7:1 Cap. 5 - Cain si Abel pusi la incercare
7:2 Cain si Abel, fiii lui Adam, se deosebeau foarte mult in caracter. Abel avea un duh de credinciosie fata de Dumnezeu; el vedea dreptate si mila in purtarea Creatorului fata de neamul omenesc cazut in pacat si, plin de recunostinta, a primit nadejdea rascumpararii. Dar Cain nutrea sentimente de revolta si a murmurat impotriva lui Dumnezeu pentru blestemul rostit asupra pamantului si asupra neamului omenesc, din cauza pacatului lui Adam. El a ingaduit ca mintea lui sa alerge pe aceleasi cai care l-au dus pe Satana la cadere, cultivand dorinta de inaltare de sine si punand la indoiala dreptatea si autoritatea divina.
7:3 Acesti frati au fost pusi la incercare, asa dupa cum si Adam fusese mai inaintea lor pus la incercare, pentru a se dovedi daca ei vor crede si vor asculta de cuvantul lui Dumnezeu. Ei cunosteau masurile luate pentru mantuirea omului si intelegeau sistemul jertfelor pe care le randuise Dumnezeu. Ei stiau ca prin aceste jertfe trebuia sa-si exprime credinta in Mantuitorul pe care Il preinchipuiau si, in acelasi timp, sa recunoasca totala lor dependenta de El in ceea ce priveste iertarea; ei stiau ca, printr-o ascultare de planul divin pentru mantuirea lor, dadeau dovada de ascultare fata de vointa lui Dumnezeu. Fara varsare de sange nu putea fi iertare de pacat; iar ei trebuia sa-si demonstreze credinta in sangele lui Hristos ca fiind ispasirea fagaduita, aducand ca dar de jertfa pe intaii nascuti ai turmelor lor. In afara de aceasta, mai trebuia sa fie aduse inaintea Domnului, ca dar de multumire, primele roade ale pamantului.
7:4 Cei doi frati au inaltat altarele lor la fel si fiecare a adus o jertfa. Abel a adus o jertfa din turma, asa dupa cum cereau invataturile Domnului. "Domnul a privit cu placere spre Abel si spre jertfa lui" (Gen.4,4). Din cer a coborat foc si a mistuit jertfa. Dar Cain, nesocotind porunca directa si lamurita a Domnului, a adus un dar numai din roadele pamantului. Din cer n-a venit nici un semn care sa arate ca ea a fost primita. Abel a staruit pe langa
7:5 fratele sau sa se apropie de Dumnezeu pe caile randuite de sus, dar staruintele lui n-au izbutit decat sa-l faca pe Cain sa fie mai hotarat sa-si urmeze propria sa cale. Fiind mai varstnic, gandea ca este mai presus de mustrarile fratelui sau si i-a dispretuit sfatul.
7:6 Cain se infatisa inaintea lui Dumnezeu avand in inima sa nemultumire si necredinta cu privire la jertfa fagaduita si la nevoia de a aduce jertfe ca daruri. Darul sau nu dovedea pocainta fata de pacat. El gandea, asa cum multi gandesc astazi, ca ar fi o dovada de slabiciune a urma exact planul randuit de Dumnezeu, de a se increde in totul pentru mantuire in ispasirea Mantuitorului fagaduit. El a ales calea increderii in sine. El avea sa se infatiseze in virtutea propriilor sale merite. El nu a adus mielul si nu a unit sangele mielului cu darul sau, ci a adus roadele sale, produsele muncii sale. El a adus darul sau ca o favoare pe care o facea lui Dumnezeu, prin care nadajduia sa-si asigure binecuvantarea divina. Cain a ascultat prin faptul ca a zidit un altar, a ascultat sa aduca o jertfa; dar el a dat pe fata numai o ascultare partiala. Partea esentiala, recunoasterea nevoii unui Mantuitor, a fost trecuta cu vederea.
7:7 In ce priveste nasterea si invatatura religioasa, acesti frati erau egali. Amandoi erau pacatosi si amandoi recunosteau cerintele lui Dumnezeu de respect si inchinare. Privita din punct de vedere al manifestarii exterioare, religia lor era aceeasi pana la un anumit punct, dar, dincolo de acesta, deosebirea dintre cei doi era mare.
7:8 "Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain" (Evr.11,4). Abel a inteles marele principiu al mantuirii. El s-a recunoscut pacatos, a vazut pacatul si plata pacatului, moartea, stand intre sufletul sau si comuniunea cu Dumnezeu. El a dus jertfa injunghiata, viata sacrificata, recunoscand astfel cerinta Legii care fusese calcata. Prin sangele varsat, a privit la jertfa viitoare, Hristos, murind pe crucea Golgotei, si, punandu-si increderea in ispasirea ce urma sa fie adusa acolo, a primit marturia ca este indreptatit, iar jertfa sa primita.
