Printable ModePatriarhi si profeti, 50
|
50:1 Cap. 48 - Impartirea Canaanului 50:2 Biruinta de la Bet-Horon a fost urmata de o grabnica cucerire a partii de miazazi a Canaanului. "Iosua a batut astfel toata tara, muntele, partea de miazazi, campia si costisele si a batut pe toti imparatii; n-a lasat sa scape nimeni si a nimicit cu desavarsire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel. Iosua i-a batut de la Cades-Barnea pana la Gaza, a batut toata tara Gosen pana la Gabaon. Iosua a luat in acelasi timp pe toti imparatii aceia si tara lor, caci Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel. Si Iosua, si tot Israelul impreuna cu el, s-a intors in tabara la Ghilgal". 50:3 Inspaimantate de succesul care insotise ostirile lui Israel, triburile din partile de miazanoapte ale Palestinei au incheiat un tratat de alianta impotriva lor. In fruntea acestei coalitii se afla Iabin, imparatul Hatorului, un tinut asezat la apus de lacul Merom. "Au iesit, ei si toate ostirile lor impreuna cu ei". Ostirile acestea erau mult mai numeroase decat toate celelalte pe care le intalnisera pana aici izraelitii in Canaan - "un popor fara numar, ca nisipul care este pe marginea marii, avand cai si care in foarte mare numar. Toti imparatii acestia au hotarat un loc de intalnire si au venit de au tabarat impreuna la apele Merom, ca sa lupte impotriva lui Israel". 50:4 In apropiere de apele Merom, Iosua a navalit asupra taberei aliatilor si le-a macinat fortele. "Domnul i-a dat in mainile lui Israel; ei i-au batut si i-au urmarit... fara sa lase sa scape vreunul". Carele si caii care fusesera mandria si faima canaanitilor nu trebuia sa fie insusite de izraeliti. Dupa porunca Domnului, carele au fost arse in foc, iar caii au fost facuti sa schiopateze, in asa fel incat sa nu mai fie buni de lupta. Izraelitii nu trebuia sa-si puna increderea in care si in cai, ci in "Numele Domnului, Dumnezeului lor". 50:5 Una cate una au fost cucerite cetatile, iar Hatorul, capitala aliatilor, a fost arsa. Razboiul a durat multa 50:6 vreme, dar sfarsitul lui l-a gasit pe Iosua stapan peste Canaan. "Apoi tara s-a odihnit de razboi". 50:7 Dar, cu toate ca puterea canaanitilor fusese infranta, nu li s-au luat toate posesiunile. In apus, filistenii inca mai stapaneau un podis roditor de-a lungul coastei marii, in timp ce spre miazanoapte de ei se intindea tinutul sidonienilor. Chiar si Libanul era in stapanirea vrajmasilor lui Israel. 50:8 Cu toate acestea, Iosua nu trebuia sa continue razboiul. Marele conducator avea de indeplinit o alta insarcinare inainte de a lasa conducerea lui Israel. Intregul teritoriu - atat partea cucerita, cat si cea necucerita - trebuia sa fie impartit intre semintii. Ramanea ca o datorie a fiecarei semintii sa-si supuna deplin propria mostenire. Daca poporul se dovedea credincios fata de Dumnezeu, El avea sa ii izgoneasca pe vrajmasi de la ei. El le fagaduise sa le dea o stapanire si mai intinsa daca ramaneau credinciosi legamantului Sau. 50:9 Impartirea pamantului le-a fost incredintata lui Iosua si lui Eleazar, marele preot, impreuna cu capeteniile semintiilor, cu care prilej a fost hotarat prin tragere la sorti locul fiecarei semintii. Moise insusi statornicise hotarele Canaanului, asa cum trebuia impartit intre semintii, dupa cucerirea lui, si a ales cate o capetenie din fiecare semintie care sa ia parte la impartire. Intrucat semintia lui Levi fusese consacrata slujbei in sanctuar, ea a fost scoasa de la impartirea prin tragere la sorti; dar i-au fost date ca mostenire patruzeci si opt de cetati in felurite parti ale tarii. 