32:1 Cap. 30 - Cortul si serviciile lui
32:2 Porunca aceasta i-a fost comunicata lui Moise in timp ce se afla pe munte cu Dumnezeu: "Sa-Mi faca un locas sfant, si Eu voi locui in mijlocul lor" (Ex.25,8); si au fost date toate dispozitiile necesare pentru construirea tabernacolului, a cortului intalnirii. Datorita apostaziei lor, izraelitii au pierdut binecuvantarea prezentei divine si, pentru un timp, a fost imposibila ridicarea sanctuarului pentru Dumnezeu in mijlocul lor. Dar, dupa ce au intrat din nou in gratia Cerului, marele conducator a purces la implinirea poruncii divine.
32:3 Oameni alesi au fost in mod special inzestrati de catre Dumnezeu cu iscusinta si intelepciune, pentru construirea cladirii sfinte. Dumnezeu personal i-a dat lui Moise planul acelui edificiu, cu dispozitii speciale privind marimea si forma, materialele care sa fie folosite, cum si pentru fiecare piesa de mobilier pe care trebuia sa o contina. Locasul sfant facut de maini omenesti avea sa fie "chipul adevaratului locas de inchinare", chipul "lucrurilor care sunt in ceruri" (Evr.9,24.23) - o reprezentare in miniatura a Sanctuarului ceresc unde Hristos, slavitul nostru Mare Preot, dupa ce Si-a adus viata ca jertfa, avea sa mijloceasca in favoarea celui pacatos. Pe munte, Dumnezeu i-a dat lui Moise posibilitatea sa vada Sanctuarul ceresc si i-a poruncit sa faca toate lucrurile dupa chipul ce i-a fost aratat. Toate aceste dispozitii au fost inregistrate cu grija de Moise, care le-a transmis, la randu-i, conducatorilor poporului.
32:4 Pentru construirea sanctuarului erau necesare pregatiri mari si costisitoare; se cerea o mare cantitate din cel mai pretios si scump metal; cu toate acestea, Dumnezeu a acceptat numai daruri de bunavoie. "Sa-l primiti pentru Mine (darul) de la orice om care-l va da cu tragere de inima", a fost porunca divina repetata de Moise adunarii poporului. Consacrarea deplina lui Dumnezeu si un spirit de sacrificiu au fost primele cerinte in lucrarea de pregatire a unui locas pentru Cel Prea Inalt.
32:5 Tot poporul a raspuns cu tragere de inima. "Toti cei cu tragere de inima si bunavointa au venit si au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului intalnirii, pentru toata slujba lui si pentru vesmintele sfinte. Au venit indata barbatii si femeile, toti cei cu tragere de inima si au adus belciuge de nas, inele, cercei, bratari, salbe si tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur pe care-l inchinase Domnului."
32:6 "Toti cei ce aveau stofe (materii) vopsite in albastru, in purpuriu, in caramiziu, in subtire si par de capra, piei de berbeci vopsite in ros, si piei de vitel de mare, le-au adus." "Toti cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint si de arama, au adus prinosul Domnului. Toti cei ce aveau lemn de salcam, bun pentru lucrarile randuite pentru slujba, l-au adus".
32:7 "Toate femeile iscusite au tors cu mainile lor si au adus lucrul lor, si anume: tort vopsit in albastru, in purpuriu, in caramiziu si in subtire." "Toate femeile cu tragere de inima si iscusite au tors par de capra." "Fruntasii poporului au adus pietre de onix si alte pietre pentru efod si pieptar, mirodenii si untdelemn pentru sfesnic, pentru untdelemnul ungerii si pentru tamaia mirositoare" (Ex.35,21-28).
32:8 In timp ce ridicarea sanctuarului era in curs, poporul - tineri si batrani, barbati, femei si copii continuau sa-si aduca darurile, pana cand cei care aveau raspunderea lucrarii au constatat ca au destul, chiar mai mult decat puteau folosi. Si Moise a pus sa se vesteasca prin toata tabara: "Nimeni, fie barbat, fie femeie, sa nu mai aduca daruri pentru sfantul locas. Au oprit astfel pe popor sa mai aduca daruri" (Ex.36,6). Cartirile izraelitilor si pedepsele lui Dumnezeu datorate pacatelor lor au fost raportate ca o avertizare pentru generatiile urmatoare. Iar devotamentul si ravna lor, cum si darnicia lor, sunt un exemplu vrednic de urmat. Toti cei care iubesc serviciul divin de inchinare si de adorare a lui Dumnezeu si care pretuiesc binecuvantarile prezentei Sale sfinte vor da pe fata acelasi spirit de sacrificiu in pregatirea locasului in care El sa Se poata intalni cu ei. Ei vor dori sa-I aduca Domnului un dar din tot ce au mai bun. O casa construita pentru Dumnezeu nu trebuie sa fie lasata impovarata de datorii, caci El este dezonorat prin aceasta. Ar trebui sa se dea cu darnicie o suma indestulatoare pentru realizarea lucrarii, asa incat lucratorii
32:9 sa poata spune asa cum au spus constructorii sanctuarului: "Nu mai aduceti daruri".
