54:1 Cap. 52 - Strigatul de la miezul noptii
54:2 "Fiindca mirele zabovea, au atipit toate si au adormit. La miezul noptii s-a auzit o strigare: 'Iata mirele, iesiti-i in intampinare!' Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat si si-au pregatit candelele." Matei 25,5-8.
54:3 In vara anului 1844, adventistii au descoperit greseala facuta in calculul perioadelor profetice si au adus corecturile necesare. Cele 2300 de zile din Daniel 8,14 se crezuse ca se vor incheia in primavara anului 1844 cu a doua venire a lui Hristos; dar s-a vazut acum ca aceasta perioada se extindea pana in toamna aceluiasi an, iar mintile adventistilor s-au concentrat asupra acelei date ca fiind timpul venirii Domnului. Proclamarea soliei acestui timp a fost un alt pas in implinirea parabolei fecioarelor, a carei aplicatie la experienta adventistilor se vazuse deja clar.
54:4 Dupa cum, in parabola, strigarea s-a auzit la miezul noptii, anuntand apropierea mirelui, tot la fel si in implinirea parabolei, intre primavara anului 1844, cand s-a crezut la inceput ca se vor incheia cele 2300 de zile, si toamna anului 1844, data la care s-a aflat mai tarziu ca acestea se vor incheia cu adevarat, s-a inaltat strigarea cu insesi cuvintele Scripturii: "Iata Mirele, iesiti-I in intampinare!"
54:5 Ca si un val in timpul fluxului, miscarea a maturat tinutul. A mers din oras in oras, din sat in sat si in locuri, pana ce poporul asteptator al lui Dumnezeu a fost pe deplin desteptat. In fata acestei proclamatii, fanatismul disparea ca si bruma la rasaritul soarelui. Credinciosii si-au gasit inca o data pozitia, iar speranta si curajul le-au insufletit inimile.
54:6 Lucrarea era libera de acele extreme manifestate ori de cate ori exista agitatie omeneasca fara controlul influentei Cuvantului si Duhului lui Dumnezeu. Avea un caracter asemanator cu acele perioade de umilinta si intoarcere la Domnul a vechiului Israel, in urma soliilor de mustrare din partea slujitorilor Lui. Ea avea trasaturile lucrarii lui Dumnezeu din orice epoca. Nu exista bucurie extatica, ci, mai degraba, cercetare profunda a inimii, marturisire a pacatelor si parasire a lumii. Povara sufletelor in agonie era pregatirea pentru a-L intalni pe Domnul. Exista rugaciune staruitoare si consacrare fara rezerve lui Dumnezeu.
54:7 Strigatul de la miezul noptii nu a fost dus prin argument, desi dovezile Scripturii erau clare si convingatoare. E a fost insotit de o putere ce impulsiona si misca sufletul. Nu exista nici o indoiala, nici un semn de intrebare. Cu ocazia intrarii triumfale a lui Hristos in Ierusalim, oamenii veniti la sarbatoare din toate partile tarii s-au adunat la Muntele Maslinilor si, alaturandu-se multimii care Il insotea pe Domnul Isus, au prins inspiratia momentului si au ajutat la intarirea strigatului: "Binecuvantat este cel ce vine in Numele Domnului." Matei 21,9. In acelasi fel, necredinciosii care veneau la adunarile adventiste - unii din curiozitate, altii doar ca sa ia in ras - au simtit puterea convingatoare ce insotea solia: "Iata, Mirele vine!"
54:8 In timpul acela exista credinta care aducea raspunsuri la rugaciune - credinta care avea in vedere o dreapta rasplatire. Ca si ploaia peste pamantul insetat, Duhul harului a coborat asupra cautatorilor sarguinciosi. Cei care asteptau sa stea curand fata in fata cu Rascumparatorul lor simteau o bucurie solemna, de negrait. Puterea linistitoare si cuceritoare a Duhului Sfant inmuia inimile, in timp ce slava lui Dumnezeu se revarsa val dupa val peste cei credinciosi si loiali.
54:9 Cu grija si solemnitate, cei care au primit solia au ajuns la timpul cand sperau sa-L intampine pe Domnul. In fiecare dimineata simteau ca prima lor datorie era sa-si asigure dovada ca Dumnezeu i-a primit. Inimile le erau strans unite si se rugau mult, atat impreuna, cat si unul pentru altul. Deseori se adunau in locuri retrase pentru comuniune cu Dumnezeu, iar glasul mijlocirii se inalta spre cer din campii si paduri. Asigurarea aprobarii Mantuitorului le era mai necesara decat hrana zilnica, iar daca vreun nor le umbrea mintea, ei nu se odihneau pana ce acesta nu era indepartat. Pe masura ce simteau marturia harului iertator, ei tanjeau sa-L vada pe Acela pe care Il iubea sufletul lor.
54:10 Dezamagiti, dar nu parasiti
54:11 Dar ei au fost iarasi dezamagiti. Timpul asteptarii a trecut, iar Mantuitorul nu a venit. Ei Ii asteptasera venirea cu o incredere neclintita, iar acum simteau ceea ce a simtit si Maria cand, venind la mormant si gasindu-l gol, a exclamat plangand: "Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus." Ioan 20:13.
