24:1 Cap. 22 - Profetii implinite
24:2 Cand a trecut timpul in care a fost asteptata pentru prima oara revenirea Domnului - in primavara anului 1844 - aceia care asteptasera cu credinta revenirea Sa au fost pentru o vreme cuprinsi de indoiala si de nesiguranta. In timp ce lumea ii privea ca fiind doborati si dovediti ca nutrisera o amagire, izvorul lor de mangaiere a ramas tot Cuvantul lui Dumnezeu. Multi au continuat sa cerceteze Scripturile, examinand din nou dovezile credintei lor si studiind cu atentie profetiile, pentru a capata o lumina mai deplina. Marturia Bibliei care sprijinise pozitia lor parea clara si hotarata. Semne care nu puteau gresi aratau spre venirea lui Hristos ca fiind aproape. Calauzirea deosebita a Domnului atat in convertirea pacatosilor, cat si in reinviorarea vietii spirituale printre crestini era dovada ca solia venea din cer. Si cu toate ca acesti credinciosi nu-si puteau explica dezamagirea, se simteau asigurati ca Dumnezeu ii condusese in experienta prin care trecusera.
24:3 Intretesute cu profetiile pe care ei le socotisera ca se refera la timpul celei de a doua veniri, erau si invataturi special potrivite la situatia lor de nesiguranta si indoiala si care-i incurajau sa astepte cu rabdare si credinta ca ceea ce era acum intunecat pentru intelegerea lor urma sa fie explicat la timpul potrivit.
24:4 Printre aceste invataturi era si profetia din Habacuc 2,1-4: "M-am dus la locul meu de straja si stateam pe turn ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul, si ce-mi va raspunde la plangerea mea. Domnul mi-a raspuns si a zis: 'Scrie proorocia, si sap-o pe table, ca sa se poata citi usor! Caci este o proorocie, a carei vreme este hotarata, se apropie de implinire, si nu va minti; daca zaboveste asteapt-o, caci va veni si se va implini negresit. Iata, i s-a ingamfat sufletul, nu este fara prihana in el; dar cel neprihanit va trai prin credinta lui'".
24:5 Inca din anul 1842, indrumarea data in aceasta profetie, de a "scrie proorocia si a o sapa pe table ca sa fie citita usor", a sugerat lui Charles Fitch pregatirea unei harti profetice pentru a ilustra vedeniile lui Daniel si cele din Apocalipsa. Publicarea acestei harti a fost privita ca o implinire a poruncii date prin Habacuc. Insa nimeni n-a observat atunci ca in aceeasi profetie se vorbeste si despre o aparenta amanare in implinirea viziunii - un timp de intarziere. Dupa dezamagire, acest pasaj a devenit foarte plin de inteles: "Vedenia este pentru un timp hotarat, se apropie de implinire si nu va minti; daca intarzie asteapt-o caci va veni si se va implini negresit... Cel neprihanit va trai prin credinta lui".
24:6 De asemenea, o parte din proorocia lui Ezechiel a fost un izvor de putere si de mangaiere pentru credinciosi: "Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: 'Fiul omului, ce inseamna acest cuvant de batjocura, pe care-l intrebuintati in tara lui Israel: Zilele se lungesc, si toate vedeniile raman neimplinite?' De aceea spune-le: 'Asa vorbeste Domnul Dumnezeu... Se apropie zilele, si toate vedeniile se vor implini! Voi vorbi; ce voi spune se va implini, si nu va mai fi amanat'. Casa lui Israel zice: 'Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape sa se implineasca, si prooroceste pentru vremuri departate!' De aceea spune-le: 'Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zabava in implinirea cuvintelor Mele; ci cuvantul,
24:7 pe care-l voi rosti, se va implini', zice Domnul, Dumnezeu." (Ezec. 12,21-25.27-28)
24:8 Aceia care asteptau s-au bucurat ca Acela, care cunoaste sfarsitul de la inceput, privise prin veacuri si, prevazand dezamagirile, le daduse cuvinte de curaj si de nadejde. Daca n-ar fi fost aceste parti din Scriptura, care sa-i indemne sa astepte cu rabdare si sa tina cu tarie la increderea lor in Cuvantul lui Dumnezeu, ei si-ar fi pierdut cu totul credinta.
24:9 Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustreaza, de asemenea, experienta poporului advent. In Matei capitolul 24, ca raspuns la intrebarea ucenicilor Sai privitoare la semnele venirii Sale si ale sfarsitului veacului, Hristos aratase unele dintre evenimentele cele mai importante din istoria lumii si a bisericii, de la prima si pana la a doua Sa venire; si anume: distrugerea Ierusalimului, marea incercare a bisericii sub persecutiile pagane si papale, intunecarea soarelui si lunii si caderea stelelor. Dupa aceasta, El a vorbit despre venirea Imparatiei Sale, spunandu-le si parabola care descrie cele doua categorii de servi care asteapta venirea Sa. Capitolul 25 incepe cu aceste cuvinte: "Atunci Imparatia cerurilor se aseamana cu zece fecioare". Aici este vorba de biserica din timpul sfarsitului, aceeasi care este descrisa si la incheierea capitolului 24. In aceasta parabola, experienta lor este ilustrata prin tabloul unei nunti din Orient.
