35:1 Cap. 33 - Prima mare amagire
35:2 Satana si-a inceput eforturile de a amagi neamul omenesc o data cu inceputul istoriei omului. El, care a pus la cale razvratirea in ceruri, a dorit sa-i aduca pe locuitorii pamantului in unire cu el in lupta impotriva guvernarii lui Dumnezeu. Adam si Eva fusesera pe deplin fericiti in ascultare de Legea lui Dumnezeu si faptul acesta era o marturie permanenta impotriva pretentiilor pe care Satana le ridicase in ceruri, si anume ca Legea lui Dumnezeu era opresiva si opusa binelui fapturilor Sale. Nu numai atat, dar invidia lui Satana a fost mult mai aprinsa atunci cand a fost daruit caminul frumos pregatit pentru perechea fara pacat. S-a hotarat sa-i duca la cadere ca, fiind despartiti de Dumnezeu si sub puterea lui, sa castige stapanire asupra pamantului si aici sa-si intemeieze imparatia, in opozitie cu Cel Preainalt.
35:3 Daca Satana s-ar fi descoperit in caracterul lui adevarat, ar fi fost respins imediat, caci Adam si Eva fusesera avertizati impotriva acestui vrajmas primejdios; dar el a lucrat in intuneric, ascunzandu-si planu-rile, ca sa-si poata indeplini scopul mai cu succes. Folosind sarpele ca mediu, pe atunci o fiinta cu infatisare fermecatoare, s-a adresat personal Evei: "Oare a zis Dumnezeu sa nu mancati din toti pomii din gradina?" (Gen. 3,1). Daca Eva n-ar fi intrat in discutie cu ispititorul, ea ar fi fost sigura; dar s-a aventurat sa duca tratative cu el si a cazut victima vicleniilor lui.
35:4 Tot astfel sunt biruiti si astazi multi. Ei se indoiesc si discuta cu privire la cererile lui Dumnezeu; si, in loc sa asculte de poruncile divine, primesc teoriile omenesti, care ascund numai planurile lui Satana.
35:5 "Femeia a raspuns sarpelui: 'Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din gradina. Dar despre rodul pomului din mijlocul gradinii, Dumnezeu a zis: Sa nu mancati din el, si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti'. Atunci sarpele a zis femeii: 'Hotarat, ca nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca, in ziua cand veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul'" (Gen. 3,2-5). El a spus ca ei aveau sa fie ca Dumnezeu, avand o intelepciune mai mare decat inainte si ajungand la un nivel mai inalt de existenta. Eva s-a supus ispitei; si, prin influenta ei, Adam a fost condus la pacat. Ei au crezut cuvintele sarpelui, ca Dumnezeu nu va face ceea ce a spus; astfel nu s-au increzut in Creatorul lor si si-au inchipuit ca El le ingradea libertatea, ca ei ar fi ajuns la o mai mare intelepciune si inaltare prin calcarea Legii Sale.
35:6 Dar, dupa pacatuire, cum a inteles Adam cuvintele: "In ziua in care vei manca din el vei muri negresit"? Le-a inteles el oare ca insemnand, asa cum ii facuse Satana sa creada, ca aveau sa fie ridicati la o stare mai inalta de existenta? Atunci, cu siguranta, prin pacatuire s-ar fi castigat mult mai bine, iar Satana s-ar fi dovedit a fi un binefacator al neamului omenesc. Dar Adam n-a descoperit ca acesta era sensul sentintei divine. Dumnezeu declarase, ca o pedeapsa pentru pacatul lui, ca omul trebuie sa se intoarca in pamantul din care fusese luat: "Tarana esti, din tarana ai fost luat si in tarana te vei intoarce" (vers. 19). Cuvintele lui Satana: "vi se vor deschide ochii" s-au dovedit a fi adevarate numai in acest sens: Dupa ce Adam si Eva au calcat Cuvantul lui Dumnezeu, ochii li s-au deschis sa-si vada nesabuinta; ei au cunoscut raul si au gustat din rodul amar al neascultarii.
35:7 In mijlocul Edenului creste pomul vietii, ale carui roade aveau puterea de a prelungi viata. Daca Adam ar fi ramas ascultator fata de Dumnezeu, el ar fi continuat sa se bucure de intrare
35:8 libera la acest pom si ar fi trait vesnic. Dar, atunci cand a pacatuit, i s-a interzis sa se mai impartaseasca din pomul vietii si a devenit astfel supus mortii. Sentinta divina: "Tarana esti si in tarana te vei intoarce" arata catre deplina stingere a vietii.
35:9 Nemurirea, fagaduita omului conditionata de ascultare, a fost pierduta prin pacatuire. Adam nu putea transmite urmasilor lui ceea ce nu avea; si n-ar fi fost nici o nadejde pentru neamul omenesc cazut, daca Dumnezeu, prin jertfa Fiului Sau, n-ar fi adus nemurirea. Deoarece "moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricina ca toti au pacatuit", Hristos "a adus la lumina viata si neputrezirea, prin Evanghelie" (Rom. 5,12; 2 Tim. 1,10). Numai prin Hristos se poate obtine nemurirea. Isus a spus: "Cine crede in Fiul, are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata" (Ioan 3,36). Orice om poate ajunge in posesia acestei binecuvantari pretioase, daca implineste conditiile. Toti aceia care, "prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea", vor primi "viata vesnica" (Rom. 2,7).
