7:62 Nici un suflet nu este pana in cele din urma parasit de Dumnezeu, lasat in propriile sale cai, atata timp cat mai este o speranta pentru mantuirea lui. "Omul se indeparteaza de Dumnezeu, nu Dumnezeu de om". Tatal nostru ceresc ne urmareste cu apeluri, avertizari si asigurari de iubire, pline de compatimire, pana cand alte ocazii si privilegii vor fi cu totul in zadar. Raspunderea ramane asupra pacatosului. Impotrivindu-se astazi Duhului lui Dumnezeu, el pregateste calea pentru o alta impotrivire, cand lumina va veni cu o putere si mai mare. In felul acesta, pornirea lui spre impotrivire ajunge din ce in ce mai puternica, pana cand, in cele din urma, lumina nu-l va mai putea impresiona si el va inceta sa raspunda in vreun fel chemarii Duhului lui Dumnezeu. Atunci "chiar lumina care este in tine", s-a facut intuneric. Insusi adevarul pe care il cunoastem a ajuns asa de pervertit, incat face sa creasca si mai mult orbirea sufletului.