74:26 Vazand chivotul, inima lui David a tresaltat o clipa de bucurie si nadejde. Dar in curand i-au venit in minte alte ganduri. In calitatea sa de carmuitor pus peste mostenirea lui Dumnezeu, avea o mare raspundere. Ceea ce trebuia sa stea la locul cel mai de frunte in mintea imparatului lui Israel erau gloria lui Dumnezeu si interesul poporului, nu interesul sau personal. Dumnezeu, care locuia intre heruvimi, spusese despre Ierusalim: "Acesta este locul Meu de odihna" (Ps. 132,14) si, fara autoritate divina, nici preotul, nici imparatul nu aveau dreptul sa indeparteze de acolo simbolul prezentei Lui. David mai stia ca inima si viata lui trebuia sa fie in armonie cu preceptele divine, caci altfel chivotul urma sa fie mai mult un mijloc de infrangere decat de izbanda. Pacatul lui cel mare ii statea mereu inainte. El recunostea in uneltirea aceasta o pedeapsa indreptatita de la Dumnezeu. Se trasese sabia care nu avea sa se mai indeparteze de casa lui. El nu stia care aveau sa fie urmarile luptei. Nu se cuvenea ca el sa indeparteze din capitala natiunii sfintele statute care intrupau vointa divinului ei Suveran, constitutia imparatiei si temelia propasirii ei.