35:10 Singurul care i-a fagaduit lui Adam viata prin neascultare a fost marele amagitor. Iar declaratia sarpelui catre Eva in Eden - "Hotarat ca nu veti muri" - a fost prima predica despre nemurirea sufletului. Totusi declaratia aceasta, care se bazeaza numai pe autoritatea lui Satana, rasuna de la amvoanele crestinatatii si este primita de majoritatea omenirii tot atat de usor cum a fost primita de primii nostri parinti. Sentinta divina: "Sufletul care pacatuieste, acela va muri" (Ezech. 18,20) a fost rastalmacita in: "Sufletul care pacatuieste nu va muri, ci va trai vesnic". Nu putem decat sa ne miram de absurditatea ciudata, care ii face pe oameni atat de creduli fata de cuvintele lui Satana si atat de necredinciosi fata de cuvintele lui Dumnezeu.
35:11 Daca omul, dupa cadere, ar fi avut intrare libera la pomul vietii, ar fi trait vesnic si, in felul acesta, pacatul ar fi fost nemuritor. Dar un heruvim cu o sabie de foc a pazit
35:12 "drumul care duce la pomul vietii" (Gen. 3,24) si nimanui din familia lui Adam nu i-a mai fost ingaduit sa treaca aceasta bariera si sa se impartaseasca din rodul datator de viata. De aceea nu exista pacatos nemuritor.
35:13 Dar, dupa cadere, Satana i-a indemnat pe ingerii lui sa faca un efort deosebit pentru a raspandi credinta ca omul ar fi de la natura nemuritor si, amagindu-i pe oameni sa creada aceasta ratacire, urma sa se ajunga la concluzia ca pacatosul ar trai in nenorocire vesnica. Apoi printul intunericului, lucrand prin agentii lui, Il prezinta pe Dumnezeu ca pe un tiran razbunator, declarand ca El ii arunca in iad pe toti aceia care nu-I sunt pe plac si-i face sa simta mania Lui; si ca, in timp ce sufera o groaza si un chin de nedescris in flacarile vesnice, Creatorul lor priveste cu satisfactie la ei.
35:14 In felul acesta, arhiamagitorul pune atributele lui pe seama Creatorului si Binefacatorului omenirii. Cruzimea este de la Satana. Dumnezeu este iubire; si tot ce a creat a fost curat, sfant si placut, pana cand a fost adus pacatul de catre primul mare razvratit. Satana insusi este vrajmasul care-l ispiteste pe om la pacat si dupa aceea il distruge, daca poate; iar cand este sigur de victima, atunci se bucura de ruina pe care a produs-o. Daca i s-ar ingadui, el ar prinde tot neamul omenesc in plasa lui. Daca n-ar fi interventia puterii divine, nici un fiu sau fiica a lui Adam n-ar scapa.
35:15 Satana cauta sa-i invinga pe oameni astazi, asa cum i-a biruit pe primii nostri parinti, slabindu-le increderea in Creatorul lor si ducandu-i la indoiala fata de intelepciunea guvernarii Sale si a dreptatii legilor Sale. Satana impreuna cu agentii lui Il prezinta pe Dumnezeu ca fiind mai rau decat ei, pentru a-si justifica rautatea si razvratirea. Marele amagitor incearca sa puna caracterul lui, de o cruzime infricosatoare, pe seama Tatalui nostru ceresc, ca el sa para extrem de nedreptatit prin alungarea din cer, pentru ca n-a vrut sa se supuna unui conducator atat de nedrept. El prezinta inaintea lumii libertatea de care s-ar bucura sub stapanirea lui blanda, in
35:16 contrast cu robia impusa prin hotararile aspre ale lui Iehova. In felul acesta, el reuseste sa insele sufletele si sa le departeze de credinciosia lor fata de Dumnezeu.
35:17 Cat de respingatoare pentru orice emotie de iubire si de mila, si chiar pentru simtul nostru de dreptate, este invatatura potrivit careia mortii nelegiuiti sunt chinuiti in foc si pucioasa, intr-un iad care arde vesnic; ca, pentru pacatele unei vieti pamantesti scurte, trebuie sa suferi chinul cat va fi Dumnezeu. Totusi, aceasta invatatura a fost mult predicata si este cuprinsa in multe din crezurile crestinatatii. Un doctor in teologie spunea: "Privelistea chinurilor iadului va mari fericirea sfintilor pe vecie. Cand ii vad pe altii, cu aceeasi natura, nascuti in aceleasi imprejurari, aruncati intr-o asa nenorocire, iar ei atat de deosebiti, isi dau seama cat de fericiti sunt". Un altul folosea aceste cuvinte: "Cand hotararea de condamnare vesnica se executa asupra fapturilor maniei, fumul chinului lor se ridica vesnic inaintea fapturilor milei, care, in loc sa ia partea acestor fiinte chinuite, spun: 'Amin, Aleluia! Laudati-L pe Domnul!'"
35:18 Unde se gaseste o astfel de invatatura in paginile Cuvantului lui Dumnezeu? Vor pierde cei rascumparati in ceruri toate sentimentele de mila si de compasiune, chiar si sentimentul obisnuit al omeniei? Sunt transformate oare in nepasare si stoicism sau in cruzimea fiarei? Nu, nicidecum; nu aceasta este invatatura Cartii lui Dumnezeu. Aceia care prezinta vederile exprimate in citatele de mai inainte pot fi oameni invatati si chiar sinceri, dar sunt amagiti de sofisticaria lui Satana. El ii calauzeste sa foloseasca gresit unele expresii hotarate ale Scripturii, dand limbajului un colorit de amaraciune si de rautate, care-i apartine lui, dar nu Creatorului nostru. "Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti?" (Ezech. 33,11).
