57:1 Cap. 55 - Copilul Samuel
57:2 Elcana, un levit din muntele lui Efraim, era un barbat cu stare si cu influenta, care Il iubea pe Dumnezeu si se temea de El. Ana, sotia lui, era o femeie plina de evlavie, blanda si modesta. Caracterul ei se remarca printr-o profunda seriozitate si o credinta sincera.
57:3 Binecuvantarea cautata cu atata ravna de toti evreii era retinuta de la aceasta pereche tematoare de Dumnezeu: in casa lor nu se auzea glas vesel de copil, iar dorinta de a-si perpetua numele l-a facut pe sot - asa cum se intamplase cu multi altii - sa incheie o a doua casatorie. Dar pasul acesta, care fusese facut din lipsa de credinta, nu a adus fericire. S-au adaugat la familie baieti si fete; dar bucuria si frumusetea sfintei randuieli divine a fost intinata, iar pacea familiei nimicita. Penina, noua sotie, era geloasa si marginita si se purta cu ingamfare si neobrazare. Pentru Ana parea ca pierise orice nadejde, iar viata i se arata ca o povara; cu toate acestea, ea suporta incercarea cu blandete si fara sa murmure.
57:4 Elcana tinea cu credinciosie prescriptiile divine. Serviciul divin la Silo mai functiona inca, dar, din cauza dezordinii in desfasurarea slujbei, el nu era chemat sa-si faca serviciul la templu, asa cum i se cuvenea unui levit. Cu toate acestea, el se suia cu familia lui, pentru ca sa ia parte la adunarile randuite, unde sa se inchine si sa aduca jertfe.
57:5 Duhul cel rau care patrunsese in viata lui de familie se furisa chiar si la sarbatorile sfinte, care erau in legatura cu serviciul divin. Dupa ce se aducea jertfa de multumire, intreaga familie se aduna dupa obiceiul traditional la o serbare solemna, dar voioasa. Cu acest prilej, Elcana dadea mamei copiilor lui cate o parte pentru ea si pentru fiecare fiu si fiica; iar ca semn al pretuirii lui, Anei ii dadea o parte indoita, ca sa-i arate ca iubirea lui fata de ea era aceeasi ca si cand ar fi avut un fiu. Arsa de gelozie, a doua sotie cerea atunci,
57:6 ca una care era privilegiata de Dumnezeu, sa-i dea ei intaietate si radea de Ana din cauza ca nu avea copii, socotind ca acesta e un semn ca Dumnezeu nu are placere de ea. Lucrul acesta se repeta de la an la an, pana cand Ana nu a mai putut sa sufere. Nemaiputand sa-si ascunda durerea, ea a inceput sa planga in hohote si a plecat de la masa. In zadar cauta sotul ei sa o mangaie. "Ana, pentru ce plangi si nu mananci? Pentru ce ti-e intristata inima?" zicea el. "Oare nu pretuiesc eu pentru tine mai mult decat zece fii?" (1 Sam. 1,8).
57:7 Ana nu a rostit nici o mustrare. Ea a lasat asupra Domnului povara pe care nu o putea imparti cu nici un prieten de pe pamant. Se ruga staruitor ca El sa indeparteze de la ea ocara si sa-i acorde darul scump de a avea un fiu pe care sa-l ingrijeasca si sa-l creasca pentru El. Ea facu si un vot solemn, ca il va consacra chiar de la nastere pe fiul ei lui Dumnezeu, daca i se va asculta cererea. Ana se apropiase de intrarea cortului intrunirii si, in amaraciunea sufletului ei, "se ruga si plangea". Totusi, in tacere ea comunica cu Dumnezeu fara a rosti vreun cuvant. In timpurile acelea rele, rareori se vedea o astfel de rugaciune. Petrecerile nesfinte si chiar betiile nu erau ceva neobisnuit, chiar la sfintele sarbatori; si, cand a vazut-o pe Ana, marele preot Eli si-a inchipuit ca era beata de vin. Crezand ca i se cuvine sa-i dea o mustrare binemeritata, striga la ea cu asprime: "Pana cand vei fi beata? Du-te de te trezeste!"
