21:1 Cap. 19 - Un prooroc al pacii
21:2 Lucrarea lui Elisei ca prooroc a fost in anumite privinte foarte deosebita de aceea a lui Ilie. Lui Ilie i-au fost incredintate soliile de condamnare si de judecata; glasul lui a fost un glas de mustrare neinfricata, chemand pe imparat si pe popor sa se intoarca de la caile lor rele. Misiunea lui Elisei a fost mai pasnica, si anume, sa invete, sa inalte si sa intareasca lucrarea pe care Ilie o incepuse, sa invete pe popor calea Domnului. Inspiratia il descrie ca pe unul care venea in legatura personala cu poporul, inconjurat de fiii proorocilor, aducand prin minuni si prin slujirea sa vindecare si bucurie.
21:3 Elisei era un barbat cu un spirit bland si binevoitor, dar ca putea fi si sever se vede din atitudinea sa cand, in drum spre Betel, a fost batjocorit de niste tineri lumesti, ce iesisera din cetate. Acesti tineri auzisera despre inaltarea lui Ilie si faceau din acest eveniment solemn subiectul batjocurilor lor spunand lui Elisei: "Suie-te, plesuvule! Suie-te,
21:4 plesuvule!'. La auzul cuvintelor batjocoritoare, proorocul s-a intors si sub inspiratia Celui Atotputernic a rostit un blestem asupra lor. Judecata teribila care a urmat a fost de la Dumnezeu: "Atunci au iesit doi ursi din padure, si au sfasiat patruzeci si doi din acesti copii" (2 Imp. 2,23.24).
21:5 Daca Elisei ar fi ingaduit ca batjocura sa treaca neobservata, el ar fi fost mai departe batjocorit si injosit de gloata, iar misiunea lui de a indruma si de a salva, intr-o vreme de mare primejdie nationala, ar fi fost zadarnicita. Aceasta singura manifestare de severitate teribila a fost suficienta sa impuna respect fata de el pentru intreaga viata. Timp de inca cincizeci de ani, el a intrat si a iesit pe poarta Betelului, incoace si incolo prin tara, din cetate in cetate, trecand prin multimi de tineri, grosolani si desfranati, dar nici unul nu si-a mai batut joc de el si nici n-a vorbit cu usuratate despre calitatea lui de profet al Celui Prea Inalt.
21:6 Chiar si bunatatea isi are limitele ei. Autoritatea trebuie mentinuta printr-o severitate categorica, altfel va fi privita de multime cu batjocura si dispret. Asa-numita bunatate, lingusirea si ingaduinta aratate fata de tineri de catre parintii sau supraveghetori sunt unele dintre cele mai grave rele care se pot abate asupra lor. In orice familie, fermitatea, hotararea, cerintele categorice si clare sunt esentiale.
21:7 Respectul care le lipsea tinerilor ce si-au batut joc de Elisei este un har care trebuie cultivat cu grija. Orice copil trebuie sa fie invatat sa dea pe fata adevaratul respect pentru Dumnezeu. Niciodata Numele Sau sa nu fie rostit cu usuratate sau neglijenta. Cand il rostesc, ingerii isi acopera fetele. Cu cat respect ar trebui sa-l luam pe buze noi, care suntem decazuti si pacatosi!
21:8 Respectul trebuie sa fie aratat fata de reprezentantii lui Dumnezeu-slujitori ai Evangheliei, invatatori si parinti, care sunt chemati sa vorbeasca si sa actioneze in locul Lui. In respectul aratat lor, Dumnezeu este onorat.
21:9 Amabilitatea este un alt dar al Duhului si trebuie sa fie cultivata de toti. Ea are puterea sa inmoaie firi care fara ea ar creste neinduplecate si aspre. Aceia care marturisesc a fi urmasi ai lui Hristos si totusi sunt aspri, fara bunatate si lipsiti de amabilitate n-au invatat de la Isus. S-ar putea ca sinceritatea lor sa nu fie pusa la indoiala, cinstea lor sa nu fie discutata; dar sinceritatea si cinstea nu tin locul lipsei de amabilitate si bunatate.
21:10 Spiritul bun care l-a facut pe Elisei sa exercite o influenta puternica asupra vietii multora din Israel se poate vedea in relatarea legaturilor lui prietenesti cu familia care locuia in Sunem. In calatoriile lui incoace si incolo prin imparatie, "intr-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogata. Ea a staruit ca el sa primeasca sa manance la ea. Si ori de cate ori trecea, se ducea sa manance la ea". Stapana casei a inteles ca Elisei era "un om sfant al lui Dumnezeu" si a spus barbatului ei: "S facem o mica odaie sus cu ziduri, si sa punem in ea un pat pentru el, o masa, un scaun si un sfesnic, ca sa stea acolo cand va veni la noi". In acest camin retras venea Elisei deseori, recunoscator pentru locul lui linistit. Nici Dumnezeu n-a trecut cu vederea bunavointa femeii. Caminul ei nu avusese copii, iar acum Domnul i-a rasplatit ospitalitatea daruindu-i un fiu.
