11:1 Cap. 9 - Ilie Tisbitul
11:2 In muntii Galaadului, la rasarit de Iordan, traia in zilele lui Ahab un om al credintei si rugaciunii a carui lucrare neinfricata era destinata sa opreasca raspandirea rapida a apostaziei in Israel. Departe de orice oras renumit si neavand o pozitie inalta in societate, Ilie Tisbitul a intrat totusi in misiunea lui increzator in planul lui Dumnezeu de a pregati calea inaintea lui si de a-i da succes deplin. Cuvantul credintei si al puterii era pe buzele lui si intreaga lui viata era consacrata lucrarii de reforma. Glasul lui era al unuia care striga in pustie pentru a mustra pacatul si pentru a respinge valul raului. Dar, desi a venit la oameni ca mustrator al pacatului, solia lui oferea balsamul de Galaad sufletelor bolnave de pacat ale acelora care doreau sa fie vindecati.
11:3 Cand Ilie l-a vazut pe Israel afundandu-se din ce in ce mai mult in idolatrie, sufletul i-a fost indurerat si indignarea l-a cuprins. Dumnezeu facuse lucruri mari pentru poporul Sau.
11:4 Il eliberase din robie si ii daduse "pamanturile neamurilor ... ca sa pazeasca poruncile Lui, si sa tina legile Lui" (Ps. 105,44.45). Dar planurile pline de indurare ale lui Iehova erau acum aproape uitate. Necredinta despartea cu repeziciune poporul ales de Izvorul puterii lui. Vazand, din locuinta lui retrasa de la munte, aceasta apostazie, Ilie a fost coplesit de amaraciune. Cu groaza in suflet, el a implorat pe Dumnezeu sa opreasca poporul favorizat de odinioara de pe calea lui pacatoasa, sa ii trimita judecati, daca este nevoie, ca sa poata fi determina sa vada in adevarata lumina indepartarea lui de Cer. El dorea sa-i vada adusi la pocainta inainte ca ei sa mearga atat de departe in nelegiuirea lor, incat sa-L provoace pe Dumnezeu sa-i distruga cu totul.
11:5 Rugaciunea lui Ilie a fost ascultata. Apelurile repetate adesea, mustrarile si avertizarile nu adusesera pe Israel la pocainta. Venise timpul cand Dumnezeu trebuia sa ii vorbeasca prin judecati. Atata timp cat inchinatorii lui Baal pretindeau ca darurile cerului, roua si ploaia, nu veneau de la Iehova, ci de la puterile ce dirijau natura si ca prin energia creatoare a soarelui pamantul era imbogatit si facut sa rodeasca din belsug, blestemul lui Dumnezeu avea sa cada greu asupra tarii intinate. Semintiilor apostaziate ale lui Israel trebuia sa li se arate nebunia increderii in puterea lui Baal pentru binecuvantari pamantesti. Pana cand nu se vor intoarce la Dumnezeu cu pocainta si nu-L vor recunoaste ca izvor al tuturor binecuvantarilor, nu va cadea pe pamant nici roua, nici ploaie.
11:6 Lui Ilie i-a fost incredintata misiunea de a da lui Ahab solia despre judecata Cerului. El nu a cautat
11:7 sa fie solul Domnului, ci Cuvantul lui Dumnezeu a venit peste el. Si gelos pentru onoarea cauzei lui Dumnezeu, nu a ezitat sa asculte somatia divina, cu toate ca ascultarea parea sa invite nimicirea lui grabnica de catre mana imparatului nelegiuit. Proorocul a pornit de indata si a calatorit zi si noapte, pana cand a ajuns in Samaria. La palat n-a solicitat o primire, nici n-a asteptat ca venirea sa-i fie anuntata oficial. Imbracat in hainele aspre purtate de obicei de proorocii din vremea aceea, a trecut neobservat pe langa paznici si s-a oprit pentru o clipa inaintea imparatului uimit.
