17:1 Cap. 15 - Casatoria lui Isaac
17:2 Avraam ajunsese acum inaintat in varsta si se astepta sa moara curand; mai ramasese totusi sa faca ceva pentru a asigura implinirea fagaduintei facute urmasilor sai. Isaac era cel randuit in mod providential sa-i urmeze ca pastrator al Legii lui Dumnezeu si parinte al poporului ales, dar el era inca necasatorit. Locuitorii Canaanului erau dedati la idolatrie, iar Dumnezeu interzisese legaturile de casatorie dintre poporul Sau si ei, bine stiind ca astfel de casatorii vor duce la apostazie. Patriarhul se temea de efectele stricacioase ce il inconjurau pe fiul sau. Credinta puternica a lui Avraam in Dumnezeu si supunerea fata de vointa Sa se reflectau in caracterul lui Isaac; dar sentimentele tanarului erau puternice, fiind inclinat spre duiosie si ingaduinta. Daca s-ar fi unit cu cineva care nu se temea de Dumnezeu, atunci ar fi fost in primejdie de a sacrifica principiul de dragul armoniei, al pacii. In mintea lui Avraam, alegerea unei sotii pentru fiul sau era o problema de mare insemnatate; el era nerabdator sa-l vada casatorit cu cineva care sa nu-l instraineze de Dumnezeu.
17:3 In vremurile vechi, intelegerile de casatorie erau, in mod general, facute de catre parinti si acesta era obiceiul si printre aceia care se inchinau lui Dumnezeu. Nimanui nu i se cerea sa se casatoreasca cu cineva pe care nu-l putea iubi; dar in daruirea sentimentelor lor, tinerii erau calauziti de judecata si experienta parintilor lor tematori de Dumnezeu. S-ar fi considerat o dezonoare pentru parinti, si chiar o crima, daca s-ar fi urmat o cale contrara acesteia.
17:4 Isaac, increzandu-se in intelepciunea si iubirea tatalui sau, era multumit sa lase in seama lui aceasta problema, crezand, de asemenea, ca Dumnezeu Insusi il va calauzi in alegerea facuta. Gandurile patriarhului s-au indreptat catre rudele tatalui sau din tara Mesopotamiei. Desi nu erau lipsiti de idolatrie, ei pastrau totusi cunoasterea si inchinarea fata de viul Dumnezeu. Isaac nu trebuia sa plece din Canaan pentru a merge la ei, dar s-ar fi putut ca printre ei sa se gaseasca o tanara gata sa lase caminul sau si sa se uneasca cu el pentru a pastra
17:5 curata inchinarea la viul Dumnezeu. Avraam a incredintat aceasta importanta problema "celui mai batran rob", un om evlavios, cu experienta si judecata sanatoasa, care-l slujise mult timp cu credinciosie. El i-a cerut acestui slujitor sa faca un juramant solemn inaintea Domnului, ca nu ii va lua fiului sau Isaac o sotie dintre canaaniti, ci ii va alege o fata din familia lui Nahor din Mesopotamia. El i-a cerut sa nu-l ia pe Isaac cu el acolo. Daca nu s-ar fi gasit o tanara care sa fie gata sa-si paraseasca rudeniile, atunci trimisul avea sa fie dezlegat de juramantul sau. Patriarhul l-a incurajat in lucrarea lui dificila si delicata cu asigurarea ca Dumnezeu avea sa incoroneze cu izbanda misiunea sa. "Domnul, Dumnezeul cerului", zicea el, "care m-a scos din casa tatalui meu si din patria mea" va trimite pe ingerul Sau inaintea ta".
17:6 Solul trimis a plecat fara intarziere la drum. Luand cu el zece camile, care aveau sa foloseasca atat celor ce-l insoteau, cat si alaiului ce avea sa insoteasca mireasa ce avea sa se intoarca cu el, incarcate, de asemenea, cu daruri pentru viitoarea sotie si prietenele ei, el a facut calatoria cea lunga dincolo de Damasc si, de acolo mai departe, pana la manoasele campii ce ajung pana la marele rau al Rasaritului. Sosit in Haran, "cetatea lui Nahor", el a poposit in afara zidurilor, in apropierea fantanii la care femeile din partea locului veneau seara sa scoata apa. Pentru el a fost un timp de chinuitoare grija. De alegerea pe care o facea el depindeau rezultate importante nu numai pentru casa stapanului sau, ci si pentru generatiile viitoare; si cum putea el oare sa faca o alegere inteleapta printre oameni ce-i erau cu totul straini? Aducandu-si aminte de cuvintele lui Avraam, ca Dumnezeu va trimite pe Ingerul Sau cu el, se ruga cu staruinta pentru o calauzire incununata de succes. In familia stapanului sau fusese deprins cu manifestarea continua a bunatatii si ospitalitatii si acum el se ruga ca semnul care sa arate pe tanara aleasa de Dumnezeu sa fie un act de bunavointa.
