5:1 Cap. 3 - Mandria prosperitatii
5:2 Atata vreme cat Solomon a inaltat Legea cerului, Dumnezeu a fost cu el si i-a fost data intelepciune, ca sa-l conduca pe Israel cu nepartinire si mila. La inceput, cand a primit bogatie si onoare lumeasca, ramasese umilit si mare a fost intinderea influentei lui. "Solomon stapanea toate imparatiile de la Rau (Eufrat) pana la tara filistenilor si pana la hotarul Egiptului... si avea pace pretutindeni, de jur imprejur. Iuda si Israel... a locuit in liniste fiecare sub via lui si sub smochinul lui" in tot timpul lui Solomon" (1 Imp. 4,21.24.25). Dar, dupa o dimineata cu mari fagaduinte, viata lui a fost intunecata de apostazie. Istoria raporteaza faptul intristator, ca acela care fusese numit Iedidia, "Iubitul Domnului" (2 Sam. 12,25), acela care fusese onorat de Dumnezeu cu dovezi atat de remarcabile ale favorii divine, incat intelepciunea si dreptatea lui ii dadusera un renume universal, acela care ii condusese pe altii sa atribuie cinstea Dumnezeului lui
5:3 Israel, acela s-a intors de la inchinarea lui Iehova pentru a se pleca inaintea idolilor paganilor.
5:4 Cu sute de ani mai inainte ca Solomon sa vina la tron, Domnul, prevazand primejdiile care urmau sa vina peste aceia care aveau sa fie conducatori ai lui Israel, a dat lui Moise indrumari pentru calauzirea lor. Au fost date indrumari pentru acela care avea sa stea pe tronul lui Israel sa scrie o copie dupa legile lui Iehova "intr-o carte in afara de aceea care sta inaintea preotilor si levitilor. Va trebui sa se teama de Domnul, Dumnezeul lor, sa pazeasca si sa implineasca toate cuvintele din legea aceasta si toate poruncile acestea, pentru ca inima lui sa nu se inalte mai presus de fratii sai, si sa nu se abata de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stanga, si sa aiba astfel multe zile in imparatia lor, el si copiii lui, in mijlocul lui Israel " (Deut, 17,18-20).
5:5 In legatura cu aceasta indrumare, Domnul avertizase in mod deosebit ca acela care avea sa fie uns ca imparat "sa nu aiba un mare numar de neveste, ca sa nu i se abata inima; si sa nu stranga mari gramezi de argint si de aur" (Deut. 17, 17).
5:6 Lui Solomon ii erau cunoscute aceste avertizari si pentru o vreme a luat seama la ele. Cea mai mare dorinta a lui era sa traiasca si sa conduca in armonie cu randuielile date la Sinai. Modul lui de a conduce treburile imparatiei era intr-un contrast izbitor cu obiceiurile popoarelor din vremea lui - popoare care nu se temeau de Dumnezeu si ai caror conducatori calcau in picioare Legea Sa cea sfanta.
5:7 Cautand sa intareasca legaturile cu imparatia cea puternica din partea de miazazi a lui Israel, Solomon s-a aventurat pe un teren interzis. Satana stia urmarile care aveau sa insoteasca ascultarea si in timpul primilor ani ai domniei lui Solomon - ani gloriosi datorita intelepciunii, marinimiei si dreptatii imparatului - a cautat sa aduca influente care aveau sa submineze pe nesimtite credinciosia lui Solomon fata de principii si sa-l duca la despartirea de Dumnezeu. Din raportul scris, aflam ca vrajmasul a reusit in aceasta straduinta: "Solomon s-a incuscrit cu Faraon, imparatul Egiptului. A luat de nevasta pe fata lui Faraon, si a dus-o in cetatea lui David" (1 Imp. 3, 1 ).
5:8 Din punct de vedere omenesc, aceasta casatorie, desi contrara invataturilor Legii lui Dumnezeu, parea sa se dovedeasca o binecuvantare; caci sotia pagana a lui Solomon s-a convertit, si s-a unit cu el in inchinare in fata adevaratului Dumnezeu. Afara de acesta, Faraon a facut un serviciu important lui Israel, cucerind Ghezerul, invingandu-i pe canaanitii care locuiau in cetate si oferind-o "ca dar fiicei lui, sotia lui Solomon" (1 Imp. 9,16). Solomon a recladit cetatea aceasta si aparent acest lucru a intarit mult imparatia sa de-a lungul coastei mediteraneene. Dar, intrand in alianta cu o natiune pagana si sigiland pactul prin casatoria cu o printesa idolatra, Solomon a dispretuit in mod nesabuit masura inteleapta pe care Dumnezeu o luase pentru pastrarea curatiei poporului Sau. Nadejdea ca sotia lui egipteanca putea fi convertita era doar o slaba scuza pentru pacat.