50:10 Inainte de a incepe impartirea tarii, Caleb, insotit de conducatorii semintiei sale, s-a infatisat cu o cerere speciala. In afara de Iosua, Caleb era acum omul cel mai inaintat in varsta din Israel. El si Iosua fusesera singurii dintre iscoade care adusesera un raport bun despre pamantul fagaduit si care imbarbatasera poporul sa mearga si sa-l cucereasca in Numele Domnului. Caleb i-a amintit acum lui Iosua fagaduinta data pe vremea aceea cu privire la rasplatirea credinciosiei sale: "tara in care a calcat piciorul tau va fi mostenirea ta pe vecie, pentru tine si pentru copiii tai, pentru ca ai urmat in totul voia Domnului, Dumnezeului tau" (Iosua 14,9-15). De aceea a prezentat cererea de a i se da Hebronul ca mostenire. Aici fusese vreme indelungata patria lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacov si tot aici, in pestera Macpela, erau ingropati. 50:11 Hebronul era resedinta temutilor anachimi, a caror infatisare inspaimantatoare le ingrozise atat de mult pe iscoade, incat prin ei fusese nimicit curajul intregului Israel. Acesta era locul pe care, mai presus de oricare altul, increzandu-se in puterea lui Dumnezeu, il alesese Caleb ca mostenire. 50:12 "Acum, iata ca Domnul", a zis el, "m-a tinut in viata cum a spus. Sunt patruzeci si cinci de ani de cand vorbea Domnul astfel lui Moise ... si acum sunt in varsta de optzeci si cinci de ani. Si astazi sunt tot asa de tare ca in ziua cand m-a trimis Moise; am tot atata putere cat aveam atunci, fie pentru lupta, fie ca sa merg in fruntea voastra. Da-mi dar muntele acesta, despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; caci ai auzit atunci ca acolo sunt anachimi si ca sunt cetati mari si intarite. Domnul va fi poate cu mine si-i voi izgoni, cum a spus Domnul". Cererea aceasta era sustinuta de fruntasii lui Iuda. Caleb, ca unul care fusese ales din semintia sa pentru impartirea pamantului, ii luase pe acesti barbati pentru ca impreuna cu el sa prezinte cererea, ca nu cumva sa se trezeasca parerea ca se foloseste de autoritatea sa pentru scopuri egoiste. 50:13 Cele cerute i-au fost acordate fara intarziere. Nimanui altcuiva nu i se putea incredinta cu mai multa siguranta cucerirea acestor cetati uriase. "Iosua a binecuvantat pe Caleb, fiul lui Iefune, si i-a dat ca mostenire Hebronul ... pentru ca urmase in totul calea Domnului". Indurase impreuna cu poporul sau indelungata calatorie prin pustiu si avusese, in felul acesta, parte de dezamagirile si durerile celor vinovati. Cu toate acestea nu se plangea, ci preamarea indurarea lui Dumnezeu care il ocrotise prin pustie, in timp ce fratii lui mureau. In mijlocul oboselilor, primejdiilor si molimelor calatoriei prin pustie si in anii de lupte, de cand intrase in Canaan, Domnul il pastrase in viata si acum, cand era in varsta de peste optzeci de ani, puterea nu ii slabise ... El n-a cerut pentru sine un tinut gata cucerit, ci pe acela despre care iscoadele spusesera in mod deosebit sa nu poate fi cucerit. Cu ajutorul lui Dumnezeu avea sa smulga cetatile acestea chiar din mana uriasilor acelora, in fata carora credinta lui Israel se clatinase. Nu dorinta dupa onoare sau marire a inspirat cucerirea lui Caleb. 50:14 Batranul si viteazul luptator dorea sa dea poporului o pilda care sa-l onoreze pe Dumnezeu si sa incurajeze semintiile sa supuna pe deplin pamantul pe care parintii lor l-au considerat de necucerit. 50:15 Caleb a primit mostenirea dupa care inima lui tanjise timp de patruzeci de ani si, prin credinta ca Dumnezeu va fi cu el, "a izgonit de acolo pe fiii lui Anac" (Iosua 15,14). Dupa ce in felul acesta si-a asigurat un pamant pentru sine si casa sa, zelul lui n-a scazut; el nu s-a asezat pentru a se bucura in tihna de mostenire, ci a pornit spre noi cuceriri, pentru fericirea natiunii si onoarea lui Dumnezeu. 50:16 Lasii si rasculatorii pierisera in pustie; dar iscoadele neprihanite au mancat din strugurii din Escol. Fiecaruia i s-a dat dupa credinta lui. Necredinciosii au vazut cum li se implinesc temerile. In pofida fagaduintelor lui Dumnezeu, ei spusesera ca este cu neputinta sa fie cucerit Canaanul, si nici nu l-au stapanit. Dar aceia care s-au increzut in Dumnezeu si nu au privit atat de mult la greutatile de invins, cat la puterea atotbiruitorului lor Ajutor, au intrat in tara cea buna. Prin credinta, eroii acestia de demult "au cucerit imparatii viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase". "Ceea ce castiga biruinta asupra lumii este credinta noastra" (Evr. 11, 33.34; 1 Ioan 5,4). 