24:10 "Atunci Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care si-au luat candelele, si au iesit in intampinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, si cinci intelepte. Cele nechibzuite, cand si-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele intelepte, impreuna cu candelele, au luat cu ele si untdelemn in vase. Fiindca mirele zabovea, au atipit toate, si au adormit. La miezul noptii, s-a auzit o strigare: 'Iata mirele, iesiti-i in intampinare!'" (Matei 25,1-6)
24:11 Venirea lui Hristos, asa cum a fost vestita de prima solie ingereasca, a fost inteleasa ca fiind reprezentata prin venirea
24:12 mirelui. Reforma larg raspandita, care avusese loc prin vestirea apropiatei Sale veniri, corespundea cu iesirea fecioarelor. In aceasta parabola, ca si in aceea din Matei capitolul 24, sunt reprezentate doua clase. Toti si-au luat candelele, adica Biblia si, prin lumina ei, au iesit sa-L intampine pe Mire. Dar, atunci cand si-au luat candelele, cele neintelepte n-au luat cu ele untdelemn, asa cum au facut cele intelepte. Cei reprezentati de fecioarele intelepte primisera harul lui Dumnezeu, puterea transformatoare si iluminatoare a Duhului Sfant care face din Cuvantul Sau o candela pentru picioare si o lumina pe carare. In temere de Dumnezeu, ei studiasera Scripturile pentru a cunoaste adevarul si cautasera cu staruinta curatia inimii si a vietii. Acestia avusesera o experienta personala, o credinta in Dumnezeu si in Cuvantul Sau care nu putea fi distrusa prin dezamagire sau intarziere. Ceilalti si-au luat candelele, dar n-au luat ulei. Ei actionasera dintr-o pornire momentana. Temerile le fusesera trezite de solia solemna, dar se sprijinisera doar pe credinta fratilor, fiind multumiti cu lumina slaba a bunelor emotii, fara o intelegere profunda a adevarului sau o lucrare reala a harului in inima. Acestia au mers in intampinarea Domnului plini de nadejdea unei rasplatiri imediate; dar nu erau pregatiti pentru intarziere si dezamagire. Cand au venit incercarile credinta lor i-a parasit, iar lumina s-a stins.
24:13 "Deoarece mirele zabovea, toate au atipit si au adormit". Prin zabovirea mirelui este reprezentata trecerea timpului cand Domnul a fost asteptat, dezamagirea si aparenta intarziere. In acest timp de nesiguranta, interesul celor superficiali si cu inimile impartite a inceput in curand sa se clatine, iar eforturile lor sa slabeasca. Dar aceia a caror credinta era intemeiata pe o cunoastere personala a Bibliei aveau picioarele pe stanca pe care valurile dezamagirii nu o puteau clatina. "Toate au asteptat si au adormit"; o categorie in neglijenta si parasirea credintei, cealalta asteptand cu rabdare pana ce i se va da o lumina mai clara. Cu toate acestea, in noaptea incercarii, si cei din urma pareau sa piarda, intr-o oarecare masura,
24:14 zelul si devotiunea. Cei cu inima impartita si superficiali nu s-au mai putut sprijini pe credinta fratilor. Astfel ca fiecare trebuia sa stea sau sa cada pentru sine insusi.
24:15 Cam in acelasi timp a inceput sa apara si fanatismul. Unii care se pretindeau a fi credinciosi zelosi ai soliei au respins Cuvantul lui Dumnezeu ca singura calauza infailibila si, pretinzand ca sunt condusi de Duhul, s-au supus propriilor sentimente, impresii si imaginatii. Erau si unii care manifestau un zel orb si bigot, condamnandu-i pe toti aceia care nu erau de acord cu ei. Ideile si practicile lor fanatice n-au obtinut nici o aprobare din partea majoritatii adventistilor; ei n-au facut decat sa aduca un blam asupra cauzei adevarului.
24:16 Satana cauta prin toate mijloacele lui sa se impotriveasca si sa distruga lucrarea lui Dumnezeu. Poporul fusese profund trezit de miscarea adventa, mii de pacatosi convertindu-se si barbati credinciosi consacrandu-se lucrarii de vestire a adevarului, chiar in acel timp de intarziere. Printul raului isi pierdea supusii; si pentru a aduce ocara asupra lucrarii lui Dumnezeu, cauta sa-i amageasca pe unii care marturisisera credinta si sa-i aduca la extremism. Apoi, agentii lui erau gata sa observe orice greseala, orice scadere, orice fapta nepotrivita, pe care sa le prezinte inaintea oamenilor in lumina cea mai exagerata pentru a-i face nesuferiti pe adventisti si credinta lor. Astfel, cu cat era mai mare numarul acelora pe care-i putea folosi pentru marturia credintei in a doua venire, in timp ce puterea sa le stapanea inimile, cu atat mai mare castig urma sa aiba, atragand atentia lumii asupra lor ca sa fie considerati reprezentanti ai intregului corp al credinciosilor.