5:9 Pentru o vreme, Dumnezeu, in mila Sa plina de iubire, a trecut peste aceasta greseala grava; iar imparatul, printr-o purtare inteleapta, ar fi putut
5:10 stavili intr-o mare masura puterile raului, pe care imprudenta lui le pusese in miscare. Dar Solomon incepuse sa piarda din vedere Izvorul puterii si slavei lui. Pe masura ce inclinatiile castigau intaietate asupra ratiunii, increderea in sine a crescut si el a cautat sa indeplineasca planul lui Dumnezeu, dupa gasirea sa cu cale. El a socotit ca aliantele comerciale si politice cu popoarele din jur vor conduce la cunoasterea Dumnezeului adevarat si a intrat in alianta nesfintita cu un popor dupa altul. Deseori, aceste aliante erau pecetluite prin casatorii cu printese pagane. Poruncile lui Iehova au fost lasate la o parte si inlocuite cu obiceiurile popoarelor inconjuratoare.
5:11 Solomon se amagea ca intelepciunea si puterea exemplului sau le vor conduce pe aceste sotii de la idolatrie catre inchinarea la Dumnezeul cel adevarat si ca intelegerile facute in felul acesta vor atrage popoarele si le vor aduce intr-o stransa legatura cu Israel. Zadarnica nadejde! Greseala lui Solomon, care s-a considerat destul de puternic pentru a rezista influentei partenerilor pagani, a fost fatala. Si la fel de fatala a fost amagirea care l-a facut sa spere ca, in ciuda faptului ca el desconsiderase Legea lui Dumnezeu, ceilalti ar fi putut fi determinati sa respecte si sa asculte de preceptele ei sfinte.
5:12 Aliantele imparatului si relatiile comerciale cu popoarele pagane i-au adus renumele, cinstea si bogatiile acestei lumi. El a putut sa aduca aur din Ofir si argint din Tarsis in cantitati mari: "Imparatul a facut argintul si aurul din Tarsis tot atat de obisnuite la Ierusalim ca pietrele, si cedrii tot atat de obisnuiti ca sicomorii care cresc in campie" ( l Cron. 1, 15). Bogatia impreuna cu
5:13 toate ispitele legate de ea au cuprins in zilele lui Solomon un numar mare de oameni; dar aurul cel curat al caracterului a fost intunecat si devalorizat.
5:14 Apostazia lui Solomon a fost atat de treptata incat inainte de a-si da seama, el se indepartase mult de Dumnezeu. Aproape pe neobservate, a inceput sa se increada din ce in ce mai putin in binecuvantarea si in calauzirea divina si sa-si puna increderea in propria sa putere. Putin cate putin, s-a intors din acea neclintita ascultare de Dumnezeu, care putea sa faca din Israel un popor deosebit si s-a apropiat din ce in ce mai mult de obiceiurile popoarelor inconjuratoare. Cazand in ispite legate de succesele si de pozitia lui inaltata, a uitat Izvorul prosperitatii sale. Ambitia de a intrece toate celelalte popoare in putere si stralucire l-a adus sa perverteasca pentru scopuri egoiste darurile ceresti - daruri care pana acum fusesera folosite pentru slava lui Dumnezeu. Banii, carora trebuia sa li se dea o intrebuintare sfanta pentru binele saracilor si pentru raspandirea principiilor de vietuire sanatoasa in toata lumea, au fost cheltuiti in mod egoist in proiecte ambitioase.
5:15 Captivat de dorinta nestapanita de a intrece celelalte popoare in desfasurari de fala, imparatul a pierdut din vedere nevoia de a-si insusi frumusetea si desavarsirea de caracter. Cautand sa se slaveasca inaintea lumii, el si-a vandut onoarea si integritatea. Veniturile enorme, realizate din comertul cu multe tari au fost sporite prin impozite grele. In felul acesta mandria, ambitia, risipa si ingaduinta de sine au dat ca rod cruzime si stoarcere. Spiritul de corectitudine si de chibzuinta, care caracteriza purtarea lui cu oamenii in prima parte a domniei sale a fost schimbat. Din cel mai intelept
5:16 si cel mai milos dintre conducatori, Solomon a degenerat intr-un tiran. Cel care odinioara fusese ocrotitorul poporului, milos si temator de Dumnezeu, a devenit apasator si despotic. Un impozit dupa altul era pus peste popor pentru ca aceste mijloace sa intretina luxul curtii.
5:17 Oamenii au inceput sa se planga. Respectul si admiratia pe care odinioara le manifestasera pentru imparatul lor s-au transformat in intristare si dezgust.
5:18 Ca o aparare impotriva bizuirii pe bratul omenesc, Domnul ii avertizase pe aceia care aveau sa conduca peste Israel sa nu isi inmulteasca hergheliile de cai. Dar dispretuind fatis aceasta porunca, Solomon a adus cai din Egipt. "Si au adus lui Solomon cai din Egipt si din toate tarile" (2 Cron. 1,16; 9,28). "Solomon a strans cara si calarime; avea o mie patru sute de cara si doisprezece mii de calareti, pe care i-a pus in cetatile unde isi avea carele si la Ierusalim, langa imparat" (1 Imp. 10,26).
5:19 Din ce in ce mai mult, imparatul a ajuns sa priveasca luxul, ingaduinta de sine si favoarea lumii, ca dovezi ale renumelui. Femei frumoase si atragatoare au fost aduse din Egipt, Fenicia, Edom, Moab si din multe locuri. Aceste femei se numarau cu sutele. Religia lor era idolatra si fusesera invatate sa practice ritualuri crude si degradatoare. Orbit de frumusetea lor, imparatul si-a neglijat datoriile fata de Dumnezeu si fata de imparatie.
5:20 Sotiile lui au exercitat o influenta puternica asupra sa si treptat, au reusit sa-l determine sa se uneasca cu ele in inchinarea lor. Solomon dispretuise indurarea pe care Dumnezeu o daduse ca sa slujeasca de opreliste impotriva apostaziei, iar
5:21 acum s-a predat inchinarii idolatre. "Cand a imbatranit Solomon nevestele i-au plecat inima spre dumnezei; si inima nu i-a fost cu totul a Domului, Dumnezeului sau, cum fusese inima tatalui sau David. Solomon s-a dus dupa Astartea, zeita sidonienilor, si dupa Milcom, uraciunea amonitilor" ( 1 Imp. 11,4.5).
5:22 In partea de miazazi a muntelui Maslinilor, fata in fata cu muntele Moria, acolo unde era asezat cel mai frumos templu al lui Iehova, Solomon a inaltat o multime de cladiri impunatoare, spre a fi folosite ca altare idolatre. Pentru a fi placut sotiilor lui, el a asezat idoli uriasi - chipuri diforme din lemn si din piatra - in mijlocul livezilor de mirti si de maslini. Acolo, inaintea altarelor zeitatilor pagane, "Chemos, uraciunea Moabului", si "Moloc, uraciunea fiilor lui Amon" (1 Imp. 11, 7), au fost practicate riturile cele mai dezgustatoare ale paganismului.
5:23 Calea lui Solomon a adus pedeapsa ei sigura. Despartirea de Dumnezeu, prin legaturile cu cei idolatri, a fost ruina lui. Cand a lepadat legamantul lui cu Dumnezeu si-a pierdut stapanirea de sine. Puterea lui morala s-a pierdut. Sensibilitatile lui fine s-au tocit, iar constiinta s-a impietrit. Acela care la inceputul domniei daduse pe fata atat de multa intelepciune si mila, redand unei mame nefericite pe copilul ei neajutorat (1 Imp. 3,16-28), a cazut atat de jos, incat a consimtit la inaltarea unui idol caruia i se ofereau ca jertfa copii vii. El, care in tinerete fusese inzestrat cu intelegere si tact si care, in barbatia lui, fusese inspirat sa scrie: "Multe cai pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte" (Prov. 14, 12), in anii de mai tarziu
5:24 s-a despartit atat de mult de curatie, incat a ingaduit ritualurile revoltatoare si destrabalate, legate de adorarea lui Chemos si a Astarteii. El, care la consacrarea templului spusese poporului sau: "Inima voastra sa fie in totul a Domnului, Dumnezeului vostru" (1 Imp. 8,61), a devenit un hulitor care isi contrazicea cuvintele in inima si in viata. El a confundat libertatea cu desfranarea. A incercat, dar cu ce pret, sa impace lumina cu intunericul, binele cu raul, curatia cu necuratia, pe Hristos cu Belial.
5:25 Dupa ce a fost unul dintre cei mai mari imparati care au purtat vreodata un sceptru, Solomon a devenit un nelegiuit, unealta si robul altuia. Caracterul lui, odinioara nobil si barbatesc, a devenit neputincios si fara vlaga. Credinta lui in Dumnezeul cel viu a fost anihilata de indoieli ateiste. Necredinta i-a intunecat fericirea, i-a slabit principiile si i-a degradat viata. Dreptatea si generozitatea de la inceputul domniei s-au schimbat in despotism si tiranie. Sarmana, slaba fire omeneasca! Dumnezeu nu poate face decat putin pentru oamenii care-si pierd simtamantul dependentei de El.