32:10 Cortul intalnirii a fost astfel construit, ca sa se poata desface in bucati si sa fie transportat de izraeliti in toate peregrinarile lor. Era deci mic, neavand mai mult de saptesprezece metri lungime si aproape sase metri in latime si inaltime. Lemnul folosit pentru constructie si pentru mobilier era de salcam, care era cel mai putin supus stricaciunii dintre toate celelalte ce se puteau gasi la Sinai. Peretii erau facuti din scanduri drepte fixate pe niste picioare de argint cu ajutorul unor stalpi si al unor drugi; toate erau acoperite cu aur, dand constructiei infatisarea de aur masiv. Acoperisul era format din patru straturi de covoare: primul, partea dinauntru, fiind de "in subtire, rasucit si din albastru, purpuriu si caramiziu" cu heruvimi lucrati cu maiestrie" (Ex.26,1), celelalte trei straturi, unul din par de capra, altul din piei de berbec vopsite in rosu, iar altul din piei de vitel de mare, aranjate astfel incat sa ofere o desavarsita aparare.
32:11 Cladirea era impartita in doua incaperi, printr-o perdea bogata si frumos lucrata, prinsa de stalpi imbracati in aur; iar o perdea asemanatoare inchidea intrarea in prima incapere. Acestea, ca si covorul acoperitor dinauntru, care forma tavanul, erau din culorile cele mai stralucitoare, albastru, purpuriu si caramiziu, aranjate frumos, iar in tesatura erau cusuti cu fire de aur si de argint heruvimi, reprezentand oastea ingereasca ce este in legatura stransa cu lucrarea din Sanctuarul ceresc; ei sunt duhuri slujitoare ce slujesc poporului lui Dumnezeu de pe pamant.
32:12 Cortul cel sfant era asezat intr-un loc liber, numit curte, care era imprejmuit cu panza de in rasucit, prinsa de stalpi de arama. Intrarea in curtea aceasta era prin partea de la rasarit. Ea era inchisa cu covoare dintr-un material pretios si lucrate frumos, desi erau inferioare celor din sanctuar. Panzele imprejmuitoare ale curtii, fiind numai pe jumatate inalte fata de peretii tabernacolului, cladirea putea sa fie bine vazuta de poporul ce era afara. In curte, langa intrare, se afla altarul de arama pentru arderile de tot. Pe acest altar se ardeau toate jertfele aduse Domnului si mistuite de foc, iar coarnele lui erau stropite cu sangele ispasitor. Intre altar si usa sanctuarului se afla ligheanul, care era de asemenea din arama, facut din oglinzile care fusesera darul de bunavoie al femeilor lui Israel. In ligheanul acesta preotii trebuia sa-si spele mainile si picioarele ori de cate ori intrau in
32:13 incaperile sfinte sau se apropiau de altar pentru a aduce Domnului o jertfa mistuita de foc.
32:14 In prima despartitura, sau locul sfant, se aflau: masa punerii painilor inainte, sfesnicul, sau suportul lampilor, si altarul tamaierii. Masa punerii painilor inainte se afla la nord. Impreuna cu chenarul ei, ca o coroana ornamentala, masa era poleita cu aur curat. Pe ea, preotii trebuia sa aseze in fiecare Sabat douasprezece paini, aranjate in doua siruri si stropite cu tamaie. Painile ce erau luate de pe masa, fiind socotite sfinte, trebuia sa fie mancate de catre preoti. Spre sud se afla sfesnicul cu sapte brate, cu cele sapte lampi ale lui. Bratele lui erau impodobite cu flori frumos lucrate, care infatisau crini, totul fiind facut dintr-o singura bucata de aur masiv. Pentru ca sfantul locas nu avea ferestre, niciodata nu se stingeau toate lampile, ci isi revarsau lumina zi de zi si noapte de noapte. Chiar inaintea perdelei ce despartea Sfanta de Sfanta sfintelor si in imediata apropiere a prezentei lui Dumnezeu, se afla altarul de aur al tamaierii. Pe acest altar, preotul trebuia sa arda tamaie in fiecare dimineata si in fiecare seara; coarnele altarului erau atinse cu sangele jertfei pentru pacat si erau stropite cu sange in ziua cea mare a ispasirii. Focul de pe acest altar a fost aprins de Dumnezeu Insusi si era ingrijit si pastrat cu sfintenie. Zi si noapte tamaia sfanta imprastia parfumul ei frumos mirositor in toate incaperile sfinte si in afara, pana departe, in jurul cortului intalnirii.