17:7 Nici nu terminase bine de rostit rugaciunea, ca raspunsul a si venit. Printre femeile care erau stranse la fantana, purtarea placuta a uneia dintre ele ii atrase atentia. Pe cand aceasta se intorcea de la fantana, strainul ii iesi in intampinare, cerandu-i apa din vadra pe care o purta pe umar. Cererea a fost implinita cu bunavointa, la care s-a adaugat oferta de a scoate, de asemenea, apa si pentru camile, o lucrare ce era un lucru obisnuit chiar si pentru fiicele de printi, cand trebuia sa fie adapate turmele si cirezile tatalui lor. In felul acesta a fost dat si semnul dorit. Fata "era foarte frumoasa", si bunavointa ei neintarziata dadea marturie despre o inima buna si o fire activa si
17:8 energica. Pana aici mana Providentei fusese cu el. Dupa ce a recunoscut bunatatea ei prin daruri bogate, trimisul a intrebat despre familia ei; luand cunostinta despre faptul ca ea era fiica lui Betuel, nepotul lui Avraam, el "a plecat capul si s-a aruncat cu fata la pamant inaintea Domnului".
17:9 Omul s-a rugat sa fie gazduit in casa tatalui ei si, in cuvintele lui de multumire, a dat pe fata legatura lui cu Avraam. Intorcandu-se acasa, tanara povesti ce se intamplase, si Laban, fratele ei, alerga indata sa-l aduca pe strain si pe cei ce-l insoteau, ca sa se bucure de ospitalitatea lor.
17:10 Eliezer n-a vrut sa manance pana cand n-a povestit despre insarcinarea pe care o primise, despre rugaciunea sa de la fantana, cu toate amanuntele legate de acestea. Apoi spuse: "Acum, daca voiti sa aratati bunavointa si credinciosie fata de stapanul meu, spuneti-mi; daca nu, spuneti-mi iarasi, ca sa ma indrept la dreapta sau la stanga". Raspunsul a fost: "De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ti mai putem spune nici rau, nici bine. Iata, Rebeca este inaintea ta; ia-o si du-te, ca sa fie nevasta stapanului tau, cum a spus Domnul" (Gen.24,33- 51).
17:11 Dupa ce a fost obtinut consimtamantul familiei, Rebeca insasi a fost intrebata daca vrea sa mearga la o departare asa de mare fata de casa tatalui sau si sa se casatoreasca cu fiul lui Avraam. Ea a crezut, din cele ce s-au petrecut, ca Dumnezeu a ales-o ca sa fie sotia lui Isaac si a raspuns: "Da, vreau".
17:12 Slujitorul, anticipand bucuria stapanului sau pentru faptul ca misiunea lui a izbutit, era nerabdator sa plece; si a doua zi dis de dimineata au si pornit la drum spre casa. Avraam locuia la Beer-Seba, iar Isaac, care avea grija de turme in tinutul invecinat, se intorsese la cortul tatalui sau ca sa astepte sosirea solului trimis in Haran. "Intr-o seara, cand Isaac iesise sa cugete in taina pe camp, a ridicat ochii si s-a uitat, si iata ca veneau niste camile. Rebeca a ridicat si ea ochii, a vazut pe Isaac si s-a dat jos de pe camila. Si a zis robului: 'Cine este omul acesta care vine inaintea noastra pe camp?' Robul a raspuns: 'Este stapanul meu!' Atunci ea si-a luat mahrama si s-a acoperit. Isaac a dus pe Rebeca in cortul mamei sale, Sara, a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, si el a iubit-o. Astfel a fost mangaiat Isaac pentru pierderea mamei sale" (Gen.24,63- 67).
