3:14 Proorocii plansesera apostazia lui Israel si nenorocirile teribile care le fusesera partea din cauza pacatelor lor. Ieremia dorise ca ochii sa-i fie un izvor de lacrimi, ca sa planga zi si noapte pe cei ucisi ai fiicei poporului sau, pentru turma Domnului, care era dusa in robie (Ier. 9,1; 13,17). Cat de mare era atunci durerea Aceluia a carui privire profetica cuprindea, nu ani, ci veacuri! El il vedea pe ingerul pierzator cu sabia ridicata impotriva cetatii care fusese multa vreme locuinta lui Iehova. De pe culmea Muntelui Maslinilor, chiar din locul care mai tarziu urma sa fie ocupat de Titus si oastea sa, El privea peste vale la curtile si porticurile sfinte si, cu ochii intunecati de lacrimi, vedea intr-o perspectiva groaznica zidurile inconjurate de ostile vrajmase. Auzea sirurile de armate marsaluind la razboi. Auzea glasul mamelor si al copiilor strigand dupa paine in cetatea asediata. Vedea casa Sa sfanta si frumoasa, palatele si turnurile ei date flacarilor, si in locul unde ele fusesera odinioara, numai un morman de ruine fumegande.