3:1 Cap. 2 - Pacatosul are nevoie de Hristos
3:2 La inceput, omul a fost inzestrat cu puteri nobile si cu o minte bine echilibrata. Ca fiinta, el era desavarsit si in deplina armonie cu Dumnezeu. Gandurile lui erau curate, iar scopurile sale, sfinte. Dar prin neascultare, puterile sale au ajuns pervertite, iar egoismul a luat locul iubirii. Prin pacat, el a ajuns atat de slab, incat ii era imposibil, in propria sa putere, sa reziste puterii raului. El a devenit rob al lui Satana si ar fi ramas astfel pentru totdeauna, daca Dumnezeu n-ar fi intervenit in mod special. A fost scopul ispititorului de a zadarnici planul divin prin crearea omului si a umple pamantul cu vaiet si pustiire ca apoi, aratand spre toate aceste rele, sa le prezinte ca fiind rezultatul faptului ca Dumnezeu a creat pe om.
3:3 In starea sa de nevinovatie, omul traia intr-o fericita comuniune cu El, "in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei" (Coloseni 2,3). Dar dupa pacatuirea sa, el n-a mai putut gasi deloc bucurie in sfintenie si, ca urmare, a cautat sa se ascunda de prezenta lui Dumnezeu. Aceasta este inca starea inimii nerenascute. O astfel de inima nu este in armonie cu Dumnezeu, si, deci, nu gaseste nici o bucurie in comuniunea cu El. Pacatosul nu poate fi fericit in prezenta lui Dumnezeu si de aceea va ocoli, se va retrage din compania fiintelor sfinte. Daca i s-ar ingadui sa intre in ceruri, aceasta n-ar fi o bucurie pentru el. Spiritul iubirii neegoiste care domneste acolo: fiecare inima raspunzand inimii iubirii infinite: n-ar trezi nici un ecou in sufletul sau. Gandurile, interesele si motivele sale ar fi straine de
3:4 cele ce determina actiunile fiintelor fara pacat care locuiesc acolo. El ar constitui o nota discordanta in armonia cerului. Pentru el, cerul ar fi un loc de tortura si ar dori sa se ascunda de Acela care este lumina si centrul bucuriei cerului. Nu este deci o hotarare arbitrara din partea lui Dumnezeu aceea de a exclude pe cei rai din ceruri, caci propria lor nevrednicie face imposibila prezenta lor acolo. Pentru ei, slava lui Dumnezeu ar fi un foc mistuitor. Ei ar prefera nimicirea numai ca sa poata fi ascunsi de fata Celui care a murit ca sa-i rascumpere.
3:5 Este imposibil sa scapam prin noi insine, din prapastia pacatului in care ne-am afundat. Inimile noastre sunt rele si nu le putem schimba. "Cum ar putea sa iasa dintr-o fiinta necurata un om curat? Nu poate sa iasa nici unul" (Iov 14,4). Caci "umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate sa se supuna" (Romani 8,7). Educatia, cultura, exercitarea vointei, eforturile omenesti: toate acestea au sfera lor de actiune, dar aici ele sunt cu totul fara putere. Ele pot produce o corecta comportare exterioara, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curati izvoarele vietii. Trebuie sa existe o putere care sa lucreze dinauntru, o noua viata de sus, mai inainte ca oamenii sa poata fi schimbati de la pacat la sfintenie. Aceasta putere este Hristos. Numai harul Sau poate sa invioreze puterile fara viata ale sufletului si sa-l atraga spre Dumnezeu, spre sfintire.
3:6 Mantuitorul spunea: "Daca un om nu se naste din nou", adica daca el nu primeste o inima noua, dorinte noi, scopuri si motive noi, care sa duca la o viata noua, el "nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3,3). Ideea ca este necesara numai o dezvoltare a calitatilor bune care
3:7 exista de la natura in om este o fatala inselaciune. "Caci omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste" (1 Corinteni 2,14). "Nu te mira ca ti-am zis: 'Trebuie sa va nasteti din nou' " (Ioan 3,7). Despre Domnul Hristos este scris: "In El era viata si viata era lumina oamenilor" (Ioan 1,4). El era singurul "Nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti" (Fapte 4,12).
3:8 Nu este suficient sa-ti dai seama de bunatatea plina de iubire a lui Dumnezeu, sa vezi bunavointa Lui si duiosia parinteasca a caracterului Sau. Nu este de ajuns sa discerni intelepciunea si dreptatea legii Sale, sa vezi ca ea este intemeiata pe principiul vesnic al iubirii. Apostolul Pavel a vazut toate acestea cand a exclamat: " marturisesc prin aceasta ca Legea este buna". "Asa ca Legea, negresit este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna". Dar el a adaugat in amaraciunea si disperarea sufletului sau: "dar eu sunt pamantesc, vandut rob al pacatului" (Romani 7,16. 12. 14). El tanjea dupa curatirea si neprihanirea pe care era neputincios sa le dobandeasca prin sine insusi si aceasta l-a facut sa strige: "O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?" (Romani 7,24). Acesta este strigatul care a izbucnit din inimile impovarate ale oamenilor din toate tarile si din toate veacurile. Nu este decat un singur raspuns pentru toti: "Iata mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii" (Ioan 1,29).