21:11 Anii au trecut. Copilul era destul de mare ca sa iasa pe camp cu seceratorii. Intr-o zi, i s-a facut rau din cauza arsitei si i-a zis tatalui sau: "Capul meu! Capul meu!" Tatal a poruncit unui slujitor sa-l duca pe copil la mama lui. "Slujitorul l-a luat si l-a dus la mama-sa. Si copilul a stat pe genunchii mamei sale pana la amiaza, si apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a inchis usa dupa ea, si a iesit".
21:12 In nenorocirea ei, Sunamita s-a hotarat sa mearga dupa ajutor la Elisei. Proorocul era atunci plecat la muntele Carmel si femeia insotita de un slujitor al ei a plecat indata: "Omul lui Dumnezeu a vazut-o de departe si a zis slujitorului sau Ghehazi: 'lata pe Sunamita aceea! Acum, alearga dar inaintea ei, si spune-i: Esti bine? Barbatul tau si copilul sunt bine?" Slujitorul a facut cum i s-a poruncit, dar mama lovita de nenorocire, nu a dezvaluit cauza necazului ei decat atunci cand a ajuns la Elisei. Auzind de pierderea suferita, Elisei i-a poruncit lui Ghehazi: "Incinge-ti mijlocul, ia toiagul meu in mana si pleaca. Daca vei intalni pe cineva, sa nu-l intrebi de sanatate, si daca te va intreba cineva de sanatate, sa nu-i raspunzi. Sa pui toiagul meu peste fata copilului".
21:13 Dar mama n-a fost multumita pana cand Elisei n-a venit personal cu ea. " Viu este Domnul si viu este sufletul tau ca nu te voi parasi", a zis a. "Si el s-a sculat si a mers dupa ea. Ghehazi le-o luase inainte, si pusese toiagul pe fata copilului; dar n-a dat nici glas, nici semn de simtire. S-a intors inaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta si a zis: 'Copilul nu s-a trezit'."
21:14 Cand au ajuns acasa, Elisei a intrat in camera unde se afla intins copilul mort, "a inchis usa dupa ei amandoi si s-a rugat Domnului. S-a suit, si s-a culcat pe copil; si-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mainile pe mainile lui, si s-a intins peste el. Si trupul copilului s-a incalzit. Elisei a coborat, a mers incoace si incolo prin casa, apoi s-a suit iarasi si s-a intins peste copil. Si copilul a stranutat de sapte ori si a deschis ochii".
21:15 Chemandu-l pe Ghehazi, Elisei i-a poruncit sa trimita pe mama la el. "Si ea a venit la Elisei, care a zis: 'la-ti fiul!' Ea s-a dus si s-a aruncat la picioarele lui, si s-a inchinat pana la pamant. Si si-a luat fiul, si a iesit afara".
21:16 In felul acesta a fost rasplatita credinta acestei femei. Domnul Hristos, marele Datator al vietii, i-a redat fiul. In acelasi fel vor fi rasplatiti toti credinciosii cand, la venirea Sa, moartea isi va pierde boldul, iar mormantul va fi lipsit de biruinta pe care o pretinsese. Atunci, El le va reda slujitorilor Sai copiii care le-au fost luati prin moarte. "Asa vorbeste Domnul: Un tipat se aude la Rama, plangeri si lacrimi amare; Rahela isi plange copiii; si nu vrea sa se mangaie, pentru copiii ei, caci nu mai sunt! Asa vorbeste Domnul: 'Opreste-ti plansul, opreste-ti lacrimile din ochi; caci truda iti va fi rasplatita... ei se vor intoarce iarasi din tara vrajmasului. Este nadejde pentru urmasii tai, zice Domnul; copiii tai se vor intoarce in tinuturile lor" (Ier. 31,15-17).
21:17 Isus ne mangaie in durerea noastra pentru cei morti cu solia plina de o nadejde nemarginita:, ;Ii voi rascumpara din mana locuintei mortilor, ii voi izbavi de la moarte. Moarte, unde iti este ciuma? Locuinta a mortilor, unde iti este nimicirea?" (Osea 13,14). "Eu sunt cel viu. Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale locuintei mortilor" (Apoc. 1,18). "Caci Insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu Se va pogori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul" (1 Tes. 4,16.17).