7:9 Cain a avut aceeasi ocazie de a invata si a primi aceste adevaruri, cum a avut si Abel. El nu era victima unui plan arbitrar. Nu a fost ales unul dintre frati ca sa fie primit de Dumnezeu, iar celalalt sa fie lepadat. Abel a ales credinta si ascultarea; Cain, necredinta si razvratirea. In aceasta consta intreaga problema.
7:10 Cain si Abel reprezinta doua clase de oameni, care vor exista intotdeauna in lume pana la incheierea vremurilor. Una dintre clase se foloseste de jertfa
7:11 randuita pentru pacat, in timp ce cealalta clasa se aventureaza sa depinda de propriile ei merite; jertfa lor este o jertfa lipsita de puterea mijlocirii divine si, astfel, ea nu este in stare sa-l faca pe om sa aiba iarasi parte de favoarea lui Dumnezeu. Caci numai prin meritele Domnului Isus pacatele noastre pot fi iertate. Aceia care nu simt nevoia de sangele lui Hristos, care cred ca prin propriile lor fapte, fara harul divin, pot sa-si asigure aprobarea lui Dumnezeu, fac aceeasi greseala pe care a facut-o si Cain. Daca nu primesc sangele curatitor, ei sunt sub osanda. O alta cale prin care sa poata scapa de sub blestemul pacatului nu exista.
7:12 Clasa inchinatorilor care urmeaza pilda lui Cain cuprinde cea mai mare parte a lumii, deoarece aproape toate religiile false s-au bazat pe acelasi principiu, si anume ca omul se poate sprijini pe propriile sale eforturi spre a fi mantuit. Unii sustin ca neamul omenesc nu are nevoie de mantuire, ci de progres, ca omul poate sa se innobileze, sa se inalte si sa se renasca de la sine. Dupa cum Cain a socotit ca poate obtine favoarea divina printr-un dar caruia ii lipsea sangele jertfei, tot astfel si acestia asteapta sa inalte neamul omenesc pana la inaltimea standardului divin fara sa aiba nevoie de ispasire. Istoria vietii lui Cain ne arata care sunt in mod sigur urmarile. Ea ne arata ce poate ajunge omul despartit de Hristos. Neamul omenesc nu are puterea sa se renasca singur. El nu tinde sa mearga in sus, catre cele dumnezeiesti, ci in jos, catre cele satanice. Unica noastra nadejde este Hristos. "Caci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti. Caci in nimeni altul nu este mantuire" (Fapte 4,12).
7:13 Adevarata credinta, care se intemeiaza in totul pe Hristos, se va da pe fata prin ascultare fata de toate cerintele lui Dumnezeu. Din zilele lui Adam si pana in prezent, marea lupta se da cu privire la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. In toate veacurile au fost oameni care au pretins ca au drept la binecuvantarile lui Dumnezeu, chiar in timp ce nesocoteau unele dintre poruncile Sale. Dar Sfintele Scripturi ne spun ca prin fapte "este facuta desavarsita credinta" si ca, fara faptele ascultarii, credinta "este moarta" (Iacov 2,22.17). Acela care marturiseste ca Il cunoaste pe Dumnezeu "si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este in el" (1 Ioan 2,4).
7:14 Cand Cain a vazut ca jertfa lui a fost respinsa, s-a maniat pe Domnul si pe Abel; el s-a maniat pentru ca Dumnezeu n-a primit ceea ce omul pusese in locul jertfei randuite de Dumnezeu si s-a maniat pe fratele sau pentru ca alesese sa asculte de Dumnezeu,
7:15 in loc sa se uneasca cu el in revolta impotriva Lui. Cu toata nesocotirea de catre Cain a poruncii divine, Dumnezeu nu l-a parasit; ci S-a plecat sa stea de vorba cu omul care se aratase asa de irational. Si Domnul i-a zis lui Cain: "Pentru ce te-ai maniat, si pentru ce ti s-a posomorat fata?" (Gen.4,6.7). Printr-un sol ingeresc, i-a fost transmisa avertizarea divina: "Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pandeste la usa" (Gen.4,7). Alegerea depindea de Cain. Daca se incredea in meritele Mantuitorului fagaduit si avea sa asculte de cerintele lui Dumnezeu, el urma sa se bucure de favoarea Lui. Dar daca avea sa staruie in necredinta si faradelege, el nu avea nici un motiv sa se planga de faptul ca Dumnezeu l-a lepadat.
