63:1 Cap. 61 - Eliberarea sfintilor
63:2 Dumnezeu a ales sa-Si salveze poporul la miezul noptii. In timp ce oamenii nelegiuiti ii ridiculizau, deodata a aparut soarele, in toata stralucirea lui, iar luna a stat pe loc. Cei rai priveau scena cu uimire, in timp ce sfintii vedeau cu o bucurie solemna dovezile eliberarii lor. Semne si minuni se desfasurau in rapida succesiune. Totul parea iesit din cursul normal. Raurile au incetat sa mai curga. Nori intunecati si grei se inaltau si se ciocneau unii de altii. Exista, insa, un loc senin de slava plina de pace, de unde venea glasul lui Dumnezeu ca multe ape, zguduind cerurile si pamantul. A fost un mare cutremur de pamant. Mormintele s-au deschis, iar cei care murisera in credinta soliei ingerului al treilea si pazind Sabatul au iesit din paturile lor de tarana, proslaviti, ca sa auda legamantul de pace pe care avea sa-l faca Dumnezeu cu cei care au pazit Legea Lui.
63:3 Cerul se deschidea si se inchidea, fiind in agitatie. Muntii se zguduiau ca papura in vant si aruncau stanci colturoase peste tot in jur. Marea fierbea ca o oala si arunca pe uscat bolovani. Cand Dumnezeu a anuntat ziua si ceasul venirii lui Isus si a rostit legamantul vesnic cu poporul Sau, spunea o propozitie si apoi astepta, in timp ce cuvintele se rostogoleau peste tot pamantul. Israelul lui
63:4 Dumnezeu statea in picioare cu ochii atintiti in sus, ascultand cuvintele ce veneau din gura lui Iehova si se rostogoleau pe pamant ca bubuiturile celui mai tare tunet. Era grozav de solemn. La sfarsitul fiecarei propozitii, sfintii strigau: "Slava! Aleluia!" Fetele le erau luminate de slava lui Dumnezeu, ca fata lui Moise cand a coborat de pe Sinai. Din cauza aceasta, cei rai nu puteau privi la ei. Cand a fost rostita binecuvantarea vesnica asupra celor care L-au onorat pe Dumnezeu pazind Sabatul Lui sfant, s-a auzit un puternic strigat de biruinta asupra fiarei si asupra icoanei ei.
63:5 Apoi a inceput jubileul, cand tara trebuia sa se odihneasca. L-am vazut pe sclavul evlavios ridicandu-se in biruinta si triumf, si scuturandu-si lanturile ce-l legasera, in timp ce stapanul lui rau era confuz, nestiind ce sa faca, intrucat cei rai nu puteau intelege cuvintele rostite de glasul lui Dumnezeu.
63:6 A doua venire a lui Hristos
63:7 Indata dupa aceea a aparut marele nor alb pe care statea Fiul omului. La inceput, cand a aparut in departare, acest nor parea foarte mic. Ingerul a spus ca era semnul Fiului omului. Pe masura ce se apropia de pamant, noi am putut vedea slava si maiestatea fara seaman a lui Isus, care venea sa biruie. Il insotea o suita de ingeri sfinti, cu cununi stralucitoare pe cap.
63:8 Nici o limba nu poate descrie slava acelei privelisti. Norul viu al maiestatii si slavei neintrecute se apropia, iar noi puteam vedea clar persoana minunata a lui Isus. El nu purta o cununa de spini, ci pe frunte avea o coroana de slava. Pe haina si pe coapsa Lui era scris un nume:
63:9 Imparatul imparatilor si Domnul domnilor. Infatisarea Ii era stralucitoare ca soarele la amiaza. Ochii Lui erau ca o flacara de foc, iar picioarele pareau ca arama fina. Vocea Lui suna ca multe instrumente muzicale. Pamantul se cutremura inaintea Lui, cerul se dadea la o parte ca un sul care se strange, fiecare munte si fiecare insula se mutau din locul lor. "Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostirilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor. Si ziceau muntilor si stancilor: 'Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului.'" Apocalipsa 6,15-17.
63:10 Cei care cu putin timp inainte voiau sa-i nimiceasca pe copiii credinciosi ai lui Dumnezeu de pe pamant vedeau acum slava Sa odihnindu-se asupra sfintilor. In groaza lor, auzeau vocile acestora spunand in tonuri voioase: "Iata, Acesta este Dumnezeul nostru, in care aveam incredere ca ne va mantui." Isaia 25,9.
63:11 Prima inviere
63:12 Cand Fiul lui Dumnezeu i-a chemat afara pe sfintii adormiti, pamantul s-a zguduit cu putere. Ei au raspuns chemarii si au iesit imbracati cu nemurire slavita, strigand: "Biruinta, biruinta asupra mortii si a mormantului! O, moarte, unde iti este boldul? O, mormant, unde iti este biruinta?" (Vezi 1 Corinteni 15,55.) Apoi, sfintii vii, impreuna cu cei inviati, si-au inaltat glasul intr-un lung strigat de biruinta. Trupurile care coborasera in mormant purtand semnele bolii si ale mortii au iesit cu sanatate si vigoare nemuritoare. Sfintii vii sunt schimbati intr-o clipa, intr-o clipeala de ochi,
63:13 apoi inaltati cu cei inviati si impreuna Il intampina pe Domnul in vazduh. O, ce intalnire slavita! Prieteni pe care moartea i-a despartit erau uniti ca sa nu se mai desparta niciodata.
63:14 De fiecare parte a carului de nor erau aripi, iar sub ele, roti vii; carul se inalta si rotile strigau: "Sfant", iar aripile raspundeau in timp ce se miscau: "Sfant". Alaiul de ingeri sfinti din jurul norului striga: "Sfant, sfant, sfant este Domnul, Dumnezeu Atotputernic!" Sfintii din nor strigau si ei: "Slava! Aleluia!" Carul mergea in sus, spre cetatea sfanta. Inainte de a intra in cetate, sfintii au fost aranjati intr-un patrat perfect, cu Domnul Isus in mijloc. Capul si umerii Lui se inaltau mai sus de sfinti si de ingeri. Statura Lui maiestuoasa si infatisarea-I placuta puteau fi vazute de toti cei adunati in acel careu.