50:17 O alta cerere cu privire la impartirea pamantului a tradat o alta stare de spirit, cu totul deosebita de a lui Caleb. Ea a fost prezentata de copiii lui Iosif, de semintia lui Efraim si de jumatate din semintia lui Manase. Vazand numarul lor mare, semintiile acestea au cerut o intindere indoita de pamant. Teritoriul lor era cel mai bogat din tara si cuprindea podisul roditor al Saronului; dar multe dintre cele mai de seama cetati din vale erau inca sub stapanirea canaanitilor, iar semintiile ezitau, din cauza oboselii si primejdiei, sa-si cucereasca posesiunile si doreau un alt teritoriu, in partile deja cucerite ale tarii. Semintia lui Efraim era chiar pe atunci una dintre cele mai mari din Israel, cum si aceea din care facea parte chiar si Iosua, si de aceea membrii ei se socoteau indreptatiti la o atentie deosebita. "Pentru ce", au zis ei, "ne-ai dat un sort si numai o parte cand noi suntem un popor mare la numar si Domnul ne-a binecuvantat pana acum?" (Iosua 17,14-18). Dar n-au putut obtine nimic de la conducatorul neclintit, caci el nu s-a abatut de la stricta dreptate. 50:18 Raspunsul lui a fost: "Daca sunteti un popor mare la numar, suiti-va in padure si taiati-o, ca sa va faceti loc in tara ferezitilor 50:19 si a refaimitilor, pentru ca muntele lui Efraim este prea stramt pentru voi". 50:20 Replica lor a aratat adevarata cauza a plangerii. Le lipseau credinta si curajul de a-i izgoni pe canaaniti: "Muntele nu ne va ajunge, si toti canaanitii ... care locuiesc in vale ... au care de fier". 50:21 Puterea Dumnezeului lui Israel fusese garantata poporului Lui, iar daca efraimitii ar fi avut curajul si credinta lui Caleb, nici un vrajmas nu ar fi putut sta inaintea lor ... Iosua a luat hotarat pozitie impotriva dorintei lor vadite de a scapa de oboseala si de primejdie. "Voi sunteti un popor mare la numar si puterea voastra este mare, nu veti avea un singur sort. Ci veti avea muntele, caci veti taia padurea, si iesirile ei vor fi ale voastre si veti izgoni pe canaaniti cu toate carele lor de fier si cu toata taria lor". In felul acesta, argumentele lor au fost indreptate chiar impotriva lor. Daca erau un popor atat de numeros, cum sustineau, trebuia sa fie in stare sa mearga pe propria lor cale, ca si fratii lor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu trebuia sa se teama de carele de fier ale vrajmasilor. 50:22 Pana acum, Ghilgal fusese capitala natiunii si locul unde se afla cortul intalnirii. De acum, acest cort trebuia sa fie mutat in locul hotarat pentru ramanerea lui permanenta. Locul acesta era Silo, un orasel din partea de mostenire a lui Efraim. Se afla aproape in inima tarii si se putea ajunge usor la el din orice directie. Aici era o parte a tarii deja cucerita, asa ca inchinatorii nu erau tulburati. "Toata adunarea copiilor lui Israel s-a strans la Silo si au asezat acolo cortul intalnirii. tara era supusa inaintea lor." (Iosua 18,1-10). Semintiile care inca se mai aflau in tabara cand a plecat cortul intalnirii din Ghilgal, l-au urmat si si-au intins corturile langa Silo. Semintiile acestea au ramas aici pana cand s-au raspandit la pamanturile lor. 50:23 Chivotul a ramas trei sute de ani in Silo, pana cand, din pricina pacatelor casei lui Eli, a cazut in mainile filistenilor, iar Silo a fost nimicit. Chivotul legamantului n-a mai fost adus inapoi in cortul intalnirii de acolo, serviciul din sanctuar a fost mutat in cele din urma in templul din Ierusalim, iar Silo a ajuns un loc fara insemnatate. Numai ruinele aratau locul unde se aflase pe vremuri. Cu mult timp dupa aceea, soarta lui a fost folosita pentru a avertiza Ierusalimul. "Duceti-va dar la locul care-Mi fusese inchinat la Silo", spunea Domnul prin proorocul Ieremia, "unde pusesem sa locuiasca odinioara Numele Meu, si vedeti ce i-am facut din pricina rautatii poporului Meu Israel... si acum ... voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, in care va puneti increderea, si locului pe care 50:24 l-am dat voua si parintilor vostri, ii voi face intocmai cum am facut lui Silo" (Ier. 7,12-14). 