46:1 Cap. 44 - Trecerea Iordanului
46:2 Izraelitii au plans mult dupa conducatorul luat de la ei si, in cinstea lui, s-au tinut treizeci de zile de ceremonii speciale. Niciodata inainte de plecarea lui nu recunoscusera valoarea sfaturilor lui intelepte, simtamintele lui parintesti, pline de gingasie, si credinta lui neclintita. Cu o noua si profunda apreciere, ei si-au amintit de lectiile pretioase pe care el li le daduse pe cand era inca cu ei.
46:3 Moise era mort, dar influenta lui n-a murit o data cu el. Aceasta urma sa traiasca mai departe si sa renasca in inima poporului sau. Multa vreme urma ca amintirea acestei vieti altruiste si sfinte sa ramana scumpa pentru ei; cu putere linistita si convingatoare, ea avea sa influenteze insasi viata acelora care in decursul vietii lui nu luasera seama la cuvintele sale datatoare de viata. Dupa cum stralucirea soarelui care apune lumineaza varful muntilor chiar si dupa ce soarele a scapatat de mult dincolo de inaltimi, la fel faptele celor buni, curati si sfinti imprastie lumina dupa ce ei de multa vreme au plecat. Faptele lor, cuvintele lor, exemplul lor traiesc vesnic. "Pomenirea celui neprihanit tine in veci." (Ps.112,6).
46:4 Desi erau plini de durere pentru aceasta pierdere mare, ei intelegeau totusi ca nu erau parasiti. Ziua, stalpul de nor statea deasupra cortului intalnirii, iar noaptea, stalpul de foc, ca asigurare ca Dumnezeu continua sa fie Sprijinitorul si Conducatorul lor, daca ei aveau sa umble pe calea poruncilor Lui.
46:5 Iosua era acum conducatorul recunoscut al lui Israel. El fusese cunoscut mai ales ca razboinic, iar darurile si virtutile lui aveau o deosebita valoare indeosebi in acest timp al istoriei lui Israel. El era curajos, hotarat si staruitor, grabnic, incoruptibil, negandindu-se sa traga vreun folos in timp ce se ingrijea de cei dati in atentia lui si, mai presus de toate, insufletit de o vie credinta in Dumnezeu - asa era caracterul barbatului ales de Dumnezeu sa conduca oastea lui Israel cu prilejul trecerii pe pamantul fagaduit. In timpul ramanerii in pustie, el lucrase ca prim sfetnic al
46:6 lui Moise si, prin credinciosia lui nepretentioasa si linistita, prin statornicia lui cand altii se clatinau, prin hotararea lui de a sustine adevarul in timp de primejdie, dovedise, cu mult timp inainte de a fi chemat prin glasul lui Dumnezeu in acest loc, ca era vrednic sa fie urmasul lui Moise.
46:7 Iosua privise cu mare ingrijorare si cu multa neincredere in sine la datoria care-i statea inainte; dar spaima lui a fost inlaturata prin asigurarea de la Dumnezeu: "Eu voi fi cu tine, cum am fost si cu Moise; nu te voi lasa, nici nu te voi parasi... caci tu vei da in stapanirea poporului acestuia tara pe care am jurat parintilor lor ca le-o voi da" (vezi Iosua 1,5). Din muntii Libanului pana departe, la tarmurile marii, si pana la malul Eufratului, la rasarit, totul trebuia sa fie al lor. La fagaduinta aceasta s-a adaugat porunca: "Intareste-te numai si imbarbateaza-te, lucrand cu credinciosie dupa toata legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise". Indrumarea Domnului spunea: "Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei ziua si noaptea"; "nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stanga, ca sa izbutesti in tot ce vei face".
46:8 Izraelitii isi aveau inca tabara pe partea rasariteana a Iordanului, care era cea dintai piedica in ce priveste luarea in stapanire a Canaanului. "Acum scoala-te", a fost cea dintai insarcinare data de Dumnezeu lui Iosua, "treci Iordanul acesta, tu si tot poporul acesta si intrati in tara pe care o dau copiilor lui Israel". Nu i s-a dat insa nici o indrumare cu privire la drumul pe care trebuia sa treaca. Iosua stia totusi ca, atunci cand Domnul poruncea ceva, pregatea pentru popor si o cale pentru a putea sa implineasca cele poruncite; si, in credinta aceasta, neinfricatul conducator a luat masuri pentru inaintare.
46:9 La oarecare departare dincolo de fluviu, in dreptul locului unde era tabara israelitilor, se afla cetatea Ierihonului, puternic intarita. De fapt, cetatea aceasta era cheia intregului tinut si trebuia sa stea ca o piedica grozava in calea izbanzii lui Israel. De aceea, Iosua trimise doi tineri ca iscoade pentru a cerceta cetatea si a se asigura intr-o masura oarecare cu privire la numarul locuitorilor, resursele lor si trainicia fortificatiilor. Locuitorii cetatii, inspaimantati si neincrezatori, vegheau fara ragaz,
46:10 iar iscoadele au fost in mare primejdie. Dar ei au fost gazduiti, cu riscul vietii, de Rahav, o femeie din Ierihon. Ca rasplata pentru bunatatea ei, i-au fagaduit sa o protejeze cand vor cuceri cetatea.
