Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Geneza 47:25-*

Previous part

Ei au zis: Tu ne-ai scapat viata! Sa capatam trecere inaintea domnului nostru, si vom fi robi ai lui Faraon.

Ne-ai scapat viata. Aceasta recunoastere a poporului arata in mod clar ca reglementarea cea noua nu era considerata aspra sau nedreapta. Aceasta este o respingere suficienta a des repetatei acuzari ca Iosif i-a privat pe egipteni de libertatile lor si a redus un popor liber la robie. Proprietarii de sclavi, de obicei, nu sunt multumiti cu un procent de 20 la suta din venitul brut al proprietatilor lor. Cu exceptia impozitului, proprietatea regala a pamanturilor era mai mult nominala decat reala. In orice caz, impozitul nu era considerat exorbitant nici chiar de catre popor. Ei erau multumiti ca puteau ramane in viata si puteau folosi in continuare animalele, casele si pamanturile lor, chiar daca aceasta s-ar petrece sub stapanirea nominala a lui Faraon.



Iosif a facut din aceasta o lege, care a ramas in picioare pana in ziua de azi, si dupa care, a cincea parte din venitul pamanturilor Egiptului este a lui Faraon; numai pamanturile preotilor nu sunt ale lui Faraon.

Verset ce nu a fost comentat.

Israel a locuit in tara Egiptului, in tinutul Gosen. Ei s-au instarit, au crescut si s-au inmultit foarte mult.

S-au inmultit foarte mult. Deoarece familia lui Iacov a locuit intr-o regiune bogata si fiind mult aprovizionata de Iosif (v.12), nu este de mirare ca ea s-a bucurat de o perioada de prosperitate fara precedent. Rezultatul nu a fost numai acumularea de bogatie, ci si o rapida crestere numerica. Astfel a inceput implinirea fagaduintei facuta de Dumnezeu lui Iacov la Beer-Seba (cap. 46,3).



Iacov a trait saptesprezece ani in tara Egiptului; si zilele anilor vietii lui Iacov au fost de o suta patruzeci si sapte de ani.

Saptesprezece ani. In versetele acestea si in capitolele care urmeaza sunt descrise ultimele zile ale patriarhului Iacov. El locuise 77 de ani in Canaan, 20 de ani in Padan-Aram, inca 33 de ani in Canaan si, in cele din urma, 17 ani in Egipt, cu totul 147 de ani.



Cand s-a apropiat Israel de clipa mortii, a chemat pe fiul sau Iosif, si i-a zis: Daca am capatat trecere inaintea ta, pune, rogu-te, mana sub coapsa mea, si poarta-te cu bunatate si credinciosie fata de mine: sa nu ma ingropi in Egipt.

Mana ta sub coapsa mea. Cu privire la acest vechi obicei, vezi comentariul pentru cap. 24,2.



Ci cand ma voi culca langa parintii mei, sa ma scoti afara din Egipt, si sa ma ingropi in mormantul lor. Iosif a raspuns: Voi face dupa cuvantul tau.

Sa ma ingropi. Desi cererea lui Iacov se datora in parte unui atasament adanc inradacinat fata de pamantul unde erau ingropati stramosii sai, ea a fost inspirata in principal de credinta precisa ca adevarata mostenire a lui Israel era Canaanul. El stia ca urmasii lui se vor intoarce in cele din urma in Tara Fagaduintei ca patrie a lor permanenta si ca Egiptul le-a oferit doar un refugiu vremelnic pentru timpul lor de lipsa.



Iacov a zis: Jura-mi. Si Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu fata pe capataiul patului.

Pe capataiul patului. Aceasta este o traducere exacta a textului ebraic in conformitate cu scrierea vocalelor de catre cercetatorii iudei, masoretii, in secolul al VII-lea d.Hr. Traducatorii iudei ai LXX din secolul al III-lea i.Hr., al caror text ebraic nu continea nici o vocala, au luat totusi cuvantul mth, vocalizat de masoreti ca mittah, ,,pat”, ca fiind mattah, ,,toiag”. In conformitate cu aceasta, ei au tradus textul ,,Israel s-a aplecat pe varful toiagului sau”. Deoarece actiunea de a se apleca pe toiagul sau in timp ce asculta de Dumnezeu ar fi foarte potrivita pentru varsta si infirmitatea lui Iacov, decat de a se intoarce si a pleca capul pe capataiul patului, si deoarece Evrei 11,21 reflecta traducerea LXX din Geneza 47,31, probabil ca cea din urma este mai aproape de intelesul original, decat textul ebraic vocalizat existent si de aceea este preferabila. Oricare ar fi fost pozitia exacta a patriarhului, ea era o pozitie de devotiune, in care el si-a varsat sufletul in adorare recunoscatoare fata de Dumnezeu.

Comentariile lui Ellen G. White

1-31 PP 233-234

2-4 PP 233

6 PP 233, 241; SR 104; 5T 180

7 PP 233

11,12 SR 104

12,23,24 PP 241

28 PP 233

29,30 PP 234