21:3 Multe indemnuri la silinta se gasesc atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, aratand in mod clar relatia intima ce exista intre obiceiurile noastre de viata si simtamintele si practicile noastre religioase. Mintea si trupul omenesc sunt astfel constituite, incat sunt necesare multe exercitii pentru o dezvoltare corecta a tuturor aptitudinilor. In timp ce multi sunt prea mult angajati in afaceri lumesti, altii merg in extrema opusa si nu lucreaza suficient de mult pentru intretinerea lor sau a acelora ce depind de ei. Fratele __ face parte din aceasta categorie. In timp ce ocupa pozitia de conducator al familiei, in realitate el nu este asa. Cele mai grele raspunderi si poveri le lasa asupra sotiei sale, in timp ce el se complace intr-o indolenta crasa sau se ocupa cu lucruri marunte ce sunt de putin ajutor in sustinerea familiei sale. El sta ore intregi de vorba cu copiii sau vecinii sai despre unele probleme de mica importanta. El trateaza lucrurile foarte usor si se bucura, ii face placere atunci cand sotia se ocupa de pregatirea hranei, pentru a avea ce manca, si a hainelor, pentru a avea ce purta.