24:17 Satana este "paratorul fratilor" si duhul lui este acela care-i inspira pe oameni sa caute greseli si defecte la poporul lui Dumnezeu, pe care apoi sa le trambiteze, in timp ce faptele lor bune sunt trecute sub tacere. Totdeauna el este activ atunci cand Dumnezeu este la lucru pentru mantuirea sufletelor. Cand fiii lui Dumnezeu au venit inaintea Domnului, a venit si Satana in mijlocul lor. In orice redesteptare religioasa,
24:18 el este gata sa aduca oameni cu inima nesfanta si neechilibrati. Cand acestia au primit unele doctrine si au castigat un loc intre credinciosi, el lucreaza prin ei spre a introduce teorii care ii vor duce in ratacire pe cei nepregatiti. Nici un om nu dovedeste ca este un bun crestin numai pentru ca se gaseste in tovarasia copiilor lui Dumnezeu, in casa de rugaciune si ia parte la masa Domnului. Satana este adesea acolo, chiar in imprejurarile cele mai solemne, prin aceia pe care-i poate folosi ca unelte ale sale.
24:19 Printul raului se lupta pentru orice palma de teren pe care poporul lui Dumnezeu inainteaza in calatoria a spre cetatea de sus. In toata istoria bisericii, nici o reforma nu a putut fi infaptuita fara sa intampine piedici serioase. Asa a fost in zilele lui Pavel. Oriunde apostolul intemeia o biserica, acolo erau unii care pretindeau ca au primit credinta, dar aduceau cu ei rataciri care, daca ar fi fost primite, ar fi indepartat poporul de la iubirea pentru adevar. Si Luther a suferit necazuri si incurcaturi mari din cauza persoanelor fanatice, care pretindeau ca Dumnezeu le vorbise si puneau ideile si parerile lor mai presus decat marturia Scripturilor. Multi din cei lipsiti de credinta si experienta, si foarte increzuti in ei insisi, carora le placea sa auda si sa vorbeasca lucruri noi, erau inselati de pretentiile noilor invatatori si se uneau cu agentii lui Satana in lucrarea lor de a darama ceea ce Dumnezeu ajunsese sa cladeasca. Si fratii Wesley, precum si altii, care adusesera binecuvantari lumii prin influenta si credinta lor, aveau sa se loveasca la fiecare pas de cursele lui Satana care ii impingea la fanatism pe cei cu exces de zel, neechilibrati si nesfintiti.
24:20 William Miller nu simpatiza cu acele influente care conduceau spre fanatism. El declara, ca si Luther, ca orice duh trebuie verificat prin Cuvantul lui Dumnezeu. "Satana", spunea Miller, "are o mare putere asupra mintilor unora din zilele noastre. Si de unde sa stim ce duh este in ei?
24:21 Biblia raspunde: 'Dupa roadele lor ii veti cunoaste'... Sunt multe duhuri care au aparut in lume; si ni se porunceste sa cercetam duhurile. Duhul care nu ne face sa traim cumpatat, in neprihanire si evlavie in aceasta lume, nu este Duhul lui Hristos. Din ce in ce ma conving mai mult ca Satana este amestecat in aceste miscari nesabuite... Multi din mijlocul nostru, care pretind ca sunt pe deplin sfintiti urmeaza traditiile oamenilor si sunt tot atat de necunoscatori ai adevarului ca si ceilalti care nu au asemenea pretentii." (Bliss, pp. 236.237). "Duhul ratacirii ne va departa de adevar, dar Duhul lui Dumnezeu ne va conduce la adevar. Daca ziceti: 'S-ar putea ca un om sa fie in ratacire si sa creada ca are adevarul. Cum sa intelegem?' Raspundem: Duhul si Cuvantul sunt in deplin acord. Daca un om se judeca prin Cuvantul lui Dumnezeu si se descopera in armonie desavarsita cu intregul Cuvant, atunci el trebuie sa creada ca are adevarul; dar daca descopera ca duhul care-l conduce nu se armonizeaza cu tot continutul Legii lui Dumnezeu sau a Cartii Sfinte, atunci sa mearga cu atentie ca sa nu cada in cursa celui rau." (The Advent Herald and Signs of the Times Reporter, vol.8 nr. 23, 15 ian. 1845). "Adesea am gasit o mai mare dovada de evlavie intr-o privire calda si amabila, pe un obraz umed de lacrimi si intr-o vorbire inecata de suspine decat in multa galagie prin care unii isi arata crestinismul lor." (Bliss, p. 282)
24:22 In zilele Reformei, adversarii ei au pus toate relele fanatismului pe seama acelora care luptau cel mai staruitor impotriva lui. O cale asemanatoare a fost urmata si de impotrivitorii miscarii advente. Si nefiind multumiti cu prezentarea eronata si exagerata a greselilor celor extremisti si fanatici, au pus in circulatie rapoarte nefavorabile care nu aveau nici cea mai slaba urma de adevar. Aceste persoane erau animate de prejudecati si de ura. Pacea le fusese tulburata de vestea ca Hristos este la usi. Se temeau ca ar putea fi adevarat, dar sperau ca nu va fi, si aceasta era secretul luptei lor impotriva adventistilor si a credintei lor.
