Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Web / Lucrarea misionara medicala

Lucrarea misionara medicala, 12


12:1 Pregatire pentru multe domenii

12:2 Trebuie facuta o lucrare valoroasa legata de sanatoriul si scoala din Loma Linda, si acest lucru se va realiza cand toti vor lucra in aceasta privinta. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie manualul nostru de studiu. In unitatea pe care o vedem in poporul nostru, putem vedea ca Dumnezeu lucreaza in mijlocul nostru...

12:3 In scoala noastra din Loma Linda, multi pot fi educati sa lucreze ca misionari in ce priveste sanatatea si cumpatarea. Cei mai buni instructori trebuie folositi in aceasta lucrare de educatie nu barbati care sa-si pretuiasca mult propriile lor capacitati, ci barbati prevazatori, care sa se bizuie in totul pe Domnul...

12:4 Daca vor sta la locul lor, instructorii din domeniul medical vor vedea facandu-se o lucrare buna. Sufletul meu inalta o rugaciune sincera catre Dumnezeu, pentru ca El sa aiba sub protectia Sa pe aceia care au inima sincera, ca sa nu fie abatuti de pe cale de catre cei care ei insisi sunt in confuzie si intuneric.

12:5 Profesorii trebuie pregatiti pentru multe domenii ale lucrarii. Trebuie intemeiate scoli in locuri unde nu s-a lucrat... Adevarul, adevarul biblic trebuie prezentat in multe locuri. Domnul Hristos este reprezentat ca identificandu-Se cu toti sarmanii de pe pamant atunci cand spune: "Ori de cate ori ati facut aceste

12:6 lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut".

12:7 Toti ar trebui sa depuna eforturi pentru a-si imbunatati activitatea. Ne aflam intr-o situatie dintre cele mai critice; insa Domnul Hristos Se identifica cu nevoile noastre. Crestinii trebuie sa invete zilnic de la Domnul Hristos. Este nevoie acum de energie fizica si spirituala pentru a pune in aplicare principiile in fiecare oras si in fiecare sat. Trebuie pretuite si cultivate diferitele capacitati si, totodata, avem nevoie de adevarata intelepciune. Poate nu socotim ca este necesar sa ne sfatuim cu Dumnezeu; insa adevaratul crestin, din orice loc, se va intreba care este voia lui Dumnezeu cu privire la lucrarea pe care o face el insusi...

12:8 Trebuie indeplinita aceasta lucrare de raspandire a principiilor reformei sanatatii, a carei importanta ne-a subliniat-o Domnul. Daca vom studia tagaduirea de sine a Domnului Hristos si vom face din viata Sa exemplul nostru, adevarul si neprihanirea vor domni intre noi. Vom pretui ca fiind de cea mai mare valoare comoara unui duh bland si smerit, care este de mare pret in ochii lui Dumnezeu. (Scrisoarea 132, 1908)

12:9 In mod special femeile sa fie instruite

12:10 Am sfaturi speciale pentru tine si pentru conlucratorii tai, care sunt pastori, medici si consilieri la Loma Linda...

12:11 Dumnezeu a lucrat in mod remarcabil ca sa ajungem in posesia catorva institutii prin intermediul carora noi, ca popor, trebuie sa aducem la indeplinire lucrarea de reforma la care suntem chemati. In acest timp, fiecare talant al fiecarui lucrator trebuie socotit ca o incredintare sacra ce trebuie folosita la extinderea lucrarii de reforma. Domnul mi-a aratat ca surorile noastre care au beneficiat de o instruire speciala, in urma careia li s-au putut incredinta functii de raspundere, trebuie sa slujeasca cu credinciosie si discernamant in chemarea pe care o au, folosindu-se de influenta lor cu intelepciune, si, impreuna cu fratii de credinta, sa dobandeasca o astfel de experienta care sa le faca mai utile...

12:12 In vechime, Domnul a lucrat intr-un mod minunat prin femei consacrate, care s-au alaturat in lucrarea Sa barbatilor pe care El i-a ales ca reprezentanti ai Sai. El a folosit femei pentru a castiga biruinte mari si decisive. De multe ori, in vremuri de stramtorare, El le-a chemat in fata si a lucrat prin ele pentru salvarea multor vieti.

12:13 Sunt multe care au capacitatea de a sta alaturi de sotii lor in lucrarea de la sanatoriu, pentru a acorda tratamente celor

12:14 bolnavi si pentru a rosti cuvinte de sfat si incurajare pentru semeni. Dar sunt si din cele care trebuie sa caute sa se instruiasca pentru a putea face lucrarea de medic.