57:8 Indurerata si inspaimantata, Ana ii raspunse cuviincios: "Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care sufera in inima ei si n-am baut nici vin, nici bautura ametitoare; ci imi varsam sufletul inaintea Domnului. Sa nu iei pe roaba ta drept o femeie stricata, caci numai prea multa mea durere si suparare m-a facut sa vorbesc pana acum".
57:9 Marele preot a fost adanc impresionat, caci era un om al lui Dumnezeu, si, in loc de mustrare, a rostit o binecuvantare: "Du-te in pace, si Dumnezeul lui Israel sa asculte rugaciunea pe care I-ai facut-o".
57:10 Rugaciunea Anei a fost ascultata; ea a primit darul pe care-l ceruse cu atata ardoare. Privind la copil, ea l-a numit Samuel, "caci de la Domnul l-am cerut". Indata ce copilul a fost destul de mare pentru a fi despartit de mama lui, ea si-a implinit juruinta. Isi iubea copilul cu tot devotamentul inimii de mama; privind la puterile lui ce cresteau si ascultandu-i vorbirea copilareasca, iubirea ei il invaluia tot mai mult in
57:11 fiecare zi. Era unicul ei fiu, darul deosebit al Cerului; dar ea il primise ca pe o comoara consacrata lui Dumnezeu si nu voia sa opreasca ce era al Datatorului.
57:12 Ana a mers din nou cu sotul ei la Silo si i-a adus preotului, in Numele lui Dumnezeu, darul ei scump, zicand: "Domnul meu, iarta-ma! Cat este de adevarat ca sufletul meu traieste, domnul meu, atat este de adevarat ca eu sunt femeia care stateam aici langa tine si ma rugam Domnului. Pentru copilul acesta ma rugam, si Domnul a ascultat rugaciunea pe care I-o faceam. De aceea vreau sa-l dau Domnului; toata viata lui sa fie dat Domnului". Eli a fost adanc miscat de credinta si evlavia acestei femei din Israel. El insusi era un tata prea ingaduitor si s-a simtit umilit si osandit cand a vazut jertfa cea mare a acestei mame care se despartea de unicul ei fiu pentru a-l consacra in slujba lui Dumnezeu. A trebuit sa se acuze pe sine insusi din pricina iubirii sale' egoiste si, in umilinta si devotiune, s-a plecat inaintea Domnului si s-a rugat.
57:13 Sufletul mamei era plin de iubire si bucurie si dorea din toata inima sa-si reverse recunostinta inaintea lui Dumnezeu. Duhul profetiei a venit asupra ei, iar "Ana s-a rugat si a zis:
57:14 ‘Mi se bucura inima in Domnul;
57:15 Puterea mea a fost inaltata de Domnul;
57:16 Mi s-a deschis larg gura
57:17 Impotriva vrajmasilor mei,
57:18 Caci ma bucur de ajutorul Tau.
57:19 Nimeni nu este sfant ca Domnul;
57:20 Nu este alt Dumnezeu decat Tine;
57:21 Nu este stanca asa ca Dumnezeul nostru.
57:22 Nu mai vorbiti cu atata ingamfare,
57:23 Sa nu va mai iasa din gura cuvinte de mandrie;
57:24 Caci Domnul este un Dumnezeu care stie totul,
57:25 Si toate faptele sunt cantarite de El ...
57:26 Domnul omoara si invie,
57:27 El coboara in locuinta mortilor
57:28 Si El scoate de acolo.
57:29 Domnul saraceste si El imbogateste,
57:30 El smereste si El inalta.
57:31 El ridica din pulbere pe cel sarac,
57:32 Ridica din gunoi pe cel lipsit,
57:33 Ca sa-i puna sa sada alaturi cu cei mari.
57:34 Si le da de mostenire un scaun de domnie
57:35 Imbracat in slava;
57:36 Caci ai Domnului sunt stalpii pamantului,
57:37 Si pe ei a asezat El lumea.
57:38 El va pazi pasii prea iubitilor Lui,
57:39 Dar cei rai vor fi nimiciti in intuneric;
57:40 Caci omul nu va birui prin putere.
57:41 Vrajmasii Domnului vor tremura,
57:42 Din inaltimea cerului
57:43 El Isi va arunca tunetul asupra lor;
57:44 Domnul va judeca marginile pamantului.