24:23 Faptul ca vreo cativa fanatici patrunsesera in randurile adventistilor nu era un motiv temeinic de a considera ca miscarea aceasta nu era de la Dumnezeu, asa cum constituia prezenta fanaticilor si a amagitorilor in biserica din zilele lui Pavel sau ale lui Luther nu motiv suficient de a condamna lucrarea lor. Sa se trezeasca poporul lui Dumnezeu din somn si sa inceapa cu sinceritate lucrarea de pocainta si de reforma; sa cerceteze Scripturile pentru a intelege adevarul asa cum este el in Isus; sa se consacre deplin inaintea lui Dumnezeu si nu va lipsi dovada ca Satana este inca activ si veghetor. El isi va da pe fata puterea, cu toata amagirea posibila, chemandu-i in ajutor pe toti ingerii cazuti din imparatia sa.
24:24 Nu vestirea celei de a doua veniri a fost aceea care a provocat fanatismul si dezbinarea. Acestea au aparut in vara anului 1844, cand adventistii erau in dubiu cu privire la pozitia adevarata. Predicarea primei solii ingeresti si a "strigatului din miezul noptii" tinteau in mod direct sa reprime fanatismul si neintelegerea. Aceia care au participat la aceste miscari solemne lucrau in armonie; inimile lor erau pline de iubire unul pentru altul si pentru Isus, pe care asteptau sa-L vada in curand. Credinta lor unica, o fericita si unica nadejde, i-a inaltat mai presus de stapanirea oricarei influente omenesti si s-a dovedit a fi un scut impotriva asalturilor lui Satana.
24:25 "Pentru ca mirele zabovea, toate au atipit si au adormit. La miezul noptii s-a auzit o strigare: 'Iata mirele, iesiti-I in intampinare!' Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat si si-au pregatit candelele." (Matei 25,5-7). In vara anului 1844, adica la mijlocul timpului dintre data fixata prima data, pentru sfarsitul celor 2300 zile, si toamna aceluiasi an, timp hotarat ulterior ca implinire a perioadei, solia a fost vestita prin cuvintele Scripturii: "Iata, mirele vine!"
24:26 Faptul care a dus la aceasta miscare a fost descoperirea ca decretul lui Artaxerxe pentru rezidirea Ierusalimului, care forma punctul de plecare pentru perioada de 2300 de zile, a intrat in vigoare in toamna anului 457 in.Hr.,
24:27 si nu la inceputul anului, asa cum se crezuse initial. Incepand din toamna anului 457, cei 2300 de ani se incheiau in toamna anului 1844 (vezi notele suplimentare).
24:28 Argumentele scoase din tipurile Vechiului Testament aratau si ele spre toamna, ca fiind timpul cand trebuia sa aiba loc evenimentul reprezentat prin "curatirea sanctuarului". Acest lucru a devenit foarte lamurit atunci cand atentia a fost indreptata asupra modului in care tipurile, care avusesera legatura cu prima venire a lui Hristos, se implinisera.
24:29 Junghierea mielului pascal era o umbra a mortii lui Hristos. Pavel spune: "Hristos, pastele nostru a fost jertfit". (1 Cor. 5,7). Snopul cu primele roade care era leganat de pasti inaintea Domnului preinchipuia invierea lui Hristos. Vorbind despre invierea Domnului si a intregului Sau popor, Pavel spune: "Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la venirea Sa". (1 Cor. 15,23). Asemenea snopului de leganat care era primul seceris adunat inainte de marele seceris, Hristos era primul rod al secerisului nepieritor al celor rascumparati, care la invierea viitoare vor fi adunati in granarul lui Dumnezeu.
24:30 Aceste simboluri s-au implinit nu numai in ceea ce priveste evenimentul, ci si in ceea ce priveste timpul. In ziua a patrusprezecea a lunii intaia iudaice, chiar in ziua si in luna in care timp de cincisprezece lungi veacuri fusese injunghiat mielul pascal, Hristos a mancat pastele cu ucenicii Sai, instituind sarbatoarea care urma sa comemoreze moartea Sa ca "Miel al lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii". In aceeasi noapte a fost luat de maini nelegiuite pentru a fi rastignit si omorat. Si ca antitip al snopului de leganat, Domnul nostru a fost inviat dintre morti a treia zi ca "prim rod al celor adormiti", modelul tuturor celor drepti inviati, ale caror "trupuri stricacioase" vor fi schimbate, si "facut asemenea trupului slavei Sale. Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos." (Filip. 3,20.21)
24:31 In acelasi fel, simbolurile care sunt legate de a doua venire trebuie sa se implineasca la timpul aratat de serviciul simbolic.
24:32 In sistemul iudaic, curatirea sanctuarului, sau ziua cea mare de ispasire, avea loc in ziua a zecea a lunii a saptea iudaice (Lev. 16,29-34), cand marele preot, dupa ce facea ispasire pentru tot Israelul indepartand in felul acesta pacatele din sanctuar, iesea si binecuvanta poporul. Tot asa se credea ca Hristos Marele nostru Preot urma sa Se arate, pentru a curati pamantul prin distrugerea pacatului si a pacatosilor, ca apoi sa binecuvanteze cu nemurire poporul Sau care Il asteapta. Astfel, ziua a zecea a lunii a saptea, Ziua cea mare a Ispasirii, timpul curatirii sanctuarului, care in anul 1844 cadea la douazeci si doua octombrie, a fost considerata ca timp al revenirii Domnului. Acest lucru era in armonie cu dovezile prezentate mai inainte, ca cele 2300 de zile urmau sa se incheie in toamna, iar concluzia parea bine fondata.
