20:1 Cap. 18 - Vindecarea apelor
20:2 In vremurile patriarhale, valea Iordanului era "bine udata in intregime ... ca o gradina a Domnului". In aceasta vale manoasa s-a asezat Lot sa-si cladeasca caminul atunci cand si-a intins corturile la Sodoma" (Gen. 13,10.12). Cand cetatile campiei au fost distruse, regiunea din jur a devenit un pustiu nelocuit si de atunci a format o parte a pustiei Iudeii.
20:3 O parte din valea cea frumoasa a fost crutata impreuna cu izvoarele si raurile datatoare de viata, pentru a bucura inima omului. In aceasta vale bogata in campii cu grane si dumbravi de curmali si alti pomi fructiferi, ostile lui Israel tabarasera dupa trecerea Iordanului si se impartasisera de roadele tarii fagaduite. Inaintea lor statusera zidurile Ierihonului, o cetate pagana, centrul inchinarii Astarteei - cea mai josnica si cea mai decazuta dintre toate formele de idolatrie canaanita. Zidurile au fost indata daramate,
20:4 iar locuitorii ei ucisi; si cu ocazia prabusirii ei, a fost facuta o declaratie solemna inaintea intregului Israel: "Blestemat sa fie inaintea Domnului omul care se va scula sa zideasca din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu pretul intaiului sau nascut ii va pune temeliile si cu pretul celui mai tanar fiu al lui ii va aseza portile" ( 6,26).
20:5 Au trecut cinci veacuri. Locul a ramas pustiu, blestemat de Dumnezeu. Chiar si izvoarele care mai ramasesera in aceasta portiune de vale atat de placuta sufereau efectele vatamatoare ale blestemului. Dar in zilele apostaziei lui Ahab cand, prin influenta Izabelei, inchinarea la Astarteea a fost reinviata, Ierihonul, vechea resedinta a acestei inchinari, a fost recladita cu un pret infricosator pentru claditor, Hiel din Betel. "l-a pus temeliile cu pretul lui Abiram, intaiul lui nascut si i-a pus portile cu pretul lui Segub, cel mai tanar fiu al lui, dupa cuvantul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun" (1 Imp. 16,34).
20:6 Nu departe de Ierihon, in mijlocul dumbravilor roditoare, se gasea una din scolile profetilor, si acolo s-a dus Elisei dupa inaltarea lui Ilie.
20:7 In timpul sederii lui intre ei, barbatii cetatii au venit la prooroc si i-au zis: "lata, asezarea cetatii este buna, dupa cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, si tara este stearpa". izvorul, care in anii de mai inainte fusese curat si datator de viata si care contribuise Intr-o mare masura la aprovizionarea cu apa a cetatii si a regiunii invecinate, acum nu mai poate fi folosit.
20:8 Ca raspuns la rugaciunea barbatilor din Ierihon, Elisei a zis: "Aduceti-mi un blid nou si puneti sare in el". Dupa ce l-ea primit, "s-a dus la izvorul apelor
20:9 si a aruncat sare in el si a zis: ' Asa vorbeste Domnul: Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune" (2 Imp. 2,19-21).
20:10 Vindecarea apelor din Ierihon a fost realizata nu prin vreo intelepciune omeneasca, ci prin interventia supranaturala a lui Dumnezeu. Aceia care recladisera cetatea nu meritau favoarea Cerului; cu toate acestea, El, care "face sa rasara soarele Sau peste cei buni si peste cei rai, si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti", a socotit ca este bine in aceasta situatie sa dea pe fata, prin acest semn al milei, dorinta lui de a vindeca pe Israel de bolile sale spirituale (Mat. 5,45).
20:11 Vindecarea a fost permanenta; "apele au fost vindecate pana in ziua aceasta, dupa cuvantul pe care-l rostise Domnul" (2 Imp. 2,22). Veac dupa veac, apele au continuat sa curga, facand din acea parte a vaii o oaza a frumusetii.
20:12 Multe sunt invataturile spirituale care se desprind din relatarea despre vindecarea apelor. Vasul cel nou, sare, izvorul-toate au un inalt continut simbolic.
20:13 Prin aruncarea sarii in izvorul amar, Elisei a invatat aceeasi lectie spirituala data veacuri mai tarziu de Mantuitorul ucenicilor Sai, cand a declarat: " Voi sunteti sarea pamantului" (Mat. 5,13). Sarea amestecata in izvorul cu ape rele l-a curatit si a adus viata si binecuvantarea acolo unde mai inainte fusese otrava si moarte. Cand Dumnezeu compara pe copili Sai cu sarea, El vrea sa-i invete ca scopul pentru care ii face supusi ai harului este ca ei sa devina mijloace pentru salvarea altora. Planul lui Dumnezeu in alegerea unui popor mai presus de lumea intreaga a fost nu
20:14 numai ca sa-i infieze ca fii si fiice, ci ca prin ei lumea sa primeasca harul care aduce mantuire. Cand Domnul l-a ales pe Avraam, a facut aceasta nu numai ca el sa fie prieten deosebit al lui Dumnezeu, ci sa fie transmitator al privilegiilor deosebite pe care Dumnezeu dorea sa le reverse peste popoare. Lumea are nevoie de dovezi ale crestinismului sincer. Otrava pacatului este la lucru in inima societatii. Metropole si orase sunt scufundate in pacat si coruptie morala. Lumea este plina de boala, suferinta si nelegiuire. Atat aproape cat si departe se gasesc oameni in saracie si nenorocire, apasati de simtamantul vinovatiei si pierind din lipsa unei influente salvatoare. Evanghelia adevarului le este mereu prezentata, cu toate acestea, ei pier deoarece exemplul acelora care ar trebui sa fie o mireasma a vietii este un miros de moarte. Sufletele lor se incarca de amaraciune, pentru ca izvoarele sunt otravite, in timp ce ar trebui sa fie ca un izvor de apa tasnind in viata vesnica.
