5:65 Imi doream moartea ca o usurare in fata responsabilitatilor care se napustisera asupra mea. Pacea aceea dulce de care ma bucurasem pe deplin atat de mult timp m-a parasit si acum sufletul meu era din nou apasat de descurajare. Rugaciunile mi se pareau zadarnice, iar credinta disparuse. Cuvintele de alinare, ocara sau incurajare care se adresau mi se pareau totuna, fiindca aveam impresia ca nimeni in afara de Dumnezeu nu ma poate intelege, iar El ma parasise. Grupul de credinciosi din Portland nu stia ce se petrecea in mintea mea si de ce ajunsesem in aceasta stare de descurajare. Ei stiau insa ca trebuie sa fie un motiv pentru care mintea mea ajunsese atat de deprimata si