27:1 Cap. 25 - Chemarea lui Isaia
27:2 Domnia cea lunga a ui Ozia (cunoscut sub numele' de Azaria) in tara lui Iuda si Beniamin a fost caracterizata printr-o prosperitate mai mare decat aceea a oricarui alt conducator de la moartea lui Solomon, cu aproape doua secole mai inainte. Timp de multi ani, imparatul a condus cu modestie. Sub binecuvantarea cerului, ostile lui au recastigat multe din teritoriile care fusesera pierdute in anii de mai inainte. Cetatile au fost recladite si fortificate, iar pozitia natiunii printre popoarele din jur a fost mult intarita. Comertul a reinviat si bogatiile popoarelor se scurgeau spre Ierusalim. Numele lui Ozia "s-a intins pana departe, caci... a ajuns foarte puternic" (2 Cron. 26,15).
27:3 Aceasta prosperitate exterioara, insa, n-a fost insotita de o reinviorare a puterii spirituale. Slujbele templului continuau ca si in anii de mai inainte, iar multimile se adunau sa se inchine Dumnezeului celui viu; dar mandria si
27:4 formalismul au luat treptat locul umilintei si al sinceritatii. Despre Ozia insusi sta scris: "Cand a ajuns puternic, inima i se inaltase si l-a dus la pieire. A pacatuit impotriva Domnului, Dumnezeului sau" (vers. 16).
27:5 Pacatul care a avut consecinte atat de dezastruoase pentru Ozia a fost pacatul incumetarii. Calcand o porunca expresa a lui Iehova, potrivit careia nimeni, in afara de urmasii lui Aaron, sa nu oficieze ca preoti, imparatul intra in sanctuar sa arda tamaie pe altar. Azaria, marele preot, si colaboratorii lui l-au mustrat si l-au rugat sa se intoarca de la planul lui : "Nu-i drept, Ozia", i-au spus ei, "lucrul acesta nu-ti va face cinste" (vers. 16.18).
27:6 Ozia s-a umplut de manie ca el, imparatul, sa fie astfel mustrat. Dar nu i s-a ingaduit sa pangareasca sanctuarul, prin protestul unit al acelora cu autoritate. In timp ce statea acolo, intr-o razvratire plina de manie, a fost lovit deodata de judecata divina. I-a aparut lepra pe frunte. Rusinat, a fugit ca sa nu se mai intoarca niciodata in curtile templului. Pana in ziua mortii sale, survenita cativa ani mai tarziu, a ramas lepros, un exemplu viu al nebuniei de a se deparata de la un lamurit "asa zice Domnul". Nici pozitia lui inaltata si nici viata lui indelungata de slujire nu au putut fi o scuza pentru pacatul incumetarii, care a intunecat anii de incheiere a domniei lui si a adus judecata cerului asupra sa.
27:7 Dumnezeu nu priveste la fata oamenilor. "Daca cineva, fie bastinas, fie strain, pacatuieste cu voie, huleste pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului sau" (Numeri 15,30).
27:8 Judecata care a cazut peste Ozia parea sa aiba o influenta prevenitoare pentru fiul sau. Iotam a purtat raspunderile grele, in anii din urma ai domniei tatalui sau si a urmat la tron dupa moartea lui Ozia. Despre Iotam sta scris: "El a facut ce este placut inaintea Domnului; a lucrat intocmai ca tatal sau Ozia. Numai ca inaltimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe si tamaie pe inaltimi. Iotam a zidit poarta cea mai inalta a Casei Domnului" (2 Imp. 15,34.35).
27:9 Domnia lui Ozia se apropia de sfarsit, iar Iotam ducea deja din poverile tarii cand Isaia, din neam regesc, a fost chemat, desi era tanar, la misiunea de profet. Vremurile in care Isaia avea sa lucreze erau pline de primejdii deosebite pentru poporul lui Dumnezeu. Proorocul urma sa fie martor al invadarii lui Iuda de catre ostile unite ale lui Israel din nord si ale Siriei; avea sa priveasca ostile asiriene tabarate inaintea oraselor principale ale imparatiei; in timpul vietii lui, Samaria avea sa cada, iar cele zece semintii ale lui Israel aveau sa fie imprastiate printre popoare. Iuda avea sa fie de repetate ori invadat de ostile asiriene, iar Ierusalimul urma sa sufere un asediu care ar fi avut drept consecinta caderea, daca Dumnezeu nu ar fi intervenit in mod miraculos. Primejdii grave amenintau deja pacea imparatiei din sud. Ocrotirea divina se retragea, si fortele asiriene erau gata sa se raspandeasca in tara lui Iuda.