32:15 Dincolo de perdeaua dinauntru se afla Sfanta sfintelor, unde era concentrat serviciul simbolic al ispasirii si mijlocirii si care alcatuia inelul de legatura dintre cer si pamant. In aceasta incapere se afla chivotul, o lada din lemn de salcam, poleita pe dinauntru si pe dinafara cu aur si avand un chenar, ca o coroana, in partea de sus. El a fost facut ca sa pastreze tablele de piatra, pe care Dumnezeu personal scrisese Cele Zece Porunci. De aceea, era numit chivotul testamentului lui Dumnezeu, deoarece Cele Zece Porunci stateau la baza legamantului, sau chivotul legamantului facut intre Dumnezeu si Israel.
32:16 Capacul sfantului chivot era numit tronul milei. El era facut dintr-o bucata de aur masiv si pe el stateau doi heruvimi de aur, unul la un capat si altul la celalalt capat. Cate o aripa a fiecarui inger era intinsa in sus, in timp ce aripa cealalta era stransa peste corp (Ezech.1,11), in semn de respect si umilinta. Pozitia heruvimilor, cu fetele indreptate
32:17 unul catre celalalt si privind cu respect in jos, catre chivot, reprezinta respectul cu care ostile ceresti privesc Legea lui Dumnezeu, cum si interesul lor fata de planul de mantuire. Deasupra tronului milei se afla sechina, manifestarea prezentei divine, iar dintre heruvimi, Dumnezeu facea cunoscut voia Lui. Soliile divine erau uneori aduse la cunostinta marelui preot printr-o voce din nor. Alteori, o lumina se odihnea asupra ingerului din dreapta, ceea ce insemna aprobare sau primire, sau o umbra, un nor, se aseza pe cel din stanga, pentru a descoperi dezaprobarea sau respingerea.
32:18 Legea lui Dumnezeu, cuprinsa in chivot, era marea regula a neprihanirii si a judecatii. Legea il osandea la moarte pe cel ce o calca, dar deasupra Legii era tronul milei, pe care se descoperea prezenta lui Dumnezeu si de unde, in virtutea ispasirii, pacatosului ce se pocaia ii era acordata iertarea. Astfel, in lucrarea Domnului Hristos pentru mantuirea noastra, simbolizata prin serviciul de la sanctuar, "bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta" (Ps. 85,10).
32:19 Nici un limbaj omenesc nu poate descrie slava scenei dinauntrul sanctuarului, peretii imbracati in aur, reflectand lumina de la sfesnicul de aur, scanteierile vii ale perdelelor brodate cu bogatie, cu ingerii lor stralucitori, masa si altarul tamaierii, in maretia aurului stralucitor; dincolo de cea de-a doua perdea, chivotul cel sfant, cu heruvimii lui plini de mister, iar deasupra lui, sechina cea sfanta, manifestarea vizibila a prezentei lui Iehova; dar toate acestea erau numai o slaba reflectare a maririi Templului lui Dumnezeu din cer, marele centru al lucrarii pentru mantuirea omului.
32:20 A fost nevoie de aproape jumatate de an pentru construirea tabernacolului, a sfantului locas. Cand a fost terminat, Moise a cercetat toata lucrarea constructorilor, comparand-o cu modelul ce ii fusese aratat pe munte si cu dispozitiile pe care le primise din partea lui Dumnezeu. "Moise a cercetat toate lucrarile; si iata, le facusera cum poruncise Domnul, asa le facusera. Si Moise i-a binecuvantat" (Ex.39,43). Cu un viu interes, multimile lui Israel s-au adunat imprejur ca sa priveasca constructia cea sfanta. In timp ce contemplau scena cu o satisfactie plina de respect, stalpul de nor plutea deasupra sanctuarului si, coborand, l-a invaluit. "Si slava Domnului umplea cortul" (Ex.40,34). Avea loc o descoperire a maririi divine si, pentru un timp, nici chiar Moise
32:21 nu a putut intra. Cu o profunda emotie, poporul privea semnul ce arata ca lucrarea mainilor lor a fost primita. N-a avut loc o demonstrare zgomotoasa a bucuriei. O teama sfanta ii stapanea pe toti. Dar bucuria inimilor lor se revarsa in lacrimi de bucurie si, in taina, ei sopteau cuvinte solemne de multumire pentru ca Dumnezeu a binevoit sa locuiasca cu ei.