35:19 Ce ar castiga Dumnezeu daca am admite ca El Isi gaseste placerea in a vedea chinurile vesnice; ca El Isi gaseste placere in gemetele, tipetele si blestemele fapturilor care sufera, pe care El le tine in flacarile iadului? Pot oare aceste gemete ingrozitoare sa constituie o muzica in auzul Iubirii Infinite? Se sustine ca aceasta pedeapsa de nenorocire nesfarsita asupra celor nelegiuiti ar arata ura lui Dumnezeu fata de pacat, ca fiind un rau care ruineaza pacea si ordinea universului. Ce blasfemie grozava! Ca si cand ura lui Dumnezeu fata de pacat este un motiv ca el sa fie perpetuat. Caci, dupa invataturile acestor teologi, continuarea chinurilor fara nadejde de mila isi scot din minti victimele nenorocite si, cand isi revarsa mania in blesteme si hula, ei maresc continuu povara de vinovatie. Slava lui Dumnezeu nu este nicidecum sporita prin perpetuarea cresterii continue a pacatului de-a lungul veacurilor vesnice.
35:20 Era mai presus de puterea mintii omenesti sa aprecieze raul care a fost produs de aceasta ratacire a chinurilor vesnice. Religia Bibliei, plina de dragoste si de bunatate si abundand in mila, este intunecata de superstitie si imbracata in groaza. Cand ne dam seama in ce culori false a infatisat Satana caracterul lui Dumnezeu, sa ne mai miram oare ca milostivul nostru Creator este de temut, de groaza si chiar urat de oameni? Conceptiile inspaimantatoare despre Dumnezeu, care sunt raspandite in toata lumea prin invataturile de la amvoane, au dat nastere la mii, ba chiar milioane de sceptici si de necredinciosi.
35:21 Teoria chinurilor vesnice este una dintre invataturile ratacite, care constituie vinul nelegiuirii Babilonului, din care el da sa bea popoarelor (Apoc. 14,8; 17,2). Fara indoiala, este o taina cum au primit slujitorii lui Hristos aceasta ratacire si au predicat-o de la amvoanele sfinte. Ei au primit-o de la Roma, asa cum au primit si sabatul neadevarat. Este adevarat ca a fost sustinuta de oameni mari si buni; dar lumina cu privire la acest subiect nu le-a fost descoperita asemenea noua. Ei au fost raspunzatori numai pentru lumina care a stralucit in vremea lor; noi suntem raspunzatori pentru aceea care straluceste in vremea noastra. Daca
35:22 ne intoarcem de la marturia Cuvantului lui Dumnezeu si primim invataturi ratacite numai pentru ca parintii nostri le-au invatat, cadem sub aceeasi condamnare pronuntata asupra Babilonului; noi bem din vinul desfranarii ei.
35:23 O mare categorie de oameni, pe care invatatura despre chinurile vesnice ii revolta, sunt condusi catre o ratacire opusa acesteia. Ei vad ca Scripturile Il prezinta pe Dumnezeu ca o fiinta a iubirii si milei si nu pot crede ca El incredinteaza fapturile Sale focului unui iad care este vesnic. Dar, sustinand ca sufletul este nemuritor de la natura, nu vad o alta alternativa, ci doar sa ajunga la concluzia ca toata omenirea va fi in cele din urma mantuita. Multi privesc amenintarile Bibliei ca fiind destinate numai sa-i ingrozeasca pe oameni, determinandu-i sa asculte, dar nu ca sa fie implinite literal. Astfel, pacatosul poate trai in placeri egoiste, dispretuind cererile lui Dumnezeu, si cu toate acestea asteapta sa fie in cele din urma primiti in harul Sau. O astfel de invatatura care se increde in mila lui Dumnezeu, dar care nesocoteste dreptatea Sa, este placuta inimii firesti si ii incurajeaza pe cei nelegiuiti in nelegiuirea lor.
35:24 Pentru a vedea cum aceia care cred intr-o mantuire universala rastalmacesc Scripturile, pentru a-si sustine invatatura lor distrugatoare de suflete, trebuie sa citam numai cateva din declaratiile lor. La inmormantarea unui tanar neevlavios, care fusese omorat intr-un accident, un slujitor universalist a ales ca text biblic declaratia cu privire la David: "El a fost mangaiat cu privire la Amnon, vazandu-l mort" br (2 Sam. 13,39).
35:25 "Adeseori sunt intrebat", spunea vorbitorul, "care va fi soarta acelora care parasesc lumea intr-o stare de pacat, mor poate intr-o stare de ebrietate, mor cu vesmintele nespalate de petele rosii ale crimei sau mor asa cum a murit acest tanar, fara sa fi avut vreodata o credinta sau fara sa fi experimentat vreo religie. Suntem multumiti cu ceea ce ne spun Scripturile; raspunsul lor va rezolva aceasta problema grozava. Amnon era peste masura de pacatos; nu se pocaise, s-a imbatat si, in stare de betie, a fost ucis. David era profetul lui Dumnezeu; el trebuie sa fi cunoscut daca soarta lui Amnon avea sa fie rea sau buna in lumea
35:26 viitoare. Care a fost exprimarea inimii lui? 'Imparatul David a incetat sa mai urmareasca pe Absalom, caci se mangaiase de moartea lui Amnon' (vers. 39).