57:45 El va da Imparatului Sau putere,
57:46 Si El va inalta taria Unsului Lui."
57:47 Cuvintele Anei erau profetice si vorbeau atat despre David, care trebuia sa domneasca peste Israel ca imparat, cat si despre Mesia, Unsul Domnului. Imnul acesta amintea mai intai despre o femeie neobrazata si certareata, trecea apoi la infrangerea vrajmasilor lui Dumnezeu, pentru ca apoi sa arate biruinta finala a poporului celor mantuiti.
57:48 De la Silo, Ana s-a inapoiat linistita acasa, la Rama, si l-a lasat pe copilul Samuel, pentru a fi educat in vederea slujbei in casa Domnului, sub conducerea marelui preot. De la primele licariri ale mintii ea il invatase pe copil sa-L iubeasca si sa-L onoreze pe Dumnezeu si sa se socoteasca proprietatea Domnului. Prin toate cele cunoscute din jurul lui, ea cautase sa-i inalte gandurile la Creator. Cand a fost despartita de copil, iubirea ei nu a incetat. In fiecare zi, el era obiectul rugaciunilor ei. In fiecare an, ii lucra cu mana ei o hainuta si cand, impreuna cu sotul ei, se urca la Silo ca sa se roage, ii dadea copilului aceasta amintire a iubirii ei. Fiecare fir din hainuta era impletit cu o rugaciune ca el sa fie curat, nobil si sincer. Ea nu a cerut in rugaciune marire lumeasca pentru fiul ei, dar a staruit cu toata ravna ca el sa ajunga la marirea aceea pe care o pretuieste Cerul - sa-L onoreze pe Dumnezeu si sa fie o binecuvantare pentru semenii lui.
57:49 Ce rasplatire a avut Ana! Si ce incurajare spre credinciosie este exemplul ei! Fiecarei mame i-au fost incredintate prilejuri de o valoare ce nu poate fi masurata si interese nemarginit de scumpe. Cercul modest de activitate si indeplinirea unor datorii fara stralucire, pe care multe femei le privesc ca pe o sarcina obositoare, trebuie sa fie socotite ca o lucrare nobila si mareata. Este privilegiul mamei sa devina o binecuvantare pentru omenire prin influenta ei, iar indeplinirea acestei indatoriri va aduce bucurie propriei ei inimi. Ea poate sa netezeasca drumul care, prin soare si umbra, duce spre inaltimi marete. Dar numai atunci cand ea cauta sa urmeze in propria ei viata invataturile Domnului Hristos, numai atunci poate nadajdui mama sa formeze caracterul copiilor ei dupa chipul divin. Lumea e plina de influente daunatoare. Moda si moravurile exercita o mare putere asupra tineretului. Daca mama este delasatoare in ce priveste datoria ei de a da invatatura, a indruma si a infrana, copiii vor accepta de la sine raul si
57:50 se vor departa de bine. Fiecare mama sa se infatiseze cat mai des inaintea Mantuitorului cu rugaciunea: "Invata-ne ce sa pazim cu privire la copil si ce avem de facut!" Sa ia seama la indrumarile date de Dumnezeu in Cuvantul Sau si va primi intelepciune, dupa cum va avea nevoie.
57:51 "Tanarul Samuel crestea mereu si era placut Domnului si oamenilor". Cu toate ca si-a petrecut anii in serviciul Sanctuarului, consacrat lui Dumnezeu, tanarul Samuel nu a fost crutat de influente rele si nici de exemple pacatoase. Fiii lui Eli nu se temeau de Dumnezeu si nici nu-l onorau pe tatal lor; dar Samuel nici nu le cauta tovarasia si nici nu se lua dupa caile lor rele. Straduinta sa continua era sa devina ceea ce Dumnezeu dorea ca el sa fie. Orice tanar are privilegiul acesta. Lui Dumnezeu Ii place foarte mult cand copiii, oricat de mici, se consacra in slujba Lui.