32:22 Prin randuiala dumnezeiasca, semintia lui Levi a fost pusa deoparte pentru serviciul de la sanctuar. In vremurile de demult, fiecare om era preotul propriei sale case. In zilele lui Avraam, preotia era socotita ca fiind dreptul de intai nascut, al celui mai mare fiu. Acum, in locul primului nascut din tot Israelul, Domnul a primit semintia lui Levi pentru a sluji la sanctuar. Prin aceasta cinste deosebita, El Si-a manifestat aprobarea pentru credinciosia lor, dovedita atat prin alipirea de slujba Sa, cat si prin executarea judecatii Sale atunci cand Israel a apostaziat, inchinandu-se la vitelul de aur. Cu toate acestea, preotia a fost restransa numai la familia lui Aaron. Numai lui Aaron si fiilor sai le era ingaduit sa slujeasca inaintea Domnului; restul semintiei avea in grija sanctuarul si mobilierul lui si trebuia sa le dea ajutor preotilor in slujba lor, dar nu avea voie sa aduca jertfe, sa arda tamaie sau sa priveasca la lucrurile sfinte, pana nu erau acoperite.
32:23 Potrivit cu slujba lor, preotilor le era randuita o imbracaminte speciala. "Fratelui tau Aaron sa-i faci haine sfinte, ca sa-i slujeasca de cinste si podoaba" (Ex.28,2), era porunca divina data lui Moise. Haina preotului obisnuit era din in alb, tesuta dintr-o bucata. Era lunga pana aproape de glezna, stransa la mijloc cu un cordon de in alb, brodat cu albastru, purpuriu si caramiziu. Un turban sau o mitra de in completa imbracamintea lui exterioara. La rugul ce ardea, lui Moise i s-a poruncit sa-si scoata sandalele, caci pamantul pe care statea era sfant. Tot astfel, nici preotii nu puteau intra incaltati in sanctuar. Particulele de praf lipite de incaltaminte ar fi profanat locul sfant. Ei trebuia sa-si lase incaltamintea in curte, inainte de a intra in sanctuar, si sa-si spele atat mainile, cat si picioarele inainte de a sluji in sanctuar sau la altarul jertfelor arse de foc. In felul acesta, se dadea totdeauna invatatura ca orice intinaciune trebuie sa fie indepartata de la aceia care vor sa se apropie de prezenta lui Dumnezeu.
32:24 Hainele marelui preot erau din materiale pretioase si lucrate cu multa maiestrie, corespunzand pozitiei lui alese. Pe langa
32:25 haina de in a preotului obisnuit, el mai purta o mantie albastra, tesuta de asemenea dintr-o bucata. De jur imprejurul tivului, mantia era impodobita cu clopotei de aur si rodii de culoare albastra, purpurie si caramizie. Peste aceasta venea un efod - o haina mai scurta, tesuta din fir de aur, albastru, purpuriu, caramiziu si alb; era tinut strans legat de corp cu un brau facut din aceleasi culori si lucrat cu maiestrie. Efodul era fara maneci, iar pe umerii lui, brodati cu fir de aur, erau prinse doua pietre de onix, purtand numele celor douasprezece semintii ale lui Israel.
32:26 Peste efod era pieptarul, vesmantul preotesc cel mai sfant. El era din acelasi material cu efodul. Era de forma patrata, masurand o palma, fiind agatat de umeri prin lantisoare de aur impletite ca niste sfori, prinse in verigi de aur. Marginea era facuta din felurile pietre pretioase, de acelasi fel cu pietrele ce alcatuiesc cele douasprezece temelii ale cetatii lui Dumnezeu. Inauntrul acestui cadru erau douasprezece pietre prinse in aur, asezate cate patru pe un rand si care, ca si cele de la umar, aveau sapate pe ele numele semintiilor. Porunca lui Dumnezeu era: "Cand va intra Aaron in sfantul locas, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, sapate pe pieptarul judecatii, ca sa pastreze totdeauna aducerea aminte de ei inaintea Domnului" (Ex.28,29). Tot asa, Domnul Hristos, slavitul Mare Preot, prezentand sangele Sau inaintea Tatalui, in favoarea pacatosului, poarta pe inima Sa numele oricarui suflet ce se pocaieste si crede. Psalmistul spune: "Eu sunt sarac si lipsit, dar Domnul Se gandeste la mine" (Ps.40,17).
32:27 La dreapta si la stanga pieptarului se aflau doua pietre mari, foarte stralucitoare. Acestea erau cunoscute ca fiind URIM si TUMIM. Prin ele i se facea cunoscuta marelui preot voia lui Dumnezeu. Cand erau aduse inaintea Domnului intrebari cu privire la diferite lucruri, pentru a se lua o hotarare, un nimb de lumina ce incercuia piatra pretioasa din dreapta era un semn al consimtirii sau aprobarii divine, in timp ce o innorare a pietrei din stanga era o dovada a respingerii sau dezaprobarii.
32:28 Mitra marelui preot era un turban din panza de in, avand prinsa de el, printr-un fir albastru, o placa de aur cu inscriptia: "Sfintenie Domnului". Tot ce era legat de imbracamintea si purtarea preotilor trebuia sa fie astfel incat sa imprime, in cei ce-i priveau, un simtamant al sfinteniei lui Dumnezeu, al sfinteniei inchinarii si adorarii Sale si al curatiei ce se cerea acelora care veneau in prezenta Sa.
