20:81 Aceia care au primit solia adventa simteau nevoia de pocainta si umilinta inaintea lui Dumnezeu. Multi oscilasera multa vreme intre Hristos si lume, dar acum simteau ca a venit timpul sa ia o atitudine. "Lucrurile vesnice le apareau intr-o realitate neobisnuita. Cerul era adus aproape si ei se vedeau vinovati inaintea lui Dumnezeu." (Bliss 147). Crestinii erau treziti la o noua viata spirituala. Erau determinati sa simta ca timpul era scurt, ca tot ce aveau de facut pentru aproapele lor trebuia facut repede. Cele pamantesti isi pierdeau valoarea, vesnicia parea ca se deschide inaintea lor, iar sufletul, cu tot ce se raporta la fericirea sau la nenorocirea lor eterna, intuneca in ochii lor orice tinta vremelnica. Duhul lui Dumnezeu era asupra lor si dadea putere apelurilor arzatoare facute atat fratilor, cat si pacatosilor, ca ei sa se pregateasca pentru Ziua lui Dumnezeu. Marturia tacuta a vietii lor zilnice era o mustrare continua pentru membrii bisericii, formalisti si neconsacrati. Acestia nu doreau sa fie tulburati in urmarirea placerilor lor, in devotiunea lor fata de castigul de bani si in ambitia lor dupa onoare lumeasca. Astfel aparea vrajmasia si impotrivirea contra credintei advente si a acelora care o vesteau.