46:11 Iscoadele s-au inapoiat cu vestea: "Cu adevarat Domnul a dat toata tara in mainile noastre, si toti locuitorii tarii tremura inaintea noastra". In Ierihon li se spusese: "Am auzit cum la iesirea voastra din Egipt, Domnul a secat inaintea voastra apele Marii Rosii si am auzit ce ati facut celor doi imparati dincolo de Iordan, lui Sihon si Og, pe care i-ati nimicit cu desavarsire. De cand am auzit lucrul acesta ni s-a taiat inima, si toti ne-am pierdut nadejdea inaintea voastra; caci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus in ceruri si jos pe pamant".
46:12 In sfarsit s-au dat ordine ca toti sa se pregateasca de inaintare. Poporul trebuia sa aiba hrana pregatita pentru trei zile, iar oastea trebuia sa fie gata de lupta. Toti s-au incins bucuros sa urmeze planurile conducatorului si l-au asigurat de incredere si sustinere din partea lor: "Vom face tot ce ne-ai poruncit si ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta in totul, cum am ascultat pe Moise; numai Domnul, Dumnezeul tau, sa fie cu tine, cum a fost cu Moise".
46:13 La plecarea din tabara, din dumbravile cu salcami de la Sitim, oastea a pornit spre tarmul Iordanului. Stiau totusi ca fara ajutor de la Dumnezeu nu puteau nadajdui sa treaca de cealalta parte. In acel timp al anului, primavara, zapada care se topea umflase asa de mult apele Iordanului, incat se revarsasera peste maluri. Era cu neputinta sa se treaca dincolo prin vadurile obisnuite. Dumnezeu voia ca trecerea lui Israel peste Iordan sa fie facuta printr-o minune. La porunca lui Dumnezeu, Iosua dadu ordin poporului sa se sfinteasca; trebuia sa-si indeparteze pacatele si sa se curateasca de orice intinaciune din afara, "caci maine", a zis el, "Domnul va face lucruri minunate in mijlocul vostru". "Chivotul legamantului Domnului" trebuia sa mearga inaintea oastei. Cand dovada prezentei Domnului, purtata de preoti, va fi vazuta plecand din mijlocul taberei si pornind spre rau, "sa plecati din locul in care sunteti
46:14 si sa porniti dupa el". Li s-a spus amanuntit cum urma sa aiba loc trecerea, iar Iosua a zis: "Prin aceasta veti cunoaste ca Dumnezeul cel viu este in mijlocul vostru si ca va izgoni dinaintea voastra pe canaaniti... Iata, chivotul legamantului Domnului intregului pamant va trece inaintea voastra in Iordan".
46:15 La timpul hotarat a inceput plecarea, cand chivotul purtat pe umerii preotilor a deschis convoiul. Poporului i se poruncise sa ramana mai in urma, asa incat intre el si chivot sa fie o departare cam de un kilometru si mai bine. Toti au privit cu cel mai mare interes cum preotii au coborat la tarmul Iordanului. Au vazut cum inainteaza mereu cu chivotul cel sfant spre fluviul infuriat si inspumat, pana ce picioarele purtatorilor au intrat in apele lui. Deodata, apele ce veneau dinspre sus s-au oprit din curgere, in timp ce apele mai de jos au curs mai departe, lasand albia fluviului curata.
46:16 La porunca divina, preotii au inaintat pana in mijlocul fluviului si au ramas acolo, pana cand toata oastea a coborat si a trecut pe celalalt tarm. In felul acesta, s-a intiparit in mintea tuturor israelitilor faptul ca puterea care tinea pe loc apele Iordanului era aceeasi care deschisese pentru parintii lor, cu patruzeci de ani in urma, un drum prin Marea Rosie. Dupa ce a trecut tot poporul, a fost dus pe tarmul apusean si chivotul. Abia apucasera sa se aseze intr-un loc sigur si, indata dupa ce preotii au pasit pe uscat, apa zagazuita a fost iarasi libera sa curga la vale, ca un potop caruia nimic nu-i putea sta in cale, pe vechea matca a fluviului.