54:12 Un sentiment de uimire, o teama ca solia ar putea fi adevarata, retinuse pentru un timp
54:13 lumea necredincioasa. Dupa trecerea timpului, acest sentiment nu a disparut deodata; ei nu indrazneau sa triumfe asupra celor dezamagiti, dar, pentru ca nu se vedeau dovezile maniei lui Dumnezeu, si-au revenit din frica si si-au reluat reprosurile si bataia de joc. O mare parte din cei care pretinsesera a crede in venirea Domnului in curand a renuntat la credinta. Unii care fusesera foarte increzatori au fost atat de adanc raniti in mandria lor, incat au simtit nevoia sa fuga de lume. Ca si Iona, ei erau nemultumiti de Dumnezeu si ar fi ales mai degraba moartea decat viata. Cei care isi bazasera credinta pe parerile altora, si nu pe Cuvantul lui Dumnezeu, erau acum gata sa-si schimbe din nou vederile. Batjocoritorii i-au castigat de partea lor pe cei slabi si pe cei lasi si s-au unit cu totii sa declare ca de-acum nu mai aveau de ce sa se teama si nici ce sa mai astepte. Timpul trecuse, Domnul nu venise, iar lumea se putea sa ramana la fel alte mii de ani.
54:14 Credinciosii staruitori si sinceri renuntasera la tot pentru Hristos si se impartasisera de prezenta Lui ca niciodata mai inainte. Ei dadusera lumii ultima avertizare, dupa cum credeau, asteptand sa fie primiti curand in prezenta Invatatorului lor divin si a ingerilor ceresti, si s-au retras in mare masura din multimea necredinciosilor. Ei se rugasera cu dorinta fierbinte: "Vino, Doamne Isuse, vino curand." Dar El n-a venit. Sa ia din nou povara grijilor si greutatilor vietii si sa indure dispretul si ocara unei lumi batjocoritoare - aceasta era intr-adevar o incercare teribila a credintei si rabdarii.
54:15 Totusi aceasta dezamagire nu a fost la fel de mare ca a ucenicilor la prima venire a lui Hristos. Cand Domnul Isus a intrat triumfator in Ierusalim, urmasii Lui credeau ca El era gata sa se urce pe tronul lui David si sa elibereze Israelul de
54:16 asupritorii sai. Cu mari sperante si cu asteptari pline de bucurie, se intreceau in a da cinste Imparatului lor. Multi si-au asternut hainele ca un covor in calea Lui sau au presarat frunze de palmier. In bucuria lor entuziasta, s-au unit in aclamatii pline de bucurie: "Osana, Fiul lui David!"
54:17 Cand fariseii, deranjati si maniati din cauza acestei izbucniri de bucurie, au dorit ca Isus sa-Si mustre ucenicii, El le-a raspuns: "Daca vor tacea ei, pietrele vor striga." Luca 19,40. Profetia trebuia sa se implineasca. Ucenicii indeplineau scopul lui Dumnezeu; totusi erau sortiti unei dezamagiri amare. Dupa numai cateva zile au fost martori la moartea in agonie a Mantuitorului si L-au asezat in mormant. Nici una din asteptarile lor nu s-a implinit, iar sperantele lor au murit odata cu Isus. Ei nu au putut intelege, decat dupa ce Domnul a iesit biruitor din mormant, ca totul fusese prezis in profetie si "ca Hristosul trebuia sa patimeasca si sa invie din morti." Fapte 17,3. In acelasi mod s-a implinit profetia la prima si a doua solie ingereasca. Ele au fost date la timpul potrivit si au indeplinit lucrarea pe care o planuise Dumnezeu prin ele.
54:18 Lumea urmarise totul cu atentie, asteptandu-se, daca timpul trecea, iar Hristos nu ar fi venit, ca intreg sistemul adventismului sa fie lepadat iar in timp ce multi, fiind puternic ispititi, au renuntat la credinta, totusi unii au ramas neclintiti. Ei nu puteau descoperi nici o greseala in calculul perioadelor profetice. Cei mai dotati dintre adversarii lor nu reusisera sa le rastoarne pozitia. Adevarat, evenimentul asteptat nu avusese loc, dar aceasta nu le-a putut clatina credinta in Cuvantul lui Dumnezeu.
54:19 Dumnezeu nu Si-a parasit poporul. Duhul Lui inca a ramas cu cei care nu s-au grabit sa nege lumina pe care o primisera si nu au condamnat miscarea adventa. Apostolul Pavel, privind peste veacuri, a scris cuvinte de incurajare si avertizare pentru asteptatorii incercati in aceasta criza: "Sa nu va parasiti dar increderea voastra pe care o asteapta o mare rasplatire! Caci aveti nevoie de rabdare, ca, dupa ce ati implinit voia lui Dumnezeu, sa puteti capata ce v-a fost fagaduit. 'Inca putina, foarte putina vreme' si 'Cel ce vine va veni si nu va zabovi. Si cel neprihanit va trai prin credinta; dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el.' Noi insa nu suntem din aceia care dau inapoi ca sa se piarda, ci din aceia care au credinta pentru mantuirea sufletului."
54:20 Singura cale sigura era sa pretuiasca lumina pe care deja o primisera de la Dumnezeu, sa se tina tare de fagaduintele Sale, sa continue sa cerceteze Scripturile, sa astepte si sa vegheze cu rabdare pentru a primi mai multa lumina.