44:1 Cap. 42 - Adevarata maretie
44:2 Inaltat pe culmea onoarei lumesti si recunoscut chiar de catre inspiratie ca "imparatul imparatilor" (Ezech. 26,7), Nebucadnetar a atribuit pentru o vreme favorii lui Iehova slava imparatiei si stralucirea domniei lui. Aceasta fusese situatia dupa visul lui cu privire la chipul cel mare. Mintea ii fusese influentata profund de aceasta vedenie si de gandul ca imperiul babilonian, oricat de universal era, avea sa cada in cele din urma, alte imparatii aveau sa se destrame si ele, pana cand, la urma toate puterile pamantului urmau sa fie dominate de o imparatie intemeiata de Dumnezeul cerului, imparatie care nu avea sa fie distrusa niciodata. Conceptia nobila a lui Nebucadnetar despre planul lui Dumnezeu cu privire la popoare, a fost pierduta din vedere in experienta lui de mai tarziu; totusi atunci cand spiritul lui mandru a fost umilit inaintea multimii de pe campia Dura, a recunoscut inca o data ca Imparatia lui Dumnezeu este "o imparatie vesnica si domnia Lui este din neam in neam". Idolatru
44:3 prin nastere si educatie si in fruntea unui popor idolatru, avea totusi un simt innascut de dreptate si echitate, si Dumnezeu a putut sa-l foloseasca drept unealta pentru pedepsirea celor razvratiti si pentru implinirea planului divin. Ca "cel mai asupritor dintre popoare", i-a fost dat lui Nebucadnetar, dupa ani de munca rabdatoare si istovitoare, sa cucereasca Tirul; si Egiptul a cazut prada armatelor lui victorioase; si in timp ce adauga popor dupa popor la imperiul babilonian, a adaugat si mai mult la faima de cel mai mare conducator al vremii.
44:4 Nu este surprinzator ca monarhul, plin de succes, atat de ambitios si de mandru, avea sa fie ispitit sa paraseasca drumul umilintei, singurul care duce la maretia adevarata. In intervalele dintre razboaiele de cucerire, a dat multa atentie intaririi si infrumusetarii capitalei lui, pana acolo incat cetatea Babilonului a devenit slava principala a imparatiei lui, "cetatea de aur, lauda intregului pamant". Pasiunea lui de constructor si reusita lui de a face din Babilon una din minunile lumii au slujit mandriei lui, pana cand a ajuns in primejdia cea grava de a distruge marturia despre el, de conducator intelept, pe care Dumnezeu sa-l poata folosi in continuare ca o unealta pentru indeplinirea planului divin.
44:5 In mila Sa, Dumnezeu a dat imparatului un nou vis, ca sa-l avertizeze fata de primejdie si cursa care-i fusese intinsa pentru ruinarea lui. Intr-o viziune de noapte, Nebucadnetar a vazut un copac mare, crescand in mijlocul pamantului, varful lui atingea cerul, iar ramurile lui se intindeau pana la marginile pamantului. Turme si cirezi din munti si de pe dealuri gaseau adapost la umbra lui, iar pasarile cerului
44:6 isi cladeau cuiburile in ramurile lui. "Frunzele lui erau frumoase si aveau roade multe; in ele se gasea hrana pentru toti ... si orice faptura vie se hranea din el."
44:7 Cand imparatul se uita la copacul cel inalt, a vazut "un Strajer", chiar "pe Cel Sfant", care S-a apropiat de copac si cu glas puternic, a strigati: "Taiati copacul, si rupeti ramurile; scuturati-i frunza si risipiti roadele; fugariti fiarele de sub el si pasarile din ramurile lui! Dar trunchiul cu radacinile lui, lasati-l in pamant, si legati-l cu lanturi de fier si de arama, in iarba de pe camp, ca sa fie udat de roua cerului si sa fie la un loc cu fiarele in iarba pamantului. Inima lui de om i se va preface intr-o inima de fiara, si vor trece sapte vremuri peste el. Hotararea aceasta a fost luata In sfatul strajerilor si pusa la cale inaintea sfintilor, ca sa stie cei vii ca Cel Prea Inalt stapaneste peste Imparatia oamenilor, ca o da cui Ii place, si inalta pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!".
44:8 Profund tulburat de vis, care era fara indoiala o prezicere a necazului, imparatul l-a repetat vrajitorilor, cititorilor in stele, haldeilor si ghicitorilor, dar cu toate ca visul era foarte clar, nici unul dintre intelepti nu l-a putut talcui.
44:9 Inca o data in acest popor idolatru avea sa fie data marturia cu privire la faptul ca numai aceia care iubesc si se tem de Dumnezeu pot intelege tainele imparatiei cerului. Imparatul, in incurcatura in care se gasea, a trimis dupa Daniel, robul lui, un barbat apreciat pentru integritatea si hotararea lui, cat si pentru intelepciunea lui fara egal.
44:10 Cand Daniel, ca raspuns la chemarea imperiala, a venit inaintea imparatului, Nebucadnetar i-a zis: "Beltsatare, capetenia vrajitorilor, stiu ca ai in tine duhul dumnezeilor celor sfinti si ca pentru tine nici o taina nu este grea; deci talcuieste-mi vedeniile, pe care le-am avut in vis". Dupa ce a relatat visul, Nebucadnetar a adaugat: "Belsatar, talcuieste-l, fiindca toti inteleptii din imparatia mea nu pot sa-l talcuiasca; tu insa poti, caci ai in tine duhul dumnezeilor sfinti".
44:11 Insemnatatea visului era lamurita pentru Daniel, iar intelesul l-a socat. Vazand ezitarea si tulburarea lui Daniel, imparatul si-a exprimat simpatia fata de slujitorul lui. "Belsatare, a zis el, sa nu te tulbure visul si talcuirea lui!"
44:12 "Domnul meu", a raspuns Daniel, " visul acesta sa fie pentru vrajmasii tai si talcuirea lui sa fie pentru potrivnicii tai". Proorocul si-a dat seama ca Dumnezeu pusese asupra lui datoria solemna de a-i descoperi lui Nebucadnetar judecata care era gata sa cada peste el datorita mandriei si arogantei lui. Daniel a trebuit sa interpreteze visul in limbajul pe care imparatul il putea intelege; si desi continutul lui ingrozitor l-a facut sa ezite mult de uimire, a trebuit sa declare adevarul, oricare ar fi fost urmarile pentru el.
44:13 Apoi Daniel a facut cunoscut mandatul Celui Atotputernic: "Copacul pe care l-ai vazut", a zis el, "care se facuse atat de mare si puternic, incat i se inalta varful pana la ceruri si se vedea de la toate capetele pamantului; copacul acesta,
44:14 a carui frunza era asa de frumoasa si care avea roade atat de multe si in care era hrana pentru toti, sub care se adaposteau fiarele campului, si in ramurile caruia isi faceau cuiburile pasarile cerului, esti tu, imparate, care ai ajuns mare si puternic, a carui marime a crescut si s-a inaltat pana la ceruri, si a carui stapanire se intinde pana la marginile pamantului.
44:15 Imparatul a vazut pe un Strajer si pe Cel Prea Inalt pogorandu-se si zicand: 'Taiati copacul, si nimiciti-l; dar trunchiul cu radacinile lasati-l in pamant, si legati-l cu lanturi de fier si de arama, in iarba de pe camp, ca sa fie udat de roua cerului si sa stea la un loc cu fiarele campului, pana vor trece sapte vremi peste el'. Iata talcuirea acestui fapt, imparate, iata hotararea Celui Prea Inalt, care se va implini asupra domnului meu imparatul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele campului si iti vor da sa mananci iarba ca la boi; vei fi udat de roua cerului si sapte vremi vor trece peste tine, pana vei cunoaste ca cel Prea Inalt stapaneste imparatia oamenilor si o da cui vrea. Porunca sa se lase trunchiul cu radacinile copacului inseamna ca imparatia ta iti va ramane tie indata ce vei recunoaste stapanirea Celui ce este in ceruri".
44:16 Dupa ce a interpretat cu credinciosie visul, Daniel l-a indemnat pe monarhul cel ingamfat sa se pocaiasca si sa se intoarca la Dumnezeu ca printr-o viata curata sa indeparteze nenorocirea care-l ameninta. "De aceea, imparate", l-a rugat proorocul, "placa-ti sfatul meu! Pune capat pacatelor tale, si traieste in neprihanire, rupe-o cu nelegiuirile tale, si ai mila
44:17 de cei nenorociti, si poate ca ti se va prelungi fericirea!"
44:18 Pentru o vreme impresia avertizarii si sfatul proorocului au fost puternice asupra lui Nebucadnetar; dar inima care nu este schimbata prin harul lui Dumnezeu pierde repede impresiile Duhului Sfant. Ingaduinta de sine si ambitia nu fusesera eradicate din inima imparatului, iar mai tarziu aceste trasaturi au aparut iarasi. In ciuda indrumarilor date cu atata indurare si a avertizarilor cu privire la experienta trecuta, Nebucadnetar a ingaduit iarasi ca spiritul de invidie impotriva imparatiilor care aveau sa urmeze, sa-l ia in stapanire. Conducerea lui, care pana atunci fusese intr-o mare masura dreapta si ingaduitoare, a devenit apasatoare. Impietrindu-si inima, a folosit capacitatile date de Dumnezeu pentru proslavirea de sine inaltandu-se mai presus de Dumnezeu care-i daduse viata si puterea.
