65:1 Cap. 63 - David si Goliat
65:2 Cand si-a dat seama ca fusese lepadat de Dumnezeu si a simtit puterea cuvintelor condamnatoare pe care i le adresase profetul, imparatul Saul s-a umplut de o furioasa revolta si de deznadejde. Capul mandru al imparatului nu s-a plecat ca urmare a unei adevarate pocainte. El nu-si dadea bine seama de adevaratul caracter al pacatului si nu si-a venit in fire pentru a incepe o viata mai buna, ci a continuat sa cugete la ceea ce el numea o nedreptate a lui Dumnezeu care-i rapea tronul si-i jefuia pe urmasii sai de mostenire. Mintea lui nu mai vedea altceva decat nenorocirea care se abatuse asupra casei lui. El se gandea ca vitejia pe care o dovedise in infrangerea dusmanilor putea sa acopere pacatul neascultarii. N-a primit cu blandete mustrarea lui Dumnezeu, ci duhul lui trufas l-a impins la deznadejde pana acolo, incat a ajuns pe pragul nebuniei. Sfetnicii l-au indemnat sa-si ia in slujba un cantaret iscusit, nadajduind ca sunetele alinatoare ale unui instrument placut ii vor linisti duhul chinuit. Providenta divina a condus lucrurile, asa ca David sa fie adus la imparat ca un cantaret iscusit la harpa. Acordurile sale alese, inspirate de Cer, au avut influenta dorita. Melancolia care-l urmarea pe Saul si care se lasase ca un nor intunecos asupra sufletului lui a fost indepartata.
65:3 Cand serviciile lui la curtea lui Saul nu mai erau dorite, David se inapoia la turmele lui, printre coline, si isi pastra mai departe simplitatea inimii si a purtarii. De cate ori era nevoie, era chemat pentru a sluji inaintea imparatului si pentru a linisti duhul tulburat al monarhului, pana ce duhul cel rau se indeparta. Dar, cu toate ca Saul arata mare placere pentru David si cantecele lui, tanarul pastor se inapoia cu un simtamant de usurare si de bucurie de la casa imparatului, pentru a se duce pe campiile si colinele vietii lui de pastor.
65:4 David crestea in bunavointa inaintea Domnului si a oamenilor. I se dadusera invataturi cu privire la caile lui Dumnezeu si acum isi pusese pe inima
65:5 sa implineasca voia lui Dumnezeu pe deplin. Avea noi subiecte la care sa mediteze. Fusese la curtea imparatului si vazuse raspunderile demnitatii imperiale, descoperise cateva dintre ispitele care cuprinsesera inima lui Saul si patrunsese in cateva dintre tainele caracterului si purtarii primului imparat al lui Israel. El a vazut ca marirea demnitatii imperiale era intunecata de un nor de griji si a recunoscut ca familia lui Saul, in viata sa particulara, era departe de a fi fericita. Toate acestea faceau ca, in mintea celui care fusese uns ca viitor imparat peste Israel, sa se ridice ganduri tulburi. Dar, cand se pierdea in meditatie adanca si era chinuit de inchipuiri tulburatoare, punea mana pe harpa si facea ca melodiile ei placute sa-i inalte gandurile la Autorul a tot ce este bun, iar norii intunecosi care pareau sa acopere viitorul se imprastiau.
