49:1 Cap. 47 - Legamantul cu gabaonitii
49:2 Din Sihem, izraelitii s-au inapoiat in tabara lor din Ghilgal. Aici au fost cautati de o delegatie speciala care dorea sa incheie un legamant cu ei. Delegatii sustineau ca ar veni dintr-o tara indepartata, iar lucrul acesta parea sa fie confirmat de infatisarea lor. Hainele lor erau vechi si zdrentuite, incaltamintea peticita, proviziile mucegaite, iar burdufurile pe care le foloseau ca vase pentru vin erau vechi, rupte si legate pe alocuri, ca si cum pe drum ar fi cautat sa le peticeasca in graba.
49:3 In tara lor indepartata, pe cat se parea dincolo de hotarele Palestinei, concetatenii lor, dupa cum spuneau ei, au auzit despre minunile pe care le facuse Dumnezeu pentru poporul Sau si-i trimisesera pe ei ca sa incheie un legamant cu Israel. Evreii fusesera avertizati in chip hotarat sa nu incheie legamant cu locuitorii idolatri din Canaan si, de aceea, in inima conducatorilor s-a nascut indoiala cu privire la faptul ca cele spuse de straini ar fi adevarate. "Poate ca voi locuiti in mijlocul nostru" - au zis ei. La aceasta, delegatii au raspuns doar: "Noi suntem robii tai" (Iosua 9,10). Dar cand Iosua i-a intrebat neocolit: "Cine sunteti voi si de unde veniti?", ei au repetat cele spuse mai inainte, iar ca dovada a sinceritatii au adaugat: "Iata, painea noastra era calda cand am luat-o ca merinde de acasa, in ziua cand am plecat sa venim la voi, si acum s-a uscat si s-a mucegait. Burdufurile acestea de vin, cand le-am umplut erau noi de tot, si iata-le s-au rupt; hainele si incaltamintea noastra s-au invechit de lungimea prea mare a drumului".
49:4 Cuvintele acestea au biruit. Evreii "n-au intrebat pe Domnul". "Iosua a facut pace cu ei si a incheiat un legamant prin care trebuia sa-i lase cu viata si capeteniile adunarii le-au jurat lucrul acesta". Asa s-a incheiat acest legamant. Dupa trei zile, s-a descoperit adevarul. "Au aflat ca erau vecini cu ei si ca locuiau
49:5 in mijlocul lor". Gabaonitii, stiind ca era cu neputinta sa li se impotriveasca evreilor, s-au folosit de viclesug pentru a-si salva viata.
49:6 Mare a fost consternarea israelitilor cand au aflat inselaciunea la care au fost supusi, iar neplacerea lor a sporit si mai mult cand, la trei zile de mers, au dat de cetatile gabaonitilor, aproape in mijlocul tarii. "Toata adunarea a cartit impotriva capeteniilor", dar acestea din urma s-au temut sa calce legamantul, cu toate ca fusese castigat prin inselaciune, pentru ca "le jurasera pe Domnul, Dumnezeul lui Israel". "Si copii lui Israel nu i-au omorat." Gabaonitii s-au indatorat sa lepede idolatria si sa I se inchine lui Iehova, iar pastrarea vietii lor nu era o violare a poruncii lui Dumnezeu de a-i nimici pe canaanitii idolatri. Prin urmare, prin juramantul lor, evreii nu se invoisera sa comita pacat. Si, cu toate ca fusese castigat prin inselaciune, juramantul nu trebuia sa fie desconsiderat. Indatorirea pentru care cineva s-a legat prin cuvantul sau trebuie sa fie considerata sfanta, daca aceasta nu-l obliga sa comita o fapta rea. Nici o chibzuinta cu privire la foloase, razbunare sau privilegii personale nu poate sa tulbure in vreun fel statornicia unei fagaduinte sau a unui juramant. "Buzele mincinoase sunt urate Domnului". "Cand va putea sa se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pana la locul Lui cel sfant? Cel ce nu-si ia vorba inapoi, daca face un juramant in paguba lui" (Prov.12,22; Ps.24,3; 15,4).
49:7 Gabaonitilor li s-a ingaduit sa traiasca, dar au fost dati ca robi sanctuarului, facand diferite munci in tabara. "Iosua le-a facut asa cum hotarase... din ziua aceea i-a pus sa taie lemne si sa scoata apa pentru adunare si pentru altarul Domnului." Plini de recunostinta, ei au primit conditiile acestea, intelegand ca au gresit si ca trebuia sa fie bucurosi ca-si rascumparau viata cu orice conditie. "Iata-ne in mainile tale; fa cu noi ce vei crede ca este bine si drept sa faci" - i-au spus ei lui Iosua. Sute de ani, urmasii lor au fost legati de serviciul sanctuarului.