12:15 In acest domeniu, trebuie facuta o lucrare constructiva. Atat femeile, cat si barbatii trebuie sa dobandeasca o instruire completa. Ele trebuie sa studieze in mod special bolile specifice femeilor, pentru a putea intelege cum sa le trateze. Este esential ca barbatii care doresc sa practice medicina sa dobandeasca o instruire cuprinzatoare necesara pentru o astfel de profesie. Tot la fel de important este ca si femeile sa dobandeasca o astfel de instruire, pentru a-si obtine diplomele care sa le autorizeze sa lucreze ca medici.

12:16 Institutiile noastre trebuie sa fie in mod special pregatite de a le instrui pe femei ca sa lucreze ca moase. Ar trebui sa existe in sanatoriile noastre femei doctorite care sa-si inteleaga bine profesia si care sa poata sa le asiste pe femei atunci cand nasc. Mi-a fost data lumina ca femeile, si nu barbatii, sa se ocupe de aceste cazuri. Am fost indreptata catre planul biblic in cadrul caruia, in astfel de situatii, femeile au preluat rolul medicului. Si noi trebuie sa aducem la indeplinire acest plan, caci este planul Domnului.

12:17 Mereu mi-a fost data lumina ca femeile trebuie alese si instruite pentru acest domeniu al lucrarii. Acum a sosit timpul cand trebuie sa luam o atitudine clara. Mai multe femei trebuie instruite pentru aceasta lucrare si astfel o usa pentru ispita ar putea fi inchisa. Noi nu trebuie sa ingaduim ca ispite care nu sunt necesare sa fie asezate in calea medicilor si a surorilor sau a oamenilor pentru care ei slujesc. (Scrisoarea 22, 1911)

12:18 Fara compromis

12:19 Sunt indemnata sa spun ca in lucrarea noastra de instruire nu trebuie sa existe compromis pentru a fi la inaltimea standardelor lumesti. Poporul care pazeste poruncile lui Dumnezeu nu trebuie sa se uneasca cu lumea pentru a face anumite lucruri din cadrul lucrarii conform cu planurile lumesti sau potrivit cu intelepciunea lumii.

12:20 Poporul nostru este acum incercat pentru a se vedea daca doreste sa obtina intelepciune din partea celui mai mare Invatator pe care L-a cunoscut lumea vreodata sau daca merge dupa dumnezeul Ecronului. Sa fim hotarati si sa nu ne lasam intr-atat

12:21 legati de practicile educative ale celor care nu discern glasul lui Dumnezeu si care nu dau ascultare poruncilor Lui.

12:22 Noi trebuie sa luam seama la avertizarea: "Intrati pe poarta cea stramta" (Mat. 7,13. 14). Cei care merg pe calea cea ingusta merg pe urmele pasilor lui Isus. Lumina din ceruri le lumineaza cararea.

12:23 Sa aratam noi lumii ca medicii nostri trebuie sa urmeze modelul lumii pentru a se putea califica sa lucreze ca medici de succes? Aceasta este intrebarea care pune acum la incercare credinta unora dintre fratii nostri. Fie ca nici unul dintre fratii nostri sa nu-L intristeze pe Domnul, sustinand in adunarile lor ideea ca noi trebuie sa dobandim de la necredinciosi o educatie mai inalta decat cea pe care ne-o ofera Domnul.

12:24 Invatatura Marelui Invatator trebuie considerata o descoperire suficienta. Cei din randurile noastre care se califica spre a lucra ca medici trebuie sa primeasca doar acel fel de instruire care este in armonie cu aceste adevaruri divine. Unii au fost de parere ca studentii, dupa ce lucreaza o vreme la Loma Linda, ar trebui sa-si completeze educatia medicala in colegii lumesti. Insa acest lucru nu este in armonie cu planul Domnului. Dumnezeu este intelepciunea noastra, sfintirea noastra si neprihanirea noastra. Trebuie luate masuri la Loma Linda, astfel ca instruirea necesara in domeniul medical sa poata fi facuta de profesori care se tem de Domnul si care accepta planurile Lui de tratare a celor bolnavi.