65:6 Dumnezeu il invatase pe David lectii de credinta. Dupa cum fusese educat Moise pentru lucrarea sa, tot astfel l-a pregatit Domnul si pe fiul lui Isai pentru a deveni conducatorul poporului Sau ales. Prin lucrarea de priveghere asupra turmei, el a ajuns sa inteleaga grija pe care Marele Pastor o are pentru oile pasunii Sale. Colinele singuratice si prapastiile salbatice pe unde pribegea David cu oile sale erau ascunzatori ale animalelor de prada. Nu rareori, din desisurile Iordanului venea leul sau ursul din ascunzatorile lui de pe dealuri, furios de foame, gata ca sa atace turmele. Dupa obiceiurile de atunci, David nu era inarmat decat cu prastia si cu toiagul de pastor; cu toate acestea, de timpuriu a dat dovada de putere si curaj in apararea bunurilor incredintate lui. In descrierea de mai tarziu a acestor intamplari, el zicea: "Cand un leu sau un urs venea sa ia o oaie din turma, alergam dupa el, il loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica impotriva mea, il apucam de falca, il loveam si-l omoram" (1 Sam.17,34.35). Experienta in lucrurile acestea a pus la incercare inima lui David si a dezvoltat in el curaj, putere si credinta.
65:7 Chiar inainte de a fi chemat la curtea lui Saul, David se distinsese prin fapte de bravura. Slujbasul care ii atrasese atentia imparatului asupra lui a spus despre el ca este "un om tare si voinic, vorbeste bine, este frumos la chip", apoi a adaugat: "Domnul este cu el" (1 Sam.16,18).
65:8 Cand izraelitii au declarat razboi filistenilor, trei dintre fiii lui Isai s-au alaturat ostirii lui Saul; dar David ramasese
65:9 acasa. Totusi, dupa un timp, el s-a dus sa viziteze tabara lui Saul. Trimis de tatal sau, el trebuia sa le duca fratilor sai mai mari o solie si un dar si sa afle daca sunt inca sanatosi si in siguranta. Dar, fara ca Isai sa stie lucrul acesta, tanarul pastor avea o insarcinare mai mare. Ostile lui Israel erau in primejdie si David fusese condus de un inger pentru a-si salva poporul.
65:10 Apropiindu-se de ostire, David auzi zgomotul unei mari miscari, ca la inceputul unei incaierari. "Ostirea pornise sa se aseze in randuri de bataie si scotea strigate de razboi". Israel si filistenii se insirasera ostire catre ostire. David fugi spre locul unde era oastea si ii saluta pe fratii sai. In timp ce vorbea cu ei, aparu Goliat, aparatorul filistenilor, ii batjocori pe izraeliti si-i provoca sa scoata din randurile lor un om care sa se lupte cu el. Isi repeta provocarea si, cand vazu ca intregul Israel e cuprins de teama si intelese ca provocarea filisteanului le fusese aruncata zi dupa zi, fara sa se ridice vreun luptator pentru a-l aduce la tacere pe laudaros, David se aprinse de manie. Ardea de zel sa apere onoarea viului Dumnezeu si a poporului Sau.
65:11 Ostirea lui Dumnezeu era descurajata. Tot avantul ii pierise. Fiecare zicea: "Ati vazut pe omul acesta inaintand? A inaintat ca sa arunce ocara asupra lui Israel." Plin de rusine si suparare, David striga: "Cine este filisteanul acesta, acest netaiat imprejur, ca sa ocarasca ostirea Dumnezeului celui viu?"
65:12 Eliab, fratele cel mare al lui David, cunostea bine sentimentele care-l insufleteau pe tanarul barbat cand a auzit aceste vorbe. Desi pastor, David dovedise o darzenie, un curaj si o putere cum rar se vedeau; iar vizita tainica a lui Samuel in casa tatalui lor si tacuta sa disparitie trezise in inima fratilor lui banuieli cu privire la adevaratul scop al vizitei. Gelozia lor a fost starnita cand au vazut ca David este onorat mai mult decat ei si nu l-au mai privit cu respectul si iubirea pe care le merita datorita integritatii si iubirii sale fratesti. Nu vedeau in el decat un mic pastor, iar Eliab vedea in intrebarea pusa de el numai o mustrare pentru propria lui lasitate, pentru ca el nu facea nici o incercare pentru a-l aduce la tacere pe uriasul filistenilor. Manios, fratele mai varstnic zise: "Pentru ce te-ai pogorat tu,
65:13 si cui ai lasat acele putine oi in pustie? Iti cunosc eu mandria si rautatea inimii. Te-ai pogorat sa vezi lupta". Plin de respect, dar hotarat, David raspunse: "Ce-am facut oare? Nu pot sa vorbesc astfel?"