35:27 Si ce concluzie se poate deduce din aceasta vorbire? Nu-i asa ca suferintele vesnice nu erau o parte din credinta lui religioasa? Asa intelegem noi; si aici descoperim un argument puternic pentru sustinerea unei ipoteze mai placute, mai luminoase, mai binevoitoare cu privire la curatia si pacea universala de la urma. El a fost mangaiat vazand ca fiul lui era mort. Si de ce asa? Pentru ca, prin ochiul profetiei, el putea privi inainte la un viitor glorios, sa vada ca fiul lui, scapat de toate ispitele, eliberat de robie si curatit de stricaciunea pacatului, dupa ce a fost facut indeajuns de sfant si luminat, a fost primit in adunarea spiritelor inaltate in bucurie... Singura lui mangaiere a fost aceea ca, fiind mutat din aceasta stare de pacat si de suferinta, iubitul lui fiu se dusese acolo unde adierile placute ale Duhului Sfant aveau sa se reverse peste sufletul lui intunecat, acolo unde aveau sa fie descoperite mintii lui intelepciunea cerului si adierile dulci ale iubirii nemuritoare si in felul acesta era pregatit cu o fire sfintita sa se bucure de odihna si de societatea mostenirii ceresti.
35:28 In aceste ganduri, am dori sa se inteleaga ca noi credem ca mantuirea in ceruri nu depinde de nimic din ceea ce facem in aceasta viata; nici de o schimbare actuala a inimii, nici de credinta de acum sau o marturisire a religiei."
35:29 In felul acesta, pretinsul slujitor al lui Hristos repeta ratacirea spusa de sarpele din Eden: "Hotarat ca nu veti muri!" "In ziua in care veti manca, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu." El declara ca cei mai mari pacatosi - criminalul, hotul si adulterul - dupa moarte vor fi pregatiti sa intre in stralucirea vesnica.
35:30 Si de unde scoate acest pervertitor al Scripturilor concluziile sale? Dintr-o singura propozitie care exprima supunerea lui David fata de hotararea Providentei. Sufletul lui
35:31 "dorea sa mearga la Absalom; caci fusese mangaiat cu privire la Amnon, vazand ca este mort". Greul suferintei sale fusese usurat cu trecerea timpului, iar gandurile lui s-au intors de la fiul mort la cel viu, care fugise de frica pedepsei meritate pentru crima lui. Si aceasta era dovada ca Amnon cel betiv, care savarsise incestul, a fost dus imediat dupa moarte in locuintele fericite, spre a fi curatit si pregatit pentru tovarasia ingerilor fara pacat? O povestire placuta, desigur, bine aranjata ca sa fie pe placul inimii firesti! Aceasta este invatatura lui Satana si isi face lucrarea cu succes. Sa ne mai surprinda oare faptul ca nelegiuirea abunda cu o astfel de invatatura?
35:32 Calea urmata de acest fals invatator o ilustreaza pe aceea a altora. Cateva cuvinte ale Scripturii sunt despartite de contextul lor, care in multe cazuri ar avea intelesul exact contrar fata de interpretarea care li se da; si astfel de pasaje despartite sunt schimbate si folosite ca dovezi ale invataturilor care n-au nici un temei in Cuvantul lui Dumnezeu. Marturia citata ca dovada ca Amnon cel betiv se afla in ceruri este doar o deductie, contrazisa direct de declaratia clara si pozitiva a Scripturii, care spune ca nici un betiv nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu (1 Cor. 6,10). In felul acesta, cei indoielnici, necredinciosi si sceptici schimba adevarul in minciuna. Si multimile au fost amagite de sofistica lor si sunt leganati sa doarma in leaganul sigurantei firesti.
35:33 Daca ar fi adevarat ca sufletele tuturor oamenilor au trecut direct in ceruri in clipa descompunerii lor, atunci am dori mai degraba moartea decat viata. Multi au fost determinati de aceasta credinta sa-si puna capat vietii. Cand sunt coplesiti de necaz, incurcaturi si dezamagiri, li se pare mult mai usor sa-si curme firul fragil al vietii, ca sa se inalte in stralucirea lumii vesnice.
35:34 Dumnezeu a dat o dovada categorica in Cuvantul Sau ca El ii va pedepsi pe calcatorii Legii Sale. Aceia care se
35:35 amagesc cu ideea ca El este prea milostiv pentru a-si aduce la indeplinire dreptatea asupra pacatosului, sa priveasca la crucea de pe Calvar. Moartea Fiului nevinovat al lui Dumnezeu dovedeste ca "plata pacatului este moartea", ca orice calcare a Legii lui Dumnezeu trebuie sa-si primeasca plata cuvenita. Hristos cel fara pacat S-a facut pacat pentru om. El a suportat vina calcarii Legii si ascunderea fetei Tatalui Sau, pana cand inima i-a fost sfasiata si viata i-a fost zdrobita. Aceasta jertfa intreaga a fost adusa pentru ca pacatosii sa poata fi mantuiti. Omul nu poate fi eliberat de pedeapsa pacatului pe nici o alta cale. Si orice suflet care refuza sa se impartaseasca de ispasirea asigurata cu un pret atat de mare trebuie sa poarte in persoana sa vinovatia si pedeapsa pentru calcarea Legii.
35:36 Sa luam seama la ceea ce spune Biblia mai departe cu privire la omul neevlavios si nepocait, pe care universul il aseaza in cer, ca pe ingerii sfinti si fericiti.