50:25 "Dupa ce au ispravit de impartit tara" si fiecarei semintii i s-a dat mostenirea ei, si-a prezentat si Iosua cererea. Ca si lui Caleb, i se daduse o fagaduinta deosebita cu privire la mostenire; cu toate acestea, el nu a cerut o provincie intreaga, ci numai o cetate. "Dupa porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el ... El a zidit cetatea din nou si si-a asezat locuinta acolo" (Iosua 19,49.50). Numele dat cetatii a fost Tinat-Serah, adica "partea care a ramas" - o marturie dainuitoare despre caracterul nobil si starea sufleteasca plina de lepadare de sine a cuceritorului care, in loc sa fie primul care-si lua partea din prada, a asteptat cu cererea pana cand si cel mai umil din popor si-a primit partea. 50:26 Sase dintre cetatile incredintate levitilor - cate trei de fiecare parte a Iordanului - au fost randuite ca cetati de scapare, in care sa afle refugiu ucigasul care fugea acolo. Cetatile acestea fusesera randuite de Moise ca "cetati de scapare, unde sa poata scapa ucigasul care va omori fara voie. Aceste cetati sa va slujeasca drept cetati de scapare impotriva razbunatorului sangelui, pentru ca ucigasul sa nu fie omorat inainte de a se infatisa in fata adunarii ca sa fie judecat" (Num. 35, 11.12), zicea el. Aceasta milostiva intocmire era necesara din cauza vechiului obicei al razbunarii personale, obicei dupa care obligatia de a-l pedepsi pe ucigas ii revenea celei mai apropiate rude sau celui mai apropiat mostenitor al mortului. In cazurile in care vina era dovedita, judecatorii nu mai aveau nevoie sa mai astepte vreo infatisare. I se ingaduia razbunatorului sa-l urmareasca pe criminal pretutindeni si sa-l ucida oriunde l-ar fi gasit. Domnul nu a socotit ca este bine sa desfiinteze atunci acest obicei, dar S-a ingrijit de siguranta acelora care ucideau pe cineva fara voie. 50:27 Cetatile de scapare erau in asa fel impartite, incat din oricare parte a tarii se putea ajunge la ele dupa un drum de o jumatate de zi. Drumurile care duceau la ele erau totdeauna tinute in buna stare; pretutindeni de-a lungul drumului trebuia sa fie tablite de semnalizare, pe care statea scris cu litere mari si usor de inteles "Spre adapost", pentru ca cel fugarit sa nu mai intarzie nici o clipa. Oricine putea sa se foloseasca de aceasta inlesnire, fie evreu, fie strain, fie trecator. Dar, daca cel nevinovat nu trebuia sa fie ucis in chip pripit, nici cel vinovat nu trebuia sa ramana nepedepsit. Cazul fugarului trebuia sa fie cercetat de autoritatile locului, dupa dreptate, si numai daca nu era gasit vinovat de presupusa ucidere urma sa fie adapostit in cetatea de scapare. Vinovatul era 50:28 dat pe mana razbunatorului. Iar aceia care erau indreptatiti la adapostire puteau sa aiba parte de ea numai cu conditia de a ramane in cetatea de scapare. Daca parasea granitele prescrise si era gasit de razbunatorul sangelui, trebuia sa plateasca cu viata dispretuirea grijii lui Dumnezeu. La moartea marelui preot, li se dadea totusi libertate acelora care-si aflasera adapost in cetatea de scapare sa se inapoieze la posesiunile lor. 50:29 La cercetarea unui caz de moarte, paratul nu trebuia sa fie condamnat pe temeiul marturiei unui singur martor, chiar daca imprejurarile ar fi vorbit cu tarie impotriva lui. Porunca Domnului glasuia astfel: "Daca un om omoara pe cineva, ucigasul sa fie pedepsit pe marturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca sa fie osandit cineva la moarte" (Num. 35, 30). Domnul Hristos a fost Acela care i-a dat lui Moise instructiunile acestea pentru Israel si, atunci cand El Se afla personal cu ucenicii Sai pe pamant si-i invata cum sa se poarte cu cel gresit, Marele Invatator a repetat invatatura ca marturia unui singur om nu este indestulatoare pentru a declara nevinovat sau pentru a osandi pe cineva. Vederile si parerile unui singur om nu trebuie sa fie decisive in problemele aflate in discutie. In toate aceste cazuri, trebuie ca doi sau mai multi sa fie uniti si sa poarte raspunderea impreuna, "pentru ca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Mat. 18,16). 50:30 Daca cel cercetat pentru omor era gasit vinovat, nu trebuia sa fie eliberat pentru vreo plata sau amenda oarecare. "Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om". "Sa nu primiti rascumparare pentru viata unui ucigas vinovat de moarte, ci sa fie pedepsit cu moartea", "chiar si de la altarul Meu sa-l smulgi, ca sa fie omorat", spunea porunca lui Dumnezeu; "caci sangele celui nevinovat pangareste tara; si ispasirea sangelui varsat in tara nu se va putea face decat prin sangele celui ce-l va varsa" (Gen. 9,6; Num. 35,31.33; Exod 21,14). Siguranta si curatia poporului cereau ca pacatul uciderii sa fie pedepsit cu asprime. Viata omului, pe care numai Dumnezeu o poate da, trebuie sa fie socotita ca ceva sfant. 50:31 Cetatile de scapare randuite pentru poporul Sau din vechime erau o preinchipuire a refugiului randuit in Domnul Isus Hristos. Acelasi Mantuitor indurator care a creat cetatile acestea de scapare a creat, prin varsarea propriului Sau sange, un adapost sigur pentru calcatorul Legii lui Dumnezeu, in care sa afle scapare de moartea a doua. Nici o putere nu este in stare sa smulga din mainile Sale sufletele care cauta la El iertare. "Acum dar nu 50:32 este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus". "Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi", pentru ca "sa gasim o puternica imbarbatare noi, a caror scapare a fost sa apucam nadejdea care ne era pusa inainte" (Rom. 8,1.34; Evr. 6,18). 50:33 Acela care alerga catre cetatea de scapare nu trebuia sa zaboveasca. Trebuia sa-si paraseasca familia si treburile. Nu mai avea timp sa-si ia ramas bun de la cei iubiti ai sai. Viata lui era in primejdie si oricare alt interes trebuia sa fie sacrificat fata de acest unic scop - sa ajunga la locul de scapare. Oboseala era uitata, piedicile nu mai erau luate in seama. Fugarul nu indraznea nici o clipa macar sa mearga mai incet pana ajungea dincolo de zidurile cetatii. 50:34 Pacatosul este in primejdie de moarte vesnica atata timp cat nu cauta adapost la Domnul Hristos; si dupa cum sovaiala si nepasarea puteau sa-l lipseasca pe fugar de unica sansa de a supravietui, tot astfel amanarea si indiferenta se pot dovedi a fi ruina sufletului. Satana, vrajmasul cel mare, este pe urmele oricarui suflet care a nesocotit Legea sfanta a lui Dumnezeu, iar acela care nu-si da seama de primejdia in care se afla si nu cauta cu toata hotararea scapare in locul de vesnica adapostire va cadea prada pierzatorului. 50:35 Prizonierul care parasea vreodata cetatea de scapare era lasat in mainile razbunatorului sangelui. In felul acesta, poporul era invatat sa umble pe calea prevazuta de intelepciunea infinita pentru siguranta lui. In acelasi fel, nu e indeajuns ca pacatosul doar sa creada in Hristos in vederea iertarii pacatelor sale, ci trebuie si sa ramana in El, prin credinta si ascultare. "Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu ramane nici o jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti" (Evr. 10,26.27). 