32:29 Nu numai sanctuarul, dar si lucrarea
32:30 preotilor trebuia sa fie "chipul si umbra lucrurilor ceresti" (Evr.8,5). Acest lucru era deci de mare importanta si Domnul, prin Moise, a dat lamuririle cele mai amanuntite si mai explicite cu privire la fiecare parte a acestui serviciu preinchipuitor. Serviciul in sanctuar era impartit in doua, si anume un serviciu zilnic si unul anual. Serviciul zilnic era adus la indeplinire la altarul arderii de tot din curtea sanctuarului si in locul sfant, in timp ce serviciul anual se indeplinea in locul prea sfant.
32:31 Nici un ochi al vreunui muritor, in afara de cel al marelui preot, nu trebuia sa priveasca in incaperea dinauntru a sanctuarului. Numai o data pe an, marele preot putea sa intre acolo si numai dupa cea mai atenta si solemna pregatire. Tremurand, el mergea inaintea lui Dumnezeu, iar poporul, intr-o tacere plina de respect, astepta intoarcerea lui, avand inimile inaltate in rugaciuni calduroase, implorand binecuvantarea divina asupra lor. Inaintea tronului milei, marele preot facea ispasire pentru Israel, iar intr-un nor de slava, Dumnezeu Se intalnea cu el. Ramanerea lui acolo peste timpul obisnuit ii umplea pe toti de teama, ca nu cumva, din cauza pacatelor lor sau a pacatelor lui, el sa fi fost ucis de slava lui Dumnezeu. Serviciul zilnic consta din jertfa arderii de tot de dimineata si seara, din arderea de tamaie placut mirositoare pe altarul de aur si din jertfele speciale aduse pentru pacatele individuale. Mai erau jertfe pentru Sabate, pentru luna noua, cum si pentru sarbatori speciale.
32:32 In fiecare dimineata si seara, un miel de un an era adus ca ardere de tot pe altar, cu darurile de mancare corespunzatoare, simbolizand astfel consacrarea zilnica a natiunii fata de Domnul Dumnezeu, cum si continua dependenta de sangele ispasitor al lui Hristos. Dumnezeu a poruncit in mod expres ca fiecare jertfa adusa pentru serviciul sanctuarului sa fie "fara cusur" (Ex.12,5). Preotii trebuia sa examineze toate animalele aduse pentru jertfa si trebuia sa respinga pe oricare dintre ele la care se descoperea un defect. Numai o jertfa "fara cusur" putea fi un simbol al curatiei desavarsite a Aceluia care avea sa Se ofere pe Sine ca un "miel fara cusur si fara prihana" (1 Petru 1,19). Apostolul Pavel ne atrage atentia la aceste jertfe ca o ilustrare a ceea ce trebuie sa ajunga urmasii lui Hristos. El zice: "Va indemn, dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca" (Rom.12,1). Noi trebuie sa ne predam pe noi insine in slujba lui Dumnezeu si sa cautam sa facem jertfa aceasta cat mai perfecta cu putinta. Dumnezeu nu va avea placere de nimic
32:33 altceva decat de tot ce putem aduce noi mai bun. Aceia care-L iubesc din toata inima lor vor dori sa-I aduca cea mai buna slujire a vietii lor si vor cauta fara incetare sa aduca fiecare capacitate a fiintei lor in armonie cu legile care ii vor face in stare sa implineasca tot mai bine voia Sa.
32:34 Cand ardea tamaie, preotul era adus mult mai direct in prezenta lui Dumnezeu decat in oricare alt act al serviciului zilnic. Cum perdeaua dinauntru a sanctuarului nu ajungea pana la tavanul cladirii, slava lui Dumnezeu care se manifesta deasupra milostivitorului era in mod partial vizibila din prima incapere. Cand preotul aducea tamaie inaintea Domnului, privea spre chivot; si cand norul de tamaie se ridica, slava divina cobora asupra milostivitorului si umplea locul prea sfant. Adesea ea umplea atat de mult ambele incaperi, incat preotul era nevoit sa se retraga la usa tabernacolului. Dupa cum in serviciul acela preinchipuitor preotul privea prin credinta catre capacul milei, pe care nu-l putea vedea, tot astfel copiii lui Dumnezeu trebuie sa-si indrepte acum rugaciunile catre Hristos, slavitul lor Mare Preot care, nevazut de ochi omenesc, mijloceste pentru ei in sanctuarul de sus.
32:35 Tamaia care se inalta cu rugaciunile lui Israel reprezinta meritele si mijlocirea Domnului Hristos, perfecta Lui neprihanire, care, prin credinta, ii este atribuita poporului Sau, singura care face ca inchinarea fiintelor pacatoase sa fie primita inaintea lui Dumnezeu. Inaintea perdelei locului prea sfant era un altar al continuei mijlociri, iar inaintea locului sfant, era un altar al continuei ispasiri. Prin sange si prin tamaie trebuia sa se faca apropierea de Dumnezeu - simboluri ce aratau spre Marele Mijlocitor, prin care pacatosii se pot apropia de Dumnezeu si Singurul prin care harul si mantuirea pot fi acordate celui ce se pocaieste si crede.