7:16 Dar in loc sa-si recunoasca pacatul, Cain a continuat sa se planga de nedreptatea lui Dumnezeu si sa nutreasca gelozie si ura fata de Abel. Plin de manie, el i-a adus reprosuri fratelui sau si a cautat sa-l atraga intr-o cearta cu privire la felul in care Se poarta Dumnezeu cu ei. Cu umilinta, dar fara teama si hotarat, Abel a aparat dreptatea si bunatatea lui Dumnezeu. El i-a aratat lui Cain greseala si a cautat sa-l convinga de faptul ca raul era in el. El l-a indreptat spre mila lui Dumnezeu, manifestata in crutarea vietii parintilor lor, cand ar fi putut sa-i pedepseasca cu o moarte instantanee, si a mai adaugat ca Dumnezeu ii iubea, caci altfel n-ar fi dat pe Fiul Sau, sfant si nevinovat, ca sa sufere pedeapsa pe care ei si-o atrasesera. Toate acestea n-au facut decat sa aprinda si mai tare mania lui Cain. Ratiunea si constiinta ii spuneau ca Abel avea dreptate; dar era furios pentru faptul ca acela care ar fi trebuit sa asculte de sfatul lui isi putea ingadui sa fie de alta parere si ca nu putea castiga nici o simpatie in razvratirea lui. In furia maniei lui, il omori pe fratele sau.
7:17 Cain l-a urat si l-a ucis pe fratele sau nu pentru ca Abel savarsise vreo fapta rea, ci "pentru ca faptele lui erau rele, iar ale fratelui sau erau neprihanite" (1 Ioan 3,12). La fel, in toate veacurile, cei rai i-au urat pe cei care erau mai buni ca ei. Viata de ascultare si de credinta nesovaielnica a lui Abel era o continua mustrare pentru Cain. "Oricine face raul, uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele" (Ioan 3,20). Cu cat este mai stralucitoare lumina cereasca, reflectata de caracterul servilor credinciosi ai lui Dumnezeu, cu atat mai clar se vad pacatele celor netematori de Dumnezeu si cu atat mai hotarate vor fi straduintele lor de a-i nimici pe aceia care le tulbura pacea.
7:18 Uciderea lui Abel a fost primul exemplu de vrajmasia despre care Dumnezeu spusese ca va exista intre sarpe si samanta femeii - intre Satana si supusii sai si Hristos si urmasii Lui. Prin pacatul omului, Satana a castigat stapanirea asupra neamului omenesc, dar Hristos avea sa-l faca in stare sa lepede jugul lui. Ori de cate ori, prin credinta in Mielul lui Dumnezeu, un suflet renunta sa mai slujeasca pacatului, mania lui Satana se aprinde. Viata cea sfanta a lui Abel era o marturie impotriva sustinerilor lui Satana ca este cu neputinta ca omul sa tina Legea lui Dumnezeu. Cand Cain, impins de duhul cel rau, a vazut ca nu il poate stapani pe Abel, s-a infuriat asa de tare, incat i-a luat viata. Si, ori de cate ori se va afla cineva care va sta pentru apararea dreptatii Legii lui Dumnezeu, acelasi spirit se va da pe fata impotriva lui. Este acelasi spirit care in decursul tuturor veacurilor a inaltat rugurile si a aprins focul pentru a-i nimici pe ucenicii lui Hristos. Dar cruzimile ingramadite asupra urmasilor lui Isus sunt insuflate de Satana si de oastea lui, deoarece acestia nu-i pot constrange sa li se supuna. Aceasta este furia unui vrajmas infrant. Fiecare martir al lui Isus a murit ca biruitor. Profetul spune: "Ei l-au biruit (pe 'balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana'), prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor, si nu si-au iubit viata chiar pana la moarte" (Apoc.12,11.9).
7:19 Cain, ucigasul, a fost curand chemat sa raspunda de crima lui. "Domnul a zis lui Cain: 'Unde este fratele tau Abel?' El a raspuns: 'Nu stiu. Sunt eu pazitorul fratelui meu?'" (Gen.4,9). Cain mersese atat de departe in pacat, incat pierduse simtul prezentei continue a lui Dumnezeu, cum si al maretiei si al atotcunostintei Sale. De aceea, el se folosi de neadevar pentru a-si ascunde vina.
7:20 Din nou Domnul i-a vorbit lui Cain: "Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga din pamant la Mine" (vers.10). Dumnezeu i-a dat lui Cain prilejul sa-si marturiseasca pacatul. El avusese timp sa se gandeasca. Cunostea grozavia faptei pe care o savarsise si a minciunii pe care o rostise pentru a o ascunde; dar el era tot revoltat si sentinta nu a mai fost amanata. Glasul divin care fusese auzit chemand si mustrand rosti cuvintele ingrozitoare: "Acum blestemat esti tu, izgonit din ogorul acesta, care si-a deschis gura ca sa primeasca din mana ta sangele fratelui tau. Cand vei lucra pamantul, sa nu-ti mai dea bogatia lui. Pribeag si fugar sa fii pe pamant" (Gen.4,11-12).