65:14 Cuvintele lui David au fost raportate imparatului care a cerut ca tanarul sa fie adus inaintea lui. Saul asculta uimit cuvintele pastorului care spuse: "Nimeni sa nu-si piarda nadejdea din cauza filisteanului acestuia! Robul tau va merge sa se bata cu el". Saul se straduia sa-l opreasca pe David de la hotararea lui, dar tanarul nu s-a lasat clintit. El raspunse in cuvinte nepretentioase, simple, povestind ce i se intamplase in timp ce pazea oile tatalui sau. El zise: "Domnul care m-a izbavit din gheara leului, si din laba ursului, ma va izbavi si din mana acestui filistean". Si Saul i-a zis lui David: "Du-te si Domnul sa fie cu tine!"
65:15 Timp de patruzeci de zile, oastea lui Israel tremurase in fata provocarilor ingamfate ale acestui filistean urias. Inima li se inmuia cand vedeau fiinta aceea uriasa care avea o inaltime de sase coti si o palma. Pe cap avea un coif de arama si purta niste zale de solzi care cantareau cinci mii de sicli si avea niste turetci de arama peste fluierele picioarelor si o pavaza de arama intre umeri. Imbracamintea lui era din placi de arama care cadeau unele peste altele ca solzii de peste si se imbinau asa de strans, incat nu era cu putinta sa patrunda prin platosa vreo sageata sau vreun varf de lance. "Coada sulitei lui era ca un sul de tesut si fierul sulitei cantarea sase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea inaintea lui".
65:16 Dimineata si seara, Goliat se apropia de tabara israelitilor strigand: "Pentru ce iesiti si va asezati in siruri de bataie? Nu sunt eu filistean si nu sunteti voi slujitorii lui Saul? Alegeti un om care sa se pogoare impotriva mea! Daca va putea sa se bata cu mine si sa ma omoare, noi vom fi robii vostri; dar daca-l voi birui, si-l voi omori eu, voi ne veti fi robi noua si ne veti sluji." Filisteanul a mai zis: "Arunc astazi o ocara asupra ostirii lui Israel! Dati-mi un om, ca sa ma lupt cu el".
65:17 Cu toate ca ii daduse lui David aprobarea sa primeasca provocarea lui Goliat, imparatul avea totusi putina speranta ca David va izbuti
65:18 in initiativa aceasta plina de indrazneala. S-a dat ordin ca tanarul sa fie imbracat cu armura personala a imparatului. Coiful greu de arama a fost pus pe capul lui, iar corpul i-a fost imbracat cu platosa de metal; la mijloc i-a fost legata sabia imparatului. Echipat astfel, porni la drum, dar curand veni inapoi. Primul gand in inima privitorilor ingrijorati a fost ca David se hotarase sa nu-si puna viata in primejdie, infruntand un adversar atat de inegal. Dar lucrul acesta era departe de mintea viteazului tanar. Dupa ce se inapoie la Saul, ceru invoirea sa scoata armura cea grea, zicand: "Nu pot sa merg cu armatura aceasta caci nu sunt obisnuit cu ea". Scoase armura imparateasca si, in schimb, lua in mana numai toiagul lui de pastor, traista si prastia lui simpla. Dupa ce alese cinci pietre netede din parau, le aseza in traista si, cu prastia in mana, se apropie de filistean. Uriasul se infatisa plin de darzenie, asteptandu-se sa-l intampine pe cel mai tare dintre luptatorii lui Israel. Purtatorul de arme mergea inaintea sa si infatisarea lui era astfel, incat parea ca nimic nu-i va putea sta impotriva. Apropiindu-se de David, vazu doar un tinerel care mai curand putea fi numit un copil. Fata lui David era rumena de sanatate, iar trupul lui bine legat, neaparat de platosa, se prezenta bine; dar intre silueta lui tinereasca si trupul voluminos al uriasului era un contrast izbitor.