3:9 Multe sunt simbolurile, pildele prin care Duhul lui Dumnezeu a cautat sa ilustreze acest adevar si sa-l faca clar sufletelor care tanjesc sa fie eliberate de povara vinovatiei. Cand, dupa ce a pacatuit inseland pe Esau, Iacob a fugit din casa tatalui sau, el se simtea apasat de greutatea
3:10 vinovatiei sale. Singur si fugar cum era, despartit de tot ceea ce facea ca viata sa aiba valoare, sa-i fie draga, singurul gand care, mai presus de toate celelalte apasa asupra sufletului sau a fost temerea ca nu cumva pacatul sau sa-l fi despartit de Dumnezeu, fiind parasit de Providenta. In amaraciunea sa, el s-a culcat sa se odihneasca pe pamantul gol, avand in jurul sau numai dealurile singuratice, iar deasupra, stralucirea cerului acoperit de stele. Pe cand dormea, o lumina stranie i-a aparut in vis. Si iata, de pe pamantul pe care se odihnea o uriasa scara parea ca se inalta chiar pana la portile cerului, si pe ea ingerii lui Dumnezeu coborau si urcau, in timp ce de sus, din slava cerului, o voce divina s-a auzit rostind o solie de mangaiere si speranta. Astfel s-a facut cunoscut lui Iacob ceea ce raspundea nevoii si dorintei sufletului sau: un Mantuitor. Cu bucurie si recunostinta a vazut descoperindu-i-se o cale prin care el, un pacatos, putea fi readus in comuniune cu Dumnezeu. Scara tainica din visul sau reprezenta pe Domnul Hristos, singurul mijloc de comunicare dintre Dumnezeu si om.
3:11 Acesta este acelasi tablou la care Domnul Hristos S-a referit in convorbirea Sa cu Natanael, atunci cand a spus: "Veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si pogorandu-se peste Fiul omului" (Ioan 1,51). Prin caderea sa in pacat, omul s-a instrainat de Dumnezeu, iar pamantul a fost despartit de cer. Peste prapastia aceasta despartitoare nu poate exista nici un mijloc de comunicare. Dar prin Domnul Hristos pamantul este iarasi pus in legatura cu cerul. Prin meritele Sale, Domnul Hristos a facut un pod de legatura peste prapastia facuta de pacat, astfel incat ingerii slujitori sa intre din nou in relatie cu oamenii. Domnul Hristos este Acela care leaga pe omul cazut, in slabiciunea si neputinta sa, de Izvorul puterii infinite.
3:12 Zadarnice sunt visurile oamenilor spre progres, in zadar sunt toate silintele pentru inaltarea omenirii, atata timp cat acestia neglijeaza singura sursa a sperantei si ajutorului neamului omenesc cazut in pacat. Caci "orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor" (Iacob 1,17). Fara Dumnezeu nu exista un caracter crestin desavarsit. Iar singura cale spre Dumnezeu este Domnul Hristos. El spune: "Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine" (Ioan 14,6).
3:13 Inima iubirii divine tanjeste dupa copiii Sai de pe pamant cu o putere mai tare decat moartea. Dand pe Fiul Sau pentru noi, El ne-a daruit totul in acest unic dar. Viata, moartea si lucrarea de mijlocire a Mantuitorului, lucrarea ingerilor in favoarea noastra si suspinele negraite ale Duhului Sfant si, mai presus de toate, Tatal lucrand totul prin toti, interesul necontenit al fiintelor ceresti: toate acestea sunt puse in slujba mantuirii oamenilor.
3:14 Sa contemplam deci sacrificiul uimitor adus pentru noi. Sa cautam sa intelegem si sa apreciem activitatea si energia pe care cerul le depune pentru castigarea celor pierduti si aducerea lor inapoi in casa Tatalui. Motive mai bune si mijloace mai puternice decat cele folosite nu s-ar putea pune niciodata in actiune; rasplata cea peste masura de mare pentru implinirea in dreptate a datoriei, bucuria cerului, societatea ingerilor, comuniunea si iubirea lui Dumnezeu si a Fiului Sau, inaltarea si dezvoltarea tuturor facultatilor noastre de-a lungul tuturor veacurilor: nu sunt toate acestea puternice stimulente si incurajari care sa ne determine sa aducem Creatorului si Rascumparatorului nostru o slujire pornita dintr-o inima plina de iubire?
3:15 Pe de alta parte, judecatile lui Dumnezeu rostite impotriva pacatului, o rasplata inevitabila,
3:16 degradarea caracterului nostru si rasplatirea finala sunt prezentate in Cuvantul lui Dumnezeu spre a ne avertiza impotriva primejdiei de a sluji lui Satana.
3:17 Sa nu tinem seama oare de bunatatea lui Dumnezeu? Ce ar fi putut face El mai mult? Sa ne asezam deci intr-o buna si dreapta legatura cu El, care ne-a iubit si ne iubeste cu o dragoste uimitoare. Sa ne folosim deci cat mai mult de mijloacele harului care ne-au fost puse la dispozitie pentru ca sa fim transformati pana la deplina asemanare cu El si pentru a fi readusi in tovarasia ingerilor slujitori, in armonie si comuniune cu Tatal si cu Fiul.