24:33 In parabola din Matei capitolul 25, timpul de asteptare si de atipire este urmat de venirea mirelui. Acest lucru era in concordanta cu argumentele prezentate atat in profetie, cat si in simboluri. Toate acestea produceau o puternica convingere cu privire la faptul ca sunt vrednice de incredere, iar "strigatul din miezul noptii" a fost vestit de mii de credinciosi.
24:34 Asemenea revarsarii unui val puternic, miscarea s-a raspandit in toata tara. Din oras in oras si din sat in sat, ea a patruns pana in cele mai izolate locuri din tara, "pana cand poporul lui Dumnezeu care astepta a fost trezit. Fanatismul disparea din fata acestei vestiri, ca roua diminetii inaintea soarelui care rasare. Credinciosii vedeau cum indoiala si nesiguranta erau alungate, iar nadejdea si curajul le influenta inimile. Lucrarea era lipsita de acele extreme manifestate totdeauna cand firea omeneasca nu este controlata de influenta Cuvantului si Duhului lui Dumnezeu. Se asemana in caracter cu acele timpuri de umilire si intoarcere la Domnul, care se produceau in Israelul din vechime ca urmare a soliilor de mustrare din partea slujitorilor Sai. Ea purta caracteristicile care sunt specifice lucrarii lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta putina bucurie plina de extaz, dar era o profunda cercetare a inimii, marturisirea pacatului si parasirea lumii.
24:35 Povara care apasa din greu sufletele lor era pregatirea pentru intalnirea cu Domnul. Se rugau staruitor si se consacrau fara rezerve lui Dumnezeu.
24:36 Descriind aceasta lucrare, Miller spunea: "Nu se manifesta o exprimare a bucuriei; se pare ca ea este retinuta pentru acea zi din viitor, cand pamantul si cerul se vor uni intr-o bucurie de nespus. Nu se aud strigate; acestea sunt de asemenea rezervate pentru aclamatia din ceruri. Cantaretii sunt tacuti; ei asteapta sa se uneasca cu ostile ingeresti si corul din ceruri... Nu se manifesta nici o contradictie in sentimente; toti sunt o inima si un gand." (Bliss, pp. 270. 271)
24:37 Altcineva care a participat la aceasta lucrare marturisea: "Pretutindeni s-a produs cea mai profunda cercetare a inimii si umilire a sufletului inaintea Dumnezeului cerului. Ea a produs imputinarea iubirii pentru lucrurile din lumea aceasta, o aplanare a controverselor si certurilor, o marturisire a pacatelor, o prabusire inaintea lui Dumnezeu si rugaciuni de pocainta din inimi zdrobite, catre El, pentru iertare si primire. Ea a produs o asa mahnire de sine si umilinta in suflet cum niciodata nu se mai vazuse. Asa cum Dumnezeu profetizase prin Ioel, ca va fi atunci cand ziua cea mare a Domnului urma sa fie la usi, ea a produs o sfasiere a inimilor si nu a hainelor si o intoarcere la Domnul cu post, cu planset si bocet. Asa cum Dumnezeu spusese prin Zaharia, un spirit de indurare si de rugaciune s-a revarsat peste copiii Sai; au privit spre Acela pe care L-au strapuns, a fost un mare bocet in tara... si aceia care Il asteptau pe Domnul si-au amarat sufletele inaintea Lui." (Bliss in Advent Shield and Review, vol. I, p. 271, January, 1845)
24:38 Dintre marile miscari religioase incepand din zilele apostolilor, nici una n-a fost mai libera de nedesavarsirea omeneasca si de cursele lui Satana asa cum a fost aceea din toamna anului 1844. Chiar si acum, dupa trecerea multor ani, toti cei care au luat parte la miscarea aceea si care au stat hotarati pe platforma adevarului simt inca influenta sfanta a acelei lucrari binecuvantate si dau marturie ca a fost de la Dumnezeu.
24:39 La strigatul: "Iata, mirele vine, iesiti-I in intampinare", aceia care asteptau... s-au ridicat si si-au aprins candelele; ei au studiat Cuvantul lui Dumnezeu cu un interes foarte mare, necunoscut mai inainte. Ingeri din cer au fost trimisi sa-i trezeasca pe aceia care se descurajasera si sa-i pregateasca pentru a primi solia. Lucrarea nu s-a intemeiat pe intelepciunea si pe pregatirea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Nu cei mai talentati, ci cei mai umili si devotati au fost printre primii care au auzit si au luat aminte la chemare. Fermierii si-au lasat recoltele pe camp, meseriasii si-au lasat sculele si, cu lacrimi de bucurie, au iesit sa vesteasca avertizarea. Aceia care mai inainte fusesera in fruntea lucrarii au fost printre cei din urma care s-au alaturat ei. Bisericile, in general, si-au inchis usile fata de aceasta solie si o mare grupa dintre aceia care o primisera s-au retras din legaturile lor cu ele. In providenta lui Dumnezeu, aceasta proclamatie s-a unit cu cea de a doua solie ingereasca si a dat putere acelei lucrari.