32:36 Cand preotii intrau in locul sfant dimineata si seara, la timpul cand se aducea tamaia pe altar, jertfa zilnica era gata sa fie adusa pe altarul din curtea de afara. Acesta era un timp de mare insemnatate pentru inchinatorii care se adunau la tabernacol. Inainte de a intra in prezenta lui Dumnezeu prin slujirea preotului, ei trebuia sa-si ia timp sa-si cerceteze in mod staruitor inima si sa-si marturiseasca pacatele. Ei se uneau in rugaciune tacuta, cu fetele indreptate spre sfantul locas. In felul acesta, cererile lor se inaltau o data cu norul de tamaie, in timp ce credinta se prindea puternic de meritele Mantuitorului fagaduit, preinchipuit prin jertfa de ispasire. Orele randuite pentru jertfele de dimineata si seara
32:37 erau socotite ca sfinte si au ajuns sa fie privite de toata natiunea iudaica asemenea unui timp hotarat pentru inchinare. Iar cand, mai tarziu, iudeii au fost imprastiati ca niste captivi in tari indepartate, la orele randuite ei inca isi intorceau fetele spre Ierusalim si isi inaltau rugaciunile catre Dumnezeul lui Israel. In practica aceasta, crestinii au un exemplu pentru rugaciunea de dimineata si seara. In timp ce condamna un simplu sir de ceremonii, lipsite de spiritul inchinarii, Dumnezeu priveste cu multa placere asupra acelora care-L iubesc si care se pleaca dimineata si seara in rugaciune pentru a cauta iertare pentru pacatele faptuite si pentru a-I prezenta cererile lor pentru binecuvantarile trebuincioase.
32:38 Painea pentru punerea inainte era tinuta in permanenta inaintea Domnului, ca o jertfa perpetua. Astfel, ea era o parte a jertfei zilnice. Era numita painea punerii inainte sau "painea prezentei", pentru ca era continuu inaintea fetei Domnului. Era o recunoastere a dependentei omului de Dumnezeu atat pentru hrana temporara, cat si pentru cea spirituala, care erau primite numai prin mijlocirea Domnului Hristos. Dumnezeu il hranise pe Israel in pustie cu paine din cer, iar ei erau inca dependenti de belsugul dat de El atat pentru hrana corporala, cat si pentru binecuvantarile spirituale. Atat mana, cat si painea punerii inainte aratau spre Hristos, Painea cea vie, care sta pururea in prezenta lui Dumnezeu pentru noi. El Insusi spunea: "Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer" (Ioan 6,48-51). Peste painile punerii inainte se punea tamaie. In fiecare Sabat, cand painile erau inlocuite, tamaia era arsa pe altar, ca aducere aminte inaintea lui Dumnezeu.
32:39 Cea mai importanta parte a slujbei zilnice era serviciul adus la indeplinire pentru diferite persoane, in mod individual. Pacatosul ce se pocaia isi aducea darul la usa tabernacolului si, asezandu-si mana asupra victimei, isi marturisea pacatele, transferand astfel in mod figurat pacatele sale asupra victimei nevinovate. Animalul avea sa fie junghiat chiar de mana pacatosului, iar sangele era dus de preot in locul sfant si stropit inaintea perdelei in spatele careia se afla chivotul, continand Legea pe care pacatosul o calcase. Prin aceasta ceremonie pacatul era, prin sange, transferat in mod figurat asupra sanctuarului. In unele cazuri, sangele nu era dus in locul sfant; dar carnea trebuia sa fie atunci mancata de catre preoti, asa cum ii invatase Moise pe fiii lui Aaron, spunand: "Domnul v-a dat-o, ca sa purtati nelegiuirea adunarii"
32:40 (Leviticul 10,17). Ambele ceremonii simbolizau transferarea pacatului de la cel ce se pocaia, asupra sanctuarului. Aceasta era lucrarea ce se savarsea zilnic, zi dupa zi, in tot cursul anului. Pacatele lui Israel fiind astfel transferate asupra sanctuarului, sfantul locas era manjit si devenea necesara o lucrare speciala pentru inlaturarea pacatelor. Dumnezeu a poruncit sa se faca ispasire pentru fiecare dintre cele doua despartituri ale sanctuarului, ca si pentru altar, pentru ca "sa-l curete si sa-l sfinteasca de toate necuratiile copiilor lui Israel" (Lev.16,19).
32:41 O data pe an, in marea zi a ispasirii, marele preot intra in locul prea sfant pentru a face curatirea sanctuarului. Lucrarea adusa la indeplinire acolo completa sirul anual al slujbelor.