12:25 Nu am un cuvant anume de spus in sprijinul ideilor lumesti pentru o educatie mai inalta in toate scolile, pe care sa o avem pentru instruirea de medici. Exista pericolul de a se atasa de institutiile lumesti si de a lucra sub conducerea unor medici lumesti. Satana da ordine acelora pe care i-a facut sa se indeparteze de la credinta. Sfatuiesc acum ca nici unul dintre tinerii nostri sa nu se ataseze de institutiile medicale din lume, in speranta de a obtine mai mult succes sau de a castiga o influenta mai puternica in calitate de medici. (Scrisoarea 132, 1909)

12:26 Partea Domnului Hristos si partea noastra

12:27 Lucrarea de slujire a Mantuitorului pentru omenirea in suferinta a fost intotdeauna insotita de lucrarea de propovaduire a Cuvantului. El a predicat Evanghelia si a vindecat suferintele prin aceeasi putere mare. El va face acelasi lucru si astazi; insa

12:28 noi trebuie sa ne facem partea, aducandu-i pe bolnavi in atingere cu Marele Vindecator. Mantuitorul a parasit curtile slavei si a venit in lumea noastra pentru a indura ispita si a Se impotrivi pacatului, pentru ca omul sa poata avea puterea de a se prinde de taria Lui. Sufletul care vine la Hristos prin credinta vie primeste puterea Sa si este vindecat de boala pe care o are.

12:29 Astazi, noi imbinam aceasta lucrare de propovaduire si slujire asa cum nu am facut-o niciodata inainte. Noi lucram ca sa-i invatam pe oameni sa trateze suferinta trupului, sa-si recapete sanatatea si sa-si mentina sanatatea atunci cand aceasta a fost refacuta. (Ms 95, 1908)

12:30 Misionari autentici ca pionieri

12:31 Intr-o noapte, am fost trezita si instruita sa scriu o marturisire directa cu privire la lucrarea scolii noastre din Loma Linda. Prin aceasta scoala, trebuie facuta o lucrare solemna si sfanta. Invataturile reformei sanatatii trebuie sa iasa in evidenta cu claritate si stralucire, astfel ca toti tinerii care frecventeaza sa poata invata sa le puna in practica. Toti profesorii nostri trebuie sa fie reformatori stricti ai sanatatii. Domnul doreste ca din scolile noastre sa plece misionari autentici ca pionieri. Ei trebuie sa fie cu totul consacrati in lucrare, ca impreuna-lucratori cu Dumnezeu, zi de zi, largindu-si sfera de influenta si ajungand tot mai mult sfintiti prin adevar. Influenta unui profesor misionar medical consacrat din scolile noastre este de nepretuit. (Ms 31, 1908)

12:32 Studentul la medicina

12:33 In timp ce se pregateste pentru activitatea sa, studentul la medicina trebuie incurajat sa-si dezvolte capacitatile la maximum. Invatatul, asa istovitor cum este, nu trebuie sa-i slabeasca sanatatea fizica sau sa-l faca sa se bucure mai putin de lucrurile spirituale. Prin studiu, el poate creste continuu in harul si cunostinta adevarului, dar in acelasi timp poate acumula mereu cunostinte, care vor face din el un practicant intelept.

12:34 Studentilor la medicina le spun: studiati cu hotararea de a face ceea ce este bine si pentru a sustine principiile crestine. Fugiti de ispita si evitati orice influenta spre rau. Pastrati-va integritatea sufleteasca. Fiti credinciosi in responsabilitatile mai mici si dovediti ca sunteti ganditori profunzi, critici, ca aveti integritate si o inima sanatoasa, fiind credinciosi fata de Dumnezeu si fata de oameni.

12:35 Ocazii favorabile

12:36 In fata voastra aveti ocazii favorabile; daca sunteti sarguinciosi la studiu si integri, puteti dobandi o educatie de cea mai inalta valoare. Folositi cat mai mult privilegiile pe care le aveti. Nu fiti multumiti cu tinte comune; cautati pozitii de incredere in legatura cu lucrarea lui Dumnezeu de pe pamant. Fiind uniti cu Dumnezeul intelepciunii si al puterii, puteti deveni puternici din punct de vedere intelectual si tot mai capabili de a castiga suflete. Puteti deveni barbati si femei cu raspundere si influenta, daca, prin puterea vointei voastre, unita cu taria divina, va angajati cu seriozitate in lucrarea de a va asigura o instruire corespunzatoare.

12:37 Puneti-va la lucru puterile mintii si in nici un caz nu le neglijati pe cele fizice. Nu ingaduiti ca lenevia intelectuala sa va impiedice sa acumulati mai multe cunostinte. Invatati sa reflectati in timp ce studiati, astfel ca mintile voastre sa se poata dezvolta si intari. Nu socotiti niciodata ca ati invatat destul si ca va puteti relaxa. Masura omului sta in felul cum isi cultiva mintea. Educatia trebuie sa continue pe tot parcursul vietii; in fiecare zi trebuie sa invatati si sa practicati cunostinta obtinuta.

