52:1 Cap. 50 - Zecimi si daruri
52:2 In economia administratiei evreilor, o zecime din toate veniturile lor era randuita pentru sustinerea serviciului divin public. Asa i-a declarat Moise lui Israel: "Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele pamantului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru inchinat Domnului". "Orice zeciuiala din cirezi si din turme, din tot ce trece sub toiag, sa fie o zeciuiala inchinata Domnului" (Lev. 27,30.32).
52:3 Dar randuiala zecimii nu a inceput cu evreii. Din cele mai vechi timpuri Domnul a cerut zecimea pentru Sine, iar cererea aceasta a fost recunoscuta si onorata. Avraam i-a platit zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului Celui Prea Inalt (Gen. 14,20; 28, 22). Cand Iacov era calator si fugar la Betel, I-a fagaduit Domnului: "Iti voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da". Cand izraelitii erau pe punctul de a fi constituiti ca natiune, li s-a reafirmat legea zecimii ca o randuiala poruncita de Dumnezeu, de a carei ascultare depindea buna lor stare.
52:4 Randuiala zecimii si a darurilor a fost data pentru a intipari in mintea oamenilor marele adevar ca Dumnezeu este izvorul tuturor binecuvantarilor pentru creaturile Sale si ca Lui I se cuvine recunostinta oamenilor pentru darurile bune ale providentei Sale.
52:5 "El da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile". Domnul declara: "Ale Mele sunt toate dobitoacele padurilor, fiarele muntilor cu miile lor". "Al Meu este aurul si argintul". Si tot Dumnezeu da oamenilor puterea de a strange bunuri (Fapte 17,25; Ps. 50,10; Hag. 2,9; Deut. 8,18). Ca recunoastere ca toate acestea vin de la El, Domnul a poruncit ca o parte din belsugul darurilor Sale sa-I fie inapoiata sub forma de daruri si jertfe pentru intretinerea slujbei de preamarire a Sa.
52:6 "Orice zeciuiala ... este a Domnului". Aici se foloseste aceeasi expresie ca si in porunca privitoare la Sabat. "Ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau" (Exod 20,10). Domnul a retinut
52:7 pentru Sine o anumita parte din timp si din veniturile oamenilor si nici un om nu poate, fara a pacatui, sa retina pentru propriul lui interes fie una, fie alta.
52:8 Zecimea trebuia sa fie folosita numai pentru leviti, semintia care fusese deosebita pentru slujba aceasta. Cortul intalnirii, ca si templul de mai tarziu, a fost construit in intregime numai din daruri de buna voie, iar pentru ca sa se acopere diferitele cheltuieli si reparatiile, Moise randuise ca, ori de cate ori se facea numaratoarea poporului, fiecare sa contribuie cu o jumatate de siclu pentru slujba sanctuarului. Pe timpul lui Neemia, se aduna in fiecare an o astfel de contributie pentru acelasi scop (vezi Exod 30,12-16; 2 Regi 12, 4.5; 2 Cron. 24, 4-13; Neemia 10, 32.33). Din timp in timp, se aduceau lui Dumnezeu jertfe pentru pacat si jertfe de multumire; indeosebi jertfele aduse la sarbatorile anuale erau numeroase. Si daruirea cea mai generoasa era facuta pentru saraci.
52:9 Chiar inainte de a fi pusa zecimea deoparte avea loc o recunoastere a cerintelor lui Dumnezeu. Lui I se consacrau cele dintai roade din produsele tarii. Cea dintai lana, la tunderea oilor, cel dintai grau, la treieratul cerealelor, cel dintai ulei si cel dintai vin erau puse deoparte pentru Dumnezeu. La fel si cel dintai nascut al tuturor dobitoacelor; iar pentru fiul cel intai nascut se platea o suma de rascumparare. Cele dintai roade trebuia sa fie infatisate Domnului la sanctuar si apoi erau consacrate preotilor pentru folosul lor.