32:42 In ziua de ispasire erau adusi doi tapi la usa sfantului locas si se tragea la sorti pentru ei, "un sort pentru Domnul si un sort pentru Azazel". tapul pe care cadea sortul dintai avea sa fie junghiat ca jertfa pentru pacat, adusa pentru popor. Marele preot trebuia sa ia din acest sange si sa duca dincolo de perdea si sa stropeasca cu el spre milostivitor. "Astfel sa faca ispasire pentru sfantul locas, pentru necuratiile copiilor lui Israel si pentru toate calcarile de lege, prin care au pacatuit. Sa faca la fel pentru cortul intalnirii, care este cu ei in mijlocul necuratiilor lor."
32:43 "Aaron sa-si puna amandoua mainile pe capul tapului celui viu si sa marturiseasca peste el toate faradelegile copiilor lui Israel si toate calcarile lor de lege cu care au pacatuit ei; sa le puna pe capul tapului, apoi sa-l izgoneasca in pustie printr-un om care va avea insarcinarea aceasta. tapul acela va duce asupra lui toate faradelegile lor intr-un pamant pustiit; in pustie, sa-i dea drumul" (Lev.16,21.22). Numai dupa ce tapul era astfel trimis in pustie, poporul se putea socoti ca eliberat de povara pacatelor lui. Fiecare om trebuia sa-si smereasca sufletul in timp ce avea loc lucrarea de ispasire. Toate afacerile, toate lucrurile obisnuite trebuia lasate la o parte si intreaga adunare a lui Israel petrecea ziua intr-o solemna umilinta inaintea lui Dumnezeu, cu rugaciune, post si o profunda cercetare a inimii.
32:44 Prin acest serviciu anual, poporul era invatat cu privire la importantele adevaruri ale ispasirii. In jertfele pentru pacat, aduse in timpul anului, fusese primit sangele victimei in locul pacatosului; dar sangele acesta nu facuse o ispasire deplina pentru pacat. El nu facuse decat sa procure mijloacele prin care pacatul era
32:45 transferat asupra sanctuarului. Prin aducerea sangelui ca jertfa, pacatosul recunostea autoritatea Legii, isi marturisea vinovatia nelegiuirii si credinta in Domnul Hristos, care trebuia sa ridice pacatele lumii, dar nu era cu totul eliberat de condamnarea Legii. In Ziua ispasirii, marele preot, dupa ce aducea o jertfa pentru adunarea lui Israel, mergea in locul prea sfant cu sangele jertfei si stropea din el asupra capacului ispasirii, deasupra tablelor Legii. In felul acesta, cerintele Legii, care cerea viata pacatosului, erau satisfacute. Apoi, in calitatea sa de mijlocitor, marele preot lua pacatele asupra sa si, iesind din sanctuar, ducea cu sine povara vinovatiei poporului Israel. La usa tabernacolului, isi punea mainile pe capul tapului de trimis si marturisea asupra lui "toate faradelegile copiilor lui Israel si toate calcarile lor de lege, cu care au pacatuit ei", punandu-le "pe capul tapului". Iar cand tapul care purta pacatele acestea era trimis in pustie, se socotea ca, o data cu el, si aceste pacate au fost departate pentru totdeauna de la popor. Aceasta a fost slujba savarsita drept "chipul si umbra lucrurilor ceresti" (Evrei 8,5).
32:46 Asa cum s-a spus, sanctuarul pamantesc a fost ridicat de Moise dupa modelul ce i-a fost aratat pe munte. El era "o asemanare pentru vremurile de acum, cand se aduc daruri si jertfe"; cele doua incaperi sfinte ale lui erau "chipurile lucrurilor care sunt in ceruri". Domnul Hristos, slavitul nostru Mare Preot, este "slujitor al Locului prea sfant si al adevaratului Cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul" (Evrei 9,9.23; 8,2). Pe cand se afla in viziune, apostolului Ioan i-a fost ingaduit sa priveasca templul lui Dumnezeu din ceruri si a vazut "sapte lampi de foc", care ardeau "inaintea scaunului de domnie" (Apoc.4,5). El a vazut un inger care avea "o cadelnita de aur. I s-a dat tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur, care este inaintea scaunului de domnie" (Apoc.8,3). In viziune, profetului i s-a ingaduit sa priveasca in prima incapere a Sanctuarului din ceruri si a vazut acolo "sapte lampi de foc" si "altarul de aur", reprezentate prin sfesnicul de aur si altarul tamaierii din sanctuarul de pe pamant. Din nou, "Templul lui Dumnezeu care este in ceruri a fost deschis" (Apoc.11,19) si el a privit dincolo de perdeaua dinauntru, in Sfanta Sfintelor. Aici a vazut "chivotul legamantului Sau" (Apoc.11,19), reprezentat prin lada cea sfanta facuta de Moise pentru a cuprinde Legea lui Dumnezeu.
