30:32 Pe cand intra calare in Ierusalim, pe creasta Muntelui Maslinilor, Domnul Hristos a izbucnit intr-o durere ce n-a mai putut fi stapanita, exclamand printre suspine, in timp ce privea asupra Ierusalimului: ‘‘Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tai!” El a plans nu pentru Sine, ci pentru dispretuitorii harului Sau, ai indelungii Lui rabdari si ai iertarii Sale. Atitudinea manifestata de locuitorii cu inima impietrita si nepocaiti ai cetatii blestemate este asemanatoare cu atitudinea bisericilor si a oamenilor, luati in mod individual, fata de Domnul Hristos din timpul de fata. Ei neglijeaza cerintele Lui si dispretuiesc indurarea Lui. Exista o forma de evlavie, exista o inchinare ceremoniala, sunt rugaciuni care se inalta in plus; dar adevarata putere lipseste. Inima nu este inmuiata de har, ci este rece si nesimtitoare. Multi, asemenea iudeilor, sunt orbi de necredinta si nu cunosc timpul cercarii lor. In ceea ce priveste adevarul, ei au avut orice avantaj; Dumnezeu a apelat la ei ani de zile prin avertizari, mustrari, corectari si invataturi in neprihanire; dar indrumarile speciale au fost date numai ca sa fie desconsiderate si asezate pe acelasi plan cu lucrurile de rand.