35:1 Cap. 33 - Vindecarea ologului
35:2 La scurt timp dupa coborarea Duhului Sfant si indata dupa un timp petrecut in rugaciune staruitoare, Petru si Ioan, suindu-se la templu sa se inchine, au vazut un olog de patruzeci de ani, abatut si lovit de saracie, care nu cunoscuse in viata decat durerea si infirmitatea. Acest om nenorocit, dorise demult sa mearga la Isus sa fie vindecat, dar, fiind neajutorat, a fost indepartat din locul unde lucra Marele Medic. Pana la urma, rugamintile lui staruitoare au determinat pe niste persoane amabile sa-l duca la poarta templului. Cand a ajuns acolo, insa, a descoperit ca Tamaduitorul in care isi pusese toate sperantele fusese dat la o moarte cruda.
35:3 Dezamagirea lui a starnit mila celor care stiau cat de mult sperase si asteptase sa fie vindecat de Isus, asa ca il aduceau in fiecare zi la templu ca trecatorii sa fie miscati si sa-i dea cate ceva pentru a-si putea usura trebuintele prezente. Cand au trecut Petru si Ioan, el le-a cerut milostenie. Ucenicii l-au privit cu compasiune. "Petru, ca si Ioan, s-a uitat tinta la el si a zis: 'Uita-te la noi!' 'Argint si aur n-am, dar ce am iti dau: In Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!'"
35:4 Chipul bietului om s-a intristat cand
35:5 Petru si-a declarat saracia, dar s-a luminat de speranta si credinta cand ucenicul a continuat sa vorbeasca. "L-a apucat de mana dreapta si l-a ridicat in sus. Indata i s-au intarit talpile si gleznele; dintr-o saritura a fost in picioare si a inceput sa umble. A intrat cu ei in templu, umbland, sarind si laudand pe Dumnezeu. Tot norodul l-a vazut umbland si laudand pe Dumnezeu. Il cunosteau ca era cel ce sedea la poarta Frumoasa a templului si s-au umplut de uimire si de mirare pentru cele ce i se intamplasera."
35:6 Evreii au fost uimiti ca ucenicii puteau face minuni la fel ca Isus. Ei presupuneau ca El era mort si se asteptau ca toate aceste manifestari minunate sa fi incetat odata cu El. Totusi, iata ca omul acesta, care fusese timp de patruzeci de ani un olog neputincios, se bucura acum sa-si foloseasca din plin picioarele, fiind eliberat de durere si fericit sa creada in Isus.
35:7 Apostolii au vazut uimirea poporului si i-au intrebat de ce erau mirati de minunea la care fusesera martori si-i priveau cu respect si uimire, ca si cum prin propria lor putere ar fi facut acest lucru. Petru i-a asigurat ca vindecarea fusese facuta prin meritele lui Isus din Nazaret, pe care Il lepadasera si Il rastignisera, dar pe care Dumnezeu Il inviase a treia zi. "Prin credinta in Numele lui Isus, a intarit Numele Lui pe omul acesta, pe care-L vedeti si-L cunoasteti; credinta in El a dat omului acestuia o tamaduire deplina, cum vedeti cu totii. Si acum, fratilor, stiu ca din necunostinta ati facut asa, ca si mai marii vostri. Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai inainte prin gura proorocilor Lui: ca, adica, Hristosul Sau va patimi."
35:8 Dupa infaptuirea acestei minuni, oamenii s-au strans laolalta in templu. Petru le vorbea
35:9 intr-o parte, iar Ioan in alta parte a templului. Vorbindu-le deschis despre marea crima a evreilor de a-L respinge si a-L da la moarte pe Printul vietii, apostolii au fost atenti sa nu-i duca la manie sau disperare. Petru voia sa micsoreze atrocitatea vinei lor atat cat era posibil, admitand ca facusera totul din nestiinta. El le-a declarat ca Duhul Sfant ii chema sa se pocaiasca de pacatele lor si sa fie convertiti; ca nu era nici o speranta pentru ei, decat prin harul lui Hristos pe care ei Il rastignisera; numai prin credinta in El le puteau fi sterse pacatele, cu sangele Lui.
35:10 Arestarea si judecarea apostolilor
35:11 Saducheii au fost foarte agitati din cauza acestei predicari despre invierea lui Hristos si despre faptul ca, prin moartea si invierea Lui, ii va invia pana la urma pe toti cei din morminte. Au simtit ca doctrina lor preferata era in primejdie si reputatia le era in joc. Capitanul templului si unii din slujbasi erau saduchei. Capitanul, cu ajutorul unor saduchei, i-a arestat pe cei doi apostoli si i-a aruncat in temnita, pentru ca era prea tarziu sa le cerceteze cazurile in seara aceea.