24:40 Solia "Iata mirele vine!" n-a fost o problema de argumentare, cu toate ca dovezile din Scriptura erau lamurite si precise. Ea a mers cu o putere constrangatoare care misca sufletul. Nu se manifesta nici o indoiala sau retinere. Cu ocazia intrarii triumfale a lui Hristos in Ierusalim, poporul care venise din toate partile tarii la sarbatoare s-a adunat spre Muntele Maslinilor si unindu-se cu multimea care-L insotea pe Isus si, prinzand inspiratia momentului, au sporit maretia strigarii: "Binecuvantat este Cel ce vine in numele Domnului!" (Matei 21,9). In acelasi fel s-au comportat si necredinciosii care veneau la adunarile adventiste - unii din curiozitate, altii pentru a lua in ras - au simtit puterea convingatoare care insotea solia: "Iata mirele vine!"
24:41 In timpul acela se vadea o credinta care aducea raspuns la rugaciune - credinta care astepta rasplatirea. Asemenea ploii ce cade peste pamantul insetat, Duhul harului cobora peste cercetatorii sinceri. Aceia care asteptau ca in curand
24:42 sa stea fata in fata cu Rascumparatorul lor simteau o bucurie solemna care nu se putea descrie. Puterea innobilatoare, convingatoare a Duhului Sfant misca inimile atunci cand binecuvantarile Sale erau revarsate in masura bogata peste cei credinciosi.
24:43 Cu grija si solemnitate, aceia care primisera solia au ajuns la timpul in care sperau sa se intalneasca cu Domnul lor. In fiecare dimineata simteau ca prima lor datorie era sa-si asigure dovada ca sunt primiti de Dumnezeu. Inimile lor erau strans unite si se rugau mult unul cu altul si unul pentru altul. Adesea se adunau in locuri izolate pentru a fi in comuniune cu Dumnezeu si glasul rugaciunii se inalta spre cer de pe campii si din cranguri. Asigurarea aprobarii Mantuitorului le era mai necesara decat hrana zilnica; iar daca vreun nor le intuneca mintea, nu se odihneau pana nu-l indepartau. Si atunci cand simteau dovada harului iertator, doreau sa-L vada pe Acela pe care-L iubea sufletul lor.
24:44 Dar aveau sa cada din nou prada descurajarii. Timpul de asteptare a trecut si Mantuitorul lor nu S-a aratat. Cu incredere neclintita ei asteptasera venirea Sa, iar acum se simteau ca Maria cand, venind la mormantul Mantuitorului si gasindu-l gol, a exclamat cu lacrimi: "Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus". (Ioan 20,13)
24:45 Un simtamant de respect, o teama ca solia ar putea fi totusi adevarata a tinut in frau, pentru o vreme, lumea necredincioasa. Dar, cu trecerea timpului, ea n-a disparut dintr-o data. La inceput n-au indraznit sa triumfe in fata celor dezamagiti; dar pentru ca nu se vedeau semnele maniei lui Dumnezeu, si-au revenit si au reinceput rasul si batjocura. O mare parte din aceia care crezusera in venirea iminenta a Domnului si-au parasit credinta. Unii care fusesera foarte increzatori erau acum atat de raniti in mandria lor, incat ar fi preferat sa dispara din lume. Asemenea lui Iona, ei Il acuzau pe Dumnezeu si ar fi ales mai degraba moartea decat viata. Aceia
24:46 care-si intemeiasera credinta pe parerile altora, si nu pe Cuvantul lui Dumnezeu, erau acum gata sa-si schimbe din nou vederile. Batjocoritorii i-au castigat pe cei slabi si pe cei fricosi de partea lor si toti acestia s-au unit, declarand ca nu mai aveau de ce sa se teama si nici ce sa astepte. Timpul trecuse si Domnul nu venise, iar lumea urma sa ramana asa cum fusese mii de ani.
24:47 Credinciosii sinceri, staruitori lasasera totul pentru Hristos si se impartasisera de prezenta Lui ca niciodata mai inainte. Ei dadusera lumii, dupa credinta lor, ultima avertizare; si asteptand sa fie primiti in scurta vreme in societatea Domnului lor divin si a ingerilor sfinti, se retrasesera intr-o mare masura din societatea acelora care nu primisera solia. Cu o dorinta profunda se rugasera: "Vino Doamne Isuse, vino cat mai curand". Dar El nu venise. Iar acum, ca sa ia din nou povara grea a grijilor vietii si sa suporte rasul si batjocura lumii, era o incercare teribila a credintei si rabdarii lor.