27:10 Dar primejdiile din afara, oricat de coplesitoare pareau, nu erau atat de serioase cum erau primejdiile dinauntru. Perversitatea poporului Sau era cea care a dus slujitorului Domnului cea mai mare amaraciune si cea mai profunda
27:11 descurajare. Prin apostazia si razvratirea lor, aceia care ar fi trebuit sa stea ca purtatori de lumina printre popoare atrageau judecatile lui Dumnezeu. Multe din pacatele care grabeau distrugerea rapida a imparatiei din nord, si care fusesera mustrate nu demult in termeni categorici de catre Osea si Amos, distrugeau cu repeziciune imparatia lui Iuda. Rezultatul era deosebit de descurajator cand privea starea sociala a poporului. In dorinta lor dupa castig, oamenii adaugau casa langa casa si ogor langa ogor (vezi Isaia 5,8). Dreptatea era pervertita si nici o mila nu se dadea pe fata pentru cei saraci. Despre aceste rele, Dumnezeu declara: "Prada luata de la sarac este in casele voastre! Cu ce drept calcati voi in picioare pe poporul Meu si apasati pe saraci?" zice Domnul, Dumnezeul ostirilor" (Isaia 3,14.15). Chiar si judecatorii, a caror datorie era sa ocroteasca pe cel neajutorat, aveau urechile surde pentru strigatele saracilor si nevoiasilor, ale vaduvelor si orfanilor (vezi Isaia 10,1.2).
27:12 O data cu asuprirea si bogatia veneau si ingamfarea, placerea de etalare, betia injositoare si inclinatia spre benchetuire (vezi Isaia 2,11.12; 3,16.18-23; 5,22.11.12). Si in zilele lui Isaia, idolatria nu mai provoca nici o surpriza (Isaia 2,8.9). Practicile nelegiuite devenisera atat de predominante in toate clasele, incat cei putini, care ramasesera credinciosi lui Dumnezeu, erau deseori ispititi sa-si piarda inima si sa dea loc descurajarii si disperarii. Parea ca planul lui Dumnezeu pentru Israel era pe cale sa fie zadarnicit si ca poporul razvratit avea sa sufere o soarta asemanatoare cu cea a Sodomei si Gomorei.
27:13 In fata unor stari ca acestea, nu este surprinzator faptul ca atunci cand, in ultimul an al domniei lui Ozia, Isaia a fost chemat sa-i duca lui Iuda soliile lui Dumnezeu, de avertizare si
27:14 de mustrare, el s-a dat inapoi in fata acestei raspunderi. Stia bine ca va intampina o impotrivire indarjita. Cand si-a dat seama de incapacitatea de a face fata situatiei si s-a gandit la incapatanarea si necredinta poporului pentru care avea sa lucreze, sarcina lui parea fara nadejde. Sa renunte el in disperare la misiunea lui si sa lase pe cei din Iuda netulburati in idolatria lor? Dumnezeii din Ninive trebuia sa stapaneasca pamantul, sfidand pe Dumnezeul cerului? Ganduri ca acestea se adunau in mintea lui Isaia, cand statea sub porticul templului. Deodata, poarta si perdeaua dinauntrul templului pareau a fi ridicate sau date la o parte si i s-a ingaduit sa priveasca inauntru, in Sfanta Sfintelor, unde nici chiar picioarele proorocului nu puteau patrunde. Acolo i s-a aratat viziunea lui Iehova stand pe un scaun de domnie inalt, in timp ce mantia de slava umplea templul. De fiecare parte a tronului strajuiau serafimi cu fetele acoperite in semn de adorare, cand slujeau inaintea Facatorului lor si se uneau in invocare solemna: "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui", pana acolo incat stalpul, coloana si poarta de cedru pareau zguduite din cauza cantarii, iar casa s-a umplut de cantarea lor de lauda (Is. 6,3).
27:15 Cand a vazut aceasta descoperire de slava si maiestate a Domnului lui, Isaia a fost coplesit de simtamantul curatiei si sfinteniei lui Dumnezeu. Ce contrast izbitor era intre desavarsirea neasemuita a Creatorului lui si calea pacatoasa a acelora care, ca si el, se numarasera multa vreme printre cei ce formau poporul ales al lui Israel si Iuda! '" Vai de mine", a strigat el, "sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!" (vers. 5).