35:37 "Celui ce ii este sete, ii voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii" (Apoc. 21,6). Aceasta fagaduinta este numai pentru aceia care inseteaza. Apa vietii o vor primi numai aceia care simt nevoia dupa ea si o cauta cu pretul pierderii tuturor celorlalte lucruri. "Cel ce va birui, va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu" (vers. 7). Iata, de asemenea, si conditiile. Pentru a mosteni aceste lucruri, trebuie sa ne impotrivim si sa biruim pacatul.
35:38 Domnul declara prin profetul Isaia: "Bine de cel neprihanit! Lui ii va merge bine". Vai de cel rau! Lui ii va merge rau, caci va culege rodul faptelor lui" (Is. 3,10.11). "Totusi, macar ca pacatosul face de o suta de ori rau", spune inteleptul, "si staruie multa vreme in el, eu stiu ca fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu si au frica de El. Dar cel rau nu este fericit" (Ecl. 8,12.13). Iar Pavel marturiseste ca pacatosul isi aduna "o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui"; "necaz si stramtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul" (Romani 2,5.6.9).
35:39 "Nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un inchinator la idoli, n-are parte de mostenire in Imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu" (Efes. 5,5). "Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evr. 12,14). "Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la pomul vietii, si sa intre pe porti in cetate! Afara sunt canii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli, si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna" (Apoc. 22,14.15).
35:40 Dumnezeu le-a dat oamenilor o declaratie cu privire la caracterul Sau si la metoda Sa de a trata pacatul. "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana la mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat" (Exod 34,6.7). "Domnul nimiceste pe toti cei rai" (Ps. 145,20). "Dar cei razvratiti sunt nimiciti cu totii, samanta celor rai este prapadita" (Ps. 37,38). Puterea si autoritatea guvernarii divine vor fi folosite pentru a dobori razvratirea; si toate manifestarile dreptatii care rasplateste vor fi in armonie desavarsita cu caracterul lui Dumnezeu care este o fiinta miloasa, indelung rabdatoare si plina de bunatate.
35:41 Dumnezeu nu constrange vointa si judecata nimanui. El nu gaseste placere intr-o ascultare de rob. El doreste ca fapturile mainilor Sale sa-L iubeasca pentru ca este demn de iubit. El ar dori ca ele sa-L asculte pentru ca au o apreciere inteligenta a intelepciunii, a dreptatii si a bunatatii Sale. Si toti aceia care au o conceptie corecta cu privire la aceste calitati Il vor iubi pentru ca sunt atrasi catre El in admiratie fata de atributele Sale.
35:42 Principiile bunatatii, ale milei si ale iubirii pe care le-a invatat si exemplificat Mantuitorul nostru sunt o copie a vointei si caracterului lui Dumnezeu. Hristos a declarat ca n-a invatat nimic altceva decat ceea ce a primit de la Tatal Sau. Principiile guvernarii divine sunt in armonie desavarsita cu invataturile Mantuitorului care spune: "Iubiti pe vrajmasii vostri". Dumnezeu
35:43 aduce la indeplinire dreptatea asupra celor nelegiuiti pentru binele universului si chiar pentru binele acelora asupra carora sunt indreptate judecatile Sale. El i-ar face fericiti daca ar putea, tinand seama de legile guvernarii Sale si de dreptatea caracterului Sau. El ii inconjoara cu dovezile iubirii Sale, le da cunostinta cu privire la Legea Sa si-i urmareste cu darurile harului Sau; dar ei dispretuiesc iubirea, fac fara valoare Legea Sa si resping mila Sa. Desi primesc continuu darurile Sale, ei Il dezonoreaza pe Datator; ei Il urasc pe Dumnezeu, deoarece stiu ca El are oroare de pacatele lor. Dumnezeu suporta indelung rautatea lor, dar ora hotaratoare va veni in cele din urma cand soarta le va fi hotarata. Ii va obliga El atunci pe acesti rasculati sa stea de partea Sa? Ii va obliga oare sa faca voia Sa?
35:44 Aceia care l-au ales pe Satana drept conducator al lor si au fost stapaniti de puterea lui nu sunt pregatiti sa intre in prezenta lui Dumnezeu. Mandria, amagirea, desfraul, cruzimea s-au fixat in caracterul lor. Pot ei sa intre in ceruri si sa traiasca vesnic cu aceia pe care i-au dispretuit si i-au urat pe pamant? Niciodata adevarul nu va fi pe placul mincinosului; blandetea nu va multumi mandria si inaltarea de sine; curatia nu este pe placul celui manjit; iubirea dezinteresata nu este atractiva pentru cel egoist. Ce izvor de bucurie poate oferi cerul acelora care sunt cu totul absorbiti de interese pamantesti si egoiste?
35:45 Pot oare aceia a caror viata a fost petrecuta in razvratire impotriva lui Dumnezeu sa fie dusi deodata in ceruri si sa fie martori la acea stare sfanta de desavarsire care exista acolo - fiecare suflet fiind plin de iubire, toate fetele stralucind de bucurie, o muzica inaltatoare in sunete melodioase, inaltate in cinstea lui Dumnezeu si a Mielului, si raze de lumina revarsandu-se neincetat asupra celor rascumparati de la fata Aceluia care sede pe tron - pot oare aceia ale caror inimi sunt pline de ura fata de Dumnezeu, fata de adevar si de sfintenie sa se amestece cu multimea cereasca si sa se alature cantarilor de lauda? Pot ei sa suporte slava lui Dumnezeu si a Mielului? Nu, nicidecum; le-au fost oferiti ani de har,
35:46 pentru a-si forma caractere pentru cer; dar ei nu si-au educat mintea pentru a iubi curatia; n-au invatat limbajul cerului, iar acum este prea tarziu. O viata de razvratire impotriva lui Dumnezeu i-a facut nepotriviti pentru cer. Curatia, sfintenia si pacea Lui i-ar chinui; slava lui Dumnezeu ar fi pentru ei un foc mistuitor. Ar dori sa fuga din acel loc sfintit. Ar prefera mai degraba distrugerea, sa se ascunda de fata Aceluia care a murit pentru a-i rascumpara. Soarta celor nelegiuiti este deci hotarata prin alegerea lor. Excluderea lor din ceruri este urmarea vointei lor si este dreapta si plina de mila din partea lui Dumnezeu.
35:47 Asemenea apelor potopului, focul marii zile face cunoscuta hotararea lui Dumnezeu ca pacatosii sunt de nevindecat. Ei nu sunt dispusi sa se supuna autoritatii divine. Vointa lor a fost exercitata in razvratire; si cand isi sfarsesc viata, este prea tarziu pentru ei ca sa-si schimbe cursul gandurilor in directie contrara, prea tarziu pentru a se mai intoarce de la nelegiuire la ascultare, de la ura la dragoste.
35:48 Crutand viata lui Cain, ucigasul, Dumnezeu a dat lumii un exemplu despre ce inseamna sa ingadui unui pacatos sa traiasca, pentru a-si continua calea de nelegiuire fara frau. Prin influenta invataturii si a exemplului lui Cain, multimea urmasilor lui au fost dusi la pacat, pana cand "nelegiuirea era mare pe pamant". "Si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamantul era plin de silnicie" (Gen. 6,5.11).
35:49 Din mila fata de lume, Dumnezeu i-a sters de pe fata pamantului pe locuitorii nelegiuiti din vremea lui Noe. Din mila i-a distrus pe locuitorii stricati ai Sodomei. Prin puterea amagitoare a lui Satana, faptuitorii faradelegii castiga simpatie si admiratie si in felul acesta i-a condus continuu si pe altii la razvratire. Asa a fost in zilele lui Cain si ale lui Noe, ca si in vremea lui Avraam si a lui Lot; la fel stau lucrurile si in vremea noastra. Din mila pentru univers, Dumnezeu ii va distruge, in cele din urma, pe aceia care au respins harul Sau.
35:50 "Fiindca plata pacatului este moartea; dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 6,23). In timp ce viata este mostenirea celor neprihaniti, moartea este partea celor nelegiuiti. Moise i-a spus lui Israel: "Ti-am pus inainte viata si binele, moartea si raul" (Deut. 30,15). Moartea, la care se refera aceste texte, nu este aceea pronuntata asupra lui Adam, deoarece toata omenirea sufera pedeapsa pentru calcarea lui. Este "moartea a doua", care este pusa in contrast cu viata vesnica.
35:51 Ca urmare a pacatului lui Adam, moartea a trecut asupra intregului neam omenesc. Toti, fara deosebire, merg in mormant. Iar prin prevede-rile Planului de Mantuire toti vor fi scosi din mormantul lor. "Va fi o inviere a celor drepti si a celor nedrepti." "Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa toti vor invia in Hristos" (Fapte 24,15; 1 Cor. 15,22). Dar se face deosebirea intre cele doua categorii care sunt inviati. "Toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata" (Ioan 5,28.29). Aceia care au fost "socotiti vrednici" de invierea spre viata sunt "fericiti si sfinti". "Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere" (Apoc. 20,6). Dar aceia care n-au primit iertare prin pocainta si credinta trebuie sa primeasca pedeapsa nelegiuirii lor - "plata pacatului". Ei sufera pedeapsa care va fi diferita ca durata si intensitate "dupa faptele lor", dar in cele din urma se incheie cu moartea a doua. Deoarece este imposibil pentru Dumnezeu, tinand seama de dreptatea si de mila Sa, sa-l mantuiasca pe pacatos in pacatele lui, El il priveaza de viata pe care, prin neascultare, a pierdut-o si de care s-a dovedit a fi nevrednic. Un scriitor inspirat spune: "Inca putin si cel nelegiuit nu va mai fi; da, il vei cauta in locul lui si nu va mai fi". Iar un altul declara: "Ei sunt ca si cum n-ar fi fost niciodata"
35:52 (Ps. 37,10; Obadia 16). Acoperiti de rusine, ei cad intr-o uitare deznadajduita, vesnica.
35:53 In felul acesta se va pune capat pacatului, cu tot vaiul si ruina care au izvorat din el. Psalmistul spune: "Tu pedepsesti neamurile, nimicesti pe cel rau, le stergi numele pentru totdeauna si pe vecie. S-au dus vrajmasii! N-au ramas din ei decat niste daramaturi vesnice!" (Ps. 9,5.6). Ioan, in Apocalipsa, privind inainte spre starea vesnica a celor mantuiti, aude corul universal de lauda, netulburat de nici o nota discordanta. Toata suflarea din cer si de pe pamant a fost auzita dand slava lui Dumnezeu (Apoc. 5,13). Acolo nu vor fi suflete pierdute care sa-L huleasca pe Dumnezeu, cand se zvarcolesc in chinul fara sfarsit, nici fiinte nenorocite in iad nu-si vor amesteca vaietele cu cantarile celor mantuiti.
35:54 Pe ratacirea fundamentala a nemuririi din fire a sufletului se bazeaza invatatura cu privire la starea de constienta in moarte - o invatatura care, asemenea chinurilor vesnice, este opusa invataturilor Scripturilor, contrara ratiunii si simtamintelor noastre de omenie. Dupa credinta populara, cei rascumparati, in ceruri, au cunostinta de tot ce se petrece pe pamant, in mod deosebit de viata prietenilor pe care i-au lasat in urma. Dar cum poate exista un izvor de fericire pentru cei morti sa stie necazurile celor vii, sa fie martori la pacatele savarsite de cei iubiti ai lor si sa-i vada suferind toate necazurile, dezamagirile si grozaviile vietii? Cat de mult se vor bucura de fericirea cereasca aceia care plutesc deasupra prietenilor lor de pe pamant? Si cat de revoltatoare este credinta ca, indata ce suflarea paraseste trupul, sufletul celui nepocait este incredintat flacarilor iadului! Pana la ce adancimi de groaza trebuie sa se cufunde acestia, ca sa-si vada prietenii intrand in mormant nepregatiti, ca sa intre intr-o vesnicie de vai si de pacat! Multi au fost adusi la nebunie de acest gand chinuitor.
35:55 Ce spun Scripturile cu privire la aceste lucruri? David declara ca omul nu este constient in starea de moarte: "suflarea lor trece.
35:56 Se intorc in pamant, si in aceeasi zi le pier si planurile lor" (Ps. 146,4). Solomon da aceeasi marturie: "Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic, si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, de mult au si pierit, si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Caci, in locuinta mortilor, in care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune!" (Ecl. 9,5.6.10).
35:57 Cand, ca raspuns la rugaciunea sa, viata lui Ezechia a fost prelungita cu cincisprezece ani, imparatul, recunoscator, I-a dat lui Dumnezeu tributul laudei pentru mila Sa cea mare. In aceasta cantare, el spune motivul pentru care se bucura: "Caci nu locuinta mortilor Te lauda, nu moartea Te mareste, si cei ce s-au pogorat in groapa nu mai nadajduiesc in credinciosia Ta; ci cel viu, Te lauda ca mine astazi" (Is. 38,18.19). Teologia populara il prezinta pe cel mort neprihanit ca fiind in ceruri, intrat in fericire si laudandu-L pe Dumnezeu cu o limba nemuritoare; dar Ezechia n-a putut vedea nici o perspectiva glorioasa in moarte. In cuvintele sale este de acord cu marturia psalmistului: "Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in locuinta mortilor?" "Nu mortii lauda pe Domnul, si nici vreunul din cei ce se pogoara in locul tacerii" (Ps. 6,5; 115,17).
35:58 Petru, in Ziua Cincizecimii, a declarat ca patriarhul David "a murit si a fost ingropat, iar mormantul lui este intre noi pana in ziua de astazi", "Caci David nu s-a inaltat la cer" (Fapte 2,29.34). Faptul ca David va ramane in mormant pana la inviere dovedeste ca cei neprihaniti nu merg in ceruri la moarte. Numai prin inviere si in virtutea faptului ca Isus a inviat poate David, in cele din urma, sa stea la dreapta lui Dumnezeu.
35:59 Iar Pavel spunea: "Caci, daca nu invie mortii, nici Hristos n-a inviat. Si daca n-a inviat Hristos, credinta noastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre, si prin urmare si cei ce au adormit in Hristos, sunt pierduti" (1 Cor. 15,16-18). Daca timp de patru mii de ani dreptii la moartea lor au mers direct in ceruri, cum a putut spune Pavel ca daca nu este inviere
35:60 "si cei care au adormit in Hristos sunt pierduti"? N-ar mai fi necesara nici o inviere.
35:61 Martirul Tyndale, referindu-se la starea celor morti, spunea: "Marturisesc deschis ca nu sunt convins ca ei sunt deja in slava deplina in care este Hristos sau ingerii alesi ai lui Dumnezeu. Nici acesta nu este un punct al credintei mele; caci daca ar fi asa, socotesc ca predicarea cu privire la invierea trupului ar fi un lucru zadarnic" (William Tyndale, Preface to New Testament, ed. 1534).
35:62 Este un fapt neindoielnic ca nadejdea trecerii la nemurire cu ocazia mortii a condus la o raspandire a neglijarii invataturii biblice cu privire la inviere. Aceasta tendinta a fost remarcata de Dr. Adam Clarke, care spunea: "Invatatura cu privire la inviere pare sa fi fost predicata cu mult mai multa consecventa printre primii crestini decat este astazi! Cum se explica lucrul acesta? Apostolii au insistat continuu asupra ei si i-au indemnat pe urmasii lui Hristos la staruinta, ascultare si la bucurie in vederea ei. Iar urmasii lor de astazi rareori o mai amintesc! Asa au predicat apostolii si asa au crezut crestinii bisericii primare; asa predicam si noi si asa cred ascultatorii nostri. Nu exista in Evanghelie o alta invatatura asupra careia sa se puna un accent mai deosebit; si nu este o invatatura, in sistemul actual de predicare, care sa fie tratata cu mai multa neglijenta" (Commentary, Remarks on 1 Cor. 15, par. 3).
35:63 Acest lucru a continuat pana cand adevarul slavit, cu privire la inviere, a fost aproape cu totul intunecat si pierdut din vedere de lumea crestina. Astfel, un scriitor religios de frunte, comentand cuvintele lui Pavel din 1 Tesaloniceni 4,13-18, spune: "Urmarind scopurile practice de mangaiere, invatatura cu privire la nemurirea binecuvantata a dreptilor inlocuieste pentru noi orice doctrina nesigura cu privire la a doua venire a Domnului. La moartea noastra, Domnul vine pentru noi. Pentru aceasta trebuie sa veghem si sa ne rugam. Cei morti sunt deja trecuti la slava. Ei nu asteapta trambita pentru judecata si pentru fericire."
35:64 Dar cand a fost gata sa-Si paraseasca ucenicii, Isus nu le-a spus ca
35:65 ei aveau sa vina curand la El. "Ma duc sa va pregatesc un loc", a spus El. "Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine" (Ioan 14,2.3). Iar Pavel ne spune mai departe ca "Insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nor, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul". Si adauga: "Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte" (1 Tes. 4,16-18). Ce contrast izbitor intre aceste cuvinte de mangaiere si acelea ale slujitorului universalist citat mai inainte! Ultimul ii consola pe prietenii lui intristati cu asigurarea ca, oricat de pacatos ar fi fost cel mort, cand si-a dat sfarsitul, el avea sa fie primit intre ingeri. Pavel ii indreapta pe fratii lui catre venirea viitoare a Domnului, cand catusele mormantului vor fi sfaramate si "cei morti in Hristos" vor fi inviati pentru viata vesnica.
35:66 Inainte ca cineva sa intre in locuintele celor binecuvantati, cazurile lor trebuie cercetate, iar caracterele si faptele lor trebuie sa treaca pe dinaintea lui Dumnezeu. Toti trebuie sa fie judecati dupa lucrurile scrise in carti si sa fie rasplatiti dupa cum au fost faptele lor. Aceasta judecata nu are loc la moarte. Observati cuvintele lui Pavel: "pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti..." (Fapte 17,31). Aici, apostolul declara lamurit ca a fost stabilit un timp anume, in viitor, pentru judecarea lumii.
35:67 Iuda se refera la aceeasi perioada: "El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta". Si citeaza mai departe cuvintele lui Enoh: "Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai,
35:68 ca sa faca o judecata impotriva tuturor" (Iuda 6,14.15). Ioan spune ca "a vazut pe cei morti, mici si mari, stand inaintea lui Dumnezeu; si au fost deschise cartile... iar mortii au fost judecati dupa lucrurile care au fost scrise in carti" (Apoc. 20,12).
35:69 Dar daca mortii se bucura deja de fericirea cerului sau de chinul din flacarile iadului, ce nevoie mai este de o judecata viitoare? Invataturile Cuvantului lui Dumnezeu cu privire la aceste puncte importante nu sunt nici neclare si nici contradictorii; ele pot fi intelese de mintile obisnuite. Dar care minte curata poate vedea intelepciune sau dreptate in aceasta teorie la moda? Vor primi oare cei drepti, dupa cercetarea cazurilor lor la judecata, invitatia: "Bine, rob bun si credincios... intra in bucuria stapanului tau", cand ei vor fi locuit in prezenta Sa poate veacuri intregi? Sunt oare cei nelegiuiti chemati din locul de chin ca sa primeasca sentinta din partea Judecatorului a tot pamantul: "Departati-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic?" (Matei 25,21.41). O, ce solemna batjocura! Ce rusinoasa discreditare a intelepciunii si dreptatii lui Dumnezeu!
35:70 Teoria nemuririi sufletului a fost una dintre acele invataturi ratacite pe care Roma a imprumutat-o de la pagani si a incorporat-o in religia crestinatatii. Martin Luther a clasat-o impreuna cu "fabulele monstruoase, care formeaza o parte din vraful de decrete ale Romei" (E. Petavel, The Problem of Immortality, p. 255). Comentand asupra cuvintelor lui Solomon, din Eclesiastul, care spune ca mortii nu stiu nimic, reformatorul spune: "Un alt lucru care dovedeste ca mortii nu stiu nimic. Este spus ca acolo nu mai exista datorie, stiinta, cunostinta, intelepciune. Solomon socoteste ca mortii dorm si nu mai stiu absolut nimic. Pentru mortii care zac acolo, nu mai este nici numaratoarea zilelor si nici a anilor, caci atunci cand vor invia, li se va parea ca au dormit doar o clipa" (Martin Luther, Exposition of Solomon's Book Called Ecclesiastes, p. 152).
35:71 Nicaieri in Sfintele Scripturi nu se gaseste declaratia ca cei neprihaniti isi primesc rasplata sau cei nelegiuiti isi primesc pedeapsa la moarte. Patriarhii si profetii nu ne-au dat o astfel de asigurare. Hristos si apostolii n-au facut nici o aluzie la aceasta. Biblia invata lamurit ca cei morti nu merg indata la ceruri. Ei sunt descrisi ca dormind pana la inviere (1 Tes. 4,14; Iov 14,10-12). Chiar in ziua cand funia de argint se rupe, iar vasul de aur se sfarama (Ecl. 12,6), pier si gandurile omului. Aceia care coboara in mormant stau in tacere. Ei nu mai stiu nimic din ceea ce se face sub soare (Iov 14,21). Ce binecuvantata odihna pentru neprihanitul obosit! Fie timpul lung sau scurt, pentru ei nu este decat o clipa. Ei dorm si sunt treziti de trambita lui Dumnezeu la o nemurire glorioasa. "Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii... Cand trupul acesta supus putrezirii se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: 'Moartea a fost inghitita de biruinta'" (1 Cor. 15,52-54). Cand sunt chemati din somnul lor adanc, incep sa gandeasca exact de acolo de unde au incetat. Ultimul simtamant a fost boldul mortii; ultimul gand a fost acela al caderii sub puterea mormantului. Cand se ridica din mormant, primul lor gand se va prinde de strigatul biruitor: "Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?" (vers. 55).