20:15 Sarea trebuie amestecata cu substanta careia ii este adaugata; ea trebuie s-o patrunda, sa o imbibe, ca sa poata fi pastrata. Tot astfel, prin legaturi si prin asociere personala, oamenii sunt atrasi de puterea mantuitoare a Evangheliei. Ei nu sunt mantuiti in masa, ci ca indivizi. Influenta personala este o putere. Ea trebuie sa lucreze impreuna cu influenta lui Hristos, ca sa inalte asa cum inalta Hristos, ca sa impartaseasca principii corecte si sa stavileasca progresul stricaciunii in lume. Ea trebuie sa raspandeasca acel har pe care numai Hristos il poate darui. Trebuie sa inalte, sa indulceasca viata si caracterul altora, prin puterea unui exemplu curat unit cu o credinta staruitoare si cu dragoste.
20:16 Despre izvorul pana atunci otravit al Ierihonului, Domnul a zis: " Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune". Izvorul otravit reprezinta sufletul care este despartit de Dumnezeu. Pacatul, nu numai ca desparte de Dumnezeu, dar si distruge in sufletul omenesc atat dorinta cat si capacitatea de a-L cunoaste. Prin pacat intreg organismul omenesc este deranjat, mintea este pervertita, iar imaginatia corupta; facultatile sufletului sunt degradate. Se vede lipsa unei religii curate si a sfinteniei inimii. Puterea convertitoare a lui Dumnezeu n-a lucrat transformarea caracterului. Sufletul este slab si, din lipsa de putere morala de a birui, este manjit si injosit.
20:17 In inima care a fost curatita, totul este schimbat. Transformarea caracterului este marturia pentru lume a locuirii launtrice a lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu produce o viata noua in suflet, aducand gandurile si dorintele in ascultare de voia lui Hristos, iar omul launtric este reinnoit dupa chipul lui Dumnezeu. Barbati si femei slabi si supusi greselilor arata lumii ca puterea rascumparatoare a harului poate face ca un caracter defectuos sa devina armonios si de o rodnicie imbelsugata.
20:18 Inima care primeste Cuvantul lui Dumnezeu nu este ca un lac care dispare, si nici ca o fantana crapata care isi pierde comoara. Ea este ca un torent de munte hranit de izvoare ce nu seaca, ale carui ape reci si sclipitoare sar din stanca in stanca, inviorand pe cei obositi, pe cei insetati, pe cei impovarati. Ea este ca un rau ce curge mereu si, pe masura ce inainteaza, devine tot mai adanc si mai larg, pana cand apele lui datatoare de viata se raspandesc peste tot
20:19 pamantul. Torentul care curge pe calea lui cantand, lasa in urma darul lui de verdeata si de rodnicie. Iarba de pe malurile lui este de un verde viu, copacii au un frunzis mai bogat, florile sunt din belsug. Cand pamantul este uscat si parjolit de caldura sufocanta a verii, un contur de verdeata arata cursul raului.
20:20 Asa stau lucrurile si cu adevaratul copil al lui Dumnezeu. Religia lui Hristos se da pe fata ca un principiu insufletitor si patrunzator, ca o putere spirituala vie, lucratoare. Cand inima se deschide influentei ceresti a adevarului si dragostei, aceste principii se vor revarsa ca niste izvoare din pustie, facand sa apara rodnicie acolo unde acum este uscaciune si saracie.
20:21 Cand aceia care sunt curatiti si sfintiti prin cunoasterea adevarului biblic se angajeaza cu toata inima in lucrarea de salvare a sufletelor, ei vor dovedi cu adevarat un miros de viata spre viata. Si daca vor bea zilnic din izvorul nesecat de har si cunostinta, vor constata ca inimile lor se revarsa de pline ce sunt cu Duhul Invatatorului lor si ca, prin lucrarea lor neegoista, multi au un folos fizic, mintal si spiritual. Cei obositi sunt inviorati, cei bolnavi insanatositi, iar cei impovarati de pacate sunt usurati. In tari indepartate se aud multumiri de pe buzele celor a caror inima s-a intors de la slujirea pacatului la neprihanire.
20:22 "Dati si vi seva da", caci Cuvantul lui Dumnezeu este "o fantana din gradini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban" (Luca 6,38; Cant. Cant. 4,15).