18:9 Dupa ce ne-am intors de la inmormantare, casa imi parea pustie. M-am simtit impacata cu voia lui Dumnezeu, desi deznadejdea si negura au pus stapanire pe mine. Nu puteam depasi descurajarile verii ce trecuse. Nu stiam la ce sa ma astept in privinta starii poporului lui Dumnezeu. Satana pusese stapanire pe mintea catorva care erau strans legati de noi in lucrare, chiar pe unii care ne cunosteau misiunea si vazusera rodul eforturilor noastre si care nu fusesera doar martorii manifestarii frecvente a puterii lui Dumnezeu, dar ii si simtisera influenta asupra propriilor lor corpuri. Ce mai puteam nadajdui pentru viitor? Pe cand traia copilul meu, credeam ca imi intelesesem datoria. Il strangeam cu drag la piept si ma bucuram ca cel putin pentru o iarna voi fi usurata de orice raspundere mare, caci nu-mi puteam indeplini datoria de a calatori pe timp de iarna cu copil mic. Insa, cand acesta mi-a fost luat, m-am simtit din nou aruncata intr-o mare incurcatura. Starea lucrarii si a poporului lui Dumnezeu aproape ca ma zdrobea. Fericirea noastra depinde intotdeauna de starea lucrarii lui Dumnezeu. Cand poporul Sau este intr-o stare de prosperitate, ne simtim usurati; insa, cand sunt apostaziati si cand exista discordie intre ei, nimic nu ne poate inveseli.