38:1 Cap. 36 - In pustie
38:2 Timp de aproape patruzeci de ani, copiii lui Israel sunt pierduti din vedere in intunericul desertului. "Vremea", spunea Moise, "cat au tinut calatoriile noastre de la Cades-Barnea pana la trecerea paraului Zered a fost de treizeci si opt de ani; pana a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de razboi, cum le jurase Domnul. Mana Domnului a fost impotriva lor, ca sa-i nimiceasca din mijlocul taberei, pana ce au pierit" (Deuteronom 2,14.15).
38:3 In decursul acestor ani, i se reamintea mereu poporului ca se afla sub mustrare divina. In razvratirea de la Cades, ei L-au lepadat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a lepadat pentru vremea aceea pe ei. Pentru ca se dovedisera necredinciosi legamantului Sau, nu aveau sa primeasca semnul legamantului, ritualul circumciziunii. Dorinta lor de a se intoarce in tara robiei arata ca sunt nevrednici de libertate, si oranduirea Pastelui, instituita pentru a sarbatori eliberarea din sclavie, nu trebuia sa fie tinuta.
38:4 Cu toate acestea, continuarea slujbelor la sanctuar dovedea faptul ca Dumnezeu nu uitase in totul pe poporul Sau, si, in indurarea Lui, inca Se ingrijea de nevoile lor. "Domnul, Dumnezeul tau, te-a binecuvantat in tot lucrul mainilor tale", spunea Moise, reamintindu-le istoria peregrinarilor lor, "si ti-a cunoscut calatoria in aceasta mare pustie. Iata, de patruzeci de ani Domnul, Dumnezeul tau, este cu tine si n-ai dus lipsa de nimic" (Deuteronom 2,7). Iar imnul levitilor, raportat de Neemia, infatiseaza in mod viu grija lui Dumnezeu pentru poporul Israel, chiar in acesti ani, cand au fost lepadati si alungati: "In indurarea Ta fara margini, nu i-ai parasit in pustie si stalpul de nor n-a incetat sa-i calauzeasca ziua pe drum, iar stalpul de foc sa le lumineze noaptea drumul pe care aveau sa-l urmeze. Le-ai dat
38:5 Duhul Tau cel bun, ca sa-i faca intelepti. N-ai departat mana Ta de la gura lor si le-ai dat apa sa-si potoleasca setea. Patruzeci de ani ai avut grija sa-i hranesti in pustie si n-au dus grija de nimic, hainele nu li s-au invechit si picioarele nu li s-au umflat" (Neemia 9,19-21).
38:6 Peregrinarea prin pustie n-a fost poruncita numai ca o pedeapsa rostita asupra razvratitilor si cartitorilor, ci trebuia sa slujeasca la disciplinarea generatiei ce avea sa vina, pregatind-o pentru intrarea in tara fagaduintei. Moise le-a spus: "Domnul, Dumnezeul tau, te mustra cum mustra un om pe copilul lui", "ca sa te smereasca si sa te incerce, ca sa-ti cunoasca pornirile inimii si sa te vada daca ai sa pazesti sau nu poruncile Lui. Astfel... te-a lasat sa suferi de foame si te-a hranit cu mana, pe care nici tu n-o cunosteai si nici parintii tai n-o cunoscusera, ca sa te invete ca omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului" (Deuteronom 8,5.2.3).
38:7 "El l-a gasit intr-un tinut pustiu, intr-o singuratate plina de urlete infricosate; l-a inconjurat, l-a ingrijit si l-a pazit ca lumina ochilor Lui". "In toate necazurile lor, n-au fost fara ajutor si Ingerul care este inaintea Fetei Lui i-a mantuit; El Insusi i-a rascumparat, in dragostea si indurarea Lui, si necurmat i-a sprijinit si i-a purtat in zilele din vechime" (Deuteronom 32,10; Isaia 63,9).
38:8 Cu toate acestea, singurul raport al vietii lor din pustie nu este alcatuit decat din dovezi ale razvratirii lor impotriva Domnului. Razvratirea lui Core a avut ca rezultat nimicirea a paisprezece mii de oameni din Israel. Si au mai fost cazuri izolate care dovedeau acelasi spirit de dispret fata de autoritatea divina. Odata, fiul unei femei israelite si al unui egiptean, unul din multimea pestrita care iesise impreuna cu Israel din Egipt, a parasit locul sau din tabara si a intrat in partea izraelitilor, pretinzand dreptul de a-si ridica acolo cortul. Lucrul acesta era interzis de legea divina, urmasii unui egiptean fiind exclusi din adunarea poporului pana la a treia generatie. Intre el si un israelit s-a iscat o cearta; problema fiind adusa inaintea judecatorilor, hotararea acestora a fost impotriva celui care calcase legea.