57:52 Samuel fusese dat in grija lui Eli, iar dragalasenia caracterului lui a trezit o calda afectiune din partea batranului preot. Era prietenos, marinimos, ascultator si respectuos. Eli, amarat de abaterile propriilor sai fii, gasea odihna, mangaiere si binecuvantare in prezenta ucenicului sau. Samuel era gata sa slujeasca si era iubitor; niciodata nu si-a iubit un tata mai duios fiul, decat l-a iubit Eli pe acest tanar. Era ceva neobisnuit ca intre inaltul judecator al natiunii si acest copil umil sa fie legaturi atat de stranse. Cand slabiciunile batranetii il prindeau si era coplesit de griji si mustrari de constiinta din pricina purtarii stricate a propriilor sai fii, Eli se apropia de Samuel ca sa gaseasca mangaiere.
57:53 Era obiceiul ca levitii sa nu intre in lucrarea lor inainte de varsta de douazeci si cinci de ani, dar Samuel a facut o exceptie de la aceasta regula. In fiecare an a vazut cum i se incredintau noi slujbe insemnate si, inca de cand era copil, i s-a dat sa poarte un efod de in, ca semn al consacrarii lui in slujba Sanctuarului. Oricat de tanar a fost Samuel la data aducerii lui pentru a sluji in Sanctuar, i s-au incredintat chiar de atunci lucrari in slujba Domnului, potrivit cu capacitatea lui. Acestea au fost la inceput foarte modeste si nu intotdeauna placute; dar au fost indeplinite cat se putea mai bine si cu inima voioasa. Religia lui se extindea asupra tuturor indatoririlor vietii. El se socotea un serv al lui Dumnezeu, iar lucrarea sa - ca fiind a lui Dumnezeu. Eforturile lui erau primite, pentru ca erau generate de iubirea fata de Dumnezeu si de o sincera dorinta de a face voia Lui. In felul acesta, Samuel a ajuns un
57:54 conlucrator al Domnului cerului si al pamantului. Iar Dumnezeu l-a invrednicit sa indeplineasca o mare lucrare pentru Israel.
57:55 Daca copiii ar fi invatati sa considere sirul neintrerupt al datoriilor umile de fiecare zi, randuite lor de Dumnezeu, ca o scoala, in care trebuie sa se formeze pentru a putea ajunge sa faca un serviciu credincios si rodnic, cat de atragatoare si onorabila s-ar dovedi lucrarea lor. Fiecare datorie, privita ca fiind de indeplinit pentru Domnul, ii da omului un imbold deosebit sa faca pana si cea mai modesta lucrare si ii leaga pe lucratorii de pe pamant de fiintele sfinte, care fac voia Domnului din cer.
57:56 Succesul in viata aceasta si succesul de a castiga o viata viitoare depind de o credincioasa si constiincioasa luare aminte la cele mici. Desavarsirea se vede in operele cele mai marunte ale lui Dumnezeu tot atat de bine ca si in cele mai marete. Mana care a asezat in spatiu lumile este aceeasi care a creat cu delicata iscusinta crinii campului. Iar in masura in care Dumnezeu este desavarsit in ale Sale, in aceeasi masura trebuie sa fim si noi desavarsiti in ale noastre. Faptura bine cumpanita a unui caracter frumos si puternic se cladeste prin indeplinirea personala a datoriilor. Credinciosia sa caracterizeze viata noastra atat in lucrurile cele mai mari, cat si in cele mici. Purtarea cinstita in cele mici, indeplinirea micilor lucrari de credinciosie si amabilitate vor lumina cararea vietii, iar atunci cand lucrarea noastra pe pamant se va incheia, se va dovedi ca fiecare datorie implinita cu credinciosie a avut o influenta spre bine, influenta care nu va trece niciodata.
57:57 Tinerii zilelor noastre pot ajunge tot atat de scumpi inaintea Domnului ca si Samuel. Prin faptul ca isi mentin cu credinciosie integritatea crestina, ei pot sa exercite o puternica influenta in lucrarea de reformatiune. De astfel de oameni este nevoie astazi. Dumnezeu are pentru fiecare dintre acestia o lucrare. Niciodata n-au izbutit oamenii sa aiba rezultate mai mari pentru Dumnezeu si pentru oameni decat cele ce pot fi realizate chiar in zilele noastre de aceia care vor fi credinciosi in cele incredintate lor de Dumnezeu.