49:8 Teritoriul gabaonitilor cuprindea patru cetati. Populatia nu era sub domnia unui singur rege, ci erau carmuiti de batrani sau senatori. Cea mai insemnata dintre aceste cetati "era o cetate mare, ca una din cetatile imparatesti si toti barbatii ei erau viteji". E un exemplu izbitor despre groaza pe care izraelitii le-o insuflasera locuitorilor Canaanului, faptul ca locuitorii unei astfel de cetati au recurs la un mijloc atat de umilitor pentru a-si salva viata.
49:9 Dar le-ar fi fost mai bine gabaonitilor daca s-ar fi purtat cu sinceritate fata de Israel. In timp ce supunerea fata de Iehova le-a asigurat pastrarea vietii, inselaciunea le-a adus numai ocara si robie. Dumnezeu luase masuri pentru ca toti cei care, parasind paganismul, doreau sa se uneasca cu Israel sa aiba parte de binecuvantarile legamantului. Ei erau cuprinsi in expresia: "strainul care locuieste in mijlocul tau" si, cu cateva exceptii, aceasta clasa de oameni trebuia sa se bucure de aceleasi favoruri si privilegii ca si Israel. Porunca Domnului suna astfel:
49:10 "Daca un strain vine sa locuiasca impreuna cu voi in tara voastra, sa nu-l asupriti. Sa va purtati cu strainul care locuieste intre voi ca si cu bastinasul din mijlocul vostru." (Lev.19,33.34). Cu privire la Paste si aducerea de jertfe se daduse porunca: "Sa fie o singura lege pentru toata adunarea, atat pentru voi cat si pentru strainul care locuieste in mijlocul vostru... cu strainul sa fie ca si cu voi inaintea Domnului" (Num.15,15).
49:11 Acestea ar fi fost conditiile pe temeiul carora ar fi fost primiti gabaonitii daca n-ar fi recurs la inselaciunea de care s-au folosit. Nu era o umilinta usor de suportat pentru locuitorii unei "cetati imparatesti", ai carei cetateni erau cu totii "viteji", ca timp de sute de ani sa fie facuti taietori de lemne si carausi de apa. Dar, pentru ca sa poata insela, au luat haina saraciei si aceasta a ramas lipita de ei, ca o emblema a robiei vesnice. In felul acesta starea lor de robie a marturisit, cata vreme au trait ei si urmasii lor, despre ura lui Dumnezeu fata de inselaciune.
49:12 Supunerea cetatii Gabaon in fata lui Israel i-a umplut de spaima pe imparatii Canaanului. Imediat au luat masuri pentru a se razbuna pe aceia care incheiasera pace cu navalitorii. Sub conducerea lui Adoni-tedec, imparatul Ierusalimului, cinci imparati ai Canaanului au incheiat un pact impotriva gabaonitilor. Procedeul lor a fost rapid. Gabaonitii nu erau pregatiti sa se apere si i-au trimis o solie lui Iosua, la Ghilgal: "Nu parasi pe robii tai, suie-te la noi in graba, izbaveste-ne, da-ne ajutor; caci toti imparatii amoritilor care locuiesc pe munte, s-au strans impotriva noastra". Primejdia ii ameninta nu numai pe gabaoniti, ci si pe izraeliti. Cetatea aceasta domina Trecatorile ce duceau catre partea centrala si sudica a tarii, iar acestea trebuia sa fie pastrate daca urma sa fie cucerita tara.
49:13 Iosua s-a pregatit in graba pentru eliberarea Gabaonului. Locuitorii cetatii asediate s-au temut ca, din cauza inselaciunii
49:14 la care au recurs, el va neglija apelul lor; dar, intrucat ei s-au supus stapanirii lui Israel si au acceptat sa se inchine lui Dumnezeu, el s-a simtit indatorat sa-i apere. De asta data n-a actionat fara sfat divin si Dumnezeu l-a incurajat sa porneasca la lupta. "Nu te teme de ei" - spunea solia dumnezeiasca, "caci ii dau in mainile tale si nici unul din ei nu va putea sa stea impotriva ta". De aceea "Iosua s-a suit din Ghilgal, el si toti oamenii de razboi si toti cei viteji".
