61:9 Apoi L-am vazut pe Isus punandu-si deoparte hainele preotesti si imbracandu-se cu vesmintele Lui imparatesti. Pe cap avea multe coroane, una in alta. Inconjurat de oastea ingereasca, a parasit cerul. Plagile cadeau asupra locuitorilor pamantului. Unii Il acuzau si-L blestemau pe Dumnezeu. Altii se grabeau catre poporul lui Dumnezeu si-l implorau sa-i invete cum sa scape de judecatile Sale. Dar sfintii nu mai aveau nimic pentru ei. Ultima lacrima pentru pacatosi fusese varsata, ultima rugaciune in agonie fusese oferita, ultima povara purtata, ultima avertizare data. Glasul dulce al harului nu avea sa-i mai invite. Atunci cand sfintii si cerul intreg fusesera interesati de salvarea lor, ei insisi nu fusesera interesati. Viata si moartea le fusesera puse inainte. Multi doreau viata, dar nu au facut nici un efort ca s-o obtina. Nu au ales viata, iar acum nu mai exista sange ispasitor care sa-l curete pe vinovat si nici un Mantuitor plin de indurare care sa pledeze pentru ei strigand: "Cruta-l, mai cruta-l putin pe pacatos." Cerul intreg se unise cu Isus la auzul cuvintelor grozave: "S-a sfarsit." Planul de Mantuire fusese adus la indeplinire, dar putini alesesera sa-l accepte. Pe masura ce vocea dulce a harului se stingea, pe cei rai ii cuprindeau frica si groaza. Cu o claritate infricosatoare, ei au auzit cuvintele: "Prea tarziu! Prea tarziu!"