50:36 Doua dintre semintiile lui Israel, Gad si Ruben, si o jumatate a semintiei lui Manase isi primisera mostenirea inainte de a fi trecut Iordanul. Pentru un popor de pastori, podisurile intinse si padurile bogate ale Galaadului si Basanului ofereau pasuni cuprinzatoare pentru turmele si cirezile lor, care constituiau o atractie ce nu se afla nici in Canaan. Intrucat cele doua semintii si jumatate doreau sa se aseze acolo, se indatorasera sa dea partea lor de oameni inarmati care sa-i insoteasca pe fratii lor de dincolo de Iordan, pentru a le da ajutor in razboaie pana ce si acestia vor fi intrat in mostenirea lor. Ei isi implinisera cu credinciosie fagaduinta. Cand 50:37 cele zece semintii au patruns in Canaan, "fiii lui Ruben, fiii lui Gad si jumatate din semintia lui Manase ... aproape patruzeci de mii de barbati, pregatiti de razboi, au trecut, gata de lupta, inaintea Domnului in campia Ierihonului" (Iosua 4,12.13). Ani de-a randul, ei luptasera plini de curaj alaturi de fratii lor. Acum venise momentul sa se intoarca la pamanturile lor. Si, intrucat se unisera cu fratii lor la lupta, avusesera parte si de prada, intorcandu-se astfel la corturile lor "cu mari bogatii" si "cu foarte multe turme si cu o mare multime de argint, de aur, de arama, de fier si de imbracaminte", pe care trebuia sa le imparta cu aceia care ramasesera langa familii si turme. 50:38 Urma ca ei sa locuiasca la oarecare departare de sanctuarul Domnului si Iosua, cu strangere de inima, s-a uitat cum pleaca, pentru ca stia cat de puternice vor fi, in viata lor singuratica si calatoare, ispitele de a cadea in obiceiurile triburilor pagane care locuiau la hotarele lor. 50:39 In timp ce sufletul lui Iosua si al celorlalti conducatori inca mai era apasat de prevestiri ingrijoratoare, zvonuri ciudate au ajuns la ei. Cele doua semintii si jumatate inaltasera un altar mare, asemenea altarului din Silo, langa Iordan, aproape de locul unde avusese loc trecerea minunata peste rau. Legea lui Dumnezeu oprea sub pedeapsa cu moartea introducerea altui cult decat acela tinut la sanctuar. Daca acesta era scopul acestui altar si daca ramanea in picioare, urma sa indeparteze poporul de la adevarata credinta. 50:40 Reprezentantii poporului s-au adunat la Silo si au propus, in graba si indignarea lor, sa porneasca indata un razboi impotriva celor vinovati. Prin influenta celor mai chibzuiti, s-a hotarat insa ca mai intai sa trimita o delegatie pentru a avea lamuriri din partea celor doua semintii si jumatate cu privire la fapta lor. Au fost alesi zece conducatori, din fiecare semintie cate unul. In fruntea lor se afla Fineas, care se deosebise prin zelul sau cu privire la fapta lui Por. 50:41 Cele doua semintii si jumatate gresisera atunci cand, fara explicatie, savarsisera o fapta care sa dea prilej la grave banuieli. Intrucat socoteau ca ceva fara putinta de tagada ca fratii lor erau vinovati, delegatii i-au intampinat cu reprosuri aspre. I-au invinovatit ca s-au rasculat impotriva Domnului si i-au indemnat sa-si aduca aminte cum pedepse de la Domnul l-au lovit pe Israel cand s-a dedat la inchinarea inaintea lui Baal-Peor. In numele lui Israel, Fineas le-a spus copiilor 50:42 lui Gad si Ruben ca, daca nu sunt bucurosi sa locuiasca fara altar in tinutul acela, sunt bineveniti sa imparta cu fratii lor mosia si privilegiile acestora. 50:43 Ca raspuns, acuzatii au explicat ca altarul lor nu avea scopul de a servi la aducerea de jertfe, ci trebuia numai sa fie o marturie ca, desi erau despartiti unii de altii prin rau, aveau aceeasi credinta ca si fratii lor din Canaan. Se temusera ca fiii lor ar putea sa fie alungati de la sanctuar in viitor, ca neavand parte in Israel. In asemenea imprejurari, altarul acesta, zidit dupa chipul altarului Domnului de la Silo, urma sa fie marturie ca ziditorii lui fusesera si ei inchinatori ai viului Dumnezeu. 50:44 Delegatii au primit cu bucurie explicatia aceasta si le-au dus vestea cea buna acelora care ii trimisesera. Toate planurile de razboi au fost oprite, iar poporul s-a bucurat foarte mult si a laudat pe Dumnezeu. 