38:9 Infuriat din pricina acestei decizii, el l-a blestemat pe judecator si, in aprinderea patimii lui, a hulit Numele lui Dumnezeu. El a fost adus imediat inaintea lui Moise. Era data de mult porunca: "Cine
38:10 va blestema pe tatal sau sau pe mama sa sa fie pedepsit cu moartea" (Exod 21,17). Dar nu se prevazuse nimic cu privire la un astfel de caz. Atat de grozava era nelegiuirea, incat s-a crezut ca este necesar sa se ceara, in mod deosebit, sfat de la Dumnezeu. Omul a fost inchis pana cand avea sa fie cunoscuta vointa lui Dumnezeu. Dumnezeu Insusi a rostit sentinta - dupa cele spuse de Dumnezeu, cel ce hulise trebuia sa fie scos afara din tabara si ucis cu pietre. Cei care fusesera de fata cand s-a savarsit pacatul si-au pus mainile pe capul sau, marturisind astfel in mod solemn ca invinuirea ce i se aducea era dreapta. Apoi, tot ei au fost aceia care au aruncat primele pietre, iar cei care erau de fata au luat si ei parte dupa aceea la executarea sentintei.
38:11 Aceasta intamplare a fost urmata de darea unei legi pentru cazuri asemanatoare: "Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, isi va lua pedeapsa pentru pacatul lui. Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea. Toata adunarea sa-l ucida cu pietre. Fie strain, fie bastinas, sa moara, pentru ca a hulit Numele lui Dumnezeu" (Leviticul 24,15.16).
38:12 Sunt si dintre aceia care pun la indoiala iubirea lui Dumnezeu si dreptatea Lui atunci cand a dat o pedeapsa atat de aspra pentru cuvintele rostite in aprinderea patimii. Dar atat iubirea, cat si dreptatea Sa cer sa se arate ca izbucnirea de vorbe iesite din rautate impotriva lui Dumnezeu constituie un mare pacat. Pedeapsa data trebuia sa fie o avertizare pentru altii, si anume ca Numele lui Dumnezeu trebuie sa fie privit cu respect. Daca pacatul acestui om ar fi ramas nepedepsit, si altii ar fi facut la fel si, ca rezultat, multe vieti ar fi trebuit, in cele din urma, sa fie sacrificate.
38:13 Multimea pestrita care a iesit din Egipt impreuna cu poporul Israel era un continuu izvor de ispita si necazuri. Cei care o compuneau marturiseau ca au renuntat la idolatrie si ca se inchina adevaratului Dumnezeu; dar educatia din copilarie si cresterea le-au modelat obiceiurile si caracterul si ei erau mai mult sau mai putin stricati de idolatrie si lipsa de respect pentru Dumnezeu. Ei au fost cei mai porniti sa inceapa cearta si erau primii care se plangeau si molipseau tabara prin practicile lor idolatre si prin cartirile lor impotriva lui Dumnezeu.
38:14 Curand dupa intoarcerea in pustie, a avut loc un caz de calcare de Sabat in imprejurari care l-au aratat a fi un caz de o deosebita vinovatie. Vestea ca Domnul il va
38:15 dezmosteni pe Israel a trezit un spirit de razvratire. Un om din popor, maniat pentru faptul ca fusese exclus din Canaan si hotarat sa-si dea pe fata dispretul fata de Legea lui Dumnezeu, se aventura sa calce in mod fatis porunca a patra a Decalogului, ducandu-se sa adune lemne in ziua Sabatului. In timpul peregrinarii lor in pustie, aprinderea focului in ziua a saptea a saptamanii fusese oprita cu strictete. Oprelistea aceasta nu avea sa fie extinsa si in tara Canaanului, unde asprimea climei facea adesea necesara aprinderea focului; dar in pustie, focul nu era necesar pentru a te incalzi. Fapta acestui om era o calcare voita si premeditata a poruncii a patra - un pacat datorat nu necugetarii sau necunoasterii, ci incumetarii. El a fost prins asupra faptului si adus inaintea lui Moise. Fusese deja vestit mai dinainte ca orice calcare a Sabatului va fi pedepsita cu moartea, dar nu se facuse inca cunoscut cum avea sa se aplice pedeapsa aceasta. Moise a adus cazul inaintea lui Dumnezeu si i s-a dat urmatoarea indrumare: "Omul acesta sa fie pedepsit cu moartea, toata adunarea sa-l ucida cu pietre in afara taberei" (Numeri 15,35). Pacatele hulirii si calcarii de buna voie a Sabatului erau pedepsite la fel, fiind amandoua dovezi ale dispretului fata de autoritatea lui Dumnezeu.