44:19 Timp de luni de zile judecata lui Dumnezeu a intarziat. Dar in loc sa fie condus la pocainta prin aceasta ingaduinta, imparatul a dat frau liber mandriei pana acolo incat a pierdut increderea in interpretarea visului si si-a dispretuit anii lui de mai inainte.
44:20 La un an dupa ce a primit avertizarea, Nebucadnetar, plimbandu-se in palatul lui si cugetand cu mandrie la puterea lui de conducator, cat si la reusitele lui de constructor, a exclamat: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de sedere imparateasca, prin puterea bogatiei mele si spre slava maretiei mele?"
44:21 Chiar cand trufia ingamfata era inca pe buzele imparatului, un glas din cer a facut cunoscut ca timpul de judecata randuit
44:22 de Dumnezeu venise. In auzul lui s-a auzit hotararea lui Iehova: "Afla, imparate Nebucadnetar, ca ti s-a luat imparatia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, si vei locui la un loc cu fiarele campului; iti vor da sa mananci iarba ca la boi, si vor trece peste tine sapte vremi, pana vei recunoaste ca Cel Prea Inalt stapaneste peste imparatia oamenilor si ca o da cui vrea".
44:23 Intr-o clipa ratiunea pe care Dumnezeu i-o daduse i-a fost luata; judecata pe care imparatul o socotea desavarsita, intelepciunea cu care se mandrea i-au fost luate, iar acela care odinioara fusese un conducator puternic, a devenit un maniac. Mana lui nu mai putea tine sceptrul. Soliile de avertizare nu fusesera luate in seama; acum, lipsit de puterea pe care Creatorul i-o daduse si alungat dintre oameni, Nebucadnetar "a mancat iarba ca boii, trupul i-a fost udat cu roua cerului, pana i-a crescut parul ca penele vulturului si unghiile ca ghearele pasarilor".
44:24 Timp de sapte ani, Nebucadnetar a fost o uimire pentru supusii lui; timp de sapte ani a fost umilit inaintea lumii intregi. Apoi judecata i-a fost reabilitata, si ridicandu-si ochii in umilinta catre Dumnezeul cerului a recunoscut mana divina in pedepsirea lui. Intr-o proclamatie publica si-a recunoscut vinovatia si mila cea mare a lui Dumnezeu in vindecarea lui. "Dupa trecerea vremii sorocite", a declarat el, "eu, Nebucadnetar, am ridicat ochii spre cer, si mi-a venit iarasi mintea la loc. Am binecuvantat pe Cel Prea Inalt, am laudat si slavit pe Cel ce traieste vesnic, Acela a carui stapanire este vesnica, si a carui imparatie
44:25 dainuieste din neam in neam. Toti locuitorii pamantului sunt o nimica inaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor si cu locuitorii pamantului, si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui, nici sa-l zica: 'Ce faci?'
44:26 In vremea aceea, mi-a venit mintea inapoi; si slava imparatiei mele, maretia si stralucirea mea mi s-au dat inapoi; sfetnicii si mai marii mei din nou m-au cautat; am fost pus iarasi peste imparatia mea, si puterea mea a crescut".
44:27 Monarhul atat de mandru odinioara a devenit copilul umil al lui Dumnezeu; conducatorul tiran si arogant a devenit un imparat intelept si indurator. Acela care sfidase si hulise pe Dumnezeul cerului, a recunoscut acum puterea Celui Prea Inalt si cu seriozitate a cautat sa promoveze temerea de Iehova si fericirea supusilor lui. Sub mustrarea Aceluia care este Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Nebucadnetar a invatat in cele din urma, lectia pe care toti conducatorii trebuie sa o invete, si anume ca adevarata maretie consta intr-o bunatate adevarata. L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu, zicand: "Acum eu, Nebucadnetar, laud, inalt si slavesc pe imparatul cerurilor, caci toate lucrarile Lui sunt adevarate, si El poate sa smereasca pe cei ce umbla cu mandrie".
44:28 Planul lui Dumnezeu ca cea mai mare imparatie a lumii sa dea pe fata lauda Sa a fost implinit. Aceasta proclamatie publica in care Nebucadnetar a recunoscut mila, bunatatea si autoritatea lui Dumnezeu a fost ultimul act al vietii lui raportat in istoria sfanta.