50:45 Copiii lui Gad si ai lui Ruben au pus o inscriptie pe altarul lor, care arata scopul pentru care fusese ridicat: "El este martor intre noi ca Domnul este Dumnezeu". In felul acesta, au cautat sa evite gresite intelegeri pentru mai tarziu si sa indeparteze orice ar fi dus la ispita. 50:46 De cate ori se ivesc greutati mari din simple neintelegeri chiar intre persoane care sunt calauzite de cele mai demne motive! Si fara exercitarea iubirii si a ingaduintei, ce rezultate serioase si chiar fatale pot urma! Cele zece semintii si-au amintit cum, in cazul lui Acan, Dumnezeu a mustrat neglijenta lor de a descoperi pacatul care exista intre ei. De asta data se hotarasera sa procedeze grabnic si hotarat; dar, cautand sa fuga de prima greseala, au cazut in cealalta extrema. In loc sa cerceteze cu blandete pentru a afla situatia adevarata, i-au certat si judecat pe fratii lor. Daca barbatii lui Gad si Ruben ar fi raspuns in acelasi spirit, ar fi urmat un razboi. Pe de o parte, daca este de mare insemnatate ca pacatul sa fie tratat cu asprime si hotarare, pe de alta parte este de aceeasi insemnatate sa se evite judecatile pripite si banuielile neintemeiate. 50:47 Desi multi sunt sensibili la cea mai mica mustrare cu privire la propria lor purtare, devin prea aspri in purtarea lor cu aceia pe care ii socotesc gresiti. Pana acum nimeni n-a fost intors de la parerile lui gresite prin cearta si reprosuri, ci dimpotriva, in felul acesta multi au fost alungati si mai departe de calea cea dreapta si au fost facuti sa-si impietreasca inima in 50:48 convingerea lor. O stare de suflet prietenoasa, o purtare rabdatoare si politicoasa il pot salva pe cel gresit si pot sa acopere o multime de pacate. 50:49 Intelepciunea de care au dat dovada rubenitii si cei ce erau cu ei este vrednica de imitat. In timp ce cautau sa sustina cu sinceritate cauza adevaratei religii, ei au fost osanditi pe nedrept si mustrati cu asprime; cu toate acestea, nu au dat pe fata resentimente. Cu amabilitate si rabdare au ascultat invinuirile fratilor lor, inainte de a cauta sa se apere, iar dupa aceea si-au explicat motivele si si-au aratat nevinovatia. In felul acesta a fost inlaturata amical greutatea care ar fi putut sa atraga dupa sine stari atat de rele. 50:50 Aceia care au dreptate pot ramane linistiti si cumpaniti chiar si atunci cand sunt acuzati pe nedrept. Dumnezeu cunoaste toate cate sunt gresit intelese de oameni si rau expuse; si putem sa incredintam cu deplina liniste cazul nostru in mainile Lui. Cauza acelora care se incred in El va fi tot atat de sigur aparata, cum a fost descoperita vinovatia lui Acan ... Aceia care sunt manati de Duhul lui Hristos vor avea acea iubire care este prietenoasa si indelung rabdatoare. 50:51 Este voia lui Dumnezeu ca in poporul Sau sa domneasca unirea si iubirea frateasca. Chiar inainte de crucificare, Domnul Hristos S-a rugat ca ucenicii Lui sa fie una, dupa cum El este una cu Tatal Sau, pentru ca lumea sa creada ca Dumnezeu L-a trimis. Aceasta rugaciune, peste masura de miscatoare si minunata, este valabila in toate timpurile, pana in zilele noastre; deoarece cuvintele Lui suna astfel: "Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor" (Ioan 17,20). Chiar daca nu trebuie sa sacrificam nici un principiu al adevarului, totusi, ar trebui ca tinta noastra continua sa fie de a ajunge la aceasta stare de unitate. Aceasta este dovada ca suntem ucenici. Domnul Isus spunea: "Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii" (Ioan 13,35). Apostolul Petru indeamna biserica prin cuvintele: "Incolo, toti sa fiti cu aceleasi ganduri, simtind cu altii, iubind ca fratii, milosi, smeriti. Nu intoarceti rau pentru rau, nici ocara pentru ocara; dimpotriva, binecuvantati, caci la aceasta ati fost chemati: sa mosteniti binecuvantarea" (1 Petru 3, 8.9). |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: