6:9 Ei au fost primiti cu favoruri de catre barbarii cei mandri si i-au convins pe mii dintre ei sa practice credinta romana. Pe masura ce lucrarea inainta, conducatorii papali impreuna cu cei convertiti s-au ciocnit cu crestinii care erau asemenea celor din biserica primara. S-a prezentat un contrast izbitor. Cei din urma erau simpli, umili, avand un caracter, o doctrina si obiceiuri conforme Scripturilor, in timp ce primii dadeau la iveala superstitia, pompa si aroganta papilor. Trimisul Romei a cerut ca aceste biserici crestine sa recunoasca suprematia suveranului pontif. Britanii au raspuns cu blandete ca doreau sa-i iubeasca pe toti oamenii, dar ca papa nu are dreptul la suprematie in biserica, iar ei ii puteau da numai supunerea datorata oricarui urmas al lui Hristos. Au fost facute incercari repetate de a asigura unirea lor cu Roma; dar acesti crestini umili, uimiti de mandria desfasurata de catre trimisii ei, au raspuns categoric ca nu cunosc alt stapan decat pe Hristos. Acum s-a descoperit adevaratul spirit al papalitatii. Conducatorul roman a spus: "Daca nu vreti sa-i primiti pe fratii care va aduc pacea, veti primi dusmanii care va vor aduce razboiul. Daca nu va uniti cu noi pentru a arata saxonilor calea vietii, veti primi de la ei lovitura de moarte" (J.H. Merle D'Aubigné, History of the Reformation of the Sixteenth Century, b.1, cap.2). Acestea nu erau simple amenintari. Razboiul, intriga si inselaciunea au fost folosite impotriva acestor martori ai credintei biblice, pana cand bisericile din Bretania au fost distruse sau obligate sa se supuna autoritatii papei.