49:15 Marsaluind toata noaptea, oastea a ajuns in fata Gabaonului dimineata. Imparatii aliati de-abia isi asezasera ostile in jurul cetatii, cand Iosua s-a napustit asupra lor. Atacul a adus infrangerea desavarsita a asediatorilor. Multimea fara numar a fugit dinaintea lui Iosua prin trecatoare, catre Bet-Horon, si, dupa ce au ajuns pe culmea muntilor, au coborat pe partea cealalta a coastei abrupte. Aici s-a abatut asupra lor o grindina gro'zav de mare. "Domnul a facut sa cada din cer, peste ei, pietre mari... cei ce au murit de pietrele grindinii au fost mai multi decat cei ucisi cu sabia de copiii lui Israel".
49:16 In timp ce amoritii fugeau de le scaparau picioarele, cu nadejdea de a gasi un adapost undeva in munti, Iosua, privind de pe inaltime, a vazut ca ziua era prea scurta pentru a-si termina lucrarea. Daca vrajmasii nu erau complet infranti, s-ar fi adunat iarasi dupa un scurt timp si ar fi reinceput lupta. "Atunci Iosua a vorbit Domnului... si a zis in fata lui Israel: ‘Opreste-te, soare, asupra Gabaonului si tu, luna, asupra vaii Aialonului!' Si soarele s-a oprit si luna si-a intrerupt mersul pana ce poporul si-a razbunat pe vrajmasii lui... Soarele s-a oprit in mijlocul cerului si nu s-a grabit sa apuna aproape o zi intreaga".
49:17 Inainte de apusul soarelui se si implinise fagaduinta lui Dumnezeu fata de Iosua. Intreaga ostire vrajmasa fusese data in mainile lui. Ziua aceasta urma sa ramana mult timp in amintirea israelitilor. "N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici inainte, nici dupa aceea, cand Domnul sa fi ascultat glasul unui om; caci Domnul lupta pentru Israel". "Soarele si luna se opresc in locuinta lor, de lumina sagetilor Tale care pornesc, de stralucirea sulitei Tale, care luceste. Tu cutreieri pamantul in urgia Ta, zdrobesti neamurile in mania Ta. Iesi ca sa izbavesti pe poporul Tau" (Hab.3,11-13).
49:18 Spiritul lui Dumnezeu a inspirat rugaciunea lui Iosua, pentru ca inca o data sa se demonstreze puterea Dumnezeului lui Israel. Cele cerute nu evidentiau o incumetare din partea marelui conducator. Iosua primise fagaduinta ca Dumnezeu dorea sa ii infranga pe acesti vrajmasi; cu toate acestea, el s-a trudit tot atat de mult ca si cum victoria ar fi fost castigata numai de oastea lui Israel. El a facut tot ce putea face energia omeneasca si apoi a strigat in credinta dupa ajutorul dumnezeiesc. Taina succesului sau sta in unirea puterii dumnezeiesti cu straduintele omenesti. Aceia care realizeaza cel mai mult sunt cei care se sprijina mai hotarat pe bratul Celui Atotputernic. Barbatul care a poruncit: "Opreste-te, soare, asupra Gabaonului si tu, luna, asupra vaii Aialonului", este acelasi care, in tabara de la Ghilgal, prosternat la pamant, a petrecut ore intregi in rugaciune. Oamenii rugaciunii sunt oamenii puterii.
49:19 and 'nbsp; and nbsp; and nbsp;Aceasta mare minune da marturie despre faptul ca toata creatiunea sta sub stapanirea Creatorului. Satana cauta sa le ascunda oamenilor lucrarea divina in lumea naturala, sa tina ascunsa privirilor neostenita munca creatoare a marii cauze primare. Prin aceasta minune sunt supusi ocarii toti aceia care inalta natura mai presus de Dumnezeul naturii. Dupa vointa Sa, Dumnezeu a poruncit puterilor naturii sa se dezlantuie asupra ostirii vrajmasilor: "foc si grindina, zapada si ceata, vanturi napraznice care implinesc poruncile Lui" (Ps.148,8). Atunci cand amoritii pagani si-au propus sa se impotriveasca planurilor Lui, Dumnezeu a intervenit, aruncand "o grindina mare din cer" asupra vrajmasilor lui Israel. Ni se vorbeste despre o mare batalie care va avea loc in vremurile de pe urma ale istoriei pamantului, cand Domnul va deschide arsenalul Sau si va da la iveala uneltele maniei Sale (Ier.50,25). "Ai ajuns tu pana la camarile zapezii?" - intreaba El. "Ai vazut tu camarile grindinii, pe care le pastrez pentru vremurile de stramtorare, pentru zilele de razboi si de batalie?" (Iov 38,22.23).
49:20 Apocalipsul descrie prapadul care va avea loc atunci cand "din scaunul de domnie va iesi un glas tare, care va zice: ‘S-a ispravit!'" El spune: "O grindina mare, ale carei boabe cantareau aproape un talant, a cazut din cer peste oameni" (Apoc.16,17.21).