4:1 Cap. 2 - Creatiunea
4:2 Cerurile au fost facute prin Cuvantul Domnului, si toata ostirea prin suflarea gurii Lui". "Caci El zice, si se face; porunceste si ce porunceste ia fiinta" (Ps.33,6.9). "El a asezat pamantul pe temeliile lui, si niciodata nu se va clatina" (Ps.104,5).
4:3 Cand a iesit din mana Creatorului sau, pamantul era deosebit de frumos. Suprafata sa era variat dispusa, cu munti, dealuri si campii, intersectate din loc in loc de rauri mari si lacuri incantatoare; dar dealurile si muntii nu erau prapastiosi si accidentati, plini de coborasuri ametitoare si abisuri inspaimantatoare, asa cum sunt astazi; varfurile ascutite si inegale ale muntilor pamantului erau ingropate sub pamantul roditor, care facea ca pretutindeni sa creasca o vegetatie luxurianta. Nu existau mlastini nesanatoase sau pamanturi aride. Boschete pline de farmec si flori delicate se infatisau ochilor in orice parte ai fi privit. Inaltimile erau acoperite de copaci mult mai falnici decat cei care exista astazi. Aerul era curat si sanatos, nepoluat de miasme otravitoare. Intreaga priveliste intrecea in frumusete chiar si gradina cea mai bogat ornamentata a celui mai de seama palat. Ostile ceresti priveau scena cu incantare si se bucurau la vederea minunatelor lucrari ale lui Dumnezeu.
4:4 Dupa ce pamantul, cu bogatia vietii animale si vegetale, a fost adus la existenta, omul, coroana lucrarii Creatorului, pentru care a fost facut pamantul in toata frumusetea lui, a fost adus si el in prim planul actiunii divine. Lui i-a fost data stapanirea peste tot ceea ce ochii sai puteau cuprinde cu privirea; caci "Dumnezeu a zis: 'Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca... peste tot pamantul...'". Astfel, "Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau... parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut" (Gen.1,26-27). Aici este prezentata in mod clar originea neamului omenesc; iar raportul divin este asa de clar prezentat, incat nu lasa nici o posibilitate de a se trage concluzii
4:5 gresite. Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau. Nu este nici o taina in aceasta. Nu exista nici un temei pentru a presupune ca omul a evoluat printr-un mod lent de dezvoltare, de la formele inferioare de viata animala sau vegetala. O astfel de invatatura injoseste marea lucrare a Creatorului, coborand-o la nivelul ingust al conceptiilor omenesti. Oamenii sunt atat de porniti sa-L excluda pe Dumnezeu de la conducerea Universului, incat ei au injosit omul, jefuindu-l de demnitatea originii sale.
4:6 Dumnezeu, care a asezat lumile instelate in inaltime si a colorat cu o maiestrita delicatete florile de pe camp, care a umplut cerul si pamantul cu minunatiile puterii Sale, atunci cand a sosit timpul sa incoroneze glorioasa Sa lucrare, sa aseze in mijlocul ei pe cineva care sa stea ca un stapan al acestui minunat pamant, n-a dat gres in a crea o fiinta vrednica de mainile care i-au dat viata. Genealogia neamului nostru omenesc, asa cum ne este data prin inspiratie, ne duce inapoi la originea sa, nu la o linie de germeni, moluste si patrupede in dezvoltare, ci la Marele Creator. Desi format din tarana, Adam a fost "fiul lui Dumnezeu".
4:7 El a fost asezat ca reprezentant al lui Dumnezeu, mai presus de fiintele inferioare. Ele nu sunt capabile sa inteleaga sau sa recunoasca suveranitatea lui Dumnezeu, totusi au fost facute cu capacitatea de a iubi si a sluji omului. Psalmistul spune: "I-ai dat stapanire peste lucrurile mainilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui... fiarele campului, pasarile cerului... si tot ce strabate cararile marilor" (Ps.8,6-8).
4:8 Omul trebuia sa poarte chipul lui Dumnezeu atat in infatisarea exterioara, cat si in caracter. Numai Hristos singur este "intiparirea Fiintei" (Evr.1,3) Tatalui; omul insa a fost facut "dupa chipul" lui Dumnezeu. Natura sa era in armonie cu vointa lui Dumnezeu. Mintea sa era capabila sa inteleaga lucrurile dumnezeiesti. Sentimentele sale erau curate; apetitul si pasiunile lui erau sub controlul ratiunii. El era sfant si fericit, purtand chipul lui Dumnezeu si fiind in perfecta ascultare de vointa Sa.
4:9 Cand a iesit din mana Creatorului sau, omul avea o statura impozanta si o simetrie perfecta. Infatisarea lui purta amprenta sanatatii si stralucea de viata si sanatate. Inaltimea staturii lui Adam era mult mai mare decat a oamenilor care locuiesc astazi pe pamant. Eva era putin mai mica in statura; totusi, infatisarea ei era plina de frumusete. Perechea lipsita de pacat nu purta nici un vesmant artificial; ei erau imbracati cu un acoperamant de lumina si slava, asa cum poarta ingerii. Atata vreme cat au trait in ascultare de Dumnezeu, acest acoperamant de lumina a continuat sa-i invesmanteze.
4:10 Dupa crearea lui Adam, fiecare fiinta creata a fost adusa inaintea lui ca sa-si primeasca numele; el a vazut ca fiecareia ii fusese dat un tovaras, dar printre ele "nu si-a gasit nici un ajutor care sa i se potriveasca" (Gen.2,20). Printre toate creaturile pe care Dumnezeu le-a facut pe pamant, nu era nici una care sa fie deopotriva cu omul. Si Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el" (Gen.2,18). Omul n-a fost facut sa traiasca in singuratate; el trebuia sa fie o fiinta sociabila. Fara un tovaras, frumusetea peisajului si desfatarea activitatii din Eden nu putea sa ofere adevarata fericire. Chiar comuniunea cu ingerii nu putea satisface dorinta, nevoia de simpatie si tovarasie. Nu era nimeni de aceeasi natura cu el, care sa iubeasca si sa fie iubit.
4:11 Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovaras. El i-a facut ajutorul "potrivit pentru el", un ajutor care sa-i corespunda, unul care era potrivit sa fie tovarasul sau si care putea fi una cu el in iubire si simpatie. Eva a fost creata dintr-o coasta luata de la Adam, aceasta insemnand ca ea nu trebuia sa-l controleze, sa-l stapaneasca pe el, care era capul, dar nici sa fie calcata in picioare ca fiind inferioara, ci sa stea langa el ca fiind egali, sa fie iubita si ocrotita de el. O parte din om, oase din oasele lui si carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al sau, infatisand stransa unire si atasamentul plin de afectiune ce trebuie sa existe in aceasta legatura. "Caci nimeni nu si-a urat vreodata trupul lui, ci il hraneste si il ingrijeste" (Ef.5,29). "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup" (Gen.2,24).
4:12 Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima casatorie. Astfel, aceasta institutie Il are ca intemeietor pe Creatorul universului. "Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea" (Evr.13,4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului si este una dintre cele doua institutii pe care, dupa caderea in pacat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Cand principiile divine sunt recunoscute si urmate in aceasta legatura, casatoria este o binecuvantare; ea ocroteste curatia si fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului si ii inalta natura fizica, intelectuala si morala.
4:13 "Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden spre rasarit; si a pus acolo pe omul pe care-l intocmise" (Gen.2,8). Tot ceea ce a facut Dumnezeu a fost de o frumusete desavarsita si nimic nu lipsea care ar fi putut contribui la fericirea perechii sfinte;
4:14 si totusi, Dumnezeu le-a mai dat inca un semn al iubirii Sale, pregatind in mod special o gradina care sa fie caminul lor. In aceasta gradina erau toate soiurile de pomi, multi din ei plini de parfum si fructe delicioase. Erau vii placute, crescand inalte, infatisandu-se totusi in modul cel mai placut, cu mladitele lor incovoindu-se gata sa se rupa de greutatea rodului imbietor al celor mai variate si bogate soiuri. Munca lui Adam si a Evei era aceea de a aranja ramurile vitei ca sa formeze bolti, facand astfel pentru ei o locuinta din copacii plini de viata si acoperiti de frunze si fructe. Se aflau acolo flori pline de un parfum suav, de o bogata paleta coloristica. In mijlocul gradinii se afla pomul vietii, intrecand in infatisarea lui maiestuoasa toti ceilalti pomi. Fructele lui aveau infatisarea unor mere de aur si argint si aveau puterea de a perpetua viata.