32:47 Moise a facut sanctuarul pamantesc "dupa chipul pe care-l vazuse". Pavel declara ca, atunci cand au fost gata, "cortul si toate vasele pentru slujba" erau "chipurile lucrurilor care sunt in ceruri" (Fapte 7,44; Evr.9,21-23). Iar Ioan spune ca a vazut Sanctuarul din ceruri. Sanctuarul acela in care Isus slujeste pentru noi este marele original, dupa care sanctuarul ridicat de Moise era numai o copie.
32:48 Templul ceresc - locasul Imparatului imparatilor, in care "mii de mii de slujitori Ii slujeau si de zece mii de ori zece mii stateau inaintea Lui" (Dan.7,10), acel templu plin de slava tronului cel vesnic, unde serafimii, stralucitorii lui pazitori, isi acopera fata in adorare - nu poate fi reprezentat in toata vastitatea si slava lui de nici o constructie pamanteasca. Cu toate acestea, adevarurile importante cu privire la Sanctuarul ceresc si cu privire la lucrarea cea mare ce se savarseste acolo pentru mantuirea omului trebuia sa fie facute cunoscute, invatate, prin sanctuarul pamantesc si slujbele lui.
32:49 Dupa inaltarea Lui la cer, Mantuitorul nostru trebuia sa-Si inceapa lucrarea ca Marele nostru Preot. Pavel spune: "Hristos n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de mana omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de inchinare, ci a intrat chiar in cer, ca sa Se infatiseze acum, pentru noi, inaintea lui Dumnezeu" (Evr.9,24). Dupa cum lucrarea Domnului Hristos avea sa constea din doua mari parti, fiecare dintre ele intinzandu-se pe o anume perioada de timp si avand un loc deosebit in Sanctuarul ceresc, tot astfel slujba preinchipuitoare avea loc in doua parti, slujba zilnica si slujba anuala, si pentru fiecare era randuita o despartitura a tabernacolului. Dupa cum Domnul Hristos, la inaltarea Sa, S-a infatisat inaintea lui Dumnezeu ca sa mijloceasca cu sangele Sau in favoarea credinciosilor pocaiti, tot astfel preotul, in slujba zilnica, stropea sangele jertfei in locul sfant, pentru pacatos. Sangele lui Hristos, ce era menit sa-L elibereze pe pacatosul pocait de condamnarea Legii, nu avea sa stearga pacatul; acesta avea sa ramana scris in sanctuar pana la ispasirea finala; tot astfel in simbol, sangele jertfei pentru pacat indeparta pacatul de la cel pocait, dar ramanea in sanctuar pana la ziua cea mare a ispasirii.
32:50 In ziua cea mare a rasplatirii finale, mortii vor fi "judecati dupa faptele lor, dupa cele scrise in carti" (Apoc.20,12). Apoi, in virtutea sangelui ispasitor al Domnului Hristos, pacatele tuturor celor cu adevarat pocaiti vor fi sterse din cartile cerului. In felul acesta, Sanctuarul va fi eliberat sau
32:51 curatat de pacatele inscrise acolo. In simbol, aceasta mare lucrare de ispasire sau stergere a pacatelor era reprezentata prin serviciile din Ziua Ispasirii - curatirea sanctuarului pamantesc, care era adusa la indeplinire prin indepartarea, in virtutea sangelui jertfei pentru pacat, a pacatelor prin care fusese manjit.
32:52 Dupa cum, in ispasirea finala, pacatele celor cu adevarat pocaiti vor fi sterse din cartile cerului pentru ca sa nu mai fie niciodata amintite si sa nu mai vina in minte, tot astfel, in simbol, ele erau duse in pustie, indepartate pentru totdeauna de la adunare. Intrucat Satana este originea pacatului, instigatorul la faptuirea tuturor pacatelor care au adus moartea Fiului lui Dumnezeu, dreptatea cere ca el sa sufere pedeapsa finala. Lucrarea Domnului Hristos pentru mantuirea oamenilor si curatirea Universului de pacat va fi incheiata prin indepartarea pacatului din Sanctuarul ceresc si asezarea acestor pacate asupra lui Satana, care va suporta pedeapsa finala. Tot astfel si in serviciul preinchipuitor, sirul anual al serviciilor se incheia cu lucrarea de curatire a sanctuarului si marturisirea sau punerea pacatelor pe capul tapului de trimis. In felul acesta, prin slujbele de la cortul intalnirii si de la templul care i-a luat locul mai tarziu, poporul era invatat zilnic marile adevaruri referitoare la moartea si slujirea Domnului Hristos, iar o data pe an mintea tuturor era indreptata spre evenimentele de incheiere a marii controverse dintre Hristos si Satana - curatirea finala a Universului de pacat si pacatosi.