20:1 Pastorii ar trebui sa vada daca inimile lor sunt sfintite
20:2 prin adevar si apoi sa lucreze pentru a asigura aceste rezultate pentru convertitii lor. Atat pastorii, cat si membrii au nevoie de o religie adevarata. Aceia care indeparteaza nelegiuirea din inima lor si isi intind mainile intr-o rugaciune fierbinte catre Dumnezeu vor avea acel ajutor pe care numai Dumnezeu li-l poate da. Pentru mantuirea oamenilor s-a platit un pret de rascumparare, pentru ca ei sa aiba ocazia sa scape din robia pacatului si sa obtina iertarea, curatia si cerul.
20:3 Dumnezeu aude strigatul celui umil si cu inima plina de cainta. Aceia care vin in mod frecvent inaintea tronului de har al lui Dumnezeu, inaltand rugaciuni sincere si arzatoare pentru intelepciune si putere divina, nu vor neglija sa devina slujitori activi si folositori ai Domnului Hristos. Poate ca nu au talente mari, dar, cu o inima umilita si cu o incredere neclintita in Domnul Isus, ei pot face o buna lucrare, aceea de a aduce suflete la Hristos. Ei pot sa ajunga la oameni prin Dumnezeu.
20:4 Slujitorii lui Hristos ar trebui sa simta totdeauna ca o lucrare sfanta le angajeaza sufletele; eforturile lor ar trebui sa fie pentru zidirea trupului lui Hristos, si nu pentru a se inalta pe ei insisi inaintea oamenilor. Si, in timp ce crestinii ar trebui sa respecte pe slujitorii cei credinciosi ai Evangheliei, ca fiind ambasadori ai Domnului Hristos, ei ar trebui sa evite orice fel de lauda adusa omului.
20:5 ‘‘Urmati dar pilda lui Dumnezeu ca niste copii prea iubiti. Traiti in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi, ca un prinos si ca o jertfa de bun miros lui Dumnezeu”. Oamenii, prin faptele lor rele, se instraineaza de Dumnezeu, dar Domnul Hristos Si-a dat viata ca toti aceia care vor sa fie eliberati de pacat si readusi in gratia Creatorului. Ceea ce L-a determinat pe Domnul Hristos sa faca acest mare sacrificiu a fost anticiparea unui univers rascumparat si sfant. Am acceptat noi aceste privilegii ce au fost platite cu un pret asa de mare? Suntem noi urmasi ai lui Dumnezeu, asemenea unor copilasi, sau suntem robii printului intunericului? Suntem inchinatori sau adoratori ai lui Dumnezeu sau ai lui Baal? Ne inchinam viului Dumnezeu sau idolilor?
20:6 Poate ca nu exista nici un altar vizibil in exterior, poate ca nu exista nici un chip pe care ochiul sa se opreasca si, cu toate acestea, noi putem practica idolatria.
20:7 Este tot asa de usor sa-ti faci un idol dintr-o idee sau un obiect care iti place, cum poti modela idoli din lemn sau piatra. Mii de oameni au o conceptie gresita despre Dumnezeu si atributele Sale. Intr-adevar, ei slujesc unui dumnezeu fals, tot asa cum faceau si slujitorii lui Baal. Ne inchinam noi adevaratului Dumnezeu, asa cum este El descoperit in Cuvantul Sau, in Domnul Hristos, in natura sau adoram vreun idol filozofic, asezat in locul Lui? Dumnezeu este Dumnezeul adevarului. Dreptatea si mila sunt atributele tronului Sau. El este un Dumnezeu al dragostei, al milei si al unei impreune simtiri pline de bunatate. In felul acesta, El este reprezentat in Fiul Sau, Mantuitorul nostru. El este un Dumnezeu al rabdarii si al indelungii rabdari. Daca astfel este Fiinta pe care o adoram si al carei caracter cautam sa ni-l insusim, atunci ne inchinam adevaratului Dumnezeu si Il adoram.