27:16 Stand asa cum era, in lumina deplina a prezentei divine, inauntrul sanctuarului, si-a dat seama ca, lasat in nedesavarsirea si neputinta lui, nu era in stare sa aduca la indeplinire misiunea la care fusese chemat. Dar a fost trimis un serafim sa-l mangaie in descurajarea lui si sa-l pregateasca pentru misiunea lui cea mare. Un carbune aprins de pe altar i-a fost pus pe buze impreuna cu cuvintele: "Iata, atingandu-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit!" Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, intreband: "Pe cine sa trimit si cine va merge pentru Noi?" Si Isaia a raspuns: "lata-ma, trimite-ma!" (vers. 7.8).
27:17 " Vizitatorul ceresc a poruncit solului care astepta:
27:18 Du-te si spune poporului acestuia:
27:19 'Intruna veti auzi si nu veti intelege;
27:20 intruna veti vedea si nu veti pricepe!'
27:21 Impietreste inima acestui popor,
27:22 ca sa nu vada cu ochii,
27:23 sa n-auda cu urechile,
27:24 sa nu inteleaga cu inima, sa nu se intoarca la Mine
27:25 si sa nu fie tamaduit" (vers. 9.10).
27:26 Datoria proorocului era clara; el trebuia sa-si inalte glasul de mustrare impotriva relelor care predominau. Dar s-a ingrozit sa intreprinda lucrarea fara o asigurare de nadejde. "Pana cand, Doamne?" a intrebat el (vers. 11 ). Nu este nici unul din poporul Tau gata sa inteleaga sa se pocaiasca si sa fie vindecat?
27:27 Povara sufletului lui in favoarea lui Iuda cel ratacitor nu avea sa fie purtata in zadar. Misiunea lui nu urma sa fie in totul neroditoare.
27:28 Cu toate acestea, pacatele care se inmultisera timp de multe generatii nu puteau fi indepartate in zilele lui. De-a lungul intregii vieti trebuia sa fie un invatator rabdator si curajos - un prooroc al nadejdii precum si al judecatii. Planul divin fiind pana la urma indeplinit, urma sa se arate rodul deplin al straduintelor lui si al lucrarii tuturor solilor credinciosi ai lui Dumnezeu. O ramasita avea sa fie mantuita. Si pentru ca acest lucru sa se poata realiza, solii de avertizare si indemn urmau sa fie date natiunii razvratite. Domnul declara:
27:29 "Pana cand vor ramanea cetatile pustii
27:30 si lipsite de locuitori;
27:31 pana cand nu va mai fi nimeni in case,
27:32 si tara va fi pustiita de tot;
27:33 pana cand va indeparta Domnul pe oameni
27:34 si tara va ajunge o mare pustie?"
27:35 (vers. 11.12).
27:36 Judecatile cele aspre care aveau sa cada peste cei nepocaiti - razboi, robie, apasare, pierderea puterii si a prestigiului printre popoare-toate acestea urmau sa vina pentru ca aceia care vor recunoaste in ele mana unui Dumnezeu ofensat sa poata fi condusi la pocainta. Cele zece semintii din imparatia de nord aveau sa fie in curand imprastiate printre popoare, iar cetatile lor, pustiite; armatele distrugatoare ale popoarelor ostile aveau sa invadeze in nenumarate randuri tara lor; chiar si Ierusalimul avea sa cada in cele din urma, iar luda urma sa fie dus in robie; cu toate acestea, tara fagaduita nu urma sa ramana uitata pentru totdeauna. Asigurarea vizitatorului ceresc la Isaia era:
27:37 "Si chiar a zecea parte
27:38 de va mai ramanea din locuitori,
27:39 vor fi nimiciti si ei la randul lor.
27:40 Dar, dupa cum terebintul si stejarul
27:41 Isi pastreaza butucul din radacina, cand sunt taiati,
27:42 tot asa o samanta sfanta se va naste iarasi
27:43 din poporul acesta".
27:44 (vers. 13).
27:45 Aceasta asigurare de implinire finala a planului lui Dumnezeu a adus curaj inimii lui Isaia. Ce importanta are daca puterile se randuiesc impotriva lui Iuda ? Ce importanta are daca robul Domnului intampina impotrivire si rezistenta? Isaia vazuse pe Imparatul, Domnul ostirilor; el auzise cantarea serafimilor: " Tot pamantul este plin de slava Lui", avea fagaduinta ca soliile lui Iehova catre Iuda cel apostaziat vor fi insotite de puterea convingatoare a Duhului Sfant; si proorocul a fost intarit pentru lucrarea care-i statea inainte (Isaia 6,3). In tot timpul misiunii lui lungi si grele a dus cu el amintirea acestei viziuni. Timp de saizeci de ani sau mai mult a stat inaintea copiilor lui Iuda ca un prooroc al nadejdii, devenind mai curajos si mai indraznet in prezicerile sale cu privire la biruinta viitoare a bisericii.