5:26 In acesti ani de apostazie, decaderea spirituala a lui Israel a progresat continuu. Cum putea fi altfel cand imparatul lor isi unise interesele cu agenti satanici? Prin aceste mijloace, vrajmasul lucra la intunecarea constiintei izraelitilor cu privire la inchinarea adevarata si cea falsa; si astfel, ei au devenit o prada usoara. Comertul cu alte popoare i-a adus in stransa legatura cu aceia care nu-L iubeau pe Dumnezeu, iar dragostea lor pentru El a fost mult slabita. Simtul lor viu cu privire la caracterul inalt si sfant al lui Dumnezeu aproape ca a disparut. Refuzand sa mearga pe calea
5:27 ascultarii, ei si-au manifestat atasamentul fata de vrajmasul neprihanirii. Casatoria cu cei idolatri devenise o practica obisnuita, iar izraelitii si-au pierdut repede orice oroare fata de idolatrie. Poligamia era incurajata. Mamele idolatre si-au adus copiii sa participe la ritualuri paganesti. In viata unora, slujirea religioasa, curata, instituita de Dumnezeu, a fost inlocuita cu idolatria cea mai intunecata.
5:28 Crestinii trebuie sa se pastreze deosebiti de lume, de spiritul si influenta ei. Dumnezeu ne poate pastra in lume, dar noi nu trebuie sa fim din lume. Iubirea Lui nu este nesigura si oscilanta. El vegheaza fara incetare asupra copiilor Sai, cu o grija nemasurata. Dar El cere o credinta neimpartita: "nimeni nu poate sluji la doi stapani. Caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt: nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona" (Mat. 6,24).
5:29 Solomon a fost inzestrat cu o intelepciune minunata; dar lumea l-a indepartat de Dumnezeu. Barbatii de astazi nu sunt mai tari decat el; ei sunt tot atat de predispusi sa cedeze influentelor care au provocat caderea lui. Dupa cum Dumnezeu l-a avertizat pe Solomon de primejdie, tot astfel El ii avertizeaza pe copiii Sai sa nu isi primejduiasca sufletele prin asemanarea cu lumea. "Iesiti din mijlocul lor" - ii cheama El - "si fiti deosebiti...nu va atingeti de ce este necurat si va voi primi. Eu va voi fi Tata si voi imi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic" (2 Cor. 6,17.18).
5:30 In mijlocul prosperitatii se ascunde primejdia. De-a lungul veacurilor, bogatiile si onoarea au fost insotite totdeauna de primejduirea umilintei si a spiritualitatii. Nu vasul gol
5:31 este greu de purtat; vasul plin pana sus trebuie echilibrat cu atentie. Necazul si impotrivirea pot produce amaraciune; dar prosperitatea este cat se poate de primejdioasa pentru viata spirituala. Daca elementul omenesc nu este in continua supunere fata de voia lui Dumnezeu, daca nu este sfintit prin adevar, atunci prosperitatea va trezi cu siguranta tendinta naturala catre ingamfare.
5:32 In valea umilintei, unde oamenii depind de Dumnezeu, ca El sa-i invete si sa le calauzeasca fiecare pas, acolo este o anumita siguranta. Dar aceia care stau intr-un turn inalt si care, datorita pozitiei lor, se presupune ca au o mare intelepciune se afla in cea mai grava primejdie. Daca astfel de oameni nu fac din Dumnezeu sprijinul lor, ei vor cadea cu siguranta. Cand mandria si ambitia sunt ingaduite, viata se ruineaza; caci mandria nu simte nici o nevoie si inchide inima fata de binecuvantarile nemarginite ale Cerului. Acela care isi ia ca tinta proslavirea de sine, se va pomeni lipsit de harul lui Dumnezeu, cu al carui ajutor sunt castigate bogatiile adevarate si cele mai depline bucurii. Dar acela care da totul si face totul pentru Hristos va cunoaste implinirea fagaduintei care zice: "Binecuvantarea Domnului imbogateste, si El nu lasa sa fie urmata de nici un necaz" (Prov. 10,22). Cu atingerea placuta a harului, Mantuitorul alunga din suflet nelinistea si ambitia nesfanta, transformand vrajmasia in dragoste si necredinta in incredere. Atunci cand El vorbeste sufletului, invitandu-l: " Urmeaza-Mi", vraja atractiei este indepartata. La sunetul glasului Sau, duhul de lacomie si de ambitie paraseste inima, iar oamenii se ridica, eliberati, ca sa-L urmeze.