38:16 In zilele noastre, sunt multi aceia care leapada Sabatul creatiunii ca fiind o institutie iudaica si spun ca, daca ar trebui sa fie tinut, atunci ar trebui aplicata pedeapsa cu moartea pentru calcarea lui; dar vedem ca pacatul hulirii a primit aceeasi pedeapsa ca si calcarea Sabatului. Trebuie sa tragem oare concluzia ca porunca a treia trebuie data si ea la o parte, ca fiind obligatorie numai pentru iudei? Si totusi, argumentul scos din pedeapsa cu moartea se aplica si la porunca a treia, la porunca a cincia si, de fapt, la toate Cele Zece Porunci, asa cum se aplica la porunca a patra. Cu toate ca s-ar putea ca Dumnezeu sa nu pedepseasca acum calcarea Legii Sale cu pedepse vremelnice, Cuvantul Lui declara totusi ca plata pacatului este moartea; si in executarea finala a judecatii se va vedea ca moartea este partea acelora care au calcat preceptele Sale sfinte.
38:17 In tot timpul celor patruzeci de ani in pustie, in fiecare saptamana i se amintea poporului, prin miracolul manei, obligatia sfanta a pazirii Sabatului. Si totusi, nici aceasta nu i-a dus la ascultare. Cu toate ca nu s-au dedat la o calcare atat de fatisa si indrazneata ca cel care primise o pedeapsa atat de izbitoare,
38:18 s-a dat totusi pe fata o mare delasare in pazirea poruncii a patra. Dumnezeu declara prin profetul Sau: "Mi-au pangarit peste masura de mult Sabatele Mele" (Ezechiel 20,13.24). Si acesta este enumerat printre motivele de indepartare a primei generatii de tara fagaduintei. Si, cu toate acestea, copiii lor n-au invatat lectia. Atat de mare a fost nepasarea lor fata de pazirea Sabatului, in timpul celor patruzeci de ani de pribegie in pustie, incat chiar daca Dumnezeu nu i-a oprit sa intre in Canaan, El a spus ca aveau sa fie imprastiati printre pagani, dupa asezarea lor in tara fagaduita.
38:19 De la Cades, copiii lui Israel s-au intors in pustie; iar dupa ce s-a terminat timpul ramanerii lor in desert, a venit "toata adunarea copiilor lui Israel... in pustia tin, in luna intaia si poporul s-a oprit la Cades" (Numeri 20,1).
38:20 Aici a murit si a fost ingropata Maria. De la scena aceea plina de bucurie de pe tarmul Marii Rosii, cand Israel a iesit cu cantec si cu joc pentru a sarbatori triumful Domnului, la mormantul din pustie, care a pus capat unei vieti de peregrinaj asa a fost soarta a milioane de suflete care au iesit din Egipt cu mari sperante. Pacatul le-a smuls chiar de la buze cupa binecuvantarilor. Va invata oare generatia urmatoare aceasta lectie?
38:21 "Cu toate acestea, ei n-au incetat sa pacatuiasca si n-au crezut in inimile lor ... Cand ii lovea de moarte, ei Il cautau, se intorceau si se indreptau spre Dumnezeu; isi aduceau aminte ca Dumnezeu este Stanca lor si ca Dumnezeul Atotputernic este Izbavitorul lor" (Psalmul 78,32-35). Dar ei nu s-au intors la Dumnezeu din sinceritate. Cu toate ca atunci cand erau loviti de vrajmasi cautau ajutorul Lui, singurul care ii putea scapa, totusi "inima nu le era tare fata de El si nu erau credinciosi legamantului. Totusi, in indurarea Lui, El iarta nelegiuirea si nu nimiceste; Isi opreste de multe ori mania si nu da drumul intregii Lui urgii. El Si-a adus deci aminte ca ei nu erau decat carne, o suflare care trece si nu se mai intoarce" (Psalmul 78,37-39).