24:48 Totusi, aceasta dezamagire nu a fost atat de mare cum a fost aceea prin care au trecut ucenicii la prima venire a lui Hristos. Cand Isus a intrat triumfal in Ierusalim, ucenicii Sai credeau ca El era gata sa urce pe tronul lui David si sa-l elibereze pe Israel de apasatorii lui. Cu speranta si asteptarea plina de bucurie, se intreceau unul pe altul sa dea cinstire Regelui lor. Multi isi asterneau hainele ca un covor pe calea Lui sau intindeau inaintea Lui ramuri infrunzite de palmier. Cu o bucurie plina de entuziasm s-au unit in aclamatia: "Osana, Fiul lui David!" Si atunci cand fariseii, tulburati si maniati de aceasta manifestare de bucurie, i-au cerut lui Isus sa-Si mustre ucenicii, El le-a raspuns: "Daca acestia vor tacea pietrele vor striga". (Luca 19,40). Profetia trebuia sa se implineasca. Ucenicii implineau planul lui Dumnezeu; cu toate acestea erau condamnati la o dezamagire crunta. Doar cateva zile au trecut si au fost martorii agoniei si mortii Mantuitorului, pe care L-au pus in mormant. Asteptarile lor nu s-au implinit, nici macar intr-un
24:49 singur punct, iar sperantele lor au murit o data cu Isus. Pana cand Domnul lor n-a iesit biruitor din mormant, ei n-au putut pricepe tot ce a fost prevestit de profetie, si anume ca "Hristos trebuia sa sufere, si sa invie din morti". (Fapte 17,3)
24:50 Cu cinci sute de ani mai inainte, Domnul declarase prin proorocul Zaharia: "Bucura-te, fiica Sionului, striga de bucurie fiica Ierusalimului; Iata, Imparatul tau vine; El este drept si biruitor; smerit, calare pe un asin, pe manzul unei magarite". (Zaharia 9,9). Daca ucenicii si-ar fi dat seama ca Hristos mergea la judecata si la moarte, n-ar mai fi implinit aceasta proorocie.
24:51 In acelasi fel, Miller si tovarasii lui au implinit profetia si au dat o solie despre care Inspiratia prevestise ca urma sa fie data lumii, dar ei n-ar fi dat-o daca ar fi inteles pe deplin proorociile care aratau catre dezamagirea lor si catre prezentarea unei alte solii ce trebuia predicata tuturor popoarelor, inainte ca Domnul sa vina. Prima si a doua solie ingereasca au fost vestite la timpul potrivit si au implinit lucrarea pe care Dumnezeu planuise sa o aduca la indeplinire prin ei.
24:52 Lumea se astepta ca, daca timpul a trecut si Hristos nu a venit, intregul sistem al adventismului se va prabusi. Dar in timp ce multi, sub aceasta ispita puternica, si-au parasit credinta, au fost altii care au ramas hotarati. Roadele miscarii advente, spiritul umilintei si al cercetarii de sine, al renuntarii la lume si al reformarii vietii, care insotise lucrarea, marturisea ca era de la Dumnezeu. Ei nu indrazneau sa nege ca puterea Duhului Sfant fusese aceea care lucrase in favoarea predicarii celei de a doua veniri si nu puteau gasi nici o greseala in calculul perioadelor profetice. Cei mai abili dintre impotrivitori nu au reusit sa rastoarne sistemul lor de interpretare profetica. Ei nu puteau consimti, fara o dovada biblica, sa renunte la pozitiile la care ajunsesera prin studiul staruitor si cu rugaciune al Scripturilor, cu mintile iluminate de Duhul
24:53 lui Dumnezeu si cu inimile arzand de puterea Lui vie; pozitii care suportasera criticile cele mai ascutite si impotrivirea cea mai darza a invatatorilor religiei zilei si a inteleptilor lumii si care statusera hotarati impotriva fortelor unite ale invatatilor si oratorilor, ale batjocoritorilor si injuriilor celor nobili sau josnici.
24:54 In adevar, fusese o greseala in ceea ce priveste evenimentul asteptat, dar nici aceasta nu putea zdruncina credinta lor in Cuvantul lui Dumnezeu. Cand Iona a vestit pe strazile Ninivei ca peste patruzeci de zile orasul va fi distrus, Dumnezeu a primit umilinta locuitorilor din Ninive si le-a prelungit timpul de har; dar solia lui Iona era trimisa de Dumnezeu, iar Ninive a fost pusa la incercare dupa voia Sa. Adventistii credeau ca in acelasi fel Dumnezeu ii condusese sa dea avertizarea despre judecata. "Ea, spuneau ei, a pus la incercare inimile tuturor acelora care au auzit-o si a trezit iubirea pentru venirea Domnului; sau a provocat ura, mai mult sau mai putin vazuta, dar cunoscuta de Dumnezeu, fata de venirea Sa. Ea a tras o linie... ca aceia care-si vor cerceta inimile sa stie de ce parte a ei s-ar fi gasit, daca ar fi venit Domnul - daca ar fi exclamat: 'Iata, acesta este Dumnezeul nostru pe care L-am asteptat ca ne va mantui' - sau daca ar fi strigat la stanci si la munti sa cada peste ei si sa-i ascunda de fata Aceluia care sta pe tron si de mania Mielului. In felul acesta, credem noi, Dumnezeu a incercat credinta copiilor Sai, i-a pus la proba si a vazut daca in ceasul incercarii vor da inapoi de la pozitia in care ar fi dorit sa-i aseze sau daca vor renunta la lumea aceasta si se vor sprijini cu incredere totala pe Cuvantul lui Dumnezeu." (The Advent Herald and Signs of the Times Reporter, vol. 8, nr. 14, 13 nov. 1844)