4:15 Creatiunea era acum completa. "Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul si toata ostirea lor". "Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune" (Gen.1,31). Edenul inflorise pe pamant. Adam si Eva aveau cale libera la pomul vietii. Nici o pata a pacatului si nici o umbra a mortii nu intina minunata creatiune. "Stelele diminetii izbucneau in cantari de bucurie si... toti fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie" (Iov.38,7).
4:16 Iehova cel mare a pus temeliile pamantului; El a imbracat tot pamantul in vesmantul frumusetii si l-a umplut cu tot felul de lucruri folositoare omului; El a creat toate minunatiile pamantului si ale marii. In sase zile, lucrarea cea mare de creatiune a fost terminata. Si "Dumnezeu... S-a odihnit in ziua a saptea, de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Si Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o zidise si o facuse" (Gen.2,2-3). Dumnezeu a privit cu satisfactie asupra lucrarii mainilor Sale. Totul era desavarsit, vrednic de autorul divin, si El S-a odihnit, nu ca unul care era obosit, ci ca unul care era satisfacut de roadele intelepciunii si bunatatii Sale si de manifestarea slavei Sale.
4:17 Dupa ce S-a odihnit in ziua a saptea, Dumnezeu a sfintit-o sau a pus-o deoparte, ca o zi de odihna pentru om. Urmand exemplul Creatorului, omul trebuie sa se odihneasca in aceasta zi sfanta, pentru ca, atunci cand va privi cerurile si pamantul, el sa poata medita asupra marii lucrari de creatiune a lui Dumnezeu si pentru ca, vazand dovezile intelepciunii si bunatatii lui Dumnezeu, inima sa sa poata fi plina de iubire si respect fata de Facatorul ei.
4:18 In Eden, Dumnezeu a instituit un monument de aducere aminte a lucrarii Sale de creatiune, asezand binecuvantarea Sa asupra zilei a saptea. Sabatul a fost dat lui Adam, parintele si reprezentantul intregii familii omenesti. Observarea lui trebuia sa fie un act de recunoastere plina de multumire din partea tuturor celor ce aveau sa locuiasca pe suprafata pamantului, ca Dumnezeu a fost Creatorul lor si El este Suveranul lor legitim, ca ei erau lucrarea mainilor Lui si supusi ai autoritatii Sale. In acest fel, institutia Sabatului era in totul comemorativa si data intregii omeniri. Nu era nimic in el care sa umbreasca sau sa restranga cumva aplicarea lui la vreun om.
4:19 Dumnezeu a vazut ca Sabatul era esential pentru om, chiar si in Paradis. El avea nevoie sa lase deoparte, in una din cele sapte zile, propriile sale interese si ocupatii, pentru ca sa poata contempla mai profund lucrarile lui Dumnezeu si sa mediteze asupra puterii si bunatatii Sale. El avea nevoie de Sabat ca sa-i reaminteasca mai viu de Dumnezeu si sa-i trezeasca multumirea pentru toate cele de care se bucura, pe care le avea si care veneau din mana binefacatoare a Creatorului.
4:20 A fost planul lui Dumnezeu ca Sabatul sa indrepte mintea oamenilor la contemplarea lucrarii creatiunii Sale. Natura vorbeste ratiunii lor, declarand ca exista un Dumnezeu viu, un Dumnezeu Creator, Conducatorul suprem a toate. "Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el" (Ps.19,1.2). Frumusetea ce imbraca pamantul este o dovada a iubirii lui Dumnezeu. Noi o putem vedea in dealurile cele vesnice, in pomii cei falnici, in mugurii ce se deschid, cum si in florile cele suave. Toate vorbesc despre Dumnezeu. Sabatul, aratand totdeauna spre El, care le-a facut pe toate, ii indeamna pe oameni sa deschida marea carte a naturii si sa urmareasca acolo dovezile intelepciunii, puterii si iubirii Creatorului.
