63:29 Dar Saul, bizuindu-se pe inalta sa pozitie, L-a dezonorat pe Dumnezeu prin necredinta si neascultare. Cu toate ca fusese umil si neingamfat la inceputul chemarii sale, succesul l-a facut increzator in sine. Chiar prima izbanda din timpul domniei sale ii starnise mandria inimii, iar aceasta era cea mai mare primejdie a sa. Vitejia si talentul militar pe care le desfasurase la eliberarea cetatii Iabes-Galaad au starnit entuziasmul intregii natiuni. Poporul isi onora imparatul si uita ca el nu era decat unealta prin care lucrase Dumnezeu. Si, cu toate ca la inceput Saul I-a atribuit lui Dumnezeu onoarea, mai tarziu si-a atribuit siesi slava. A pierdut din vedere dependenta lui de Dumnezeu si in inima lui s-a indepartat de Domnul. In felul acesta s-a pregatit calea pentru pacatul incumetarii si pentru nelegiuirea de la Ghilgal. Aceeasi incredere oarba in sine l-a facut sa lepede mustrarea lui Samuel. Saul l-a recunoscut pe Samuel ca fiind un profet trimis de Dumnezeu; de aceea ar fi trebuit sa primeasca mustrarea chiar daca nu putea sa vada ca pacatuise. Daca ar fi fost dispus sa-si recunoasca greselile, aceasta experienta amara s-ar fi dovedit ca un adapost pentru viitor.