65:19 Goliat s-a umplut de uimire si s-a maniat. "Ce!" a strigat el, "sunt caine, de vii la mine cu toiege?" Apoi l-a improscat pe David cu cele mai grozave injuraturi de toti dumnezeii pe care-i cunostea. Batjocoritor, striga apoi: "Vino la mine, si-ti voi da carnea ta la pasarile cerului si fiarele campului".
65:20 David nu se inspaimanta de uriasul aparator al filistenilor. Trecand inainte, i-a spus adversarului sau: "Tu vii impotriva mea cu sabie, cu sulita si cu pavaza; iar eu vin impotriva ta in Numele Domnului ostirilor, in Numele Dumnezeului ostirii lui Israel pe care ai ocarat-o. Astazi Domnul te va da in mainile mele, te voi dobori, si-ti voi taia capul; astazi voi da starvurile taberei filistenilor pasarilor cerului si fiarelor pamantului. Si tot pamantul va sti ca Israel are un Dumnezeu. Si toata multimea aceasta va sti ca Domnul nu mantuieste nici prin sabie si nici prin sulita. Caci biruinta este a Domnului. Si el va da in mainile noastre".
65:21 Glasul sau era lipsit de teama, iar pe fata lui balaie stralucea biruinta si bucuria. Cuvantarea aceasta rostita cu glas limpede, melodios, strabatu lamurit prin aer pana la miile de oameni care ascultau gata sa porneasca la lupta. Mania lui Goliat ajunsese la culme.
65:22 In furia lui, tranti pe spate viziera coifului care-i apara fruntea si se napusti asupra potrivnicului sau pentru a se razbuna pe el. Fiul lui Isai se pregati sa-si intampine vrajmasul. "Indata ce filisteanul a pornit sa mearga inaintea lui, David a alergat pe campul de bataie inaintea filisteanului. Si-a varat mana in traista, a luat o piatra si a aruncat-o cu prastia; a lovit pe filistean in frunte si piatra a intrat in fruntea filisteanului care a cazut cu fata la pamant."
65:23 Mare uimire s-a produs in randurile ambelor ostiri. Toti crezusera ca David va fi omorat; dar cand piatra, suierand prin aer, ajunse la tinta, l-au vazut pe uriasul luptator cum tremura si isi intinde bratele ca si cum ar fi fost lovit deodata de orbire. Uriasul se cutremura, se clatina si apoi cazu la pamant ca un stejar taiat. David nu mai astepta nici o clipa. Alerga spre trupul cazut al filisteanului si apuca cu mainile sabia grea a lui Goliat. Cu o clipa mai inainte, uriasul se laudase ca, folosind sabia aceea, va desparti capul acestui tanar de trup si ca va da carnea sa pasarilor cerului. Iat-o acum cum se inalta prin aer si apoi capul taiat al laudarosului se rostogoli in nisip. Un strigat de biruinta se inalta din tabara lui Israel.
65:24 Filistenii au fost apucati de groaza, iar dezordinea care a urmat a dus la retragerea lor grabita. Ecoul strigatului de biruinta al evreilor rasuna pe dealuri ca si cum s-ar fi prabusit asupra vrajmasilor pusi pe fuga. "Si au pornit in urmarirea filistenilor pana in vale si pana la portile Ecronului. Filistenii, raniti de moarte, au cazut pe drumul care ducea la Saaraim pana la Gat si pana la Ecron. Si copiii lui Israel s-au intors de la urmarirea filistenilor, si le-au jefuit tabara. David a luat capul filisteanului si l-a dus la Ierusalim si a pus armele filisteanului in cortul sau".