4:21 Primii nostri parinti, desi creati nevinovati si sfinti, nu erau in afara posibilitatii de a face raul. Dumnezeu i-a facut agenti morali liberi, capabili sa aprecieze intelepciunea si bunatatea caracterului Sau, cum si dreptatea cerintelor Sale, si, in deplina libertate si cunostinta de cauza, sa asculte sau sa nu asculte de El. Ei aveau sa se bucure de comuniunea cu Dumnezeu si cu sfintii ingeri; dar mai inainte ca sa li se acorde viata vesnica, credinciosia lor trebuia sa fie pusa la proba. Chiar de la inceputul existentei omului a fost pusa o interdictie asupra dorintei de satisfacere a poftei, aceasta fatala pasiunecare a stat la temelia caderii lui Satana. Pomul cunostintei, care se afla alaturi de pomul vietii in mijlocul gradinii, avea sa
4:22 fie un mijloc de testare a ascultarii, credintei si iubirii primilor nostri parinti. In timp ce li s-a permis sa manance dupa placere din toti ceilalti pomi, din acest pom erau opriti sa guste, sub amenintarea pedepsei cu moartea. De asemenea, ei aveau sa fie supusi ispitirilor lui Satana; dar, daca aveau sa treaca cu bine proba, in final ei aveau sa fie asezati in afara puterii lui, bucurandu-se vesnic de harul lui Dumnezeu.
4:23 Dumnezeu l-a asezat pe om sub lege, ca o conditie indispensabila a existentei sale. El era un supus al guvernarii divine si nu poate exista guvernare fara lege. Dumnezeu putea sa-l creeze pe om fara posibilitatea de a calca Legea Sa; El ar fi putut opri mana lui Adam de a atinge fructul oprit; dar in cazul acesta omul n-ar mai fi fost un agent moral liber, ci un simplu automat. Fara libertatea de a alege, ascultarea sa nu avea sa fie voluntara, ci fortata. In situatia aceasta nu putea avea loc nici o dezvoltare a caracterului. O astfel de situatie ar fi fost contrara planului lui Dumnezeu de a proceda cu locuitorii celorlalte lumi. Ar fi fost nedemn pentru om, ca fiinta inteligenta, si acest lucru ar fi intarit acuzatia lui Satana, potrivit careia conducerea lui Dumnezeu este arbitrara.
4:24 Dumnezeu l-a facut pe om neprihanit; El i-a dat trasaturi nobile de caracter, fara nici un fel de tendinte spre rau, spre pacat. El l-a inzestrat cu o deosebita putere intelectuala si i-a prezentat cele mai puternice apeluri posibile pentru a fi credincios legamantului sau de supunere. Ascultarea, desavarsita si continua, era conditia fericirii vesnice. In aceasta conditie, el avea sa aiba acces la pomul vietii.
4:25 Caminul primilor nostri parinti avea sa fie un model pentru alte camine, pe masura ce copiii lor aveau sa plece de langa ei si sa stapaneasca pamantul. Caminul acela, infrumusetat chiar de mana lui Dumnezeu, nu era un palat magnific. Oamenii, in mandria lor, isi gasesc placerea in ridicarea de edificii stralucitoare si costisitoare, glorificandu-se prin lucrarea mainilor lor. Dumnezeu insa l-a asezat pe Adam intr-o gradina. Acesta era caminul sau. Cerul albastru era acoperamantul lui, pamantul, cu delicatele lui flori si cu covorul ierbii de un verde viu, era podeaua caminului, iar ramurile incarcate de frunze ale pomilor deosebit de frumosi formau baldachinul lui.
4:26 Peretii lui erau plini cu cele mai stralucitoare podoabe - lucrarea mainilor Marelui Artist. De jur imprejurul perechii sfinte se gasea o lectie valabila pentru toate timpurile, si anume ca adevarata fericire nu se gaseste in satisfacerea mandriei si luxului, ci in comuniunea cu Dumnezeu prin lucrarile create de El. Daca oamenii ar da mai putina atentie la ceea ce este artificial si ar cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape in a corespunde
4:27 scopului urmarit de Dumnezeu in crearea lor. Mandria si ambitia nu vor fi niciodata satisfacute, dar aceia care sunt intr-adevar intelepti vor gasi suficiente si inaltatoare placeri in izvoarele de bucurie pe care Dumnezeu le-a asezat si le aseaza la indemana tuturor.