11:8 Ilie nu si-a cerut scuze pentru aparitia lui brusca. Unul mai mare decat conducatorul lui Israel il insarcinase sa vorbeasca si, ridicandu-si mainile spre cer, a declarat solemn din partea viului Dumnezeu ca judecatile Celui Prea Inalt erau gata sa cada peste Israel. " Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt", a declarat el, "ca in anii acestia. nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu."
11:9 Numai prin exercitarea unei credinte puternice in puterea fara gres a Cuvantului lui Dumnezeu si-a rostit Ilie solia. Daca nu ar fi avut incredere deplina in Acela pe care Il slujea, el nu s-ar fi aratat niciodata inaintea lui Ahab. Pe calea catre Samaria, Ilie trecuse pe langa rauri care curgeau cu ape bogate, peste dealuri acoperite cu verdeata si prin paduri maiestuoase, care pareau peste putinta sa fie atinse de seceta. Tot ce vedea ochiul era imbracat in frumusete. Profetul se putea intreba cum aceste rauri, care niciodata nu incetasera sa curga puteau seca, sau cum aceste coline si vai puteau fi arse de seceta. Dar n-a dat loc
11:10 la indoiala. El a crezut pe deplin ca Dumnezeu va umili Israelul apostaziat si ca prin judecatile acestea, ei vor fi adusi la pocainta. Hotararea Cerului iesise; Cuvantul lui Dumnezeu nu putea gresi; si cu primejdia vietii, Ilie si-a indeplinit fara teama insarcinarea. Ca un tunet din cerul senin, solia despre judecatile care erau gata sa vina a cazut in urechile imparatului nelegiuit; dar inainte ca Ahab sa-si revina din uimire sau sa schiteze un raspuns, Ilie s-a facut nevazut tot atat de neasteptat cum venise, fara sa astepte sa vada efectul soliei lui. Iar Domnul a mers inaintea lui,
11:11 pregatindu-i drumul. Profetul a fost indrumat : "Indreapta-te catre rasarit, si ascunde-te langa paraul Cherit, care este in fata Iordanului. Vei bea apa din parau, si am poruncit corbilor sa te hraneasca acolo".
11:12 Imparatul a facut cercetari amanuntite, dar proorocul n-a putut fi gasit. Imparateasa Izabela, maniata la auzirea soliei care a incuiat comorile cerului, fara sa piarda timp, s-a sfatuit cu proorocii lui Baal care s-au unit cu ea sa blesteme pe prooroc si sa sfideze mania lui Iehova. Dar in ciuda dorintei lor de a-l gasi pe acela care rostise cuvantul de nenorocire, urmau sa fie dezamagiti. Nu puteau nici sa ascunda pentru altii cunoasterea judecatii pronuntate ca urmare a apostaziei predominante. Vestile denuntarii pacatelor lui Israel de catre Ilie si despre profetia privitoare la venirea grabnica a unei pedepse s-au raspandit repede in tara. Temerile unora erau trezite dar, in general, solia cereasca a fost primita cu batjocura si dispret.
11:13 Cuvintele proorocului au fost urmate de un efect imediat. Aceia care la inceput au fost inclinati sa ia in ras gandul unei calamitati, au avut in scurt timp ocazia sa gandeasca in mod serios; dupa cateva luni pamantul, fiind reinviorat de roua sau de ploaie, s-a uscat, iar vegetatia a disparut. Pe masura ce timpul trecea, cursurile de apa care nu secasera niciodata au inceput sa se micsoreze, iar izvoarele sa sece. Cu toate acestea, oamenii erau indemnati de conducatorii lor sa aiba incredere in puterea lui Baal si sa nu tina seama de cuvintele fara rost ale profetiei lui Ilie. Preotii inca mai sustineau ca ploile cadeau prin puterea lui Baal. Nu va temeti de Dumnezeu lui Ilie si nu tremurati
11:14 la cuvintele lui, ii indemnau ei; Baal este acela care aduce secerisul la timp si care se ingrijeste de oameni si animale.
