Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Isaia 63:17-*

Previous part

Pentru ce, Doamne, ne lasi sa ratacim de la caile Tale, si ne impietresti inima ca sa nu ne temem de Tine? Intoarce-Te, din dragoste pentru robii Tai, pentru semintiile mostenirii Tale!

Ne lasi sa ratacim. In limbajul ne-formal al Bibliei, Dumnezeu este adesea infatisat ca savarsind ceea ce El de fapt nu impiedica (vezi comentariul la 1Samuel 16,14; 2Cronici 18,18). Intrebarea poate fi inteleasa permisiv: ,,O, Doamne, de ce ne-ai ingaduit sa ratacim?” etc. Intrucat Dumnezeu nu obliga vointa, El nu ii va impiedica pe oameni sa mearga pe caile rele pe care si le-au ales. Intr-un anumit sens oamenii de fapt nu au permisiunea lui Dumnezeu de a face raul. Ei au permisiunea lui Dumnezeu de a face binele (Deuteronom 30,19), dar intrucat ei sunt agenti morali liberi Dumnezeu nu-i impiedica sa mearga pe o cale rea daca ei aleg lucrul acesta. Noi nu vom spune despre copiii nostri, daca unii cresc mari si parasesc cararea dreapta, ca ei au permisiunea noastra sa faca raul. Datorita maturitatii lor noi pur si simplu nu ne mai amestecam in alegerile lor.

Cererea din rugaciunea domneasca: ,,Nu ne duce in ispita,” trebuie sa fie inteleasa in acelasi fel. Dumnezeu nu ii ispiteste pe oameni la pacat (Iacov 1,13), insa ingaduie incercarea numai daca este spre binele nostru (vezi comentariul la Matei 6,13). Cuvintele sunt un mod figurat de a cere sa nu cadem in ispita.

Impietreste. Vezi comentariul la Exod 4,21.

Intoarce-Te. Compara Psalmi 80,14; 90,13.



Poporul Tau cel sfant n-a stapanit tara decat putina vreme; vrajmasii nostri au calcat in picioare locasul Tau cel sfant.

Putina vreme. Lui Avraam i se daduse fagaduinta ca tara Canaanului urma sa ii fie data lui si semintei lui ca mostenire vesnica (Geneza 13,14.15; 17,8). In comparatie cu vesnicia, timpul de la Iosua la Isaia n-a fost decat ,,putina vreme.” Fagaduintele lui Dumnezeu sunt conditionate. Din cauza nelegiuirii lor iudeii au pierdut dreptul la fagaduintele facute lui Avraam.

Au calcat in picioare locasul Tau cel sfant. Pe vremea lui Isaia asirienii navalisera in cea mai mare parte a Tarii Sfinte (capitolele 36-38), cu toate ca renuntasera la incercarea de a cuceri Iuda. Un secol mai tarziu, babilonienii, sub Nebucadnetar, au pus capat poporului lui Iuda si au nimicit Ierusalimul, impreuna cu Templul si zidurile lui (2Regi 25,8-16). Templul era inca in picioare cand Isaia spunea aceste cuvinte. Totusi, el privea in viitor in chip profetic catre timpul cand Templul nu va mai fi (vezi cap. 64,11, vezi Vol. I, p. 27, 28).



Am ajuns ca un popor pe care niciodata nu l-ai carmuit Tu, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau

Am ajuns. Motivul cererii staruitoare a lui Israel este ca el cazuse atat de jos incat era la nivelul paganilor, care nu Il recunoscusera niciodata pe Dumnezeu. Era lucrul acesta drept? Sa ingaduie oare Dumnezeu ca fiii lui Avraam, aceia care Il recunoscusera pe El ca Tata al lor (v. 16) sa fie in aceeasi stare ca altii pe care El nu-i recunoscuse niciodata? Marturisirea lui Isaia in numele poporului (vezi comentariul la cap. 59,12.13) ajunge aici la cea mai mare adancime a durerii sufletesti. Ei se simt profund umiliti din cauza ca Dumnezeu dupa cat se parea ii lepadase si ei Il implora pe Dumnezeu cu umilinta sa nu fie cu totul lepadati. Tocmai spiritul acesta de deplina intristare si deznadejde este ceea ce ii face sa-si ridice ochii spre Cer in rugaciunea cu care debuteaza capitolul urmator. Cu privire la contextul acestei situatii vezi comentariul la cap. 40,1.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 CT 262

3 DA 693, 746, 754; SR 222

7 MYP 424

9 CH 455; DA 356; Ed 263; MB 13; PK 312, 545; PP 407; 5T 195

10 PK 576