4:28 Locuitorilor Edenului le-a fost incredintata grija gradinii, "ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Gen.2,15). Ocupatia lor nu era obositoare, ci placuta si reconfortanta. Munca a fost data de Dumnezeu ca o binecuvantare pentru om, sa-i ocupe mintea, sa-i intareasca corpul si sa-i dezvolte capacitatile. In activitatea intelectuala si fizica, Adam a gasit una dintre cele mai inalte placeri ale existentei sale sfinte. Si atunci cand, ca urmare a neascultarii sale, el a fost indepartat din frumosul sau camin si obligat sa se lupte cu ariditatea pamantului ca sa-si castige painea cea de toate zilele, chiar aceasta munca, desi cu totul diferita de ocupatia placuta din gradina Edenului, era un scut impotriva ispitei si un izvor de fericire. Cei care considera munca un blestem, chiar daca ea este insotita de oboseala si durere, gresesc. Adesea, cei bogati privesc in jos cu dispret la clasa muncitoare, dar faptul acesta este in totul in opozitie cu planul lui Dumnezeu in crearea omului. Ce sunt oare toate averile pe care cel mai avut om le are, in comparatie cu mostenirea data nobilului Adam? Si cu toate acestea, Adam nu trebuia sa fie lenes. Creatorul nostru, care stie ce este spre binele si fericirea omului, i-a stabilit lui Adam lucrarea pe care o avea de facut. Adevarata bucurie a vietii este aflata numai de barbatii si femeile care muncesc. Ingerii sunt lucratori sarguinciosi; ei sunt slujitorii lui Dumnezeu in slujba fiilor oamenilor. Creatorul n-a pregatit nici un loc pentru indolenta practica a leneviei.
4:29 Daca Ii ramaneau credinciosi lui Dumnezeu, Adam si tovarasa lui aveau sa poarte raspunderea conducerii pamantului. Lor le-a fost dat un control nelimitat asupra oricarei fiinte vii. Leul si mielul se jucau impreuna in pace in jurul lor si se intindeau impreuna la picioarele lor; pasarelele pline de bucurie zburau fara teama in jurul lor; si, in timp ce cantecele lor pline de bucurie se inaltau spre lauda Creatorului lor, Adam si Eva se uneau cu ele in a aduce multumiri Tatalui si Fiului.
4:30 Cei doi care alcatuiau perechea cea sfanta nu erau numai copii sub grija parinteasca a lui Dumnezeu, ci si invatacei, primind invataturi din partea Atotinteleptului Creator. Ei erau vizitati de ingeri si aveau posibilitatea comunicarii cu Facatorul lor fara nici o perdea despartitoare intre ei. Erau plini de vigoarea ce venea de la pomul vietii si puterea lor intelectuala nu era decat cu putin mai prejos de aceea a ingerilor. Tainele universului vizibil, "minunile Aceluia a carui
4:31 stiinta este desavarsita" (Iov 37,16), le ofereau un izvor inepuizabil de invatatura si bucurie. Legile ce actioneaza in natura si care au constituit obiectul de studiu al oamenilor timp de sase mii de ani erau deschise intelegerii mintii lor de catre Cel vesnic, Initiatorul si Sustinatorul a toate. Ei vorbeau cu frunzele, cu florile si cu pomii, culegand de la fiecare secretele vietii lor. Adam era un bun cunoscator al fiecarei creaturi, de la puternicul leviatan, ce se joaca in valurile marii, si pana la insectele ce plutesc in razele de soare. Fiecareia dintre ele Adam i-a dat un nume, el fiind cunoscator al naturii si obiceiurilor lor. Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile nenumarate in miscarea lor ordonata, "plutirea norilor", tainele luminii si ale sunetului, ale zilei si ale noptii - toate erau deschise studiului primilor nostri parinti. Pe fiecare frunza a padurii sau pe fiecare piatra din munti, in fiecare stea stralucitoare, pe pamant, in aer si pe cer, era scris numele lui Dumnezeu. Ordinea si armonia creatiunii le vorbeau despre intelepciunea si puterea Celui infinit. Ei descopereau totdeauna ceva atragator care le umplea inimile cu o mai profunda iubire, facandu-i sa izbucneasca in cuvinte de multumire si recunostinta.
4:32 Atata timp cat ei au ramas loiali legii divine, capacitatea de a cunoaste, de a se bucura si de a iubi avea sa creasca continuu. Ei aveau sa castige mereu noi comori de cunostinta, descoperind noi izvoare de fericire si obtinand conceptii din ce in ce mai clare despre iubirea nemasurata si de nesecat a lui Dumnezeu.