35:12 In ziua urmatoare, Ana, Caiafa si alti demnitari ai templului s-au adunat pentru judecarea celor prinsi, care au fost adusi inaintea lor. Exact in aceeasi sala si in fata acelorasi oameni, se lepadase Petru in mod rusinos de Domnul lui. Toate acestea i-au venit in minte ucenicului cu claritate, cand a fost adus acolo la propria-i judecata. Avea acum ocazia sa-si rascumpere lasitatea de mai inainte.
35:13 Cei prezenti si-au amintit rolul jucat de Petru la judecata Invatatorului lui si se maguleau ca-l vor putea intimida amenintandu-l cu
35:14 inchisoarea si moartea. Dar acel Petru care se lepadase de Hristos in ceasul marii Lui nevoi era ucenicul impulsiv, increzator in sine, mult diferit de cel care se afla in ziua aceea in fata Sinedriului pentru examinare. El se convertise; nu se mai incredea in sine si nu mai era un laudaros mandru. Fusese umplut cu Duhul Sfant si prin puterea Lui devenise tare ca stanca, plini de curaj si, totusi, modest in a-L inalta pe Hristos. Era gata sa indeparteze pata apostaziei lui, onorand Numele pe care odata refuzase sa-L recunoasca.
35:15 Apararea cutezatoare a lui Petru
35:16 Pana atunci, preotii evitasera sa se mentioneze rastignirea sau invierea lui Isus; dar acum, ca sa-si implineasca scopul, au fost fortati sa-i intrebe pe acuzati cu ce putere infaptuisera remarcabila vindecare a omului handicapat. Atunci, Petru, plin de Duhul Sfant, li s-a adresat cu respect preotilor si batranilor si a declarat: "S-o stiti toti si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos, in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti. El este 'piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului.' In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti."
35:17 Sigiliul lui Hristos era pe cuvintele lui Petru, iar fata lui era luminata de Duhul Sfant. Chiar langa el, ca un martor convingator, statea omul care fusese vindecat intr-un chip asa de minunat. Infatisarea acestui om, care cu doar cateva ore in urma fusese un olog neputincios, dar cu sanatatea restabilita acum si iluminat cu privire la Isus din Nazaret,
35:18 adauga o marturie puternica la cuvintele lui Petru. Preotii, conducatorii si poporul erau tacuti. Conducatorii nu aveau putere sa-i respinga cuvintele. Fusesera obligati sa asculte ceea ce nu doreau deloc sa auda: despre invierea lui Isus Hristos si despre puterea Lui din cer de a face minuni, prin intermediul apostolilor Lui de pe pamant.
35:19 Apararea lui Petru, in care el a recunoscut cu indrazneala de unde ii venea puterea, i-a inspaimantat. El se referise la piatra lepadata de zidari -- insemnand autoritatile bisericii, care ar fi trebuit sa inteleaga valoarea Aceluia pe care L-au lepadat -- dar care totusi a fost pusa in capul unghiului. In acele cuvinte, Petru se referea la Domnul Hristos, care era piatra de temelie a bisericii.
35:20 Oamenii erau uimiti de indrazneala ucenicilor. Credeau ca, din cauza ca acestia erau niste pescari ignoranti, vor fi biruiti de rusine cand se vor confrunta cu preotii, carturarii si batranii. Dar au priceput ca ei fusesera cu Isus. Apostolii vorbeau asa cum vorbise El, cu o putere convingatoare care-i aducea la tacere pe adversari. Ca sa-si ascunda incurcatura, preotii si conducatorii au poruncit ca apostolii sa fie dusi de acolo, ca ei sa se poata sfatui.
35:21 Au cazut cu totii de acord ca ar fi fost inutil sa nege faptul ca omul acela fusese vindecat prin puterea data apostolilor in Numele lui Isus cel rastignit. Bucurosi ar fi acoperit minunea cu minciuni, dar aceasta fusese infaptuita in plina zi, in fata unei multimi, si deja ajunsese la cunostinta a mii de oameni. Ei simteau ca aceasta lucrare trebuia imediat oprita, altfel Isus va castiga multi credinciosi, apoi va
35:22 urma ocara lor si vor fi socotiti vinovati de omorarea Fiului lui Dumnezeu.
35:23 In ciuda dispozitiei lor de a-i nimici pe ucenici, nu au indraznit decat sa-i ameninte cu cea mai severa pedeapsa, daca mai continuau sa invete sau sa lucreze in Numele lui Isus. La aceasta, Petru si Ioan au declarat cu indrazneala ca lucrarea le fusese data de Dumnezeu si ca nu puteau decat sa vorbeasca despre lucrurile pe care le vazusera si le auzisera. Preotii i-ar fi pedepsit bucurosi pe acesti barbati nobili pentru loialitatea lor neclintita fata de chemarea lor sacra, dar se temeau de popor, "caci toti slaveau pe Dumnezeu pentru cele intamplate." Asa ca, dupa ce li s-au repetat amenintari si porunci, apostolii au fost pusi in libertate.