52:10 In felul acesta, i se amintea poporului fara incetare ca Dumnezeu este adevaratul proprietar al tarinelor, oilor si vitelor; ca El a trimis lumina soarelui si ploaie in timpul semanatului si secerisului si ca toate cate le aveau erau de la El, iar ei erau randuiti numai ca administratori ai bunurilor Sale. Cand se adunau la cortul intalnirii, incarcati cu cele dintai roade din tarini, livezi si vii, barbatii lui Israel recunosteau public bunatatea lui Dumnezeu. Cand preotul primea darurile, daruitorul, ca si cum ar fi fost in fata lui Dumnezeu, zicea: "Tatal meu era un arameu pribeag", si apoi descria ramanerea in Egipt si necazurile din care i-a scos Dumnezeu "cu mana tare si cu brat intins, cu aratari infricosatoare, cu semne si minuni". Si mai zicea: "El ne-a adus in locul acesta si ne-a dat tara aceasta,
52:11 tara in care curge lapte si miere. Acum iata, aduc cele dintai roade din rodurile pamantului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne" (Deut. 26, 5.8.11).
52:12 Contributiile cerute de la evrei pentru scopuri religioase si de binefacere se ridicau aproape la un sfert din veniturile lor. S-ar fi putut astepta ca o asa grea impunere sa aduca poporul la saracie, dar sincera ascultare de aceste randuieli era, din contra, o conditie a bunastarii lor. "Voi mustra pentru voi pe cel ce mananca si nu va va nimici roadele pamantului si vita nu va fi neroditoare in campiile voastre ... Toate neamurile va vor ferici atunci, caci veti fi o tara placuta, zice Domnul ostirilor" (Mal. 3, 11.12).
52:13 Urmarile retinerii de la lucrarea lui Dumnezeu, chiar si numai a darurilor de buna voie, s-au aratat lamurit in zilele profetului Hagai. Dupa intoarcerea din robia babiloniana, iudeii s-au apucat sa rezideasca templul si o seceta gro''zava, care i-a adus in adevarata lipsa, i-a facut sa creada ca e cu neputinta sa termine cladirea templului. "N-a venit inca vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului" - ziceau ei. Dar li s-a trimis un cuvant prin profetul Domnului: "Dar pentru voi a venit oare vremea ca sa locuiti in case captusite cu tavan, cand Casa aceasta este daramata? Asa vorbeste acum Domnul ostirilor: ‘Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre! Semanati mult si strangeti putin, mancati, si tot nu va saturati, beti si tot nu va potoliti setea, va imbracati si tot nu va este cald; si cine castiga o simbrie, o pune intr-o punga sparta!'" (vezi Hagai 1), cauza fiind urmatoarea: "'Va asteptati la mult, si iata ca ati avut putin; l-ati adus acasa, dar Eu l-am suflat. Pentru ce?' zice Domnul ostirilor. ‘Din pricina Casei Mele, care sta daramata, pe cand fiecare dintre voi alearga pentru casa lui. De aceea cerurile nu v-au dat roua si pamantul nu si-a dat roadele. Am chemat seceta peste tara, peste munti, peste grau, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pamantul, peste oameni si peste vite si peste tot bunul mainilor voastre'". (Hagai 1, 9-11). "Atunci cand veneau la o gramada de douazeci de masuri,
52:14 nu erau in ea decat zece; cand veneau la teasc sa scoata cincizeci de masuri, nu erau in el decat douazeci. V-am lovit cu rugina in grau si cu taciune si cu grindina; am lovit tot lucrul mainilor voastre" (Hagai 2, 16-17).
52:15 Trezit de avertizarile acestea, poporul s-a ridicat sa zideasca Casa Domnului. Atunci a venit la ei Cuvantul Domnului: "Uitati-va cu bagare de seama la cele ce s-au petrecut pana in ziua de azi, pana in a douazeci si patra zi a lunii a noua, din ziua cand a fost intemeiat Templul Domnului ... din ziua aceasta, Imi voi da binecuvantarea Mea" (Hagai 2, 18-19).
52:16 Inteleptul zice: "Unul care da cu mana larga ajunge mai bogat; si altul care economiseste prea mult, nu face decat sa saraceasca" (Prov. 11, 24). Aceeasi invatatura este data si de apostolul Pavel in Noul Testament: "Cine seamana putin, putin va secera; iar cine seamana mult, mult va secera". "Si Dumnezeu poate sa va umple cu orice har, pentru ca avand totdeauna in toate lucrurile din destul, sa prisositi in orice fapta buna" (2 Cor. 9, 6.8).