21:18 Asemenea Mantuitorului omenirii al carui tip era, Elisei, in slujirea sa printre oameni, a unit lucrarea de vindecare cu aceea de educare. Credincios si neobosit in toata lucrarea lui indelungata si eficienta, Elisei s-a straduit sa intareasca si sa promoveze importanta lucrare de educatie indeplinita in scolile profetilor. In providenta lui Dumnezeu, cuvintele lui de indrumare catre grupele de tineri seriosi erau confirmate prin impresiile profunde ale Duhului Sfant si uneori prin alte dovezi neindoioase ale autoritatii lui ca slujitor al lui Iehova.
21:19 Cu ocazia uneia dintre vizitele la scoala intemeiata in Ghilgal, el a vindecat o mancare otravita. "In tara bantuia o foamete. Pe cand fiii proorocilor sedeau inaintea lui, a zis slujitorului sau: 'Pune oala cea mare si fierbe o ciorba pentru fiii proorocilor!' Unul din ei a iesit pe camp sa culeaga verdeturi; a gasit vita salbatica si a cules din ea curcubete salbatice,
21:20 pana si-a umplut haina. Cand s-a intors, le-a taiat in bucati in oala cu ciorba, caci nu le cunostea. Au dat oamenilor acelora sa manance. Dar, cum au mancat din ciorba aceea au strigat: 'Omule al lui Dumnezeu, moartea este in oala!' Si nu au putut sa manance. Elisei a zis: 'Luati faina. A aruncat faina in oala si a zis: 'Da oamenilor acestora sa manance'". Si nu mai era nimic vatamator in oala.
21:21 Tot la Ghilgal, in timp ce foametea era inca in tara, Elisei a hranit o suta de barbati cu darul adus pentru el de catre "un om din Baal-Salisa", "paine din cele dintai roade si anume douazeci de paini de orz, si spice noi in sac". Impreuna cu el erau niste oameni care aveau nevoie disperata de hrana. Cand a sosit darul, el a spus slujitorului sau: " 'Da oamenilor acestora sa manance'. Slujitorul sau a raspuns: 'Cum pot sa dau din ele la o suta de insi?' Dar Elisei a zis: 'Da oamenilor sa manance, caci asa vorbeste Domnul: Vor manca si va mai ramanea". Atunci le-a pus painile inainte; si au mancat si le-a mai si ramas, dupa cuvantul Domnului".
21:22 Cata bunavointa a aratat Domnul Hristos prin solul Sau indeplinind aceasta minune pentru potolirea foamei! De atunci Domnul a lucrat mereu si mereu, desi nu intr-un mod atat de vizibil si clar, pentru indeplinirea nevoilor omenesti. Daca am avea un discernamant spiritual mai clar, am recunoaste mai repede decat acum procedeele minunate ale lui Dumnezeu cu fiii oamenilor.
21:23 Harul lui Dumnezeu cazut peste partea cea mai mica o face sa fie indestulatoare. Mana lui Dumnezeu o poate inmulti insutit.
21:24 Din resursele Sale poate intinde o masa in pustie. Prin atingerea mainii Sale poate mari proviziile saracacioase si sa le faca indestulatoare pentru toti. Puterea Lui a fost aceea care a inmultit painile si spicele in mainile fiilor proorocilor.
21:25 In zilele lucrarii Sale pamantesti, cand Domnul Hristos a facut o minune asemanatoare, hranind multimile, a fost data pe fata aceeasi necredinta care a fost data pe fata
21:26 de cei asociati cu proorocul din vechime. "Cum pot sa dau din ele la o suta de insi?" a intrebat slujitorul lui Elisei. Iar cand Isus a poruncit ucenicilor sa dea multimii sa manance, ei au raspuns: "N-avem decat cinci paini si doi pesti; afara numai daca ne vom duce noi insine sa cumparam merinde pentru tot norodul acesta" (Luca 9,13). Ce este aceasta pentru atat de multi?
21:27 Invatatura este pentru copiii lui Dumnezeu din toate veacurile. Cand Domnul da o lucrare de facut, oamenii sa nu stea si sa se intrebe cat de inteleapta este porunca sau care va fi rezultatul probabil al eforturilor de a asculta. Hrana din mana lor poate parea putina pentru nevoile ce trebuie implinite, dar in mainile Domnului se va dovedi mai mult decat indestulatoare. Slujitorul "le-a pus painile inainte si au mancat si le-a mai si ramas, dupa cuvantul Domnului".
21:28 Aceasta este marea nevoie a bisericii de astazi-o intelegere deplina a legaturii lui Dumnezeu cu aceia pe care i-a rascumparat prin darul Fiului Sau, o credinta mai mare in inaintarea cauzei Sale pe pamant. Nimeni sa nu piarda timp deplangand saracia mijloacelor lor vazute. Infatisarea exterioara poate fi nepromitatoare, dar puterea si increderea in Dumnezeu vor spori mijloacele. El va inmulti darul adus cu multumire si rugaciune ca sa fie binecuvantat din partea Sa, asa cum a inmultit hrana data fiilor profetilor si multimii obosite.