13:15 "Din fericire, ei n-au pierdut din vedere principiul pe care se bazase acest aranjament si au actionat prin credinta. Care era acel principiu? Era dreptul Romei de a forta constiinta si de a interzice cercetarea libera. Dar nu erau ei si supusii lor protestanti aceia care aveau sa se bucure de libertatea religioasa? Da, dar numai ca o favoare speciala stipulata in intelegere, si nu ca un drept. Insa, pentru aceia care nu erau cuprinsi in aceasta intelegere marele principiu al autoritatii avea sa actioneze, caci constiinta nu era luata in consideratie. Roma era judecatorul infailibil si trebuia ascultata. Acceptarea intelegerii propuse urma sa fie o recunoastere de fapt, ca libertatea religioasa era acordata numai Saxoniei reformate; iar in ceea ce priveste restul crestinatatii, cercetarea libera si marturisirea credintei reformate erau considerate crime si trebuiau tratate cu temnita si rugul. Puteau ei consimti sa se limiteze libertatea religioasa, sa se duca vestea ca Reforma isi facuse ultimii ei convertiti? Ca isi cucerise ultima palma de pamant si ca, oriunde Roma isi intindea domeniul in ceasul acela, acolo stapanirea ei avea sa fie vesnica? Puteau reformatorii sa declare ca erau nevinovati de sangele acelor sute si mii de oameni care in urma acestei intelegeri aveau sa-si dea viata in tarile catolice? Aceasta