7:21 Cu toate ca, datorita crimei sale, Cain merita condamnarea la moarte, Creatorul milostiv i-a crutat viata si i-a mai dat ocazia sa se pocaiasca. Dar Cain a trait numai pentru a-si impietri inima, pentru a incuraja razvratirea impotriva autoritatii divine si pentru a ajunge capetenia unui sir de pacatosi indrazneti si decazuti. Acest singur apostat, stapanit si condus de Satana, a ajuns un ispititor al altora; iar pilda si influenta lui si-au exercitat influenta lor demoralizatoare, pana cand pamantul a devenit atat de corupt si plin de violenta, incat se impunea nimicirea lui.
7:22 Crutand viata primului ucigas, Dumnezeu a dat intregului univers o lectie in legatura cu marea lupta. Istoria intunecata a vietii lui Cain si a urmasilor sai a fost o ilustrare a ceea ce s-ar fi putut intampla daca i s-ar fi ingaduit pacatosului sa traiasca vesnic si sa aduca la indeplinire revolta lui impotriva lui Dumnezeu. Indelunga rabdare a lui Dumnezeu nu a avut alt rezultat decat acela ca pacatosii au devenit mai indrazneti si mai sfidatori in nelegiuirea lor. Cincisprezece veacuri dupa ce s-a rostit sentinta asupra lui Cain, universul a fost martor al roadelor pe care le-au adus influenta si exemplul lui, in crimele si stricaciunea care au inundat pamantul. S-a facut vizibil faptul ca sentinta de moarte rostita asupra neamului omenesc decazut, din cauza calcarii Legii lui Dumnezeu, era atat dreapta, cat si plina de indurare. Cu cat oamenii traiau mai mult in pacat, cu atat se ticaloseau mai rau. Sentinta divina, care a pus capat unei vieti de nelegiuire fara frau si a scapat lumea de influenta acelora care se impietreau in razvratirea lor, era mai mult o binecuvantare decat un blestem.
7:23 Satana este fara incetare la lucru, cu energie neobosita si sub o mie de masti, ca sa infatiseze rau caracterul si carmuirea lui Dumnezeu. Cu planuri bine intocmite si larg cuprinzatoare, cu puteri miraculoase, el a luptat ca sa-i tina pe locuitorii lumii sub inselaciunile sale. Dumnezeu, Cel Nemarginit si Atotintelept, vede sfarsitul de la inceput, iar in tratarea raului, planurile Sale sunt intinse si mult cuprinzatoare. Scopul Sau a fost nu numai acela de a infrange revolta, ci si de a demonstra inaintea intregului univers natura razvratirii. In desfasurarea sa, planul lui Dumnezeu arata atat dreptatea, cat si mila Sa, indreptatind pe deplin intelepciunea si neprihanirea Sa in felul in care El trateaza raul.
7:24 Locuitorii sfinti ai celorlalte lumi urmareau cu cel mai profund interes evenimentele ce se petreceau pe pamant. In conditiile existente in lume inainte de potop, ei au vazut ilustrate urmarile conducerii pe care Lucifer
7:25 se straduia sa o introneze in cer, inlaturand autoritatea lui Hristos si dand la o parte Legea lui Dumnezeu. In pacatosii incapatanati ai lumii de dinainte de potop, ei au vazut supusii asupra carora domnea Satana. Gandurile inimii oamenilor erau in fiecare zi indreptate spre rau (Gen.6,5). Fiecare emotie, fiecare impuls al inimii si fiecare inchipuire a mintii erau in lupta cu principiile dumnezeiesti de curatie, pace si iubire. Toate acestea erau un exemplu al stricaciunii ingrozitoare, rezultat al actiunii lui Satana de a inlatura de la fapturile lui Dumnezeu restrictiile sfintei Sale Legi.
7:26 Prin faptele ce vor fi aduse la iveala in desfasurarea marii lupte, Dumnezeu va demonstra principiile, randuielile guvernarii Sale, care au fost falsificate de Satana si de catre toti aceia pe care el i-a inselat. Dreptatea Lui va fi in cele din urma recunoscuta de intreaga lume, desi aceasta recunoastere va veni prea tarziu pentru a-i mai putea salva pe rebeli. Dumnezeu are simpatia si aprobarea intregului Univers cand, pas cu pas, marele Sau plan inainteaza catre implinirea lui deplina. El va pastra acestea si mai departe, pana la nimicirea definitiva a rebeliunii. Se va vedea deci ca toti aceia care au parasit preceptele divine s-au asezat de partea lui Satana in lupta impotriva lui Hristos. Cand printul lumii acesteia va fi judecat si cand toti aceia care s-au unit cu el vor impartasi soarta lui, intregul Univers, ca martor la rostirea sentintei, va declara: "Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al Neamurilor" (Apoc.15,3).