17:13 Avraam observase urmarile casatoriilor intre cei ce se temeau de Dumnezeu si cei ce nu se temeau de El, din zilele lui
17:14 Cain si pana in zilele sale. Consecintele propriei sale casatorii cu Agar, cum si legaturile de casatorie ale lui Ismael si Lot ii stateau inainte. Lipsa credintei din partea lui Avraam si a Sarei a avut ca rezultat nasterea lui Ismael, amestecul semintei celor neprihaniti cu cei netematori de Dumnezeu. Influenta tatalui asupra fiului a fost zadarnicita de catre rudeniile idolatre ale mamei, cum si prin legaturile lui Ismael cu nevestele lui pagane. Gelozia lui Agar si a nevestelor pe care ea le-a ales pentru Ismael a inconjurat familia sa cu o bariera pe care in zadar s-a straduit Avraam s-o infranga.
17:15 Invataturile pe care Avraam i le-a dat din copilarie n-au ramas fara efect asupra lui Ismael, dar influenta nevestelor lui a avut ca rezultat inscaunarea idolatriei in familia sa. Despartit de tatal sau si amarat de certurile si nemultumirile unui camin lipsit de iubire si temere de Dumnezeu, Ismael a fost impins sa aleaga viata salbatica si pradalnica de sef de trib in pustie, "mana lui fiind impotriva tuturor oamenilor si mana tuturor oamenilor fiind impotriva lui" (Gen.16,12). Spre sfarsitul vietii sale el s-a pocait de caile lui rele si s-a intors la Dumnezeul tatalui sau, dar amprenta pe care a pus-o asupra caracterului urmasilor sai a ramas. Neamul puternic care a coborat din el a fost un popor turbulent, pagan, care a constituit intotdeauna o ingrijorare si o durere pentru urmasii lui Isaac.
17:16 Sotia lui Lot a fost o femeie egoista si nereligioasa, iar influenta ei a dus la despartirea sotului ei de Avraam. Daca n-ar fi fost ea, Lot n-ar fi ramas in Sodoma, lipsit de sfatul intelept al patriarhului temator de Dumnezeu. Influenta sotiei sale si legaturile cu cetatea cea nelegiuita l-ar fi dus la instrainare de Dumnezeu, daca n-ar fi fost invatatura credincioasa primita in tinerete de la Avraam. Casatoria lui Lot si alegerea de a locui in Sodoma au fost primele verigi intr-un lant de evenimente care au chinuit lumea timp de multe generatii.
17:17 Nimeni dintre cei ce se tem de Dumnezeu nu se poate uni cu cineva care nu se teme de El, fara sa fie in primejdie. "Merg oare doi oameni impreuna fara sa fie invoiti?" (Amos 3,3). Fericirea si binele in casatorie depind de unitatea celor doi; dar intre cel credincios si cel necredincios exista o radicala deosebire in ceea ce priveste gustul, inclinatiile si scopurile. Ei slujesc la doi stapani, intre care nu poate fi nici o intelegere. Oricat de curate si corecte ar fi principiile cuiva, influenta tovarasului necredincios va avea tendinta de a-l indeparta pe credincios de Dumnezeu.
17:18 Acela care a pasit in legamantul casatoriei pe cand era neconvertit, prin pocainta sa se aseaza sub obligatii mai puternice pentru a fi credincios sotului sau, oricat de mult s-ar deosebi cu privire la credinta religioasa; cu toate acestea, cerintele lui Dumnezeu trebuie sa fie asezate mai presus de orice legaturi pamantesti, chiar daca urmarea ar fi incercarile si persecutiile. Impreuna cu un spirit de dragoste si blandete, aceasta credinciosie poate influenta castigarea celui necredincios. Dar casatoria unui crestin cu un necredincios este interzisa de Sfanta Scriptura. Indrumarea data de Dumnezeu este: "Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi" (2 Cor.6,14.17-18).
17:19 Isaac a fost foarte mult onorat de Dumnezeu atunci cand a fost facut mostenitor al fagaduintelor prin care lumea avea sa fie bine-cuvantata; si cu toate acestea, cand el avea patruzeci de ani, s-a supus judecatii tatalui sau, cand a randuit pe slujitorul sau cu experienta si temator de Dumnezeu ca sa-i aleaga o sotie. Si rezultatul acestei casatorii, asa cum este el prezentat in Sfintele Scripturi, este un tablou duios si plin de frumusetea fericirii casnice: "Isaac a dus pe Rebeca in cortul mamei sale, Sara, a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, si el a iubit-o. Astfel a fost mangaiat Isaac pentru pierderea mamei sale".