46:17 Nu trebuia ca generatiile viitoare sa ramana fara o amintire a acestei mari minuni. In timp ce preotii care purtau chivotul stateau inca in mijlocul Iordanului, doisprezece barbati alesi mai inainte, cate unul de fiecare semintie, au luat fiecare cate o piatra mare din albia fluviului, din locul unde stateau preotii, si au dus-o dincolo, pe tarmul apusean. Pietrele acestea trebuia sa fie asezate ca un monument de aducere aminte pe locul celei dintai tabere a lor. S-a dat porunca poporului sa povesteasca copiilor si copiilor copiilor lor despre minunata eliberare pe care Dumnezeu o lucrase pentru ei, cum spunea Iosua: "Pentru ca toate popoarele pamantului sa stie ca mana Domnului este puternica si sa va temeti totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru".
46:18 Influenta pe care minunea aceasta o avea atat asupra evreilor cat si asupra vrajmasilor lor era de cea mai mare insemnatate. Aceasta era pentru
46:19 Israel o incurajare ca Dumnezeu era cu ei fara incetare si-i adapostea, o dovada ca va face pentru ei, prin Iosua, ce facuse prin Moise. Le era necesara o dovada de felul acesta pentru a le imbarbata inima cand au pornit la cucerirea tarii - la implinirea marii insarcinari in fata careia credinta parintilor lor se clatinase cu patruzeci de ani mai inainte. Domnul ii spusese lui Iosua inainte de a-i trece pe cealalta parte: "Astazi voi incepe sa te inalt inaintea intregului Israel, ca sa stie ca voi fi cu tine cum am fost cu Moise". Iar succesul a indeplinit fagaduinta. "In ziua aceea, Domnul a inaltat pe Iosua inaintea intregului Israel si s-au temut de el, cum se temusera de Moise, in toate zilele vietii lui".
46:20 Aceasta fapta a puterii dumnezeiesti mai avea ca scop sa sporeasca teama cu care erau priviti de neamurile din imprejurimi si, in felul acesta, sa pregateasca drumul pentru o biruinta mai usoara si deplina. Cand a sosit vestea la regii amoritilor si canaanitilor ca Dumnezeu oprise pe loc apele Iordanului in fata copiilor lui Israel, inima lor a inceput sa tremure de spaima. Mai inainte, evreii batusera cinci regi ai madianitilor, pe puternicul Sihon, regele amoritilor, si pe Og din Basan, iar acum trecerea peste Iordanul revarsat si navalnic a umplut de groaza neamurile inconjuratoare. Atat canaanitilor, cat si lui Israel si chiar lui Iosua li se daduse o dovada de netagaduit ca viul Dumnezeu, Imparatul cerului si al pamantului, era in mijlocul poporului Sau si ca El n-avea sa-i paraseasca, nici sa Se departeze de ei.
46:21 La mica departare de Iordan, evreii si-au asezat cea dintai tabara a lor in Canaan. Aici "Iosua i-a taiat imprejur"; copiii lui Israel au tabarat la Ghilgal si au praznuit Pastele" (Iosua 5,3.10). Suprimarea circumciziunii, de la data revoltei din Cades, fusese pentru Israel un semn statornic ca legamantul lor cu Dumnezeu, al carui semn vizibil era circumciziunea, fusese rupt. Iar suspendarea sarbatorii Pastelor, ziua de amintire pentru eliberarea din tara Egiptului, fusese o dovada care arata cat de neplacuta a fost pentru Domnul dorinta lor de a se intoarce pe pamantul robiei. Timpul lepadarii lor insa trecuse. Din nou, Dumnezeu l-a recunoscut pe Israel ca popor al Sau si semnul legamantului a fost restabilit. Toti cei nascuti in pustietate au fost taiati imprejur. Domnul i-a spus lui Iosua: "Astazi
46:22 am ridicat de deasupra voastra ocara Egiptului" (Iosua 5,9-12). Ca aluzie la aceasta, locul taberei lor din Ghilgal a fost numit "Pravalire".
46:23 Popoarele pagane aruncasera ocara asupra Domnului si asupra poporului Sau, pentru ca evreii nu fusesera in stare sa ia in stapanire Canaanul, cand se asteptasera sa-l primeasca, indata dupa iesirea lor din Egipt. Vrajmasii lor triumfasera, pentru ca Israel pribegise atata timp prin pustie, si spusesera batjocoritor ca Dumnezeul evreilor nu a fost in stare sa-i duca in tara fagaduita. Acum Domnul Isi dovedise vizibil puterea, prin faptul ca despicase Iordanul in fata poporului Sau, iar vrajmasii lor nu-i mai puteau ocari.
46:24 "In a patrusprezecea zi a lunii" a fost sarbatorit Pastele pe campia Ierihonului. "A doua zi de Paste au mancat din graul tarii, azimi si boabe prajite; chiar in ziua aceea au mancat. Mana a incetat a doua zi de Paste, cand au mancat din graul tarii. Copiii lui Israel n-au mai avut mana, ci au mancat din roadele tarii Canaanului, in anul acela." (Iosua 5,9-12). Se sfarsisera anii peregrinajului lor prin pustie. Picioarele israelitilor au calcat in sfarsit pe pamantul tarii fagaduite.