24:55 Simtamintele acelora care inca mai credeau ca Dumnezeu ii condusese in experienta prin care au trecut sunt exprimate in cuvintele lui William Miller: "Daca ar fi sa mai traiesc o data viata, cu aceleasi
24:56 dovezi pe care le-am avut atunci, ca sa fiu cinstit fata de Dumnezeu si fata de oameni, as face la fel cum am facut. Nadajduiesc ca hainele mele sunt curate de sangele sufletelor. Simt ca, atat cat mi-a stat in putere, sunt liber de orice vina in condamnarea lor. Cu toate ca am fost de doua ori dezamagit", scria acest barbat al lui Dumnezeu, "tot nu m-am prabusit, nici nu m-am descurajat... nadejdea mea in revenirea lui Hristos este tot atat de puternica ca totdeauna. Am facut numai ceea ce, dupa ani de cercetare solemna, am simtit de datoria mea sa fac. Daca am gresit, aceasta a fost din mila si iubirea fata de aproapele meu si din simtul datoriei fata de Dumnezeu. Un lucru stiu, n-am predicat nimic in afara de ceea ce am crezut si Dumnezeu a fost cu mine. Puterea Lui s-a aratat in lucrare si s-a facut astfel mult bine. Multe mii de oameni, dupa cat se poate cunoaste, au fost facute sa studieze Scripturile prin predicarea cu privire la timpul revenirii si, prin toate mijloacele, prin credinta si prin stropirea sangelui lui Hristos, s-au impacat cu Dumnezeu" (Bliss, pp. 256, 255, 277, 280, 281). "N-am alergat niciodata dupa zambetele celor mandri, nici nu m-am descurajat atunci cand lumea ma privea cu incruntare. Nu voi cauta favoarea oamenilor nici acum si nici nu-mi voi depasi datoria ca sa-mi atrag ura lor. Nu-mi voi incredinta viata in mainile lor si nici nu ma voi teme ca o voi pierde, daca Dumnezeu, in providenta Lui, va porunci asa." (J.White, Life of W.Miller, p.315).
24:57 Dumnezeu nu Si-a parasit poporul; Duhul Sau a ramas cu aceia care n-au lepadat in mod necugetat lumina pe care o primisera si care nu condamnasera miscarea adventa. In Epistola catre Evrei sunt cuvinte de incurajare si de avertizare pentru cei incercati, care au asteptat in aceasta criza: "Sa nu va parasiti dar increderea voastra, pe care o asteapta o mare rasplatire! Caci aveti nevoie de rabdare, ca dupa ce ati implinit voia lui Dumnezeu sa puteti capata ce v-a fost fagaduit. 'Inca putina, foarte putina vreme' si 'Cel ce vine, va veni, si nu va zabovi. Si cel neprihanit va trai prin credinta; dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el'. Noi insa nu suntem
24:58 din aceia care dau inapoi ca sa se piarda, ci din aceia care au credinta pentru mantuirea sufletului." (Evrei 10,35-39)
24:59 Ca acest indemn este adresat si bisericii din zilele sfarsitului se vede din cuvintele care arata spre apropierea venirii Domnului. "Inca putina, foarte putina vreme, si Cel ce vine va veni si nu va zabovi". Se vede clar ca va fi o aparenta intarziere si ca Domnul va zabovi sa vina. Indemnul dat este in mod deosebit adaptat experientei adventistilor de la data aceea. Poporul caruia i se adreseaza aici era in primejdia de a-si pierde credinta. Ei au indeplinit voia lui Dumnezeu, urmand calauzirea Duhului Sfant si a Cuvantului Sau; totusi, n-au inteles planul Lui in experienta prin care au trecut si n-au vazut calea din fata lor, fiind ispititi sa se indoiasca daca Dumnezeu i-a condus cu adevarat. La timpul acesta s-au referit cuvintele: "Cel neprihanit va trai prin credinta". Cand lumina stralucitoare a "strigatului de la miezul noptii" a aparut pe calea lor si au vazut profetiile desigilate si implinirea rapida a semnelor care vesteau ca venirea lui Hristos era aproape, au mers, cum era si cazul, prin vedere. Dar acum, incovoiati de nadejdile inselate, au putut ramane in picioare numai prin credinta in Dumnezeu si in Cuvantul Sau. Lumea batjocoritoare spunea: "Ati fost amagiti. Lasati-va credinta si spuneti ca miscarea adventa a fost de la Satana. Dar Cuvantul lui Dumnezeu spune: "Dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el". A renunta la credinta lor acum si a respinge puterea Duhului Sfant care insotise solia ar fi insemnat intoarcere spre pierzare. Dar au fost incurajati la statornicie prin cuvintele lui Pavel: "Sa nu va pierdeti increderea voastra", "aveti nevoie de rabdare", "inca putina vreme si Cel ce vine va veni si nu va zabovi". Unicul lor drum sigur era sa amplifice lumina pe care o primisera de la Dumnezeu, sa tina tare la fagaduintele Lui si sa continue a cerceta Scripturile; sa vegheze si sa astepte cu rabdare pentru a primi mai multa lumina.