17:20 Ce contrast intre purtarea lui Isaac si aceea data pe fata de tinerii din zilele noastre, chiar si printre cei ce marturisesc ca sunt crestini! Prea adesea tinerii considera ca daruirea sentimentelor lor este o problema asupra careia numai eul lor trebuie consultat, o problema in care nici Dumnezeu si nici parintii lor n-ar trebui sa se amestece. Cu mult inainte ca tinerii si tinerele sa fi ajuns la maturitate, ei isi inchipuie ca sunt capabili sa faca singuri alegerea, fara ajutorul parintilor lor. Cativa ani de casatorie sunt de obicei suficienti pentru a le arata greseala, dar adesea este prea tarziu pentru a preveni urmarile ei dezastruoase. Caci aceeasi lipsa de intelepciune si stapanire de sine, care i-a impus sa faca o alegere grabita, le-a permis sa faca raul si mai mare, pana cand legatura casatoriei ajunge un jug chinuitor. Multi si-au distrus astfel fericirea in aceasta viata si nadejdea lor pentru viata viitoare.
17:21 Daca exista un subiect care ar trebui sa fie cercetat cu grija, si in care sfatul persoanelor mai in varsta si cu mai multa experienta ar trebui cautat, atunci acesta este subiectul casatoriei; daca a fost vreodata un timp cand Biblia a fost necesara ca un indrumator, daca a fost vreodata un timp cand calauzirea divina ar trebui cautata in rugaciune, atunci acesta este inainte de a face pasul acela care leaga oamenii laolalta pentru toata viata.
17:22 Parintii n-ar trebui niciodata sa piarda din vedere propria lor raspundere pentru fericirea viitoare a copiilor lor. Respectul lui Isaac
17:23 pentru judecata tatalui sau a fost rezultatul educatiei care il invatase sa iubeasca o viata de ascultare. In timp ce Avraam le cerea copiilor sai sa respecte autoritatea parinteasca, viata sa zilnica dadea marturie ca acea autoritate nu insemna o stapanire egoista sau arbitrara, ci era intemeiata pe dragoste si avea in vedere binele si fericirea lor.
17:24 Tatii si mamele ar trebui sa socoteasca ca o datorie a lor sa indrume sentimentele tineretului, pentru ca ele sa fie legate de persoane care le pot fi soti corespunzatori. Ei trebuie sa-si dea seama ca au datoria ca, prin invatatura si exemplul lor, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa modeleze intr-atat caracterul copiilor lor, chiar din cea mai frageda varsta, incat ei sa fie curati si nobili si sa fie atrasi de ceea ce este bun si adevarat. Cei ce se aseamana se aduna; cei ce se aseamana se pretuiesc intre ei. Fie deci ca dragostea pentru adevar, curatie si bunatate sa fie sadita de timpuriu in suflet si tineretul sa caute societatea acelora care poseda aceste caracteristici.
17:25 Parintii sa caute, in propriul lor caracter si in viata caminului lor, sa exemplifice iubirea si bunavointa Tatalui ceresc. Caminul sa fie plin de lumina soarelui. Aceasta va fi de o mai mare valoare pentru copiii nostri decat pamantul sau banii. Iubirea pentru camin sa fie pastrata vie in inimile lor, ca ei sa priveasca inapoi la caminul copilariei lor ca la un loc al pacii si fericirii, vecin cu cerul. Membrii familiei nu au toti aceleasi trasaturi de caracter si vor fi ocazii frecvente pentru exercitarea rabdarii si ingaduintei, dar, prin iubire si stapanire de sine, toti pot fi legati laolalta intr-o stransa unire.
17:26 Adevarata iubire este un principiu inalt si sfant, cu totul deosebit in caracter de acea iubire care se naste prin impuls, dar care moare de indata ce este greu incercata. Prin credinciosia fata de datorie in casa parinteasca se pregatesc tinerii pentru propriile lor camine. Aici trebuie sa se practice renuntarea de sine si sa se dea pe fata bunatatea, curtoazia si simpatia crestina. In acest fel, iubirea va fi pastrata calda in inima si acela care iese dintr-un astfel de camin ca sa stea in fruntea unei familii proprii va sti cum sa sporeasca fericirea aceleia pe care o va alege ca tovarasa a sa de viata. Casatoria, in loc de a fi sfarsitul iubirii, va fi numai inceputul ei.