12:38 Pentru a putea deveni barbati si femei de incredere, puterile trebuie puse la lucru, orice capacitate trebuie dezvoltata, chiar si in lucrurile mici; atunci este dobandita o putere mai mare in vederea purtarii de raspunderi mai mari. Raspunderea personala este esentiala. Punand in practica ceea ce invatati in zilele studentiei, nu ezitati sa purtati partea de raspundere care va revine, pentru ca trebuie sa va asumati niste riscuri. Nu ingaduiti ca altii sa gandeasca in locul vostru. Trebuie sa va oteliti puterile, ca sa fie viguroase; apoi talantii incredintati vor spori, pe masura ce se exercita o energie continua, statornica, neclintita in purtarea raspunderii personale. Dumnezeu va face sa adaugati, zi de zi, putin cate putin la stocul de idei pe care il aveti, actionand ca si cand clipele ar fi nestemate care trebuie adunate cu grija si pretuite. Astfel veti dobandi largime a mintii si tarie a intelectului.

12:39 Sa nu existe ore irosite

12:40 Dumnezeu nu-i va cere omului o socoteala mai stricta pentru altceva decat pentru felul cum si-a ocupat timpul. Au fost irosite orele? Dumnezeu nu ne-a incredintat pretiosul dar al vietii spre a fi folosit pentru satisfactii egoiste. Lucrarea noastra este prea solemna, iar timpul nostru de a-I sluji lui Dumnezeu, prea scurt ca sa fie irosit pentru faima. Oh, daca oamenii s-ar opri in aspiratiile lor acolo unde Dumnezeu a pus limitele, cat de diferita ar fi slujirea pe care ar primi-o Domnul!

12:41 Desavarsire

12:42 Sunt multi care se grabesc atat de mult sa fie scosi in evidenta, incat sar peste anumite trepte ale scarii si astfel pierd experienta pe care ar trebui sa o aiba ca sa devina lucratori inteligenti. In zelul lor, cunoasterea multor lucruri nu li se pare importanta. Ei lucreaza de mantuiala, fara sa patrunda adanc in mina adevarului, pentru ca, printr-un proces lent si plin de truda, sa dobandeasca o experienta care sa-i faca in stare sa fie de ajutor semenilor lor. Dorim ca studentii nostri de la medicina sa fie oameni desavarsiti, care simt ca datoria lor este aceea de a pune la schimbator fiecare talant care le-a fost incredintat, pentru ca, in final, sa-si dubleze capitalul.

12:43 Lumina pe care a dat-o Dumnezeu in domeniul lucrarii misionare medicale nu va face ca poporul sa fie socotit inferior in privinta cunostintelor medicale, ci il va califica spre a sta pe cele mai inalte culmi ale desavarsirii. Dumnezeu va face din el un popor intelept si priceput datorita prezentei Sale in mijlocul lui. In puterea Aceluia care este izvorul a toata intelepciunea si harul, defectele si ignoranta pot fi biruite.

12:44 Un tel inalt

12:45 Fie ca fiecare student la medicina sa atinga un standard inalt. Fiind sub disciplina celui mai mare dintre toti invatatorii, noi trebuie sa tindem mereu spre desavarsire. Toti cei care au legatura cu lucrarea misionara medicala trebuie sa invete continuu. Nimeni sa nu se opreasca si sa spuna: "Nu pot face aceasta", ci sa spuna: "Dumnezeu cere de la mine sa fiu desavarsit. El asteapta de la mine sa ma indepartez de la tot ce este comun si ieftin si sa lupt pentru tot ce este mai inalt".

12:46 Exista o singura putere care ii poate face pe studentii la medicina sa fie ceea ce ar trebui sa fie si sa-i mentina neclintiti harul lui Dumnezeu si puterea adevarului care exercita o influenta mantuitoare asupra vietii si caracterului. Acesti studenti, care au dorinta de a sluji omenirii in suferinta, nu vor socoti niciodata ca sunt absolventi. Trebuie dobandita acea cunostinta care se numeste stiinta, in timp ce acela care o cauta va recunoaste in fiecare zi ca temerea de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. Tot ce fortifica mintea va fi cultivat in toata puterea, in timp ce, totodata, ei trebuie sa caute intelepciunea de la Dumnezeu; caci, daca nu sunt calauziti de intelepciunea care vine de sus, vor deveni o prada usoara pentru puterea inselatoare a lui Satana. In ochii lor vor fi mari, nemaipomeniti si atotstiutori.