Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Evrei 13:10-*
Previous part
Noi avem un altar, din care n-au drept sa manance cei ce fac slujba in cort.
Avem un altar. Scriitorul face aici aluzie la faptul ca preotilor si levitilor le erau date anumite parti din animalele de jertfa aduse la vechiul sanctuar sau la Templu (vezi Leviticul 6,16–18; 7,15.16.31–34; Numeri 18,8–10; Deuteronom 18,1.2; compara cu 1 Corinteni 9,13). Poate ca doctrinele false la care se face referire in Evrei 13,9 accentuau ideea gresita ca era necesar ca si crestinii sa practice vechile ritualuri si ceremonii ale iudaismului, care aveau in vedere mancarurile si bauturile, ca si cum prin ele s-ar fi putut ajunge la o stare superioara de sfintenie. Dar crestinii au un altar, crucea de pe Golgota, si un sacrificiu depasind cu mult vechile sacrificii de animale, atat in valoare cat si in eficacitate (vezi cap. 9,14.24–28; 10,10.12.14). Acesta nu era altul decat ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii” (Ioan 1,29). In plus, Hristos ii invita pe toti aceia care cred in El sa manance trupul Sau (vezi Ioan 6,33–58).
N-au drept sa manance. In cadrul sistemului religios iudaic preotii si levitii se bucurau de o pozitie onorata si de privilegii speciale. Dar, lepadandu-L pe Isus, in ciuda pozitiei lor distinse ei au devenit nevrednici de a participa la ceea ce este dreptul crestinilor adevarati. Se poate ca Pavel sa se fi gandit de asemenea la painea si vinul de la masa Domnului. Oricare ar fi situatia, meritele slavite ale sistemului de religie la care in v. 9 s-a facut referire ca fiind ,,orice fel de invataturi straine”, erau infinit inferioare mantuirii prin credinta in Isus Hristos.
Cei ce fac slujba. Adica preotii si levitii.
In adevar, trupurile dobitoacelor, al caror sange este adus de marele preot in Locul prea sfant, pentru pacat, sunt arse de tot afara din tabara.
Trupurile dobitoacelor. Cand sangele jertfei pentru pacat era adus in sanctuar, ca in cazul pacatului preotului sau al intregii adunari, preotul nu trebuia sa manance din carne, ci sa o arda afara din tabara (Leviticul 6,30). La fel, Isus ,,a patimit dincolo de poarta” (Evrei 13,12; compara cu Ioan 19,17) si apoi a slujit cu propriul Sau sange in sanctuarul ceresc (Evrei 9,12). Sub vechiul sistem al sacrificiilor preotii nu aveau dreptul sa consume dintr-un astfel de sacrificiu (cap. 13,10), dar Hristos a spus: ,,Luati, mancati; acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi” (1 Corinteni 11,24).
De aceea si Isus, ca sa sfinteasca norodul cu insusi sangele Sau, a patimit dincolo de poarta.
Ca sa sfinteasca. [,,Ca sa poata sfinti”, KJV]. Adica pentru ca Hristos sa poata sluji cu propriul Sau sange, in sanctuarul ceresc, in favoarea pacatosilor care se pocaiesc. Pentru asta El ,,a patimit dincolo de poarta” Ierusalimului.
Sa iesim dar afara din tabara la El, si sa suferim ocara Lui.
Sa iesim dar afara. Crestinii iudei nu mai puteau sa-L vada pe Mesia in ritualurile si ceremoniile religiei iudaice. Ei erau inca israeliti, si prin urmare, vorbind la figurat, locuitori ai cetatii Ierusalim. Dar daca vroiau sa-L gaseasca pe Mantuitorul, trebuiau sa-L caute dincolo de hotarele iudaismului. In cadrul cartii Evrei situatia aceasta se transforma intr-un apel la iudeo-crestini, de a-si abate privirile de la ritualurile si ceremoniile iudaismului si de a le fixa asupra lui Isus Hristos si a lucrarii Lui ca Mare Preot al nostru in sanctuarul ceresc (vezi Introducerea).
Sa suferim ocara Lui. Aceia care au manifestat simpatie pentru Isus cand urca spre Golgota ca un criminal osandit, au suferit ,,ocara” impreuna cu El. Pentru iudeo-crestini convertirea la crestinism insemna a-si atrage ura semenilor lor iudei si respingerea spatele sistemului sacrificial iudaic ca mijloc de mantuire insemna a-si atrage acuzatia de apostazie si tradare.
Caci noi n-avem aici o cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei viitoare.
O cetate statatoare. [,,O cetate dainuitoare”, KJV]. Iudeii priveau la Ierusalim ca la o ,,cetate statatoare”, adica socoteau ca planul lui Dumnezeu era strans legat de aceasta cetate si ca asadar ea era menita sa ramana vesnic. Ei se simteau in siguranta in bratele iudaismului. Dar crestinii nu au o astfel de ,,cetate statatoare”. Nadejdile si aspiratiile lor nu sunt legate de o cetate pamanteasca sau de un sistem religios. Cat de important era acest lucru pentru evreii crestini care in curand aveau sa fie martori la distrugerea Ierusalimului!
In cautarea celei viitoare. [,,Cautam una viitoare”, KJV]. Adica Noul Ierusalim (vezi cap. 12,22). Compara cu experienta patriarhului Avraam (cap. 11,10).
Prin El, sa aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfa de lauda, adica, rodul buzelor care marturisesc Numele Lui.
Prin El. Adica prin Hristos sau pe temeiul sacrificiului pe care El deja il adusese pentru noi ,,dincolo de poarta” Ierusalimului.
Jertfa de lauda. In loc de a aduce o jertfa de multumire la Templu, asa cum era prescris de legea mozaica (vezi Leviticul 7,12–14), noi trebuie sa aducem neincetat ,,o jertfa de lauda” Domnului.
Displayed: 5173 bytes.
Next part
All the chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online