20:8 Daca urmam Domnului Hristos, meritele Sale ce ne sunt acordate ajung inaintea Tatalui ca o mireasma placuta. Iar farmecul caracterului Mantuitorului nostru, implantat in inimile noastre, va raspandi in jurul nostru un miros placut. Spiritul iubirii, al blandetii, al ingaduintei predominand in viata noastra va avea puterea sa inmoaie si sa supuna inimile impietrite si sa castige pentru Hristos pe cei mai inversunati impotrivitori ai adevarului.
20:9 ‘‘Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora… Faceti toate lucrurile fara cartiri si fara sovaieli, ca sa fiti fara prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume.”
20:10 Glorie desarta, ambitie egoista sunt stancile pe care multe suflete au naufragiat si multe comunitati au ajuns lipsite de putere. Aceia care cunosc cel mai putin viata de consacrare, care sunt cel mai putin legati de Dumnezeu, sunt aceia care cauta cel mai mult locurile cele mai inalte. Daca multi dintre tinerii nostri pastori nu vor simti puterea lui Dumnezeu ce converteste, munca, activitatea lor va fi mai degraba o piedica decat un ajutor pentru biserica. Ei poate ca au invatat doctrina lui Hristos, dar nu-L au pe
20:11 Hristos. Sufletul care priveste continuu la Isus va vedea iubirea Sa plina de lepadare de sine si adanca umilinta si va imita exemplul Sau. Mandria, ambitia, inselaciunea, ura, egoismul trebuie sa fie indepartate din inima noastra. Multe din aceste trasaturi rele de caracter sunt in mod partial supuse, dar nu sunt in mod radical smulse din radacina din inima. In imprejurari favorabile, ele rasar din nou si rodesc razvratire impotriva lui Dumnezeu. In aceasta exista o mare primejdie. A cruta, a fi ingaduitor cu vreun pacat inseamna sa cultivi un vrajmas ce nu asteapta decat un moment de neatentie pentru a ne duce la ruina.
20:12 ‘‘Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate, prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii.” Fratii si surorile mele, cum folositi darul vorbirii? Ati invatat sa va controlati in asa mod limba ca ea sa asculte totdeauna de poruncile unei constiinte iluminate si ale unor sentimente sfinte? Este vorbirea voastra libera de usuratate, de mandrie, de rautate, inselaciune si necuratie? Sunteti fara viclenie inaintea lui Dumnezeu? Cuvintele exercita o putere graitoare. Prin noi insine, nu putem sa controlam un madular nesupus. Singura noastra nadejde este harul divin.
20:13 Aceia care studiaza cu mult zel cum sa-si asigure intaietatea ar trebui mai degraba sa studieze cum sa castige acea intelepciune care este ‘‘intai curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune fara partinire, nefatarnica”. Mi-a fost aratat ca multi pastori au nevoie sa aiba aceste cuvinte, imprimate pe tablele sufletelor lor. Cel care Il are pe Hristos inauntrul sau, nadejdea slavei, va ‘‘arata, prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii”.
20:14 Petru ii indeamna pe credinciosi: ‘‘Incolo, toti sa fiti cu aceleasi ganduri, simtind cu altii, iubind ca fratii, milosi, smeriti. Nu intoarceti rau pentru rau, nici ocara pentru ocara; dimpotriva, binecuvantati, caci la aceasta ati fost chemati; sa mosteniti binecuvantarea, caci cine iubeste
20:15 viata si vrea sa vada zile bune, sa-si infraneze limba de la rau si buzele de la cuvinte inselatoare. Sa se departeze de rau si sa faca binele, sa caute pacea si s-o urmareasca. Caci ochii Domnului sunt peste cei neprihaniti si urechile Lui iau aminte la rugaciunile lor. Dar fata Domnului este impotriva celor ce fac raul”.
20:16 Cand drumul cel drept este asa de clar infatisat, de ce atunci cei ce marturisesc a fi poporul lui Dumnezeu nu umbla pe el? De ce nu studiaza, nu se roaga si nu lucreaza cu zel pentru a fi uniti? De ce nu cauta sa nutreasca simtaminte de impreuna simtire unii fata de ceilalti, iubind ca fratii, in loc sa raspunda cu rau pentru rau si ocara pentru ocara? Cine nu iubeste viata si nu doreste zile bune? Si cu toate acestea, cat de putini isi retin limba de la rau si buzele de la vorbirea vicleana! Putini sunt dispusi sa urmeze exemplul Mantuitorului de blandete si umilinta. Multi Ii cer lui Dumnezeu sa-i umileasca, dar nu sunt dispusi sa se supuna disciplinei necesare. Atunci cand vin incercarile sau chiar necazurile, inima se razvrateste si limba rosteste cuvinte ce sunt asemenea sagetilor otravite sau furtunii nimicitoare.