52:17 Dumnezeu dorea ca poporul Sau sa fie o lumina pentru toti locuitorii pamantului. Prin faptul ca intretineau adorarea publica, ei dadeau marturie despre existenta si suprematia Dumnezeului cel viu. Era un privilegiu pentru ei de a intretine acest serviciu divin ca o expresie a iubirii si credinciosiei lor fata de El. Domnul a randuit ca lumina si adevarul sa fie raspandite pe pamant prin eforturile si jertfele acelora care au avut parte de darurile ceresti. El ar fi putut face din ingeri soli ai adevarului Sau; ar fi putut sa-Si faca cunoscuta vointa prin propriul Sau glas, asa cum a vestit Legea pe muntele Sinai; dar, in nemarginita Lui iubire si intelepciune, El i-a chemat pe oameni ca sa fie conlucratori cu El si i-a ales ca sa indeplineasca lucrarea aceasta.
52:18 In zilele lui Israel era nevoie de zecime si daruri pentru a sustine randuielile serviciului divin. Ar trebui oare ca poporul lui Dumnezeu din zilele noastre sa dea mai putin? Principiul asezat de Domnul Hristos spune ca trebuie sa ne aducem darurile inaintea lui Dumnezeu, dupa masura luminii si privilegiilor de care ne-am bucurat. "Cui i s-a dat mult i se va cere mult" (Luca 12, 48). Domnul le-a spus ucenicilor Sai cand i-a trimis: " Fara plata ati primit, fara plata sa dati" (Matei 10,8). Intrucat binecuvantarile si privilegiile noastre
52:19 sporesc fara masura si mai ales intrucat avem inaintea noastra jertfa de neasemuit a slavitului Fiu al lui Dumnezeu, n-ar trebui oare ca recunostinta noastra sa se manifeste in daruri tot mai bogate si, in acelasi timp, sa le ducem si altora solia mantuirii? Pe masura ce se intinde lucrarea de evanghelizare, se vor cere pentru intretinerea ei mai multe mijloace decat mai inainte; si aceasta face ca legea zecimilor si darurilor sa fie acum o si mai urgenta necesitate decat era in economia ebraica. Daca poporul ar sprijini lucrarea lui Dumnezeu cu daruri de bunavoie tot mai bogate, in loc de a alerga la mijloace nesfinte si necrestine pentru a umple vistieria, Dumnezeu ar fi onorat prin aceasta si s-ar castiga si mai multe suflete pentru Hristos.
52:20 Planul lui Moise de a strange mijloacele necesare pentru construirea cortului a dat roade bogate. N-a fost nevoie de nici o constrangere. Iarasi, nu s-a folosit nici unul dintre mijloacele la care adesea recurg bisericile din zilele noastre. El n-a facut o masa mare cu daruri. Nu i-a invitat pe oameni la scene de sarbatoare, la dans si petreceri de tot felul; nici nu a organizat o loterie, pentru a aduna mijloace pentru Dumnezeu in vederea construirii cortului intalnirii. Domnul i-a poruncit lui Moise sa-i invite pe copiii lui Dumnezeu sa aduca darurile. El trebuia sa primeasca daruri de buna voie de la toti aceia care faceau aceasta cu inima buna. Iar darurile au venit in numar asa de mare, incat Moise a fost nevoit sa-i porunceasca poporului sa inceteze sa mai aduca daruri, deoarece se daduse mai mult decat putea fi folosit.
52:21 Dumnezeu i-a facut pe oameni administratori ai Sai. Bunurile pe care li le-a incredintat sunt mijloacele pe care El le-a prevazut pentru raspandirea Evangheliei. Acelora care se dovedesc administratori credinciosi El le va incredinta bunuri si mai mari. Domnul zice: "Voi cinsti pe cine Ma cinsteste" (1 Sam. 2,30). "Pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu" (2 Cor. 9,7), iar atunci cand poporul Sau isi aduce darurile si jertfele cu inima recunoscatoare, "nu cu parere de rau sau de sila", binecuvantarea Lui va fi cu ei asa cum a fagaduit: "Aduceti insa la casa vistieriei toate zeciuielile ca sa fie hrana in Casa Mea; puneti-Ma astfel la incercare, zice Domnul ostirilor, si veti vedea daca nu voi deschide zagazurile cerurilor si daca nu voi turna peste voi belsug de binecuvantare" (Mal. 3,10).