11:15 Solia lui Dumnezeu catre Ahab a dat Izabelei si preotilor ei, precum si tuturor urmasilor lui Baal si ai Astarteei ocazia sa puna la proba puterea zeilor lor si, daca era posibil, sa dovedeasca falsitatea cuvintelor lui Ilie. Impotriva asigurarilor sutelor de preoti idolatri, proorocia lui Ilie ramanea sigura. Daca, in ciuda declaratiei proorocului, Baal ar fi putut da roua si ploaie, facand ca raurile sa curga mai departe, iar vegetatia sa creasca, atunci imparatul lui Israel urma sa se inchine lui, iar poporul sa spuna ca el este dumnezeu.
11:16 Hotarati sa tina poporul in amagire, preotii lui Baal au continuat sa aduca jertfe zeilor lor si sa-i cheme zi si noapte, ca sa invioreze pamantul. Cu jertfe costisitoare, preotii incercau sa potoleasca mania zeilor lor; cu o ravna si cu o staruinta demna de o cauza mai buna, dadeau ocol altarelor paganesti si se rugau insistent pentru ploaie. Noapte de noapte se inaltau strigatele si rugaciunile lor prin tara pustiita. Dar nu se arata nici un nor pe cer in timpul zilei ca sa ascunda razele arzatoare ale soarelui. Nici roua, nici ploaia nu inviorau pamantul insetat. Cuvantul lui Iehova insa ramanea neschimbat, orice ar fi facut preotii lui Baal.
11:17 Trecuse un an, si inca nu cazuse ploaie. Pamantul era parjolit ca de foc. Caldura arzatoare a soarelui distrusese si putina vegetatie care supravietuise. Raurile secasera, iar putinii cai si turmele istovite rataceau incoace si incolo in disperare. Campiile odinioara infloritoare ajunsesera ca o pustie de nisip arzator - o pustie nemarginita. Dumbravile dedicate inchinarii la idoli erau fara viata, iar copacii padurii, ajunsi niste cumplite schelete
11:18 ale naturii, nu mai faceau nici o umbra. Aerul era uscat si inabusitor, furtuni de praf orbeau ochii si aproape opreau respiratia. Orase si sate, atat de prospere odinioara, devenisera locuri de jale. Foamea si setea adusesera printre oameni si animale o mortalitate ingrozitoare. Foametea, cu toaie ororile ei, ii cuprinsese din ce in ce mai mult.
11:19 Dar, cu toate aceste dovezi ale puterii lui Dumnezeu, Israel nu s-a pocait, nici n-a invatat lectia pe care Dumnezeu dorea ca ei s-o invete. El n-a vazut ca Acela care a creat natura controleaza legile ei si poate face din ele instrumente ale binecuvantarii sau ale distrugerii. Cu inima ingamfata, fermecat
11:20 de inchinarea lui falsa, nefiind gata sa se umileasca sub mana puternica a lui Dumnezeu, a inceput sa caute o alta cauza pentru suferintele lor.
11:21 Izabela a refuzat categoric sa recunoasca seceta ca o judecata din partea lui Iehova. Neabatuta in hotararea ei de a-L sfida pe Dumnezeul cerului, s-a unit impreuna cu aproape intregul Israel ca sa-l acuze pe Ilie ca fiind cauza intregii lor nelegiuiri. Nu daduse el marturie impotriva formelor lor de inchinare? Daca ar putea fi inlaturat din cale, sustinea ea, mania zeilor lor ar fi potolita, iar necazurile ar inceta. Indemnat de imparateasa, Ahab a organizat o cautare staruitoare a locului unde se ascundea profetul. A trimis soli popoarelor vecine de aproape si de departe, ca sa caute omul pe care-l ura, dar de care se temea; si in dorinta de a cerceta cat mai amanuntit posibil, el a cerut acestor imparatii si popoare sa jure ca nu stiau nimic cu privire la ascunzatoarea proorocului. Dar cautarea a fost zadarnica. Proorocul era la adapost de rautatea imparatului, ale carui pacate adusesera tarii condamnarea unui Dumnezeu insultat.
