea ca este. Daca El respingea folosirea fortei armelor, ce se va intampla cu

natiunea lor? Cum ar putea gloria si puterea asa de mult asteptate sa duca la supunere natiunile fata de cetatea iudeilor? Nu dadusera preotii invatatura ca Israel trebuia sa domneasca peste intregul pamant? Si se putea oare ca marii invatatori religiosi sa fie in ratacire?

Dar nu numai lipsa de stralucire exterioara din viata Lui ii facea pe iudei sa-L respinga pe Isus. El era intruparea curatiei, dar ei erau necurati. El a locuit intre oameni ca pilda de integritate nepatata. Viata Lui neprihanita arunca lumina asupra inimii lor. Sinceritatea Lui descoperea nesinceritatea lor. Ea facea sa se vada goliciunea pretentiei lor de evlavie si descoperea nedreptatea din ei in caracterul ei odios. O asemenea lumina nu era binevenita.

Daca Hristos ar fi indreptat atentia catre farisei si ar fi laudat invata-tura si evlavia lor, ei L-ar fi proslavit cu mare bucurie. Dar cand vorbea despre imparatia cerurilor ca despre un asezamant de indurare pentru toata omenirea, El infatisa un aspect al religiei pe care ei nu voiau sa il ingaduie. Pilda si invatatura lor nu faceau de dorit slujirea lui Dumnezeu. Cand L-au vazut pe Isus dand atentie tocmai acelora pe care ii urau si-i respingeau, s-au desteptat in ei cele mai rele patimi ale inimilor lor ingamfate. In ciuda laudaroseniei lor ca, sub "Leul din semintia lui Iuda" (Apoc. 5,5), Israel avea sa fie inaltat deasupra tuturor popoarelor, ei preferau sa sufere dezamagirea pentru neimplinirea sperantelor lor ambitioase decat mustrarile lui Hristos pentru pacatele lor si condamnarea pe care o simteau chiar prin faptul ca se gaseau in fata curatiei Sale.