20:17 Vorbirea de rau este un indoit blestem, cazand mai greu asupra celui care vorbeste decat a celui care aude. Cel care imprastie samanta neintelegerii si a certei culege in propriul sau suflet roadele ei nimicitoare. Cat de jalnica este starea barfitorilor, a banuitorilor de rau! El este strain de adevarata fericire.
20:18 ‘‘Ferice de facatorii de pace.” Har si pace odihnesc asupra acelora care refuza sa ia parte la lupta de cuvinte. Cand vanzatorii sau cei ce promoveaza scandalul trec din familie in familie, cei care se tem de Dumnezeu vor fi virtuosi aparatori ai caminului. Timpul, care este de atatea ori folosit asa de rau in lenevie, frivolitati si barfa rautacioasa, ar trebui sa fie folosit pentru scopuri mai inalte si mai nobile. Daca fratii si surorile noastre ar deveni misionari pentru Dumnezeu, vizitandu-i pe cei bolnavi si napastuiti si lucrand cu rabdare si bunatate pentru cei gresiti - pe scurt, daca ar imita Modelul -, biserica ar prospera in toate ramurile ei.
20:19 Pacatul vorbirii de rau incepe cu nutrirea gandurilor rele. Siretenia include necuratia in toate formele ei. Un gand necurat tolerat, o dorinta nesfanta nutrita si astfel sufletul este contaminat, integritatea lui compromisa. ‘‘Apoi pofta, cand a zamislit, da nastere pacatului, si pacatul o data faptuit, aduce moartea.” Daca vrem sa nu savarsim pacat, atunci sa-l evitam chiar de la inceput. Fiecare sentiment si fiecare dorinta trebuie s-o punem sub stapanirea ratiunii si a constiintei. Fiecare gand nesfant trebuie sa fie imediat respins. Mergeti in camaruta voastra, urmasi ai lui Hristos, rugati-va cu credinta si din toata inima. Satana urmareste sa-ti prinda picioarele in cursa. Trebuie sa fii ajutat de sus daca vrei sa scapi de siretlicurile lui.
20:20 Prin credinta si rugaciune, toti pot sa indeplineasca cerintele Evangheliei. Nimeni nu poate fi fortat sa pacatuiasca. In primul rand trebuie sa fie castigat consimtamantul sau; sufletul trebuie sa ia o hotarare in legatura cu actul pacatos, mai inainte ca pasiunea sa domine asupra ratiunii sau nelegiuirea sa triumfe asupra constiintei. Ispitirea, desi puternica, nu este niciodata o scuza pentru pacat. ‘‘Caci ochii Domnului sunt peste cei neprihaniti si urechile Lui iau aminte la rugaciunile lor.” Striga la Domnul, suflet ispitit. Arunca-te neajutorat si nevrednic la picioarele lui Isus si cere implinirea fagaduintelor Sale. Domnul va auzi. El stie cat de puternice sunt inclinatiile inimii firesti si el va ajuta de fiecare data in ispita.
20:21 Ai pacatuit? Atunci cauta-L pe Dumnezeu fara intarziere pentru mila si iertare. Cand a fost convins de pacatul sau, David si-a revarsat sufletul in pocainta si umilinta inaintea lui Dumnezeu. El avea simtamantul ca putea sa indure pierderea coroanei sale, dar nu putea indura sa fie lipsit de favoarea, de gratia lui Dumnezeu. Mila este inca extinsa spre pacatos. Domnul ne cheama inapoi din ratacirile noastre: ‘‘Intoarceti-va, copii razvratiti, si va voi ierta abaterile”. Binecuvantarea lui Dumnezeu poate fi a noastra, daca vom asculta chemarea vocii Duhului Sau. ‘‘Cum se indura un tata de copiii lui, asa se indura Domnul de cei ce se tem de El.”