11:22 Nereusind in eforturile ei impotriva lui Ilie, Izabela a hotarat sa se razbune ucigand pe toti proorocii lui Iehova din Israel. Nici unul nu trebuia sa fie lasat in viata. Femeia infuriata si-a adus la indeplinire planul masacrand multi slujitori ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, n-au pierit toti. Obadia, dregator al casei lui Ahab, dar temator de Dumnezeu, "a luat o suta de prooroci", cu riscul vietii lui, "i-a ascuns cate cincizeci intr-o pestera si i-a hranit cu paine si apa" (1 Imp. 18,4).
11:23 A trecut al doilea an de seceta si cerurile neinduratoare nu dadeau inca nici un semn de ploaie. Seceta si foametea isi continuau opera devastatoare in imparatie. Tati si mame, neputinciosi sa aline suferintele copiilor lor, erau constransi sa-i vada murind. Cu toate acestea, izraelitii apostaziati refuzau sa-si umileasca inima inaintea lui Dumnezeu si continuau sa carteasca impotriva barbatului prin al carui cuvant fusesera aduse asupra lor aceste judecati groaznice. Ei nu erau in stare sa recunoasca in suferinta si durerea lor o chemare la pocainta, o incercare divina de a-i salva de la pasul fatal dincolo de limita iertarii Cerului.
11:24 Apostazia lui Israel era un pacat mai ucigator decat toate ororile inmultite ale foametei. Dumnezeu cauta sa elibereze pe popor de amagirea lui si sa-l faca sa inteleaga raspunderea fata de Acela caruia Ii datora viata si toate lucrurile. El incerca sa-i ajute sa-si recastige credinta pierduta si pentru aceasta trebuia negresit sa aduca asupra lor acest mare necaz: "Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca ? Lepadati de la voi toate faradelegile, prin care ati pacatuit, faceti-va rost de o inima noua si un duh nou. Pentru ce vreti sa muriti, casa a lui Israel? Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Intoarceti-va dar la Dumnezeu, si veti trai". "Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti voi, casa lui Israel?" ( Ezech. 18,23.31.32; 33,11).
11:25 Dumnezeu i-a trimis lui Israel soli cu apeluri de reintoarcere la supunere. Daca ei ar fi luat aminte la aceste apeluri, daca s-ar
11:26 fi intors de la Baal la Dumnezeul cel viu, solia de judecata a lui Ilie n-ar fi fost data niciodata. Dar avertizarile care ar fi putut fi un miros de viata spre viata, s-au dovedit a fi un miros de moarte spre moarte. Mandria lor fusese ranita, mania le fusese starnita impotriva solilor, iar acum priveau cu ura adanca pe proorocul Ilie. Numai de ar fi cazut in mainile lor, bucurosi l-ar fi predat Izabelei - ca si cand prin aducerea la tacere a glasului lui ar fi putut opri implinirea cuvantului lui! In fata nenorocirii au continuat sa stea neclintiti in idolatria lor. In felul acesta, ei mareau vinovatia care adusese judecatile Cerului asupra tarii.
11:27 Pentru Israelul lovit de nenorocire era doar o singura scapare - o intoarcere de la pacatele care adusesera asupra lui mania pe pedepsitoare a Celui Atotputernic si o intoarcere la Domnul din toata inima. Lor li se daduse asigurarea: "Cand voi inchide cerul, si nu va fi ploaie, cand voi porunci lacustelor sa manance tara, cand voi trimite ciuma in poporul Meu: daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fata Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si-i voi tamadui tara" ( 2 Cron.7,13.14). Pentru ca sa dobandeasca acest rezultat binecuvantat, Dumnezeu a oprit mai departe de la ei roua si ploaia, pana cand o reforma hotarata avea sa aiba loc.